Cuviosul Părintele nostru Varlaam,
Mitropolitul Novgorodului, făcătorul de minuni de la Hotin
(6 noiembrie)
Cuviosul Părintele nostru Varlaam s-a născut în marele Novgorod,
din părinți binecredincioși și a fost crescut cu bună învățătură în cunoașterea
celor dumnezeiești. Căci, încă tînăr fiind, a întrecut pe bătrîni cu înțelepciunea,
iar jucăriile și cuvintele de rîs obișnuite copiilor nu le iubea. Apoi înfrînîndu-se
de la mîncare, nu gusta nicidecum bucate grase.
Văzînd părinții lui înfrînarea fiului lor, erau în mîhnire
pentru aceasta. Odată i-au zis: "Să nu ne întristezi pe noi, fiule, slăbindu-ți
trupul cu nemîncarea, ca să nu cazi în boală, fiind tînăr, iar nouă să ne
aduci mîhnire". Însă copilul cel bine înțelegător, precum avea obiceiul, le-a
răspuns cu blîndețe:
"Eu, citind multe cărți, n-am aflat părinți sfătuind rău
pe fiii lor, precum voi mă sfătuiți; căci mîncarea și băutura nu ne pun pe
noi înaintea lui Dumnezeu, precum zice și Sfîntul Apostol Pavel ci numai postirea
și rugăciunea. Să vă aduceți aminte și de acestea: Cîți oameni au fost de
la strămoșul Adam, nu toți au murit și cu țărîna s-au amestecat? Dar și proorocul
a zis: Omul cu deșertăciunea s-a asemănat și ca umbra s-a trecut. Însă
cei ce au plăcut lui Dumnezeu prin viață bună și și-au vărsat sîngele pentru
Hristos și pentru dragostea Lui și astfel s-au lepădat de lume și au urmat
Lui, au cîștigat de la Dînsul cereasca împărăție. Pentru aceasta s-au preamărit
și s-au fericit. Deci și eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, voiesc să mă sîrguiesc
după puterea mea ca să mă fac moștenitorul lor".
Părinții, auzind un răspuns ca acesta, s-au mirat și l-au
lăsat să viețuiască după voia lui. Apoi, nu după multă vreme, părinții s-au
mutat din viața aceasta vremelnică, iar fericitul i-a îngropat cu cinste și
cu cuviincioasă cîntare bisericească; însă, după moartea lor, s-a aprins și
mai mult de dragoste dumnezeiască. De aceea a împărțit averea tatălui său
săracilor și îndată a lăsat lumea, aflînd ca povățuitor un călugăr care viețuia
după Dumnezeu, anume Porfirie. De la acesta luînd chipul monahicesc și înconjurînd
multe locuri, căuta unde să facă mînăstire.
Văzînd un loc frumos și o rază dumnezeiască luminîndu-l,
aproape de rîul Volhova, a făcut rugăciune și a început a-și zidi chilie,
unde acum este mînăstirea, în care, viețuind cu iubire și osteneală, își chinuia
trupul. Iar postul și privegherea lui cine le va povesti? Căci el se hrănea
din ostenelile sale. Diavolii, văzîndu-se defăimați, au ridicat asupra lui
război și se închipuiau uneori în șerpi, alteori în multe feluri de fiare,
voind să-l izgonească din locul acela. Însă el, îngrădindu-se cu semnul Crucii,
îi izgonea de la sine. Alteori diavolii îi îndemnau pe oameni să-i facă supărare,
ca măcar defăimările cele omenești nesuferindu-le, să fugă din locul acela.
Însă și aceia s-au împiedicat și au căzut, căci s-au lovit de diamantul cel
tare și singuri s-au sfărîmat, iar stîlpul cel puternic nu l-au surpat.
După aceasta a zidit biserica Schimbării la Față a Domnului
Dumnezeu și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Iar pentru nevoința cea mare
a vieții lui, a ieșit vestea pretutindeni și se adunau la dînsul domnii și
puternicii ținutului, precum și celelalte popoare creștine, voind să se folosească
de la el. Și fiecare, împlinindu-și dorința sa, se ducea acasă mulțumind lui
Dumnezeu. Apoi s-au adunat la dînsul mulțime de monahi, voind să-i urmeze
vieții lui celei plăcute lui Dumnezeu.
Odată, venind voievodul Novgorodului la Cuviosul Varlaam
pentru binecuvîntare, a proorocit voievodului că i s-a născut un fiu. După
aceea, Sfîntul a și botezat pe acel fiu al voievodului. Un alt om a prins
mare dragoste pentru fericitul și, avînd pe fiul său unul născut cuprins de
boală, l-a dus la Sfîntul să se roage pentru el. Dar, fiind încă pe cale,
fiul său a murit și astfel l-a dus mort la cuviosul, dar el, cu rugăciunea
sa l-a înviat.
Altădată, sosind praznicul Învierii Domnului Dumnezeu și
Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Sfîntul Varlaam a trimis pescarii să prindă
pește și cu rugăciunile lui au vînat mulțime de pești, între care era și un
nisetru mare pe care l-au tăinuit; iar pe cei mici, luîndu-i, i-au adus la
dînsul. Atunci el, văzînd peștii, a zis: "Iată, pe copii i-ați adus, dar pe
maica lor unde ați ascuns-o?" Iar ei au căzut la picioarele lui și și-au mărturisit
păcatul, s-au căit și au adus peștele acela. Apoi odinioară, fiind lipsă în
mînăstire, Sfîntul s-a rugat Domnului și a îndestulat-o cu toate bunătățile.
Avînd darul facerii de minuni se aduceau la dînsul cei cuprinși
de duhurile necurate și îndată, ajungînd la Sfîntul, duhurile necurate se
izgoneau, stricații se curățau, orbii vedeau și toți cei ce veneau cu credință,
fiind cuprinși de multe feluri de neputințe, primeau nu numai sănătatea trupului,
ci și folosul sufletului. Cuvîntul lui avea duhovnicească sare, pentru aceasta
era iubit și de toți slăvit.
Sfîntul, cunoscîndu-și plecarea sa către Dumnezeu, chemînd
frații, le-a zis: "Iată fraților, sfîrșitul vieții mele s-a apropiat și mă
voi duce din viața aceasta, iar pe voi vă dau în mîinile Domnului Dumnezeu.
Și va fi vouă povățuitor în locul meu Antonie, ucenicul meu". Astfel i-a dat
acestuia mînăstirea și i-a încredințat pe frați, zicînd: "Pe tine te las cu
Dumnezeu rînduitor și cîrmuitor al acestei sfinte mînăstiri și Domnul nostru
Iisus Hristos să vă păzească și să vă întărească pe voi cu dragostea Lui.
Iar eu, deși trupește mă duc, însă cu duhul voi fi nedespărțit de voi. Și
aceasta va fi vouă încredințarea, de am aflat dar înaintea lui Dumnezeu, că
mînăstirea și după mutarea mea, precum a fost în viața mea, de nimic nu va
suferi lipsă, numai dragoste să fie între voi".
Învățîndu-i multe și sărutîndu-i duhovnicește, a zis cel
din urmă cuvînt: Doamne, în mîinile Tale îmi dau duhul meu. Și astfel
și-a dat cinstitul și sfîntul său suflet în mîinile Făcătorului. Apoi a venit
Arhiepiscopul marelui Novgorod și s-au adunat mulțime de monahi de la toate
mînăstirile, care cîntau cu evlavie cîntare deasupra gropii; și au îngropat
sfîntul și iubitorul de osteneală trupul lui, în a șasea zi a lunii noiembrie.
Atunci au luat tămăduire mulți neputincioși, care erau cuprinși
de multe feluri de boli. Iar pomenirea lui se săvîrșește în mînăstirea Schimbării
la Față a Domnului Dumnezeu și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, unde s-a
adus cinstitul lui trup făcător de minuni, care izvorăște multe tămăduiri
celor ce cu credință se apropie de el, din care puține vom spune acum.
Un om era orb căci, deși avea ochii deschiși, nu putea nicidecum
să vadă pe cineva. Acesta dăduse la doctori mulți bani, căutînd la dînșii
tămăduire, însă nu a aflat nici un folos. Apropiindu-se pomenirea Cuviosului
Varlaam, a poruncit să-l ducă în mînăstire unde erau sfintele sale moaște
și s-a așezat lîngă cinstita raclă. Apoi a început cu lacrimi a se ruga Sfîntului,
cerînd tămăduire și vedere ochilor săi. Iar frații mînăstirii cîntau în biserică
paraclisul pe care sfîrșindu-l, cînd au cîntat: "Stăpînă, primește rugăciunea
robului tău", îndată ochii orbului s-au luminat și întîi a văzut racla Sfîntului
cu sfințitele sale moaște. El, încă îndoindu-se de vederea sa, s-a apropiat
și a pipăit cu mîinile ceea ce vedea; apoi, ridicîndu-și ochii prin biserică,
a văzut poporul stînd înainte și pe frați cîntînd. Și, cunoscînd că vede bine,
s-a umplut de negrăită bucurie și a strigat cu mare glas, mărturisind la toți
tămăduirea sa pe care a cîștigat-o cu rugăciunile Cuviosului Varlaam.
Un om, avînd credință în cuviosul, a mers în mînăstirea lui
cu femeia sa pentru binecuvîntare și, ducînd merinde spre trebuința fraților,
le-a pus masă și i-a ospătat. Iar după rugăciune, întorcîndu-se la ale sale
pe apă și fiind nu departe de mînăstire, din întîmplare s-a răsturnat luntrea
și el s-a afundat în adînc, iar ceilalți de-abia au scăpat de înec. Cei ce
erau pe mal și vedeau înecarea omului aceluia, n-au putut să-i dea nici un
ajutor.
Ducîndu-se în satul din apropiere, au chemat pescarii cu
mrejele să caute trupul cel înecat și abia s-a aflat trupul mort și învinețit.
Apoi femeia lui ședea pe mal tînguindu-se, iar în plîngerea sa pomenea pe
Sfîntul Varlaam și, mîhnită, zicea: "Oare astfel de plată ne-ai dat, sfinte
al lui Dumnezeu, nouă celor ce am venit să ne închinăm la mormîntul tău? Noi
nădăjduiam să cîștigăm cu rugăciunile tale, viață de mulți ani iar tu, cu
năpraznică moarte ai lăsat de a murit bărbatul meu; mai bine ar fi fost de
n-am fi venit aici la tine că, de am fi stat acasă, nu ni s-ar fi întîmplat
o moarte ca aceasta".
Acestea și mai multe grăind ea și voind să-și îngroape bărbatul,
deodată mortul, mișcîndu-se și ieșind apă multă din gura lui, s-a sculat sănătos.
Văzînd ei o minune ca aceasta au dat mulțumire sfîntului, mărturisind că prin
rugăciunile lui s-a întors din porțile morții.
De la marele Novgorod domnul Constantin a venit bolnav în
locașul Cuviosului și astfel era boala lui încît nu putea nici să se miște
din pat nici să grăiască ceva și toți se deznădăjduiau de viața lui, căci
era aproape de moarte. Acela, fiind adus aproape de racla Cuviosului Varlaam
și făcîndu-se cîntarea paraclisului pentru dînsul, îndată s-a sculat sănătos
cu rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu și, ca și cum n-ar fi avut nici o boală,
s-a întors la casa sa.
Un negustor oarecare, anume Antonie, avea un fiu mut de mulți
ani, pe care l-a dus în mînăstirea Cuviosului. Deci, făcîndu-se rugăciune
la mormîntul lui pentru fiul cel mut, deodată i s-a dezlegat limba și grăia
curat, slăvind pe Dumnezeu.
Grigorie, postelnicul marelui domn Vasilievici Vasile, a
căzut în boală cumplită și era aproape de moarte dar, avînd credință mare
spre Cuviosul Varlaam a zis: Măcar și moarte de mi s-ar întîmpla pe cale,
mort să mă duceți la Cuviosul". Și așa a și fost; căci de cumplita boală a
murit pe cale și a fost dus mort la mînăstire. Iar cînd cei ce-l duceau erau
aproape de mînăstire ca la trei stadii, fără de veste mortul a înviat. Și
mergînd, s-a închinat la mormîntul Cuviosului, mărturisind că prin rugăciunile
lui s-a întors de la moarte spre viață și a dobîndit sănătate.
Multe alte minuni se săvîrșeau la mormîntul Cuviosului Varlaam,
încît mulțime de îndrăciți se izbăveau de neputințele lor și toți cei ce cu
credință alergau la dînsul nu se întorceau de la el deșerți, ci își cîștigau
cererea cu rugăciunile lui și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, a Cărui
slavă este în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|