În cetatea ce se numește Neapole, care este în țara Campaniei,
a fost un bărbat cu numele Nicon, în rînduiala ostășească, împodobit cu frumusețe,
vesel la față și viteaz în războaie, dar cu credința elin, născut din tată elin
și învățat la închinarea idolească. Însă maica sa era creștină și îl sfătuia
totdeauna spre cunoștința lui Hristos. Spunîndu-i despre puterea Crucii lui
Hristos, mama îi zicea: "Fiul meu iubit, de ți se va întîmpla vreodată a cădea
în vreo primejdie, precum se întîmplă adeseori în războaie, să te însemnezi
cu semnul Crucii, că vei scăpa din mîinile potrivnicilor; și nu numai că te
vei izbăvi din mîinile lor, dar vei scăpa și de toate rănile, pentru că nu te
va lovi nici săgeată, nici sabie și prin mijlocul tăierii vei rămîne nevătămat".
Odată s-a întîmplat că a ieșit din Roma oastea romană la război
cu cea elinească. Iar Nicon, fiind unul din ostași, se afla în mijlocul vrăjmașilor,
în mare strîmtorare și primejdie de moarte, pentru că vedea pe mulți din tovarășii
săi uciși și acum aștepta să cadă și el de sabia vrăjmașilor săi. Atunci și-a
adus aminte de sfatul maicii sale și, ridicîndu-și ochii la cer și suspinînd
din adîncul ini-mii, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci și a zis: "Hristoase,
Dumnezeule Atotputernice, arată spre mine în ceasul acesta puterea Crucii Tale,
că de acum făgăduiesc să fiu și eu robul Tău, adică mă voi închina Ție, împreună
cu mama care m-a născut".
Zicînd aceasta, a luat îndrăzneală și, întinzînd cu bărbăție
spre vrăjmași dreapta sa cea înarmată cu sulița, a ucis îndată ca la o sută
și optzeci de bărbați viteji din ceata potrivnicilor, iar pe ceilalți i-a izgonit,
și nimeni n-a putut să-i stea împotrivă; așa a lucrat într-însul puterea Crucii
lui Hristos. Iar Nicon a preamărit pe Dumnezeu, zicînd: "Mare este Dumnezeul
creștinilor, Cel ce, prin însemnarea Sfintei Cruci, a biruit și izgonit pe vrăjmași".
Și s-au mirat cetele romanilor și ale elinilor de Nicon, ostașul lor, zicînd:
"O, minune a rînduielii Celui de sus! Niciodată n-am văzut și nici n-am auzit
de un ostaș ca acesta, atît de viteaz în război și nevoindu-se astfel precum
vedem pe Nicon".
Iar după ce a liberat cetele, Nicon s-a întors la casa sa și,
lăudînd pe Dumnezeu, a spus maicii sale cîte a făcut Domnul cu dînsul în război,
prin puterea Sfintei Cruci. Iar maica sa, umplîndu-se de mare bucurie, a zis:
"Mulțumesc Preasfîntului Tău nume, Doamne, Cel ce voiești să se mîntuiască toți
oamenii și la cunoștința adevărului să vină. Acum, Stăpîne, ascultă rugăciunea
roabei Tale și învrednicește pe fiul meu de baia nașterii celei de a doua, cea
dăruită nouă prin Botez spre iertarea păcatelor, și învață-l să facă voia Ta
ca, bineplăcînd Ție, să cîștige de la Tine veșnicele bunătăți făgăduite".
Deci a început Nicon a întreba pe maica sa, cum poate cineva
să fie creștin desăvîrșit. Maica sa i-a răspuns: "Ți se cade să postești patruzeci
de zile și de la preot creștin să te povățuiești la credința creștinească; după
aceea, lepădîndu-te de satana și de toate lucrurile lui și crezînd în Hristos
Dumnezeu, vei primi Sfîntul Botez. Numai așa te vei face creștin adevărat și
rob al lui Hristos". Nicon a grăit atunci: "Viu este Domnul, că mai bine îmi
este să fiu rob al Lui, decît închinător de idoli elinesc și ostaș! Nu vreau
mai mult să mă închin pietrelor, nici altei făpturi, ci numai Unuia Dumnezeu,
Făcătorul cerului și al pămîntului, al mării și al tuturor celor ce sînt într-însele".
Apoi, închinîndu-se pînă la pămînt mamei sale, a zis: "Maica
mea, roagă-te pentru mine, robul tău, ca să-mi dea Dumnezeu înger bun, povățuitor
și păzitor sufletului și trupului meu, ca prin povățuirea lui să găsesc vreun
rob al lui Dumnezeu care m-ar învrednici Sfîntului Botez și m-ar învăța să fac
voia lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, și să fiu numărat împreună cu
turma cea cuvîntătoare a lui Hristos. Căci, dacă rătăcirea elinească m-ar mai
fi tras încă de la învățătura ta, o, cinstita mea maică, și nu m-ai fi povățuit
spre cunoștința adevăratului Dumnezeu, puțin de nu mă făceam mîncare gheenei
și cădeam în muncă cu toți cei ce nu știu pe Dumnezeu și se muncesc în iad.
Deci, roagă-te pentru mine, maica mea!" Și, zicînd aceasta, se grăbea să iasă
din casă.
Dar ea, apucîndu-l de mînă, l-a rugat cu jurămînt ca, după ce
va cîștiga Sfîntul Botez, să se întoarcă la dînsa s-o îngroape, fiind bătrînă
și așteptîndu-și degrabă sfîrșitul.
Apoi, dîndu-i aur de ajuns pentru cale și mai ales binecu-vîntarea
sa de maică, rugîndu-se pentru dînsul, l-a lăsat să-și caute un preot creștin;
pentru că în acele vremi cumplite, fiind mare prigoană asupra creștinilor, toți
preoții învățători creștini erau ascunși în pustietăți și prin munți, și era
cu greu să găsească pe vreunul dintr-înșii ca să-l povățuiască la creștineasca
viață și de la care să primească Sfîntul Botez.
Ieșind Nicon, robul lui Dumnezeu, din casa sa a mers la limanul
corăbiilor și, găsind o corabie, a plecat la Constantinopol. Iar după plecarea
sa, a fost în cetatea Neapole multă cercetare despre dînsul printre ostași,
pentru vitejia lui cea mare arătată în război. Iar mai-marii cetății întrebînd
pe maica lui Nicon, care era acasă, unde este fiul ei, ea le răspundea: "Nu
știu unde s-a dus".
Iar Nicon, povățuindu-se de darul Domnului, a ajuns la o insulă
care se numea Hios și, suindu-se într-un munte înalt, a petrecut opt zile în
rugăciune, rugîndu-se lui Dumnezeu ca să-i arate în ce loc ar putea să afle
vreun rob al Domnului, care să-i dea Sfîntul Botez cel dorit de el și să-l învețe
tainele sfintei credințe. Și s-a arătat lui Nicon, noaptea în vedenie, îngerul
lui Dumnezeu în chip de preot, dîndu-i un toiag ce avea deasupra semnul Crucii,
și i-a poruncit să meargă la malul mării.
Mergînd a doua zi acolo, a găsit o corabie ce-l aștepta, pentru
că același înger al Domnului s-a arătat corăbierilor, poruncindu-le să aștepte
pe Nicon cu toiagul cel cu cruce, care de la munte avea să se coboare la dînșii.
Deci, șezînd cu dînșii în corabie și vîntul suflînd în ajutor, în două zile
a ajuns la un munte ce se numea Ganos, în care se afla Teodosie, Episcopul Cizicului,
cu o mulțime de monahi, ascunzîndu-se de păgîni în timpul prigoanei; și era
acel episcop acolo, în mijlocul monahilor, ca un egumen. I s-a descoperit lui
de la Dumnezeu despre Nicon și a ieșit împreună cu monahii săi la limanul corăbiilor
și, luînd pe Nicon, l-a dus în peștera sa și învățîndu-l, l-a botezat în numele
Preasfintei Treimi, apoi l-a împărtășit cu Preacuratele lui Hristos Taine.
După primirea Sfîntului Botez, fericitul Nicon era în mînăstirea
din peșteră, învățînd dumnezeieștile cărți și la viața monahicească luînd aminte;
apoi s-a îmbrăcat în chipul monahicesc pentru blîndețea sa. Unii din frați ziceau
că acela este asemenea cu îngerul lui Dumnezeu, văzîndu-i smerenia și blîndețea
lui, postul și înfrînarea, șederea de toată noaptea fără somn la cîntarea de
psalmi. Căci era la osteneli răbdător, în dragoste aprins, în postiri neasemănat,
în învățătura și citirea cărților fără de saț, în rugăciunile de noapte neslăbit
și în toate nevoințele monahicești osîrdnic slujitor; iar toată viața lui fiind
fără prihană, de mirare era tuturor fraților și Sfîntului episcop Teodosie.
Astfel petrecînd fericitul Nicon în muntele acela trei ani,
s-a arătat episcopului o dumnezeiască descoperire; pentru că îngerul Domnului,
stînd în vis înaintea lui, i-a zis: "Mai înainte de a te duce din viața aceasta,
pe Nicon, pe care l-ai îmbrăcat în chipul monahicesc, să-l pui episcop în locul
tău și turma ta să i-o încredințezi lui. Apoi să-i poruncești să se mute cu
toți frații în partea de miazăzi, în stăpînirea Siciliei, ca să nu piară aici
monahii de sabia barbarilor, care peste puțin timp au să năvălească în locul
acesta".
După vedenia aceea, Sfîntul Episcop Teodosie a făcut pe fericitul
Nicon întîi diacon și apoi preot; iar după aceasta l-a hirotonisit episcop și,
încredințîndu-i monahii, o sută nouăzeci la număr, Teodosie s-a odihnit în Domnul.
Deci cu cinste îngropîndu-l Sfîntul Nicon și luînd pe toți monahii, a intrat
în corabie și a plecat în insula Lesviei, unde, sosind lîngă cetatea Mitilene,
a stat acolo două zile; apoi a plecat la insula Naxia. Iar de acolo, cu voia
lui Dumnezeu, în douăzeci și două de zile a ajuns în Italia și a plecat la Neapole,
patria sa, unde a aflat între cei vii pe fericita sa maică, care, văzîndu-l,
cu lacrimi de bucurie a căzut pe grumajii lui, sărutîndu-l.
Închinîndu-se pînă la pămînt înaintea lui Dumnezeu, a zis: "Mulțumesc
Preasfîntului Tău nume, Doamne, că mi-ai arătat pe fiul meu în rînduiala îngerească
și în vrednicie de episcop. Și acum, Stăpîne al meu, auzi-mă pe mine, roaba
Ta, și primește sufletul meu în mîinile Tale!" O rugăciune ca aceasta săvîrșind
acea fericită femeie, îndată și-a dat Domnului duhul său în pace și toți cei
ce au văzut aceasta, au preamărit pe Dumnezeu și au îngropat-o, cîntînd psalmi
cu cinste.
După ce a străbătut auzul în toată cetatea depre venirea lui
Nicon, s-au înștiințat unii din ostașii care erau prieteni ai sfîntului. Aceia,
mergînd la dînsul, se îndulceau de vederea feței lui și, luîndu-l la o parte,
au zis către dînsul: "Te jurăm cu puterea cea de sus, să ne spui de unde îți
venea puterea și vitejia aceea care o aveai în războaie. Din farmece sau din
altă lucrare? Învață-ne, ca să putem și noi să fim așa". Grăit-a lor sfîntul:
"Credeți-mă, fraților, că nici fermecătoria, nici altceva nu mă făcea pe mine
viteaz în război, fără numai singur ajutorul cinstitei Cruci a lui Hristos.
Căci cînd mă înarmam cu ea, nimeni nu putea să stea împotriva feței mele, pentru
că puterea lui Dumnezeu, care lucrează întru asemănarea Crucii, pe toți vrăjmașii
îi biruia".
Acestea auzindu-le, ostașii au căzut la picioarele episcopului
Nicon, zicînd: "Miluiește-ne, sfinte al lui Dumnezeu, și ne ia împreună cu tine,
ca, precum în războaie ne-am izbăvit prin tine de potrivnici, tot așa și acum
cu tine să fim părtași cereștii Împărății!" Și, îndată lăsîndu-și femeile, fiii,
frații și casele lor, ostașii aceia au urmat Sfîntului Nicon, fiind nouă la
număr. Cuviosul Nicon, intrînd cu dînșii și cu ceilalți ucenici ai săi în corabie,
au plecat în părțile Siciliei și au sosit la un munte mai înalt al Tavromeniei.
Ieșind pe uscat și nu puțină depărtare de loc trecînd, au aflat un rîu ce se
numea Asinos, lîngă care au găsit o mare baie veche, de piatră, într-un loc
pustiu ce se numea Ghighia, și s-au sălășluit acolo, pentru că au văzut locul
acela liniștit și frumos, fiind pămîntul bun de lucrat. Făcîndu-și grădini și
răsaduri de tot felul, cu pomi aducători de roadă, au rămas acolo, unde Cuviosul
Episcop Nicon a botezat pe acei nouă bărbați, care i-au fost lui altădată prieteni
în oaste, și i-a tuns pe dînșii în monahiceasca rînduială.
După ce au stat ani destui și prigonirea asupra creștinilor
neîncetînd, s-a dat de știre ighemonului Siciliei, anume Chintian, spunîndu-i-se
că sînt niște bărbați trăitori lîngă rîul Asinos, care cinstesc pe cerescul
Dumnezeu, avînd învățător pe Episcopul Nicon, iar legilor împărătești nu se
supun, nici nu vor să cinstească pe zei. Auzind aceasta, ighemonul s-a umplut
de mînie și de cruzime și îndată a trimis o ceată de ostași, ca pe toți să-i
prindă și să-i aducă înaintea lui la întrebare. Deci, ajungînd ostașii la locul
acela, întrebau: "Unde este Nicon cu ucenicii lui, care nu se supun legilor
împărătești, nici pe zei nu-i cinstesc?" Le-a răspuns Sfîntul Nicon: "Bine ați
venit, frații mei, bine ați venit; pentru că Stăpînul meu Hristos, pe mine și
pe ai mei, prin voi ne cheamă!"
Frații s-au dus la rugăciune cerînd lui Dumnezeu putere să-i
întărească în nevoință cu darul Său. Dar, fiind siliți de ostași spre grabnica
călătorie, au sfîrșit rugăciunea și mergeau la ighemon, fiind duși de ostași
la moarte. Pe cale îi întărea fericitul părintele nostru Nicon Episcopul, zicînd:
"Îmbărbătați-vă, frații mei, și să nu fiți fricoși înaintea muncitorului, căci
iată se sfîrșește alergarea noastră și ni s-au deschis nouă ușile cerești. Deci
să stăm cu tărie împotriva mîniei ighemonului prin credința în Hristos. Să grăim
cu îndrăzneală înaintea lui, să ascultăm glasul bunului nostru Păstor, Care
zice: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă".
Stînd sfinții înaintea ighemonului la păgîneasca judecată, chinuitorul,
căutînd spre ei cu iuțime, a început a-i întreba: "Voi toți v-ați abătut la
deșarta și nebuna nădejde, amăgindu-vă de vrăjitorul acela Nicon, încît nici
nu cinstiți pe zeii cei fără de moarte, nici legilor noastre nu vă supuneți?"
Iar sfinții, ca și cu o gură, au răspuns, zicînd: "Sîntem creștini și niciodată
nu ne vom lăsa de credința noastră, iar nădejdea noastră n-o punem în deșertăciuni,
ci în Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul, pămîntul, marea și toate cele ce
sînt într-însele; căci zeii voștri sînt muți și surzi, pietre nesimțitoare,
lucruri de mîini omenești, cărora asemenea să fie toți cei ce nădăjduiesc spre
ei".
Înțelegînd ighemonul despre credința cea neschimbată și tare
a sfinților, a zis: "De nu voi porunci degrabă să-i ucidă pe aceștia, pe mai
mulți vor amăgi spre a lor rătăcire". Și așa, mai întîi dezbrăcîndu-i și întinzîndu-i,
a poruncit ca mult să-i bată fără de milă cu vine de bou, apoi pe toți - afară
de Sfîntul Nicon - cu sabia să-i taie lîngă baia aceea, în care au petrecut
lîngă rîu. Și-i duseră acolo la moarte, iar sfinții mucenici, plecîndu-și sub
sabie cinstitele lor capete, grăiau: "În mîinile Tale, Doamne, ne dăm sufletele
noastre, căci pentru Tine ne omorîm toată ziua, socotindu-ne ca niște oi de
junghiere".
Și au tăiat pe cuvioșii ucenici ai Sfîntului Nicon, iar mai
ales ai lui Hristos, la număr o sută nouăzeci și nouă. Iar trupurile lor, cu
porunca muncitorului, le-au aruncat în baia aceea foarte aprinsă spre ardere.
Iar pe Cuviosul Nicon, ținîndu-l în legături, se gîndea ighemonul cu ce fel
de moarte mai cumplită să-l piardă.
În acea noapte s-a arătat în vis Sfîntului Nicon în temniță
îngerul lui Dumnezeu, zicîndu-i: "Îmbărbătează-te în Dumnezeu, Nicone, ostașule
al lui Hristos și te veselește, căci a primit Hristos, Dumnezeul nostru, jertfa
de o sută nouăzeci și nouă de ucenici ai tăi, întru miros de bună mireasmă,
și au intrat în cămara în care Mirele ceresc Se odihnește!"
Acestea zicîndu-i îngerul, Sfîntul Nicon iarăși a văzut înaintea
sa o fecioară mai luminată decît razele soarelui, ale cărei haine erau de aur
și de safir și în mîinile sale avea un leu alb ca zăpada. Deci stătea fecioara
aceea în cîmp lîngă rîul ce se numea Psimif, din partea Răsăritului. Iar dinspre
apus doi bărbați foarte mari, ale căror capete ajungeau pînă la cer, avînd în
mîinile lor sulițe de foc, vorbeau cu fecioara aceea ce se arătase, zicîndu-i:
"Pentru ce stăm fără de lucru astăzi, fiind trimiși de Împăratul ceresc la război
împotriva lui Chintian? Iată îl așteptăm și nu iese".
Atunci a strigat către dînșii acea fecioară purtătoare de lumină,
zicînd: "Chintian a ucis ieri pe robii lui Hristos, o sută nouăzeci și nouă
de bărbați, și încă și asupra învățătorului lor, Nicon, care a biruit toate
meșteșugirile vrăjmașului cu adevărat, muncitorul acela cugetă cele mai crude
chinuri. Deci va veni el degrabă în acel loc, la care sînteți trimiși împotriva
lui". Aceasta zicînd, a eliberat spre ei acel leu, zicîndu-le: "Primiți și pe
acesta, care vă va ajuta vouă asupra muncitorului".
După vedenia aceea, deșteptîndu-se din somn, Cuviosul Nicon
Episcopul foarte mult s-a bucurat, lăudînd și slăvind pe Dumnezeu. Apoi a spus
cele văzute slugii sale, cu numele Heromen, care era lîngă dînsul și îi slujea,
care a scris după aceea viața și pătimirea lui. Spunînd sfîntul vedenia aceea
slugii, a proorocit despre moartea cea cumplită ce era să fie degrabă lui Chintian.
A doua zi a poruncit Chintian ighemonul să pună înaintea judecății
pe Sfîntul Nicon și a zis către dînsul: "Cine, de unde și de ce credință ești
tu, cel ce cu meșteșugul cel vrăjitoresc ai mijlocit moarte la atîta număr de
oameni? Iată, ei, pentru nebunia ta, s-au lipsit de frumusețea soarelui și de
podoaba lumii". Răspuns-a lui Sfîntul Nicon, zicînd: "O, plinule de toată nedreptatea,
cine sînt și de ce credință, nu numai eu ți-am spus, ci și de la alții ai auzit
cele despre mine; iar mai vîrtos din gurile a multor sfinți, pe care tu, de
a ta păgînătate fiind orbit, ieri i-ai ucis. Acum iarăși cu adevărat să știi
de la mine că sînt creștin tare și statornic, avînd nădejdea mea întărită în
Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pămîntul și Care te va da pe tine muncilor
celor nesuferite, pentru a ta muncire și păgînătate fără de omenie, urîtă de
Dumnezeu".
La aceste cuvinte, muncitorul, răcnind ca un leu, a poruncit
ca pe sfîntul să-l spînzure legat și întins de patru pari, de mîini și de picioare,
și dedesubt să-l ardă cu foc. Astfel fiind muncit, Sfîntul Nicon se odihnea
ca pe un cîmp înflorit pe cărbunii cei înfocați, cîntînd și grăind: "Tu ești
întărirea și scăparea mea, Doamne, Cel ce mă izbăvești de vrăjmașii mei cei
mînioși!" Și ziceau slugile către muncitorul: "Stăpîne ighemoane, am slăbit
acum, căci foc aprinzînd și arzîndu-l pe acesta, nu se atinge de el nimic".
Atunci, pogorînd pe Sfîntul Nicon de la muncire, a poruncit ighemonul să-l lege
de cai sălbatici ca, tîrîndu-l, să-l rupă. Și degrabă fiind legat de cai, sfîntul
și-a întins dreapta sa către cai, făcînd semnul crucii, și îndată caii și-au
schimbat sălbăticia lor în blîndețe de oaie și stăteau nemișcați, strîngîndu-se
ca de frîu și de zăbală, și nici cît de puțin nu pășeau din locul acela, deși
foarte mult îi băteau slujitorii.
Văzînd aceasta, muncitorul s-a înfuriat asupra cailor și a poruncit
să taie cu sabia vinele picioarelor lor. Iar caii, cu porunca lui Dumnezeu,
precum oarecînd asina lui Valaam, cu glas omenesc au strigat, zicînd: "Dumnezeul
nostru în cer și pe pămînt, toate cîte a voit a făcut. Și noi pentru Sfîntul
Nicon murim acum". Atunci, ighemonul a poruncit ca pe mucenicul legat cu obezi
de fier, să-l arunce dintr-un munte înalt într-o vale adîncă. Făcîndu-se și
aceasta, mucenicul a rămas nevătămat, pentru că îngerul lui Dumnezeu l-a sprijinit
pe el, de legături l-a dezlegat și din prăpastia văii l-a scos. Apoi a stat
iarăși sfîntul la priveliște înaintea muncitorului, viu și sănătos; și văzîndu-l,
ighemonul s-a înspăimîntat.
Apoi a zis către dînsul: "O, cît este de mare îndurarea zeilor
noștri pentru tine, o, Nicone? Au nu vezi cît se îngrijesc de tine și cît nu
vor să-ți piardă trupul? Deci, cunoscîndu-le bunătatea lor, adu-le jertfe ca
să le fii prieten". Sfîntul răspunse: "Anatema ție și zeilor tăi și tuturor
celor ce nădăjduiesc spre dînșii!" Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărîme
fața sfîntului cu pietre, să-i scoată limba afară cu cleștele și să i-o taie;
apoi să-l ducă unde petrecea cu ucenicii săi, la locul care se numea Ghighia,
și să-i taie capul.
Deci a fost tăiat Sfîntul Sfințitul Mucenic Nicon aproape de
rîul Asinos, sub un copac de pevg, pe vremea împărăției lui Deciu (249-251);
iar trupul lui cel sfînt a fost lăsat neîngropat, spre mîncarea fiarelor și
a păsărilor. Iar Chintian ighemonul, în aceeași zi în care a judecat pe Sfîntul
Nicon la tăiere, s-a dus în cetatea Panormul să ia averile Sfintei Mucenițe
Agatia, pe care o muncise cu puțin mai înainte de acea vreme. Și pe cînd trecea
peste rîul cel mai sus-zis care se mai numea Psimif, la trecătoare, caii care
erau cu dînsul, deodată s-au sălbăticit și s-au pornit asupra lui; unul i-a
mușcat obrazul cu dinții și i l-a rănit, iar celălalt l-a călcat cu picioarele
și l-a lovit, pînă ce l-a aruncat în rîu. Și s-a înecat ticălosul, sfîrșind
rău viața sa cea rea, după proorocia Sfîntului Nicon. Zăcînd neîngropat cinstitul
trup al mucenicului, la locul de tăiere, un oarecare păstor de oi, fiind cuprins
de duh necurat și umblînd pe acolo, a aflat acel sfînt trup și îndată a căzut
la pămînt, pentru că duhul cel necurat, izgonindu-se cu puterea sfîntului, a
aruncat pe păstor la pămînt și a ieșit dintr-însul, strigînd tare: "Vai mie,
vai mie! Unde voi fugi din fața lui Nicon?"
Apoi, plecînd păstorul de oi vindecat, a spus la oameni această
minune. Aflînd aceasta, episcopul cetății Misinei a luat clerul său și a plecat
călăuzit de acel păstor. Și, găsind mult-pătimitorul trup al sfîntului mucenic,
l-a luat. Asemenea și trupurile celor o sută nouăzeci și nouă de sfinți mucenici,
ucenicii lui le-au găsit întregi în baie, nevătămate de foc. Deci, pe toți,
împreună cu Sfîntul Nicon, învățătorul lor, i-au îngropat cu cinste la loc însemnat,
slăvind pe Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit în veci, împreună cu Tatăl
și cu Sfîntul Duh. Amin.