Viața celui între sfinți Părintelui
nostru Pavel Mărturisitorul
(6 noiembrie)
Cînd Constantie, fiul marelui Constantin, ținea sceptrul
împărăției grecești, arienii au ridicat prigoană asupra celor binecredincioși,
avînd ajutor pe împăratul, care era amăgit de același eres al lor. În acea
vreme Biserica lui Hristos era în mare tulburare și necaz, avînd puțini stîlpi
care o întăreau. Căci Sfîntul Atanasie al Alexandriei, apărătorul cel mai
mare al Ortodoxiei, era izgonit din scaunul său, iar Sfîntul Alexandru, Patriarhul
Constantinopolului, își schimbase viața aceasta vremelnică pe cea veșnică.
Cînd era să moară fericitul Alexandru, oile cele cuvîntătoare
au înconjurat patul păstorului și-l întrebau: "Părinte, cui ne lași pe noi,
fiii tăi? Cine ne va fi nouă păstor în locul tău, care să meargă pe urma ta
și să îndrepteze bine Biserica lui Hristos?"
Atunci patriarhul Alexandru a pus înaintea lor doi bărbați:
pe fericitul Pavel, de neam din Tesalonic, care era preot, și pe Macedonie,
diaconul. Apoi a zis către dînșii: "Dacă voiți să aveți păstor învățat, strălucind
cu faptele cele bune, alegeți pe Pavel; iar dacă voiți numai cu chip frumos
și cinstit cu înfrumusețările din afară, să alegeți pe Macedonie". Acestea
zicînd către oile sale pururea pomenitul patriarh Alexandru, s-a dus către
Domnul.
Apoi făcîndu-se adunare și sfat pe care din cei doi să-i
ridice la scaunul patriarhiei - Pavel sau Macedonie -, era neînțelegere în
adunare, adică între cei dreptcredincioși și între arieni, care erau mulți
acolo. Dreptcredincioșii voiau pe fericitul Pavel, iar arienii mai mult pe
Macedonie. Însă a biruit partea celor dreptcredincioși și a fost ales ca patriarh
Sfîntul Pavel, în Biserica Sfintei Irina.
Deci, suindu-se pe scaun, a început a paște bine turma cea
încredințată lui. Iar împăratul Constantie nu era atunci în Constantinopol,
ci în Antiohia, și se făcuse alegerea fără dînsul; de aceea nu voia pe fericitul
Pavel. Iar cînd s-a întors împăratul din Antiohia la Constantinopol, a început
a se mînia asupra sfîntului patriarh, că se suise fără voia lui pe scaunul
arhieresc. Apoi, fiind îndemnat de arieni, a adunat un sobor nedrept și a
depus din scaunul patriarhal pe Sfîntul Pavel, care era nevinovat și curat
cu inima, iar Bisericii lui Hristos de mare folos. Căci și cu înțelepciunea
și cu viața, acest fericit părinte era lumina lumii și strălucea în Biserică
ca o stea de dimineață în mijlocul norilor.
După detronarea lui, împăratul a pus patriarh pe Evsevie
din Nicomidia și iarăși s-a dus în Antiohia. Dar Evsevie fiind eretic, a început
a tulbura Biserica cu învățăturile sale cele nedrepte și a o întuneca cu eresul.
Deci se sîrguia cu toată puterea să șteargă din mărturisirea de credință cuvîntul
omousion, adică de o ființă, ca să nu se citească cuvintele acestea: născut
iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl. Căci răucredinciosul nu mărturisea
pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fi deopotrivă cu Dumnezeu Părintele.
Fericitul Pavel, după detronarea sa, s-a dus la Roma, căci
atunci Biserica Romei era în bună credință și papa ținea credința cea dreaptă.
Deci, mergînd Sfîntul Pavel la Roma, a aflat acolo pe marele Atanasie și pe
alți episcopi, care erau izgoniți de Evsevie și a rămas împreună cu dînșii.
Dar Evsevie, voind ca nici Roma să nu dea pace lui Atanasie și lui Pavel,
a scris papei Iuliu al Romei; iar acesta, luînd scrisoarea de la Evsevie,
a cunoscut în ea mincinoasa clevetire a slujitorilor celor nevinovați ai lui
Dumnezeu. Apoi a sfătuit pe Atanasie, pe Pavel și pe ceilalți episcopi, să
se ducă la scaunele lor. După aceea a scris către episcopii Răsăritului să-i
primească cu dragoste și să nu-i împiedice a-și lua scaunele.
Episcopii, plecînd din Roma, au mers fiecare la Biserica
sa și au trimis celor ce-i scoseseră pe dînșii, scrisorile pe care le aduseseră
de la papa. Iar aceia primindu-le, iarăși se nevoiau să acopere dreptatea
cu minciuna și au gîndit să adune sobor în Antiohia; iar lui Papa Iuliu se
sîrguiau a-i răspunde prin scrisoare. Însă Evsevie n-a reușit aceasta, căci
a murit cu puțină vreme mai înainte. Iar poporul cel dreptcredincios care
era în Constantinopol, primind pe Pavel cu bucurie, l-a dus în biserică. Însă
cei ce erau de credința cea rea a lui Arie, văzînd că după moartea episcopului
lor, Evsevie, cei binecredincioși iarăși au ridicat pe fericitul Pavel la
scaunul arhiepiscopiei, s-au adunat în altă biserică și și-au ales episcop
pe rău credinciosul Macedonie. Și era atunci tulburare mare în cetate, încît
mulți au murit în războaie și în certurile ce se făceau. Apoi a ajuns aceasta
și la urechile împăratului Constantie, cînd era în Antiohia.
Trimițînd el pe voievodul Ermoghen în părțile Traciei, i-a
poruncit să izgonească pe Pavel din Biserică. Și, venind Ermoghen în Constantinopol,
a tulburat toată cetatea, silind pe popor să izgonească pe Sfîntul Patriarh
Pavel. În această mare tulburare, poporul se împotrivea lui Ermoghen, voievodul.
Dar el a vrut ca, cu puterea mîinilor ostășești să izgonească pe Pavel. Atunci,
mulțimea poporului cu mare mînie pornindu-se asupra lui, i-a ars casa cu foc,
iar pe dînsul l-au ucis.
Auzind împăratul Constantie despre uciderea voievodului Ermoghen,
a mers degrabă din Antiohia în Constantinopol și a izgonit pe fericitul Pavel
din Biserică și din cetate. Iar pe popor s-a mîniat foarte, căci nu numai
pe Pavel l-a primit fără porunca lui ci și război și tulburare a ridicat pentru
dînsul și au murit mulți, ucigînd și pe voievod. De aceea a retras jumătate
din dăruirea împărătească, pe care tatăl său, binecredinciosul Împărat Constantin,
o făcuse cetății. Și dăruirea aceea consta în opt mii de pîini, care se dădeau
în fiecare zi. Deci a retras de la cetate patru mii, iar pe Macedonie, luptătorul
împotriva Duhului Sfînt, așezîndu-l episcop al cetății, iarăși s-a dus în
Antiohia.
Atunci, fericitul Pavel, plecînd către părțile Apusului și
venind la dreptcredinciosul Iuliu, Papă al Romei, i-a spus toate ce i s-au
întîmplat, precum și împăratului Consta. Iar împăratul Consta a făcut scrisoare
către fratele său Constantie, la fel a făcut și papa, ca Pavel să fie primit
în scaunul său, ca un binecredincios. Deci, luînd el scrisoarea de la împărat
și de la papa, s-a dus la Constantinopol și a fost primit cu mare bucurie
de cei credincioși. Iar scrisorile cele aduse de la Roma, le-a trimis printr-un
om însemnat în Antiohia, la împăratul Constantie. Acesta însă a nesocotit
scrisoarea fratelui său și s-a mîniat și mai mult asupra fericitului Pavel,
pentru că iarăși, fără porunca lui, a primit scaunul. Apoi, degrabă a trimis
poruncă la Constantinopol lui Filip eparhul, poruncindu-i să-l dea jos pe
Pavel din scaun și să-l izgonească, și iarăși să pună pe Macedonie.
Filip, temîndu-se de ridicarea poporului, ca să nu-i facă
și lui ca lui Ermoghen voievodul, a plănuit să scoată pe Pavel din scaun în
taină. De aceea a tăinuit porunca împărătească și a intrat în casa ce era
lîngă mare, unde se adunau birurile poporului, al cărei nume era Zevxip. Acolo
a chemat cu vicleșug la sine pe fericitul Pavel, ca și cum ar fi voit să primească
de la el un sfat pentru folosul de obște. Iar el, fiind în fericita nevinovăție,
netemîndu-se de nimic, a mers acolo. Dar eparhul, temîndu-se de mulțimea mare
de popor, care era împrejur și care venise cu Sfîntul, n-a făcut nimic pe
față, ci în ascuns. Deci, luînd pe fericitul Pavel de mînă și vorbind cu dînsul,
a intrat în camerele cele mai din fund și a poruncit să se deschidă ușile
din dos, care erau spre mare. Pe acolo scoțînd pe fericitul, i-a spus porunca
împărătească, l-a pus în corabia care era pregătită pentru acest lucru și
a pornit pe Sfîntul degrabă în surghiun. Apoi i-a poruncit să viețuiască în
Tesalonic, căci aceea era patria lui și i-a dat voie să umble în toate cetățile
cele dimprejur fără temere, numai să nu îndrăznească a se întoarce spre părțile
Răsăritului.
După surghiunirea fericitului Pavel, eparhul s-a dus din
casa mai sus zisă spre biserică, șezînd în caretă cu Macedonie iar mulțime
de oaste înarmată îl înconjura. Această faptă ajungînd degrabă în auzul poporului,
alergară spre biserică toți dreptcredincioșii, precum și arienii, sîrguindu-se
să se întreacă unii pe alții și să ajungă mai degrabă la biserică. Iar eparhul,
fiind aproape de biserică, nu putea să intre într-însa de mulțimea poporului
ce se adunase. Deci, a coborît pe Macedonie din caretă, iar ostașii împingeau
cu sila poporul, care de multă strîmtoare nu se putea da la o parte. Dar ostașilor,
părîndu-li-se că mulțimea poporului li se împotrivește, s-au mîniat foarte
tare și au început a-i ucide cu săbiile, făcînd eparhului și lui Macedonie
cale către biserică. Deci, au fost omorîți trei mii o sută cincizeci, unii
de ostași iar alții înghesuiți de popor. Și tuturor acestor fapte a fost pricinuitor
răucredinciosul Macedonie. Acesta a șezut pe scaunul patriarhal după pofta
împăratului și cu puterea ostașilor, iar nu după rînduielile bisericești.
O astfel de silă și cumplită ucidere au făcut Bisericii, arienii cei fărădelege.
În acea vreme împăratul Constantie a ridicat biserica cea
mare a Sfintei Sofia pe care a unit-o prin împrejmuire cu biserica Sfintei
Irina, pe care a zidit-o Sfîntul Constantin.
După cîtva timp, fericitul Pavel și-a pus în gînd să meargă
de la Tesalonic la Corint și s-a întors la Roma unde, aflînd pe Marele Atanasie,
i-a spus toate cele ce i se întîmplaseră. Apoi, amîndoi au mers și au spus
împăratului Consta cele suferite. Iar acesta, cu mare supărare a scris fratelui
său să trimită la dînsul din partea Răsăritului trei episcopi, care au fost
pentru izgonirea lui Atanasie și a lui Pavel, aducînd cu ei și așezămîntul
credinței cel scris.
O scrisoare ca aceea primind de la fratele său, împăratul
Constantie, care era în Antiohia, s-a temut de mînia fratelui său și a trimis
la dînsul patru episcopi, pe Narcis al Ciliciei, pe Teodor al Traciei, pe
Maris al Calcedonului și pe Marcu al Siriei. Aceștia, mergînd la Roma la împărat,
nu au îndrăznit a se da în vorbă și a disputa cu Atanasie și cu Pavel, tăinuind
și credința lor cea eretică, pe care o așezaseră în Antiohia, și alcătuind
alta au dat-o împăratului Consta, care era scrisă astfel:
"Credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul
și Ziditorul tuturor, prin Care toate s-au făcut în cer și pe pămînt. Și întru
Unul născut Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel mai înainte de toți
vecii din Tatăl născut, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, prin Care
toate s-au făcut, cele din cer și de pe pămînt, cele văzute și nevăzute, fiind
cuvînt și înțelepciune și putere și viață și lumină adevărată, Care în zilele
cele mai de pe urmă S-a făcut om pentru noi și S-a născut din Sfînta Fecioară
și S-a răstignit și a murit și S-a îngropat și a înviat a treia zi din morți.
Și S-a înălțat la cer și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină la
sfîrșitul veacului să judece viii și morții și să dea fiecăruia după faptele
lui. A Cărui împărăție este neîncetată și rămîne în nesfîrșitul veac.
Credem încă și în Duhul Sfînt, Care este Mîngîietorul pe
Care L-a făgăduit Sfinților Apostoli, și după înălțarea Lui la cer a trimis
pe Acela prin Care se sfințesc sufletele celor ce cu adevărat și curat cred
în Domnul. Iar pe cei ce grăiesc că Fiul este din altă ființă, iar nu din
Dumnezeu-Tatăl și cum că ar fi fost o vreme cînd nu era Fiul, pe aceia nu-i
primește Sfînta sobornicească și apostolească Biserică".
Astfel de așezămînt al credinței dînd episcopii aceia împăratului
și altora mulți, s-au dus din Roma. Iar după trei ani, episcopii Răsăritului,
iarăși adunînd sobor, au dat alt așezămînt al credinței și l-au trimis la
episcopii din Italia. Aceștia, pentru mulțimea cuvintelor, nu l-au primit,
fiind îndestulați cu acea mărturisire a credinței pe care au așezat-o dumnezeieștii
Părinți din Niceea.
Fiind din amîndouă părțile multă neunire și tulburare, amîndoi
împărații au poruncit să se adune sobor în Sardica pentru mărturisirea credinței,
precum și pentru Atanasie și Pavel, ca și pentru dînșii să ia sfîrșit neînțelegerea.
Aceasta a fost în al unsprezecelea an după moartea marelui Constantin. Deci,
s-au adunat în Sardica, din partea Apusului, mai mult de trei sute de episcopi,
iar din partea Răsăritului, numai șaptezeci și șase. Episcopii Răsăritului
nu voiau să primească în sobor disputa celor din Apus, pînă cînd nu vor izgoni
de la dînșii pe Atanasie și pe Pavel, apărătorii dreptei credințe; căci răsăritenii
aceia erau vătămați de eresul lui Arie și se temeau a sta de vorbă cu Atanasie
și cu Pavel, apărătorii bunei credințe. Pentru aceea voiau să nu fie aceștia
în sfînta adunare. De aceea, Protoghen care era episcop al Sredței și Cuviosul
Cudrovie, cum și toți cei ce erau împreună cu dînșii, au zis către răsăriteni:
"Nu numai pentru credință ne-am adunat aici, adică să credem că Fiul este
de o ființă cu Tatăl, ci și pentru Atanasie și Pavel".
Auzind acestea, răsăritenii s-au despărțit de apuseni și,
întorcîndu-se, au ajuns la cetatea Filipopoli, care este în Macedonia. Acolo
făcînd necurată adunare, au îndrăznit a da anatemei învățătura prin care se
mărturisea că Fiul este de o ființă cu Tatăl. Apoi acel eres al lor l-au împărțit
prin scrisori în toate eparhiile.
Despre aceasta înștiințîndu-se episcopii sfintei adunări
din Sardica, mai întîi au osîndit pe acei eretici care au îndrăznit a face
o păgînătate ca aceea, apoi pe clevetitorii lui Atanasie și Pavel i-au scos
din treptele lor și, întărind așezămîntul dreptei credințe cel hotărît în
Niceea, pe cei ce nu mărturiseau pe Fiul a fi de o ființă cu Tatăl, i-au dat
anatemei.
După acestea, împăratul Consta a scris fratelui său Constantie,
rugîndu-l să primească pe Pavel și pe Atanasie în scaunele lor. Apoi îndată
a trimis pe Pavel în Constantinopol, dîndu-i și doi episcopi împreună călători,
precum și scrisoarea către fratele său, în care era scris așa: "Atanasie este
încă la mine, iar pe Pavel îl trimit la tine pentru ca să-i poruncească stăpînirea
ta să-și primească scaunul său. La fel și Atanasie, voiesc să-și primească
scaunul său, căci am cunoscut că ei pentru buna credință sînt izgoniți și
clevetiți cu minciuni". Și a adăugat în scrisoare cuvinte și mai amenințătoare:
"Dacă nu vei porunci să fie astfel, apoi eu singur cu putere și cu arme voi
veni asupra ta și chiar nevoind tu, le voi da bisericile și îi voi pune în
scaunele lor".
Ajungînd Sfîntul Pavel la împăratul Constantie, i-a dat scrisoarea
aceea de la fratele său Consta; iar el, primind-o și citind-o, s-a temut de
îngrozirea fratelui său și a izgonit din Biserică pe Macedonie, iar pe fericitul
Pavel l-a ridicat în scaun. La fel și pe Atanasie, chemîndu-l prin scrisorile
sale, l-a trimis în Alexandria să-și primească scaunul său. Deci s-a adus
bucurie mare creștinilor pentru păstorii lor și au petrecut cîtăva vreme mîngîindu-se
cu învățăturile cele de Dumnezeu insuflate ale acestor învățători mari a toată
lumea. Căci Atanasie în Alexandria, iar Pavel în Constantinopol, îndreptînd
Biserica lui Hristos, luminau lumea cu buna credință și izgoneau întunericul
eresului lui Arie.
După multă vreme, Magnențiu, povățuitorul oștilor împăratului
Consta, sfătuindu-se cu sfetnicii săi, au ucis pe stăpînul lor, pe cînd era
la vînat. Deci, fiind ucis bunul și binecredinciosul împărat al Romei, Consta,
îndată arienii și-au înălțat capul și au ridicat prigoană asupra celor binecredincioși.
Mai întîi s-au sculat asupra apărătorilor bunei credințe, a dascălilor a toată
lumea, asupra lui Atanasie și a lui Pavel. Atunci Atanasie singur a fugit
de la scaunul său, temîndu-se de mînia ereticilor arieni, pentru că îl căutau
să-l ucidă. Iar fericitul Pavel a fost trimis la închisoare în cetatea Cucus
din Armenia și închis într-o biserică, unde slujind odată dumnezeiasca Liturghie,
au năvălit arienii asupra lui și l-au sugrumat cu omoforul lui. Și astfel
și-a dat Domnului sufletul său.
Macedonie iarăși s-a suit pe scaunul patriarhal la Constantinopol,
aducînd nespusă răutate Bisericii lui Dumnezeu, izgonind și ucigînd pe cei
dreptcredincioși și înlocuind pe episcopi cu eretici de-ai lui. Avînd ajutător
pe eparhul Filip, mulți, în diferite feluri, au fost omorîți, adică aceia
care nu voiau să aibă unire cu dînsul. Femeilor celor binecredincioase li
s-au tăiat sînii cu cuțitele, iar altora, deschizîndu-le gura cu fierul, li
se punea într-însa cu sila împărtășire arienească. Altora, arienii le tăiau
nasurile și urechile și pe alții îi pecetluiau cu fier roșu. Astfel de prigoană
era asupra celor binecredincioși, vărsîndu-se fără cruțare sîngele creștinilor.
În acea vreme arienii au ucis cu sabia pe doi clerici, pe
Marchian și pe Martirie, care fuseseră notari ai fericitului Pavel și apărători
ai bunei credințe. Apoi tirania lui Macedonie s-a întins pînă la părțile Paflagoniei,
auzind cum că sînt acolo mulțime de dreptcredincioși. Deci, a trimis trei
sute de ostași înarmați, și în latura aceea, pentru ca să silească cu sabia
pe cei binecredincioși la unirea arienească.
Auzind credincioșii care viețuiau în cetatea Mantinei despre
venirea ostașilor trimiși de arieni, s-au aprins de rîvnă. Și, adunîndu-se
toți la un loc, au apucat unii topoare, alții coase, iar alții drugi și au
alergat împotriva ostașilor care se apropiau. Apoi făcîndu-se război între
dînșii, a căzut mulțime mare de popor din amîndouă părțile, încît puțini dintre
ostași au scăpat vii, dar și din cetățeni nu puțini au fost uciși. Acestei
vărsări de sînge a fost pricinuitor blestematul eretic Macedonie. Iar cînd,
fără poruncă împărătească, a îndrăznit să dezgroape din pămînt moaștele binecredinciosului
împărat Constantin cel Mare și a le muta în alt loc, atunci toată Biserica
s-a umplut de sînge, căci mulți dintre ei nu voiau acest lucru, pentru care
s-a făcut război și ucidere între dînșii.
De aceasta auzind împăratul, s-a mîhnit asupra lui Macedonie
și asupra eparhului Filip. Deci, Macedonie a fost scos din scaunul patriarhal,
iar Filip din cîrmuire. Însă eresul lui Arie și al lui Macedonie se lățea
și a făcut rău Bisericii lui Dumnezeu, încă patruzeci de ani, pînă la împărăția
lui Teodosie, cînd acesta, adunînd sobor de Sfinți Părinți la Constantinopol,
a nimicit eresul, a ridicat buna credință și a adus cu mare cinste moaștele
Sfîntului și fericitului mărturisitor al lui Hristos, Pavel, din Cucusa Armeniei,
în Constantinopol, slăvind astfel pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh în veci.
Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|