Cuviosul Iacob Mărturisitorul a pătimit pe vremea răucredinciosul
împărat grec, Leon Armeanul (813-820), care, înnoind eresul luptării contra
sfintelor icoane, eres blestemat de Sfinții Părinți la al șaptelea sinod a toată
lumea, pe mulți a chinuit și a omorît pentru cinstirea sfintelor icoane. Despre
el cunoaștem și avem și mărturie de la Sfîntul Teodor Studitul, pentru că fericitul
Iacob a fost din ceata ucenicilor lui. Fiind izgonit Cuviosul Teodor pentru
sfintele icoane și mulți din ucenicii lui chinuindu-se, a fost prins și acest
fericit Iacob, fiind muncit în multe chipuri. Iar după ce a fost ucis răucredinciosul
armean, Sfîntul Iacob a fost eliberat din lanțuri, precum și ceilalți mărturisitori
ai lui Hristos. Apoi, intrînd în Mînăstirea Studiților, care era în Constantinopol,
fiind abia viu, în puține zile a murit și cu cinste s-a îngropat.
De a lui mutare, fericitul Ipatie, care ținea începătoria egumeniei
în locul Sfîntului Teodor, părintele său, a înștiințat prin scris pe Cuviosul
Teodor, care acum, întorcîndu-se de la închisoare, zăbovea în locașul lui Crescent.
Iar Cuviosul Teodor a trimis răspuns către Ipatie astfel: "Nu fără durerea inimii,
o, fiule, am luat înștiințare de la tine despre adormirea lui Iacob, mărturisitorul
lui Hristos și iubitul nostru frate; și nu fără duhovnicească mîhnire mă doare
inima ca de un fiu, căruia eu, pentru păcatele mele, nici fiu a mă numi nu m-am
învrednicit; și mă bucur de nădejdea vieții veșnice pregătită lui de Domnul.
Dar nu numai noi ne bucurăm, cărora el ne este foarte sfînt prin podoabă aleasă,
ci și toată Biserica se bucură de dînsul, pentru că ce fel de bărbat îl socotești
a fi? Oare nu, mărturisitor? Oare nu, mucenic? Oare nu, sfînt?
Din anii cei dintîi se îndeletnicea după lege întru ostenelile
pustniceștii vieți, fiind supus și ascultător, împotriva pornirilor rele nevoindu-se
bărbătește, păzindu-și trupul nestricat de poftele rele, pentru care el se înfrîna
cu postul și-l supunea duhului. Apoi, cît a fost sănătos, atît de puțin somn
avea, încît se minunau cei ce-l vedeau. În gîndirea de Dumnezeu el dorea a se
îndeletnici mult, cît avea vreme. Apoi se aprindea cu dumnezeiasca dragoste.
Și să nu mă socotească cineva că grăiesc minciuni, pentru plăcerea ascultătorilor.
Martor îmi este Domnul și Ioan, ucenicul său, care mi-a spus mie acelea despre
el, pe care eu înainte nu le știam, însă toate acestea i-au fost ca un chip
al deprinderii pustnicești.
Iar întru mărturisirea mucenicească s-a nevoit în multe feluri.
Priveliște s-a făcut îngerilor și oamenilor. O, ce tare și scumpă inimă! A intrat
în nevoiță ca un ostaș al lui Dumnezeu, nefricos; din toate părțile chinuitorii
cu bătăi i-au lovit spatele și pieptul, i-au vărsat sîngele, iar trupul i l-au
zdrobit și la pămînt l-au lăsat aruncat. Însă n-a arătat slăbiciune, ci a împlinit
desăvîrșit mucenicia pentru Hristos, Fiul lui Dumnezeu, căci pentru sfînta Lui
icoană a voit a pătimi și a răbda muncă.
Să audă cei blînzi și să se veselească, să se bucure
iubitorii de mucenici și să salte; iar diavolul să se rușineze și să se risipească
adunarea luptătorilor de icoane. Pentru că aceia nu numai pe Sfîntul Iacob ci
și pe mulți dintre ai noștri - de vreme ce toți un trup sîntem întru Iisus Hristos,
Care este capul tuturor - asemenea i-au muncit, i-au ucis, cu foame i-au chinuit
și altele la fel ca acelea au făcut mărturisitorilor lui Hristos. Iar Sfîntul
Iacob, dintr-acele nesuferite răni, la toate mădularele fiind slăbănogit, trupul
cel cuprins de cumplite dureri l-a dat la îngrijirea doctoricească; și astfel
viața sa se apropia de sfîrșit, cu mulțumire și cu smerenie. Apoi îmi scrii
că mai înainte și-a spus mutarea sa, care a urmat nevoințelor lui mult-pătimitoare.
Iarăși ai adăugat a scrie că la îngroparea lui a fost mare adunare
de popor și din cei mai însemnați oameni ai neamului celui mai luminat. Și aceasta
a fost cu voia cea dumnezeiască, căci la un om nu însemnat după trup, ci după
duh, nu s-ar fi strîns o astfel de adunare, dacă nu era voia lui Dumnezeu. Pentru
că el s-a dus la cer și s-a așezat lîngă ai săi împreună-pătimitori și s-a înmulțit
ceata mărturisitorilor și a sfinților mucenici, pentru care este bucurie la
cer și veselie duhului lui Iacob, cu ale cărui rugăciuni ne vom mîntui, fraților.
El și-a luat răsplătirea cea vrednică după osteneală. Și fericiți
și cu adevărat dreptcredincioși sînt cei ce s-au adunat la cinstita lui îngropare;
cu adevărat iubitori de mucenici sînt, a căror parte să fie cu acela pe care
l-au cinstit; iar pentru cinstitele lui moaște, de va fi cu plăcere lui Dumnezeu,
voi rîndui precum am scris din canon. Închinați-vă unul altuia cu sărutare sfîntă,
pentru că tuturor fraților li se cade să citească aceasta. Închină-se vouă arhiepiscopul,
Nichifor patriarhul, protopresbiterul, economul și ceilalți frați. Iar Domnul
să fie cu voi. Amin".
Pînă aici este epistola Sfîntului Teodor Studitul, din care
este arătată viața și pătimirea Cuviosului Iacob, mărturisitorul lui Hristos,
cu ale cărui rugăciuni să ne învrednicească și pe noi Domnul de partea sfinților
Săi în veci. Amin.