Viața și pătimirea Sfîntului Cuviosului
Mucenic Galaction și a Cuvioasei Epistimia
(5 noiembrie)
În cetatea Emesiei, din Fenicia, era un om de neam bun, slăvit
și bogat, cu numele Clitofon, care avea femeie pe Levchipia, fiică a lui Memnont
ighemonul, și care era stearpă. De aceea era foarte mîhnită de vreme ce bărbatul
său o ocăra, iar uneori răbda de la dînsul ocări și bătăi, pentru că n-avea
copii. Amîndoi erau necredincioși, ținîndu-se de credința cea elinească, fiind
foarte sîrguitori către templul Artemidei.
În acea vreme stăpînea cetatea un oarecare Secund, de neam
sirian, care era nemilostiv și foarte cumplit cu cei care credeau în Domnul
nostru Iisus Hristos, pentru care, aflînd multe feluri de unelte de moarte,
le-a pus în mijlocul cetății spre înfricoșarea creștinilor. De aceea mulți
din cei credincioși, temîndu-se de chinurile cele crude, se ascundeau; iar
alții, cu îndrăzneală mărturisind pe Hristos, singuri se predau în mîinile
chinuitorilor și mureau pentru numele Domnului.
Acolo era un călugăr cu numele Onufrie. Acela, ca să nu fie
cunoscut cum că este creștin, și-a acoperit chipul călugăresc cu niște haine
zdrențăroase și, umblînd din loc în loc și din casă în casă, ca un sărac,
cerea cîte o bucățică de pîine. Iar pe unde putea, învăța sfînta credință
și întorcea sufletele omenești către Dumnezeu.
Așa umblînd, a venit și la casa lui Clitofon și, stînd la
poartă, a început a cere pîine. Iar Levchipia, femeia lui Clitofon, văzîndu-l
îmbrăcat în haine zdrențăroase și cerînd pîine, a trimis o slujnică să închidă
poarta înaintea lui, fiindcă atunci era mînioasă, căci o bătuse bărbatul în
acea zi pentru nerodirea sa. Iar călugărul a mai așteptat puțin, după cum
este obiceiul săracilor; și stînd la poartă cerea. Apoi, după puțin timp milostivindu-se,
Levchipia a poruncit să vină bătrînul acela în ogradă și l-a dus în casa sa
dîndu-i cele de trebuință.
Bătrînul, luînd milostenie, a văzut pe Levchipia suspinînd
din inimă și a zis către dînsa: "Ce întristare ai, doamna mea, de oftezi așa,
din toată inima?" Iar ea a zis către dînsul: "Sînt fără de fii, bătrîne; pentru
aceea sînt necăjită și prigonită de bărbatul meu. Mult aur am împărțit la
doctori și vrăjitori, ca să-mi ajute și să-mi dezlege nerodirea mea, dar nu
am avut nici un folos de la dînșii, ci în mai mare mîhnire sînt". Iar batrînul
a întrebat-o: "Cărui Dumnezeu slujești?" Iar ea i-a răspuns: "Slujesc zeiței
celei mari, Artemida".
Bătrînul a zis: "Pentru aceea ești stearpă, pentru că nu
nădăjduiești spre Dumnezeu, Care poate să dea rod pîntecelui tău". Apoi ea
l-a întrebat: "Spre care Dumnezeu voi nădăjdui ca să-mi dea acel dar și să
pot fi maică de fii?" Iar bătrînul i-a răspuns: "Nădăjduiește spre adevăratul
Dumnezeu, Iisus Hristos, și crede în El și în Părintele Lui Cel fără de început
și în Sfîntul Cel de o ființă și de viață făcătorul Duh". Dar ea a zis: "Despre
acel Dumnezeu îmi spui, pe care Îl cinstesc galileenii?" El a zis: "Despre
Acela îți vorbesc, căci El a făcut cerul, a întemeiat pămîntul, a zidit pe
om și toată suflarea".
Levchipia a zis: "Mă tem, omule, de boierul Secund, ca nu
cumva să fie înștiințat și să mă omoare, precum a ucis și pe mulți alții;
căci pe toți cei ce cred într-acel Dumnezeu, de care îmi povestești tu, îi
omoară cu nemilostivire". Iar bătrînul a zis: "Dacă te temi de stăpînitor,
apoi, în taină crezînd, poți să slujești Sfintei Treimi. Și eu, temîndu-mă
de îngrozirile chinuitorului, în taină slujesc Dumnezeului meu și nădăjduiesc
că mă voi mîntui cu darul Lui. Că iată, precum mă vezi, sînt creștin, monah
și preot. Dar mi-am schimbat portul ca să nu fiu cunoscut. Deci, sînt socotit
de toți ca unul dintre mirenii cei săraci, dar de fapt sînt monah și rob al
lui Hristos; așa și tu poți să-i slujești lui Hristos în taină, și nu te vei
păgubi de mîntuirea ta".
Ea a zis: "Părinte, dacă voi primi eu credința aceasta, iar
bărbatul meu va petrece în necredință, apoi nu va fi credința mea deșartă
și fără de nădejde pentru bărbatul meu cel necredincios?" Răspuns-a bătrînul:
"Primește numai tu pecetea lui Hristos, Care este Sfîntul Botez, și crede
fără îndoială în Dumnezeul cel adevărat și, dacă vei petrece bine în credință,
apoi te vei mîntui și tu, și bărbatul tău. Căci zic scripturile noastre că
se sfințește bărbatul cel necredincios prin femeia credincioasă.
Cu aceste cuvinte întărind sfîntul bătrîn pe femeie, ea a
zis către dînsul: "Părinte, poți să-mi dai Sfîntul Botez?" Iar el a răspuns:
"Numai apă să fie, căci chiar acum este vremea!" Iar ea, poruncind slugilor
sale să nu spună nimănui, le-a zis să umple o cadă cu apă, și așa fericitul
Onufrie a botezat pe Levchipia în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului
Duh, și a învățat-o tainele creștinătății și toate poruncile. Iar cînd a vrut
să plece bătrînul, l-a rugat cea nou botezată să n-o uite, ci adeseori să
o cerceteze și să o învețe buna credință și rugăciunea.
Ducîndu-se bătrînul de la dînsa, ea s-a prefăcut a fi bolnavă,
pentru ca să nu se atingă de dînsa bărbatul ei opt zile. Și cu astfel de socoteală
a păzit curat darul Preasfîntului Duh cel luat prin Sfîntul Botez. Iar după
împlinirea celor opt zile, a văzut în vedenie pe Domnul nostru Iisus Hristos
pironit pe Cruce și i se păru cum că ea cade la picioarele Lui și că aude
din preacurata Lui gură niște cuvinte mîngîietoare, făgăduindu-i că îi va
dezlega nerodirea și-i va da un fiu care va fi următor patimilor Lui, și părtaș
împărăției Lui.
După vedenia aceea, Levchipia s-a umplut de mare mîngîiere
duhovnicească și de dragoste către Dumnezeu; iar de atunci nu s-a mai dus
de la dînsa pomenirea patimilor Domnului, ci totdeauna cu mintea sa, lua aminte
spre Hristos Cel răstignit și i se părea că-L vede stînd înaintea ei. Apoi
degrabă a zămislit în pîntece, de care lucru fiind înștiințat bărbatul ei,
s-a bucurat foarte și a zis către dînsa: "Acum cunosc că bine ai plăcut zeilor,
căci ți-a dat rod pîntecelui. Deci să mergem și să le ducem lor jertfă!" Iar
ea, oftînd, a zis bărbatului său: "Nu acei zei, către care tu mă chemi, mi-au
dat darul acesta, ci alt Dumnezeu, Care mi s-a arătat în vis mai înainte de
zămislire și pe Care L-am văzut, avînd palmele Sale pironite pe Cruce; Acela
mi-a făcut mie acest dar. Și dacă voiești, domnul meu, apoi Aceluia să-i aducem
jertfă de laudă!"
El i-a zis: "Acel Dumnezeu pe Care tu L-ai văzut este Dumnezeul
galileenilor, despre Care am auzit de la mulți că a fost răstignit pe lemn
și face minuni mari". Deci, a zis către dînsul femeia: "Pentru ce să nu credem
Aceluia, dacă El este tare, puternic și milostiv către noi? Căci a împlinit
dorința inimii noastre și a dezlegat nerodirea mea". Bărbatul a răspuns: "Au
n-ai auzit de mînia voievodului care, fără de milă, chinuiește și omoară pe
cei ce cred în Cel răstignit?" Iar femeia a zis: "Dar noi în taină vom crede
într-Însul și vom sluji Lui, dacă nu va fi cu putință pe față; și așa vom
îndrepta bine viața noastră".
Soțul Levchipiei a zis: "Este cineva să ne învețe pe noi
credința aceea și să ne povățuiască în ce chip să slujim acelui Dumnezeu bun,
Care ți S-a arătat în vis și de la Care ai primit darul de zămislire?" Ea,
văzînd pe bărbatul său plecîndu-se spre buna credință, i-a spus toate cele
ce i s-au întîmplat și cum că este creștină și că credința a învățat-o în
taină de la un călugăr. Iar bărbatul, auzind acestea, s-a bucurat atît de
mult, încît dorea și el Botezul. Iar cînd a venit fericitul Onufrie în casa
lor, ca să cerceteze pe cea nou botezată, ea i l-a arătat pe bărbatul său.
Astfel, și Clitofon a fost botezat de acel sfînt bătrîn. Și viețuiau acești
de curînd luminați în toată buna credință și curățenie, slujind Domnului în
ascuns.
Cînd a venit vremea, femeia a născut un băiat și, chemînd
pe bătrînul cel mai sus pomenit, părintele și învățătorul său duhovnicesc,
a botezat pruncul punîndu-i numele Galaction. Iar sfîntul bătrîn a proorocit
pentru dînsul, zicînd: "Acest prunc va urî viața aceasta pămîntească și o
va dori pe cea cerească".
Făcîndu-se pruncul mare, părinții l-au dat la învățătura
cărții și, cu ajutorul lui Dumnezeu, a învățat degrabă facerea de stihuri,
s-a deprins cu frumoasa vorbire retoricească, a cunoscut înțelepciunea cea
filosofică și a învățat bine astronomia.
Cînd avea douăzeci și patru de ani, iar fericita maica lui
murind, tatăl său a voit să-l căsătorească. Și aflînd o fecioară foarte frumoasă,
cu numele Epistimia, a logodit-o cu Galaction, fiul său. Dar fiind amînată
nunta o vreme, fericitul Galaction se ducea adeseori pentru cercetarea logodnicei
sale, însă nu-i da ei obișnuita închinăciune, de vreme ce nu era botezată.
Pentru aceasta s-a mîhnit Epistimia.
Tatăl ei, văzînd-o astfel și înțelegînd pricina, a zis către
Galaction: "Pentru ce tinere, nu dai obișnuita închinăciune fiicei noastre
și logodnicei tale sau, dacă nu o iubești pentru ce te-ai logodit cu dînsa?"
Iar Galaction, nerăspunzîndu-i, s-a dus la fecioară și i-a zis: "Fecioară
Epistimia, oare știi pentru ce nu-ți dau închinăciune?" Iar ea a zis: "Nu
știu, domnul meu, și mă mîhnesc foarte mult de aceasta". Iar Galaction a zis:
"De vreme ce nu ești creștină, ci ai credință necurată, de aceea nu voiesc
a mă împărtăși cu tine, ca să nu mîhnesc Duhul lui Dumnezeu. Însă de voiești
să ai dragostea mea, leapădă-te de idoli și crede adevăratului Dumnezeu, în
Care eu cred și primește Sfîntul Botez. Numai atunci îți voi da sărutare și
te voi iubi ca pe mine însumi. Apoi te voi numi soția mea și în nedespărțită
dragoste vom petrece pînă la sfîrșit".
Epistimia a zis: "Ce-mi vei porunci, domnul meu, aceea voi
face; cred Dumnezeului tău, și voiesc să mă botez". Iar el a zis: "Bine, fecioară
înțeleaptă, de acum cu adevărat încep a te iubi. Dar de vreme ce nu este cine
să te boteze - căci, din cauza cumplitei prigoniri a creștinilor, unii preoți
și clerici au fost omorîți, iar alții au fugit prin pustie -, pentru aceea
este nevoie ca eu singur să te botez. Deci, ia îmbrăcăminte albă și ieși către
rîul Chifos prefăcîndu-te că vrei să mergi să te speli, apoi voi ieși și eu
din casa mea, ca și cînd aș vrea să mă duc la cîmp, și aflîndu-te acolo, te
voi boteza".
Deci, a făcut așa. A ieșit Epistimia spre rîu și s-a dus
și Galaction acolo, apoi a botezat pe logodnica sa în rîul Chifos, în numele
Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh. După aceea, învățînd-o a se ruga
lui Dumnezeu, s-au despărțit, neștiind nimeni taina aceasta. Într-acea vreme
fericitul Galaction a mai întors către sfînta credință și pe unul din robii
socrului său și l-a botezat și pe el, precum și pe logodnica sa; iar numele
robului aceluia era Eutolmie, care mai pe urmă s-a făcut monah și a scris
viața acestuia.
Epistimia, după botez, ședea în casa sa, îndeletnicindu-se
cu gîndirea la Dumnezeu și cu rugăciuni pe care le făcea în ascuns, tăinuindu-și
credința înaintea tatălui său. După opt zile, venind la dînsa Galaction, i-a
zis: "Voiesc a-ți spune un lucru minunat, domnul meu. De cînd am luat Sfîntul
Botez, văd în vis niște palate foarte frumoase în care cîntă trei cete: o
ceată de monahi, alta de fecioare frumoase și o a treia de oameni cu bună
cuviință, avînd aripi de foc. Din pricina acelei minunate vedenii și acelei
dulci cîntări, se veselește mult inima mea".
Galaction, explicînd vedenia, a început a-i spune așa: "Monahii
sînt oamenii care și-au lăsat bogățiile lor, femeile și prietenii și au urmat
lui Hristos în sărăcie, în curăție și în răbdare, umblînd pe calea cea strîmtă
și grea; fecioarele cele frumoase sînt acelea care și-au lăsat logodnicii
și pe părinții lor, cum și toată dulceața lumii acesteia, înfrumusețarea hainelor,
averile și toată deșertăciunea, și au urmat lui Hristos. Iar bărbații cei
cu aripi sînt îngerii lui Dumnezeu cu care bucurîndu-se împreună, dănțuiesc
în ceruri și slăvesc cu cîntări pe Dumnezeu".
Atunci Epistimia a zis: "O, de ne-ar da și nouă Dumnezeu
a dănțui cu acele cete!" Iar Galaction a zis: "Dacă vom păzi fecioria noastră
fără prihană și dacă ne vom lepăda de lume, precum și aceia, atunci ne va
învrednici și pe noi Bunul Dumnezeu de partea celor ce I-au plăcut Lui". Epistimia
a zis: "Dacă voiești, stăpînul meu, eu sînt gata a-mi păzi fecioria, dar nu
voiesc a mă despărți de tine; căci, dacă ne vom despărți, atunci cum vom putea
să ne bucurăm unul cu altul totdeauna?" Iar Galaction i-a zis: "Dă-mi cuvîntul
în ceasul acesta că îți vei păzi fecioria și vei merge cu mine la viața monahicească,
și eu nu mă voi despărți de tine nici în veacul acesta, nici în cel ce va
să fie". Iar ea a făgăduit, zicînd: "Precum cred în Domnul nostru Iisus Hristos,
așa îți făgăduiesc a face toate cele poruncite de tine și a-ți urma, oriunde
vei merge".
Atunci Galaction a zis: "Să mulțumim Dumnezeului nostru că
a căutat asupra noastră cu milostivire și a plecat urechea Sa către noi. El
să întărească și să păzească învoiala noastră pînă la sfîrșit!" Apoi a zis
către Sfînta Epistimia: "Iată, eu mă duc în casa mea și mă voi găti de cale,
asemenea fă și tu; apoi împarte săracilor cele ce ai și voi împărți și eu
toate cele ce am. Iar a treia zi vom ieși împreună din casele noastre și vom
merge unde ne va povățui Dumnezeu; și ia împreună cu tine și pe robul Eutolmie,
căci este om bun și va fi monah". Astfel, sfătuindu-se Galaction cu Epistimia,
s-au despărțit și au împărțit săracilor, în taină, toate cele ce aveau, pregătindu-se
de cale; apoi au ieșit din casele lor noaptea și au mers împreună, luînd cu
ei și pe robul Eutolmie.
Mergînd ei zece zile, au ajuns la muntele ce se numea Puplion,
în care era o mînăstire ce avea zece călugări. Mai departe, era altă mînăstire
mică, de fecioare, avînd patru pustnice îmbătrînite, între care mai bătrînă
era o diaconiță cinstită și cu viață sfîntă. Intrînd Galaction cu Epistimia
și cu Eutolmie în mînăstirea de bărbați și plecîndu-se egumenului, i-au spus
gîndul lor, cum că voiesc să fie călugări. Iar egumenul, văzînd într-înșii
chemarea lui Dumnezeu, i-a primit și i-a tuns în sfîntul chip călugăresc.
Deci, pe fecioara Epistimia a trimis-o la mînăstirea de fecioare, la cele
patru pustnice sfinte, iar pe Galaction cu Eutolmie i-a lăsat în mînăstirea
sa și le-a poruncit să facă toate ascultările mînăstirii, după obiceiul călugăresc.
Acolo petrecea Cuviosul Galaction, supunîndu-se egumenului
și fraților, slujind lui Dumnezeu cu toată osîrdia. Iar nevoințele și ostenelile
lui cine le poate spune, că niciodată n-a fost văzut stînd, ci ori lucra ceva
pentru trebuința mînăstirii, ori se ruga. Iar postul lui era fără măsură,
că uneori toată săptămîna nu gusta nimic. Și atît de mult și-a păzit curățenia
sa, încît în toată vremea pustniciei sale s-a ferit cu dinadinsul să vadă
față femeiască. Apoi de multe ori îi grăia vreunul dintre frați: "Frate Galactioane,
să mergi cu noi ca să vezi pe sfînta diaconiță care petrece de nouăzeci de
ani în chipul călugăresc, de vreme ce este spre folos tuturor celor ce ascultă
cuvintele ei pentru mîntuirea sufletului, căci este pricepută și vestită cu
cuvîntul și cu viața. Apoi să vezi și pe sora ta, Epistimia!" Iar el nu voia,
grăind: "Destul îmi este a mă folosi de la voi, părinților sfinți, iar pe
sora mea nu voiesc a o vedea, pînă cînd va veni vremea și îmi va porunci Domnul
a mă vedea cu dînsa".
Deci și sora lui, fericita Epistimia, viețuia în mînăstirea
sa lîngă sfînta diaconiță, ca îngerul lui Dumnezeu, în așa nevoințe și osteneli,
încît n-a rămas mai prejos cu viața sa decît fratele său Galaction, ci în
toate s-a asemănat lui. Și erau amîndoi ca două făclii înaintea lui Dumnezeu,
arzînd cu dragoste către Dînsul, spre a căror viață îmbunătățită privind cei
ce petreceau împreună cu dînșii în viața monahală, se foloseau și preamăreau
pe Părintele Cel ceresc.
În vremea aceea, încă nu încetase prigoana asupra creștinilor
și toți erau siliți să jertfească idolilor, iar cei ce nu voiau să aducă jertfă
erau căutați pentru a fi chinuiți. În acea vreme înștiințîndu-se unii din
păgînii închinători la idoli despre monahii care pustniceau în acel munte,
l-au vestit pe stăpînitor despre dînșii. Și îndată a trimis ighemonul pe ostașii
săi ca să prindă pe toți monahii și să-i aducă la dînsul pentru judecată.
Dar mai înainte de năvălirea acelor ostași asupra mînăstirii,
Sfînta Epistimia a avut noaptea acest vis. I se părea că stă în niște palate
împărătești împreună cu logodnicul și cu fratele său cel duhovnicesc, cu fericitul
Galaction, și un împărat prea luminat îi încununa pe dînșii cu cununi. Deșteptîndu-se
din somn, s-a minunat de ceea ce văzuse și făcîndu-se ziuă a trimis la egumen,
rugîndu-l să vină la dînsa căci are a-i spune un cuvînt duhovnicesc - căci
era obicei a nu veni călugărițele în mînăstirea de bărbați. Numai egumenul,
care era părinte duhovnicesc la amîndouă mînăstirile, mergea la aceste pustnice,
rînduindu-le cele cuvenite pentru viața lor și ascultîndu-le mărturisirea.
Apoi, săvîrșind dumnezeiasca Liturghie, le împărtășea cu dumnezeieștile Taine,
și iarăși se întorcea în mînăstirea sa.
Egumenul, primind scrisoarea de la Epistimia, a mers la mînăstirea
sfintelor pustnice și ea i-a spus vedenia pe care o avusese în noaptea trecută.
Atunci egumenul a zis: "Palatele sînt împărăția cerurilor, împăratul este
Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru, iar cununile înseamnă răsplătirea
durerilor și a ostenelilor pe care tu, fiica mea, precum și fratele tău cel
duhovnicesc, Galaction, le veți primi în curînd. Însă mai întîi aveți mult
a pătimi și a muri cu mucenicească moarte. Te rog, fiica mea, să nu te temi,
nici să te înfricoșezi de chinurile cele cumplite, nici să slăbești în dureri.
Să știi că pentru pătimirile acestea vremelnice te așteaptă bunătățile cele
negrăite și veșnice, pe care împreună cu fratele tău le vei primi din dreapta
dătătorului de nevoință". Iar ea, lăcrimînd, a zis: "Fie voia Domnului! Precum
voiește El, să rînduiască pentru noi, după a Sa bunătate!"
Întorcîndu-se egumenul la chilia sa, îndată au năpădit ostașii
cei trimiși de ighemon asupra mînăstirii de bărbați și toți călugării, văzînd
năvălirea lor, au fugit, numai singur Cuviosul Galaction a rămas. Pe acesta,
aflîndu-l în chilie citind dumnezeiasca Scriptură, l-au prins, iar pe nici
un altul dintre frați n-au putut să mai prindă, căci toți, fugind prin pustiu
și prin munți, s-au ascuns bine. Asemenea și sfintele pustnice, împreună cu
fericita Epistimia, fugind de prin chiliile lor s-au ascuns, și toți au scăpat
nevătămați, numai singur Galaction, vrednicul de laudă, a fost prins și ca
pe o oaie spre junghiere l-au dus înaintea ighemonului spre judecată și chinuire.
Cuvioasa Epistimia, ascunzîndu-se în munți împreună cu celelalte
fecioare, a auzit că iubitul ei logodnic și frate este prins de păgîni și
dus la chinuri, singură văzînd aceasta din înălțimea muntelui. Deci a căzut
plîngînd la picioarele sfintei diaconițe, zicînd: "Rogu-te pe tine, doamna
mea, eliberează-mă să mă duc în urma domnului meu Galaction; căci iată, aud
că l-au prins ostașii și-l duc la lemnul de tortură și nu vreau a mă despărți
de dînsul, căci mă doare inima și doresc a muri împreună cu dînsul pentru
Hristos, Domnul nostru!"
Diaconița a zis: "Fiica mea, Epistimia, nu te duce după dînsul,
nu te da în mîinile păgînilor, ca să nu cazi în cursa vrăjmașului, căci ești
tînără și mă tem pentru tine ca nu cumva înfricoșîndu-te de chinuri să te
lepezi de Hristos și să-ți pierzi fecioria ta. Apoi nu vor mai însemna nimic
toate nevoințele tale cele călugărești, și te vei păgubi de mîntuirea ta".
Sfînta Epistimia a zis: "Nu pot să rămîn vie fără domnul
meu Galaction, căci printr-însul am cunoscut pe Hristos, Dumnezeul meu Cel
adevărat și iubitor de oameni; el cu mîinile lui m-a spălat de necurăția mea
în apa Botezului; el m-a povățuit să iau calea mîntuirii și m-a îmbrăcat în
chipul călugăresc și m-a adus între voi; rugăciunile lui mi-au ajutat în toate
trebuințele mele; el îmi este logodnic, frate, învățător, părinte după Dumnezeu
și păzitor al fecioriei mele, și nu mă pot despărți de dînsul nici în veacul
acesta, nici în cel ce va veni; ci mă voi duce și voi muri împreună cu dînsul.
Dacă își va pune sufletul său pentru adevăratul Dumnezeu, îmi voi pune și
eu, ca să se verse și sîngele meu împreună cu sîngele lui pentru Ziditorul
tuturor, și mă voi duce împreună cu dînsul să stau înaintea scaunului Împăratului
slavei, pe Care L-am văzut în vis și Care ne-a încununat. Deci slobozește-mă,
stăpîna mea, slobozește-mă și te roagă pentru mine!"
Cuvioasa diaconiță, văzînd lacrimile ei și dragostea către
Dumnezeu și către logodnicul său, a zis: "Să fii binecuvîntată de Domnul,
fiica mea, și binecuvîntată să fie calea pe care săvîrșești alergarea pătimirii
tale, ca și întîia muceniță Tecla! Mergi dar în calea cea fericită și mîna
Domnului să fie cu tine, întărindu-te!" Și astfel, fericita Epistimia, sărutînd
pe maica sa cea duhovnicească, pe sfînta diaconiță, și pe toate surorile,
a alergat degrabă în urma iubitului său frate.
Ajungînd pe ostași și văzînd pe Sfîntul Galaction ce era
dus legat, a strigat în urma lui: "Iubitul meu domn și frate, învățătorul
și povățuitorul mîntuirii mele, prin care eu am cunoscut pe Hristos, adevăratul
Dumnezeu, așteaptă-mă și nu mă lăsa pe mine, săraca ta soră și roabă; ia-mă
împreună cu tine la chinuri, căci tu m-ai scos din înșelăciunea idolească
și din toată deșertăciunea lumii acesteia. Du-mă la cununa cea mucenicească,
tu care m-ai dus la nevoințele cele călugărești. Adu-ți aminte de făgăduința
ta, care mi-ai dat-o, că nu mă vei lăsa pe mine nici în veacul acesta, nici
în cel ce va veni!" Iar ostașii, întorcîndu-se, au luat-o și pe dînsa.
Văzînd Cuviosul Galaction pe fericita Epistimia, s-a bucurat
de nevoința ei cea cu osîrdie, spre pătimirea pentru Hristos Dumnezeu. Apoi
a lăcrimat de bucurie și mulțumea lui Dumnezeu în inima sa că a dat asemenea
îndrăzneală surorii sale și a aprins inima ei cu văpaia dumnezeieștii iubiri.
Deci se ruga din inimă pentru dînsa să o întărească pînă la sfîrșit în nevoința
cea mucenicească, adică să nu se înfricoșeze de chinurile cele cumplite. Și
legînd-o ostașii împreună cu Galaction, cu care de mult era legată prin legătura
dragostei celei duhovnicești, îi duceau pe ei la ighemon. Mergînd ei pe cale,
Sfîntul Galaction învăța pe sora sa Epistimia, zicînd: "Vezi, sora mea, să
nu te amăgești cu oarecare înșelăciuni ale lumii acesteia viclene, nici să
te temi de chinurile cele multe, căci răbdînd puțin aici, vom fi încununați
veșnic de Domnul nostru în cămara cea cerească!"
Sfînta Epistimia a zis: "În urma ta voi merge, domnul meu,
și ceea ce te voi vedea pe tine făcînd, aceea voi face și eu, și cred că Domnul
nostru Iisus Hristos nu ne va lăsa pe noi, ci te va întări și pe tine, și
îmi va ajuta și mie neputincioasei, ca să sufăr chinurile pentru Dînsul deopotrivă
cu tine, să pătimesc și să mor; apoi să mă satur și eu deopotrivă, cînd ni
se va arăta slava Lui". Astfel vorbind între ei, au ajuns la curtea ighemonului,
și a ieșit o slugă în întîmpinarea ostașilor, zicînd: "Ighemonul poruncește
să fie păziți creștinii aceștia pînă dimineață". Deci sfinții au fost ținuți
de ostași în legături toată noaptea.
Iar dimineață a venit păgînul la judecată; și au fost aduși
înaintea lui Cuviosul Galaction și fericita Epistimia. Apoi, privind la dînșii,
a zis: "Cine sînteți voi, negrilor?" Sfîntul Galaction a răspuns: "Sîntem
creștini și călugări". Ighemonul a zis: "Cine este Hristos?" Sfîntul a zis:
"Hristos este Dumnezeul adevărat, Care a făcut cerul și pămîntul și toate
cele de pe ele". Ighemonul a zis: "Dacă Hristos al vostru le-a făcut pe toate,
apoi zeii noștri ce sînt și ce au făcut?" Sfîntul a răspuns: "Zeii voștri
sînt pietre și lemne, lucru stricăcios, și nu ei au făcut pe cineva, ci ei
singuri sînt făcuți de mîini omenești, iar voi vă închinați la lucruri făcute
de mîini omenești și cinstiți niște zei pe care voi i-ați lucrat din diferite
feluri de materiale".
Atunci ighemonul a zis cu mînie către cei ce stăteau înainte:
"Dezbrăcați pe hulitorul acesta și-l băteți cu vine de bou!" Deci, bătînd
pe Sfîntul Galaction, Sfînta Epistimia plîngea și ocăra pe ighemon, zicînd:
"O! chinuitorule nemilostiv, nu te rușinezi a chinui pe nevinovatul rob al
lui Dumnezeu și a răni cu bătăi trupul lui cel slăbit de post?" Iar chinuitorul
a zis: "Dezbrăcați-o și pe aceasta și o bateți mai tare!" Și cînd slugile
cele fără de rușine o dezbrăcau pe dînsa de hainele cele călugărești și o
dezgoleau pînă la cămașa cea de păr, sfînta a zis către ighemon: "Blestemat
să fii, chinuitorule fără de rușine, căci goliciunea mea nimeni n-a văzut-o
din copilăria mea, iar tu poruncești să mă aducă goală înaintea întregului
popor! Să orbească dar ochii voștri cei necurați, ca să nu vedeți goliciunea
fecioriei mele!" Și îndată, cu cuvîntul sfintei, ighemonul a orbit, precum
și toți cei ce erau cu dînsul, încît căuta fiecare cu mîinile sale zidurile
și povățuitori, dar nu era între dînșii nici unul care să vadă lumina.
Atunci, temîndu-se, toți au strigat: "Mîntuiește-ne pe noi,
roaba lui Hristos, de întunericul acesta, și vom crede în Dumnezeul tău!"
Iar sfînta s-a rugat lui Dumnezeu și iarăși au văzut toți și au crezut cincizeci
și trei de suflete. Însă tiranul, deși vedea cu ochii cei trupești, cu cei
sufletești era orbit; căci, îndemnîndu-l pe el diavolul, nu a socotit minunea
aceea a fi a lui Hristos Domnul, ci a deșerților săi idoli, zicînd: "În mintea
noastră am pierdut credința în marii noștri zei și de aceea, mîniindu-se asupra
noastră, ne-au certat puțin, ca să ne înțelepțim și să nu îndrăznim a cugeta
asupra lor ceva rău; iar pe aceștia, ca adevărați defăimători, să nu-i cruțăm,
ci să răzbunăm ocara zeilor noștri".
Deci a poruncit slugilor ca, ascuțind niște trestii, să le
bage sub unghiile mîinilor și ale picioarelor. Aceasta făcîndu-se, sfinții
răbdau cu bărbăție și strigau: "Noi slujim lui Hristos, adevăratului Dumnezeu,
iar de zeii cei deșerți ne lepădăm". După aceasta, ighemonul a poruncit să
le taie mîinile; iar ei strigau: "Binecuvîntat este Domnul Dumnezeul nostru,
Cel ce învață mîinile noastre spre război și degetele noastre spre oștire;
mila noastră și scăparea noastră, apărătorul și izbăvitorul nostru, Care degrabă
ne-a izbăvit din mîinile vrăjmașilor noștri". Apoi a poruncit să le taie și
picioarele.
Făcîndu-se aceasta, sfinții strigau: "Scoală, Doamne, ajută-ne
nouă și ne izbăvește pentru numele Tău. Știi, Stăpîne, că, cu dragostea Ta
fiind răniți, Ți-am urmat Ție și am călătorit pe calea cea anevoioasă; deci
acum scoate-ne pe noi la odihnă, ca să stea picioarele noastre în curțile
Tale cerești, unde stau înaintea Ta toți cei ce Ție Ți-au plăcut". Și iarăși
au strigat, zicînd: "Blestemați să fie zeii păgînilor și toți cei ce slujesc
lor". Iar chinuitorul a zis: "Încă nu încetează aceștia a ne huli zeii? Tăiați-le
și limbile, ca să nu mai hulească". Deci le-au tăiat limbile și sfinții mărturisitori
ai lui Hristos au tăcut cu gurile, dar cu inimile nu încetau, strigînd către
Dumnezeu. Atunci a poruncit chinuitorul să le taie capetele. Apoi ducîndu-i
pe amîndoi afară din curtea boierească, i-au tăiat și le-au lăsat trupurile
neîngropate.
Iar călugărul Eutolmie, cel pomenit mai sus, care fusese
rob socrului lui Galaction și care pustnicise cu el, acela, cînd au fost prinși
Sfîntul Galaction și Sfînta Epistimia, i-a urmat de departe schimbîndu-și
hainele călugărești ca să nu fie cunoscut. Deci, văzînd patimile și sfîrșitul
lor, a luat pe ascuns sfintele și cinstitele moaște ale stăpînului și ale
stăpînei sale și, plîngînd mult lîngă dînsele, le-a îngropat cu cinste. Apoi
a scris viața cea plină de fapte bune și pătimirea lor, spre folosul celor
ce vor citi și celor ce vor asculta și spre slava lui Dumnezeu Celui slăvit
în Sfînta Treime, a Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh, în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|