Aducerea aminte de praful care s-a
pogorît pe pămînt în zilele lui Leon cel Mare
(6 noiembrie)
În al optsprezecelea an al stăpînirii lui Leon cel Mare și
într-a cincea zi a lunii noiembrie, la amiază, tot cerul s-a înnorat, iar
norii erau ca focul, încît părea că toate aveau să ardă. Aceasta a înspăimîntat
pe toți și socoteau că ploaie se va pogorî din nori, însă negreșit va fi ploaie
de foc și va arde ca Sodoma de demult. Deci toți s-au dus la sfintele biserici
cu plîngere și cu rugăciuni, căci Iubitorul de oameni Dumnezeu, schimbînd
bunătatea în pedeapsă, a poruncit norilor să dea ploaie neobișnuită care pricinuia
frică păcătoșilor.
Și începînd din ceasurile de seară, a ținut pînă la miezul
nopții. Iar praful care se cobora era negru și foarte fierbinte, ca spuza
și era atît de mult, încît s-a făcut pe pămînt și pe ziduri mai mult de o
palmă. Acest praf a ars de tot ierburile și răsadurile ce răsăriseră pe pămînt.
Aceasta era mînia lui Dumnezeu pentru păcate. Multe ploi în urmă coborîndu-se,
de abia au putut spăla pămîntul, arătînd că păcatul cel dintre noi, este ca
un praf negru, stînd asupră-ne și mistuind sadurile faptei bune ca un foc.
Pentru aceasta avem trebuință de multe lacrimi și de multă tînguire din adîncul
inimii, ca să spălăm spuza cea înfocată a răutății și să îngrășăm pămîntul
cel bun al minții, spre a rodi cele dumnezeiești; ca astfel să scăpăm de pedeapsa
gheenei, care arde împreună cu trupurile și sufletele celor ce cad într-însa,
și să dobîndim împărăția cerurilor.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|