În vremea împărăției lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul
perșilor a pornit prigoană împotriva Bisericii, luînd pricină din următoarea
împrejurare:
Un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe virtuți, împins
de zel dumnezeiesc, a distrus templul în care perșii se închinau focului, numit
Pirion. Aflînd împăratul acest lucru de la magi, a trimis de l-a adus înainte
lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întîi cu blîndețe pentru ce a făcut acest
lucru și i-a poruncit să zidească din nou acel templu.
Dar împotrivindu-se Avdas și spunînd că nu poate nicidecum să
facă așa ceva, atunci Izdigherd a amenințat că va distruge toate bisericile
și a pus început amenințărilor lui, poruncind mai întîi să fie aruncat în temniță
dumnezeiescul Avdas. Și au fost aruncați împreună cu Avdas și Veniamin diaconul,
nouă mucenici și împreună cu ei alți mulți sfinți, unde au fost mîncați de vii
de șoarecii și de pisicile închise laolaltă cu ei.
După treizeci de ani, furtuna prigoanei, dezlănțuită de magi
întocmai ca de niște vînturi puternice, a adus asupra credincioșilor iarăși
încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulți cu tot felul de pătimiri, îi
dădeau apoi morții, iar pe alții, supunîndu-i la surghiuniri îndelungate și
la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viață prin moarte de tot felul.
Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întîmplat prin
îngăduința lui Dumnezeu. Căci asemenea chinuri de multe feluri, precum a spus
Domnul nostru Iisus Hristos, trebuiau să se întîmple. Pentru aceasta și sfinții
aceștia, prin răbdare și mucenicie, au primit cununile biruinței.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, Dumnzeul nostru, miluiește
și ne mîntuiește pe noi toți. Amin.