În Cartagina, cetatea Africii, a fost un bărbat cu numele Taxiot,
iar cu rînduiala ostaș. Acela în mari păcate își petrecea viața sa. Dar fiind
în Cartagina multe întîmplări de morți, a venit în frică și în simțire Taxiot
și s-a pocăit de faptele sale. Apoi, ieșind din cetate cu femeia sa, a șezut
la un sat în liniște. Iar după cîtăva vreme, din lucrarea diavolească, a căzut
în desfrînare cu femeia plugarului său care era cu dînsul în sat. Și trecînd
nu multe zile după păcatul acela, l-a mușcat un șarpe și a murit. Și era o mînăstire,
ca de o stadie de departe de satul acela, și, alergînd acolo femeia lui Taxiot,
a rugat pe monahi ca să ia trupul mortului și să-l îngroape la biserică. Deci
l-au îngropat întru al treilea ceas din zi. Iar cînd a fost ceasul al nouălea,
s-a auzit din mormînt strigare, zicînd: "Miluiți-mă! Miluiți-mă!"
Apropiindu-se de mormînt și glasul celui îngropat auzindu-l,
degrabă l-au dezgropat și, aflînd pe mortul acela viu, s-au îngrozit de spaimă.
Și l-au întrebat pe acela, vrînd să știe, ce i s-a întîmplat lui și cum a înviat?
Iar acela, neputînd să le spună de multă plîngere și tînguire, îi ruga pe dînșii
ca să-l ducă la robul lui Dumnezeu, episcopul Tarasie; și-l duseră la acela.
Iar episcopul trei zile îl sili să-i spună ce a văzut acolo. Și abia a patra
zi a putut grăi.
Deci, cu multe lacrimi, a spus aceasta: Eu, pe cînd muream,
am văzut niște arapi stînd înaintea mea, a căror vedere era foarte înfricoșată
și, văzîndu-i pe aceia, sufletul meu se tulbura. Apoi am văzut doi tineri foarte
luminoși și a mers sufletul meu în mîinile lor și, îndată zburînd de la pămînt,
ca și cum ne suiam în văzduh, spre înălțime, am aflat vămile cele ce străjuiesc
suirile și opresc pe tot sufletul omenesc. Și la fiecare vamă pentru deosebit
păcat întreabă, una pentru minciună, alta pentru zavistie, iar alta pentru mîndrie;
și fiecare păcat are pe ai săi întrebători în văzduh. Și am văzut într-un sicriaș,
ce se ținea de îngeri, toate lucrurile mele cele bune și, luînd din acelea îngerii,
le cumpăneau cu lucrurile mele cele rele și astfel am trecut vămile. Iar cînd
ne-am apropiat de porțile cerești, am sosit la vama desfrînaților și m-au oprit
acolo străjerii și-mi scoteau toate trupeștile mele lucruri cele de des-frînare,
pe care le-am făcut din copilăria mea și pînă acum.
Și mi-au zis îngerii cei ce mă duceau: "Pe toate păcatele cele
trupești ce în cetate le-ai făcut, ți le-a iertat Dumnezeu, de vreme ce te-ai
pocăit de acelea". Și mi-au zis potrivnicii mei: "Tu, după ieșirea din cetate,
la satul acela ai păcătuit cu femeia plugarului tău". Și auzind aceasta, îngerii
n-au aflat nici un lucru bun, ca să mă răscumpere din păcatul acela și, lăsîndu-mă
pe mine, s-au dus. Deci, apucîndu-mă viclenele duhuri și vătămîndu-mă, m-au
pogorît jos și, desfăcîndu-se pămîntul, m-am pogorît, fiind purtat prin niște
intrări înguste și prin oarecare crăpături strîmte și necurate, pînă la cele
mai dedesubt temnițe ale iadului, unde sufletele păcătoșilor sînt încuiate în
întunericul cel veșnic și unde nu este viață oamenilor, ci muncă veșnică și
plîns nemîngîiat și nespusă scrîșnire a dinților.
Acolo totdeauna strigă cu glas mare, zicînd: "Amar nouă, amar!
Vai, vai!" Și nu este cu putință a spune primejdiile celor ce sînt acolo, nici
nu se pot povesti muncile și durerile acelora pe care acolo i-am văzut. Aceia
gem din inimă și nimeni nu se milostivește spre dînșii, plîng și nu este cine
să-i mîngîie, se roagă și nu este cine să-i asculte sau să-i izbăvească. Și
eu am fost închis cu dînșii în locurile acelea întunecoase și în strîmtoare
m-au pus, plîngînd și tînguindu-mă cu amar, fiind ținut de la al treilea ceas
pînă la al nouălea.
După aceea am văzut puțină strălucire și doi îngeri care veniseră
acolo și am început a-i ruga cu dinadinsul să mă scoată din primejdia aceea,
ca să mă pocăiesc lui Dumnezeu. Și mi-au zis îngerii: "Fără vreme te rogi, pentru
că nimeni de aici nu iese, pînă cînd va fi învierea tuturor". Iar eu cerînd
și rugîndu-mă și făgăduind a mă pocăi, a grăit un înger către celălalt: "Făgăduiești
pentru el că se va pocăi, precum spune el, din toată inima?" Și a zis celălalt:
"Mă făgăduiesc". Și am văzut că acela i-a dat mîna. Atunci, apucîndu-mă, m-a
scos de acolo pe pămînt și m-a adus la trupul meu. Și mi-a zis: "Intră de unde
te-ai despărțit". Eu am văzut sufleteasca mea fire, ca un mărgăritar strălucind,
iar trupul cel mort era ca niște tină neagră și mă îngrețoșam să intru în el.
Și mi-au zis îngerii: "Nu se poate să te pocăiești, decît numai cu trupul cu
care ai greșit". Iar eu mă rugam, ca doar să nu intru în trup. Deci îngerii
mi-au zis: "Intră, iar de nu, apoi iarăși te vom duce acolo de unde te-am luat!"
Atunci am intrat și am înviat și am început a striga: "Miluiți-mă!"
Deci i-a zis sfințitul Tarasie: "Gustă bucate". Și nu voia să guste, ci, umblînd
din biserică în biserică, cădea cu fața în jos, mărturisind lui Dumnezeu cu
lacrimi și cu suspinuri păcatele sale și zicea către toți: "Vai celor ce greșesc,
căci munca cea veșnică îi așteaptă! Vai celor ce nu se pocăiesc, pînă ce au
vreme! Vai celor ce-și spurcă trupul lor!"
Deci a petrecut Taxiot după învierea sa patruzeci de zile și,
curățindu-se prin pocăință, și-a cunoscut ceasul sfîrșitului său mai înainte
cu trei zile și s-a dus către Dumnezeul Cel preamilostiv și iubitor de oameni,
Care pogoară în iad și ridică și tuturor le dăruiește mîntuire, Căruia se cuvine
slavă în veci. Amin.