Povestire despre minunea Sfîntului
Mare Mucenic Gheorghe și despre saracinul care a avut o vedenie în biserica
sa
(3 noiembrie)
Amira al Siriei a trimis pe nepotul său în cetatea Diopoli,
pe care saracinii o numesc Rempli, ca să cerceteze oarecare pricini ce avea
acolo. În cetatea aceea este o biserică minunată a Sfîntului Gheorghe, pe
care văzînd-o de departe saracinul acela, a poruncit slugilor să-i ducă lucrurile
sale în catehumena bisericii, că acolo vrea să poposească. Apoi a poruncit
să ducă și cele douăsprezece cămile ale lui în biserică, să se odihnească.
Preoții bisericii îl rugau să nu facă acest lucru necuviincios și neplăcut
lui Dumnezeu. Iar el, înfricoșîndu-i, a poruncit să le ducă. Dar cum au intrat
cămilele în biserică, o, minune! au căzut toate jos și au murit. Văzînd nepotul
lui Amira semnul acesta, s-a mirat de puterea cea mare a Sfîntului Gheorghe
și a poruncit să scoată cămilele afară din biserică.
A doua zi s-a dus preotul să slujească Sfînta Liturghie și
saracinul privea din catehumenă să vadă ce are să facă. Iar iubitorul de oameni,
Dumnezeul nostru, i-a deschis ochii minții lui și i-a arătat înfricoșata minune
ce urmează:
În vremea cînd preotul săvîrșea dumnezeieștile Taine, saracinul
a văzut cum preotul a înjunghiat un copil mic și foarte frumos, apoi sîngele
lui l-a turnat într-un pahar sfințit, iar trupul l-a tăiat și l-a pus într-un
discos sfințit; și, cînd s-a isprăvit chinonicul (cîntarea de la sfîrșitul
Liturghiei), a văzut saracinul pe preot că a tăiat trupul pruncului bucățele
și împărtășea poporul cu cărnurile și cu sîngele pruncului și se minuna foarte.
După ce a săvîrșit preotul dumnezeiasca Liturghie, a luat
prescurile cele mai bune și le-a dus în dar saracinului, care l-a întrebat:
"Ce sînt acestea?" Iar preotul a răspuns: "Acestea sînt din prescurile pe
care le slujim noi în Biserica noastră". Atunci saracinul i-a zis cu mînie:
"Dintru acestea ai slujit tu liturghie astăzi? Au nu te-am văzut eu că ai
înjunghiat fără de milă un prunc mic și prea frumos și sîngele lui l-ai turnat
în pahar, iar trupul lui l-ai tăiat bucățele și l-ai pus pe discos și le-ai
împărțit poporului? Toate acestea pe care le-ai făcut tu, necuratule și ucigașule,
au nu le-am văzut eu?"
Acestea auzindu-le preotul, s-a cutremurat și, căzînd la
picioarele saracinului, a zis: "Slăvit să fie Domnul nostru, Care te-a învrednicit
pe tine, stăpînul meu, a vedea o înfricoșătoare minune ca aceasta. Din aceasta
eu cred că tu ești mare om înaintea lui Dumnezeu și că El vrea să te aibă
numărat printre cei mîntuiți".
Saracinul, rămînînd uimit de cuvintele preotului, a zis:
"Oare prescurile acestea sînt chipul celor ce am văzut eu?" Preotul a răspuns:
"Așa, domnul meu, așa sînt și așa le credem; cum că pîinea și vinul pe care
le aducem la Liturghia noastră sînt Trupul și Sîngele Domnului nostru Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar vederea aceasta pînă acum eu nu m-am învrednicit
niciodată s-o am, căci sînt păcătos, ci văd înaintea mea numai pîine și vin.
Însă, de vreme ce Domnul Dumnezeul meu te-a învrednicit pe tine, stăpînul
meu, să vezi o taină ca aceasta, cred că ești mare om; căci Părinții cei mari
ai Bisericii noastre, ca oameni prea vrednici vedeau această minunată taină".
Saracinul, auzind acestea și minunîndu-se foarte, s-a plecat
jos și s-a gîndit mult timp. După aceea, ca și cum s-ar fi deșteptat dintr-un
somn și-a venit în sine și, poruncind slugilor lui să iasă afară, a zis preotului:
"Precum văd și precum deplin mă încredințez, credința creștinilor este adevărată;
și, vai mie! că mi-am petrecut viața cu minciună și deșertăciune în credința
saracinilor cea cu adevărat păgînă. Dar de vreme ce este voia lui Dumnezeu
ca să mă mîntuiesc, botează-mă, ca să slujesc măcar de acum înainte lui Dumnezeu
cu conștiință curată!"
Preotul i-a răspuns: "Nu îndrăznesc, domnul meu, să te botez,
căci unchiul tău este împărat și, aflînd de aceasta, mă va ucide și pe mine
și va strica și bisericile noastre. Dar dacă voiești, pleacă în taină de aici
și du-te la patriarhul Ierusalimului, fără să te cunoască, și el te va boteza".
Saracinul, auzind acestea, a găsit o haină de păr și, îmbrăcîndu-se
cu dînsa, într-o noapte a fugit pe ascuns și s-a dus la Ierusalim la patriarh,
fără să fie cunoscut; și, căzînd la picioarele lui, l-a rugat să-l boteze.
Dacă s-a botezat, după a opta zi a zis către patriarh: "Cu
darul lui Dumnezeu m-am făcut creștin; deci ce se cade să fac, ca să mă mîntuiesc?"
Patriarhul i-a răspuns: "Dacă voiești să te mîntuiești, du-te la Muntele Sinai,
unde se află monahi cucernici și îmbunătățiți, fă-te monah și păzește poruncile
lui Dumnezeu".
El s-a dus la Muntele Sinai și, făcîndu-se monah, a petrecut
acolo trei ani; și deprinzîndu-se cu toate faptele creștinești de la monahii
aceia, a ajuns în mari sporiri ale faptelor bune. După aceea, a rugat pe egumen
să-i dea voie să se ducă la Rempli și, luînd binecuvîntare, s-a dus acolo.
Intrînd în Biserica Sfîntului Gheorghe, l-a întîmpinat preotul cel de Dumnezeu
cinstitor, acela de care am spus mai înainte și, arătîndu-i-se lui cine este,
i-a zis: "Iată că, cu dumnezeiescul dar și prin rugăciunile tale cele bine
primite, m-am făcut creștin și monah, însă am mare dorință să văd pe Domnul
Iisus Hristos. Pentru aceea te rog cu căldură, să mă înveți ce se cade să
fac ca să-mi împlinesc dorința".
Atunci preotul, slăvind pe Dumnezeu, i-a zis: "Du-te la Amira,
unchiul tău, și înaintea lui și a tuturor saracinilor, mărturisește pe Domnul
nostru Iisus Hristos, cum că este Fiul lui Dumnezeu, Făcător a toată zidirea;
cum că S-a făcut om și a făcut preaslăvite minuni în lume și S-a răstignit,
S-a îngropat și a treia zi a înviat și cu slavă S-a înălțat la ceruri. Deci,
făcînd asta cu îndrăzneală, vei vedea pe Domnul".
Atunci, de-a pururea pomenitul monahul acela, plecîndu-se
dumnezeieștilor cuvinte ale cucernicului preot, a plecat îndată și s-a dus
la locul unde era unchiul său; iar noaptea, suindu-se în minaretul geamiei
lor, a început a striga: "Alergați aici, o, saracini, că am să vă spun vouă
cuvînt!"
Aceia, auzind aceasta, au alergat cu făclii și, aflînd pe
monahul acela, l-au întrebat ce are să le spună. Monahul le-a zis: "Ce-mi
dați să vă spun unde este nepotul lui Amira, care a fugit pe ascuns?" Aceia
au răspuns: "Dacă ne vei spune aceasta, îți vom da bani cîți vei voi".
Monahul a zis: "Duceți-mă la Amira, ca să-i spun!" Atunci,
numaidecît l-au dus la Amira cu bucurie, zicînd: "Monahul acesta știe unde
este nepotul tău". Amira l-a întrebat de-l știe cu adevărat. Monahul a răspuns:
"Da, cu adevărat știu, căci eu însumi sînt; însă acum sînt creștin și cred
în Tatăl, în Fiul și în Sfîntul Duh, într-o Dumnezeire, și mărturisesc că
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Pururea Fecioara Maria și a făcut mari
minuni în lume, apoi S-a răstignit și S-a îngropat și a treia zi a înviat
și S-a înălțat la Cer, apoi S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl și va
să vină iarăși, să judece viii și morții".
Acestea auzindu-le Amira, unchiul său și, spăimîntîndu-se,
a zis: "Ce ai pătimit, ticălosule, de ți-ai lăsat casa, bogățiile și slava
ta și umbli așa defăimat ca un cerșetor? Nu te întorci la credința ta, să
mărturisești prooroc pe Mohamed și să vii iarăși în starea ta cea dintîi?"
Iar monahul a răspuns: "Eu cîte bunătăți aveam atunci cînd eram saracin, erau
toate de partea diavolului. Iar aceste haine de păr pe care le port acum sînt
lauda mea, bogăția mea și arvună a slavei ce am să dobîndesc pentru credința
cea adevărată a Hristosului meu; iar pe Mohamed, care v-a amăgit pe voi, îl
defăimez și credința în el o urăsc și de la dînsa mă întorc și o anatemizez".
Cu toate acestea, lui Amira fiindu-i milă de dînsul, a zis
saracinilor care se aflau acolo: "El și-a pierdut mintea și nu știe ce zice;
scoateți-l afară și izgoniți-l!" Iar aceia au zis: "Pe acela care a anatemizat
pe proorocul nostru și credința noastră și care este vrednic de cumplită moarte
îl slobozești? Apoi și noi ne lepădăm credința noastră și ne facem creștini!"
Atunci Amira, temîndu-se de dînșii să nu facă vreo răscoală
asupra lui, le-a dat libertate să facă cu dînsul orice vor voi. Iar ei, scrîșnind
din dinți, au răpit pe fericitul monah și, scoțîndu-l afară din cetate, au
aruncat cu pietre în el, dar el chema numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Și așa s-a săvîrșit de-a pururea pomenitul, întru bună mărturisire; și, mergînd
cu îndrăzneală către Domnul, pe Care L-a dorit, a luat cununa mărturisirii.
Pentru aceea, în fiecare noapte s-a arătat multă vreme o
stea strălucitoare deasupra grămezii de pietre și lumina toată partea aceea,
care lucru văzîndu-l saracinii, se minunau. Trecînd vreme multă, Amira a dat
voie creștinilor care, scoțînd sfintele moaște ale mărturisitorului din grămada
de pietre - o minune! -, le-au aflat întregi și nestricate, avînd multă bună
mireasmă. Pe care moaște cu evlavie sărutîndu-le, le-au îngropat cu laude
și cu cîntări de psalmi, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I
se cuvine slava și stăpînirea în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|