Bunul ostaș Evstratie, precum s-a arătat cu numele, așa s-a
arătat și cu fapta sub semnul Crucii, pentru că bine s-a asemănat lui Hristos,
pentru Care a răbdat cu bărbăție același fel de rele pătimiri de la aceiași
prigonitori, de același neam și la aceeași vîrstă, putînd cu adevărat a se lăuda
ca și Sfîntul Apostol Pavel: Eu rănile Domnului meu Iisus Hristos le port
pe trupul meu, după mărturia fericitului episcop Simeon.
Acest bun ostaș al lui Hristos, Evstratie, era de neam din Kiev.
Apoi, dorind să se îmbrace în armele lui Dumnezeu, pe care le cuprinde chipul
monahicesc, și știind că nimeni, fiind ostaș, nu se leagă cu lucruri lumești
ca să fie plăcut împăratului, și-a împărțit averea la săraci, iar o parte a
lăsat-o rudeniilor, ca după dînsul s-o împartă. Și astfel s-a făcut monah în
Mînăstirea Pecersca. Și a început cu plăcere a se oști cu puterea Crucii lui
Hristos, Care a sărăcit pentru noi, biruind cu sabia cea duhovnicească, adică
cu rugăciunea, cu postul și înfrînarea cea mare, nu numai trupul său, ci și
pe vrăjmașii cei fără de trupuri, smerindu-i și robindu-i prin smerenia sa și
prin ascultare. Pentru că, urmînd lui Hristos, dătătorul de nevoință, Care S-a
rugat mult, a postit patruzeci de zile, S-a smerit și S-a făcut ascultător Tatălui
ceresc, la fel și el, cu aceleași fapte bune s-a înarmat, dar mai ales cu postul,
știind că omul cel dintîi a fost biruit pentru neînfrînare. De aceea sfîntul
sporea în înfrînare și în postirea cea grea, pentru care a fost numit pustnic.
Iar, după voia lui Dumnezeu, a venit odată răucredinciosul Boniac,
cu mulțime de polovți, și a prădat pămîntul Rusiei; și, intrînd păgîni și în
mînăstirea Pecersca, pe mulți i-a tăiat cu săbiile. Atunci a fost luat în robie
și acest fericit împreună cu alții, fiind vîndut pe pămîntul grecesc, în cetatea
Corsun, unui iudeu, împreună cu mulți alți creștini, în număr de cincizeci,
slujitori mînăstirești fiind treizeci, iar din Kiev, douăzeci. Acel iudeu, potrivnic
lui Dumnezeu, a început a sili pe robiții săi să se lepede de Hristos, lăudîndu-se
că va chinui cu foamea și cu legături pe cei ce se vor împotrivi. Dar viteazul
monah Evstratie, învățîndu-i și rugîndu-i pe toți, îi întărea și le zicea: "Fraților,
cîți v-ați botezat și ați crezut în Hristos, să nu vă lepădați de făgăduința
voastră ce ați făcut-o la Botez; Hristos ne-a născut prin apă și prin Duh, Hristos
ne-a răscumpărat din blestemul Legii cu sîngele Său și ne-a făcut moștenitori
Împărăției Sale. Deci, de vom trăi, Domnului să trăim, sau de vom muri, Domnului
să murim și prin moartea cea vremelnică viața veșnică s-o dobîndim. Următori
să fim Celui ce a zis: Mie a viețui îmi este Hristos, iar a muri este dobîndă."
Cei robiți, fiind bine întăriți de fericitul, toți au voit ca
mai bine să moară de lipsa mîncării și a băuturii vremelnice, decît să se despartă
de Hristos, Care este pîinea și izvorul vieții veșnice. Și astfel, nu după multă
vreme, topindu-se de nemîncare și de sete, au murit toți acei cincizeci, unii
după trei zile, alții după patru, alții după șapte, iar cei mai tari după zece
zile. Numai singur Evstratie a rămas viu, fiind paisprezece zile chinuit de
foame, dar a rămas nevătămat, pentru că din tinerețile sale se deprinsese bine
cu postul.
Văzînd acel ticălos iudeu că monahul a fost pricina pierzării
aurului său dat pentru cei robiți, pe care aștepta să-i aducă la credința sa
cea rea, a gîndit să se răzbune asupra lui. Deci, sosind ziua Învierii lui Hristos,
a început a prăznui paștele său, chinuind pe Sfîntul Evstratie, precum și ucigașii
de Dumnezeu, strămoșii lui, au făcut Domnului nostru Iisus Hristos, după cum
se scrie în Evanghelie. Și, precum pe Hristos mai înainte L-au răstignit, astfel
și acest fericit a fost pironit pe cruce de acel ticălos iudeu și de tovarășii
lui. Dar, fiind viu, mulțumea sfîntul lui Dumnezeu, că fără hrană și băutură
a trăit cincisprezece zile.
Iar iudeul acela și ceilalți prieteni ai lui ocărau pe cel răstignit
și ziceau: "Satură-te acum, nebunule, de legiuita pască, ca să fii viu și să
scapi de blestem; căci Moise, luînd de la Dumnezeu Legea, ne-a dat-o nouă și
a zis aceasta în cărțile sale: Blestemat este tot cel ce se spînzură pe lemn".
Răspuns-a fericitul Evstratie: "De mare dar m-a învrednicit
Domnul astăzi, căci a binevoit să pătimesc pentru numele Său pe Cruce, la fel
ca El, și aștept ca și mie să-mi zică, precum altădată tîlharului: Astăzi
vei fi cu Mine în Rai. Nu-mi trebuie pasca voastră, nici nu mă tem de blestem,
căci Paștele nostru, Hristos, pentru noi S-a jertfit, și a stricat blestemul
cel de pe lemn și a adus binecuvîntarea vieții prin lemnul Crucii, pe care a
fost spînzurat. Hristos este viața tuturor, precum și Moise a proorocit, zicînd:
Veți vedea viața voastră spînzurată înaintea ochilor voștri. Iar pentru
praznicul Paștilor, David grăiește: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm și să ne veselim întru dînsa. Dar tu, cel ce m-ai răstignit,
și iudeii cei ce sînt cu tine, veți plînge și vă veți tîngui, căci va veni asupra
voastră răsplata sîngelui meu și a celorlalți creștini cumpărați și uciși de
voi. Domnul urăște sîmbetele voastre și va schimba praznicile voastre în tînguire;
pentru că acum a sosit uciderea începătorului fărădelegilor voastre".
Acestea auzindu-le iudeul, s-a aprins de mînie și, luînd o suliță,
a împuns pe cel pironit; și astfel bunul ostaș al lui Hristos, Evstratie, a
primit fericitul sfîrșit, cel potrivit unor astfel de ostași. Și a fost văzută
o căruță cu cai de foc, în care sufletul acelui luptător de biruință s-a dus
dănțuind la cer și glas s-a auzit, zicînd acestea: "Iată bunul locuitor al cetății
cerești". Iar trupul lui cel sfînt, acel împietrit la inimă iudeu, pogorîndu-l
de pe cruce, l-a aruncat în mare, unde s-au făcut mulțime de minuni. Deci credincioșii
au căutat acolo cu dinadinsul moaștele acelea făcătoare de minuni și nu le-au
găsit. Dar, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au găsit într-o peșteră,
unde și pînă acum stau nestricate. Iar proorocia sfîntului pătimitor, pentru
izbîndirea sîngelui său, s-a împlinit îndată, chiar atunci cînd a pătimit. Căci
în aceeași zi a venit poruncă de la împăratul grec să izgonească din stăpînirea
lui pe toți iudeii, luînd și averile lor, iar pe mai marii lor să-i ucidă, pentru
muncirea creștinilor.
Deci mai întîi pe eparhul, începătorul a toată răutatea cea
iudaicească l-a ucis, după cuvîntul Sfîntului Evstratie. Pentru că s-a întîmplat
un lucru ca acesta: Un iudeu, fiind bogat și slăvit, s-a botezat și pentru aceasta
l-a cinstit împăratul și după puține zile l-a făcut eparh; iar el, cîștigînd
acea dregătorie, în taină s-a lepădat de Hristos și de a Lui credință și a dat
îndrăznire iudeilor în toată stăpînirea împărăției grecești, să cumpere creștini
și să-i robească.
Deci a fost vădit atunci acel necurat eparh pentru meșteșugul
său cel rău și a poruncit împăratul să-l ucidă, iar pe iudei pe toți să-i izgonească
din stăpînirea sa. Și în acea vreme, cînd se pierdeau în cetatea grecească Corsun
locuitorii iudei, și pe acest ticălos iudeu, de care Cuviosul Evstratie a fost
ucis, îl spînzurară pe lemn. Și astfel s-a întors durerea cuviosului la capul
evreului și a luat partea sugrumării lui Iuda. Iar ceilalți iudei, văzînd acele
înfricoșate munci ale cuviosului,după sfîrșirea lui cu adevărat au crezut și
s-au botezat. cu care cel ce i-a robit lui Hristos după moartea sa, bunul ostaș
și purtătorul de biruință, Sfîntul Evstratie, s-a învrednicit să cînte cu cei
fără de moarte ostași cerești cîntarea de biruință singur Biruitorului morții,
Hristos, cu Care asemenea s-a ostășit și a împărățit, lăudîndu-L și mulțumindu-I,
împreună și Celui fără de început al lui Părinte și Duhului Celui făcător de
viață, întru nesfîrșiții veci. Amin.