Pătimirea Sfîntului Mucenic Victor
și a Muceniței Ștefanida
(11 noiembrie)
În vremea împărăției lui Antonin împăratul Romei, era un
ostaș de fel din Italia, ostășind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu
numele Victor, care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, iar numele Lui
cel Preasfînt îl mărturisea înaintea tuturor. Pornindu-se prigoană asupra
creștinilor, a chemat voievodul pe fericitul Victor și i-a zis: "Au venit
la noi cărți de la împăratul, poruncind să vă ducem pe voi, creștinii, la
jertfele zeilor noștri; iar pe cei ce nu se vor supune, cu grele munci să-i
chinuim. Deci tu, Victore, să aduci jertfă zeilor, ca să nu cazi sub munci,
căci îți vei pierde viața și sufletul tău".
Iar Sfîntul Victor a răspuns: "Eu nu mă voi pleca poruncii
împăratului celui muritor și nu voi face voia lui, pentru că am pe Împăratul
Cel fără de moarte, Dumnezeul și Mîntuitorul meu Iisus Hristos, a Căruia împărăție
este fără de sfîrșit și cei ce fac voia Lui vor avea viață veșnică; iar cei
ce fac voia împăratului vostru cel muritor, a căruia împărăție este vremelnică,
vor pieri în veci".
Voievodul a zis către dînsul: "Tu ești ostaș al împăratului
nostru, supune-te dar poruncii lui și adă jertfă". Sfîntul a răspuns: "De
acum nu mai sînt ostaș al împăratului vostru cel pămîntesc, ci al Celui ceresc,
pentru că deși am ostășit o vreme sub stăpînirea împăratului vostru, însă
n-am încetat a sluji Împăratului meu. Și acum nu-L voi lăsa pe El și idolilor
voștri nu voi jertfi. Deci, fă ceea ce voiești. Iată trupul meu este în mîinile
tale, iar peste suflet are stăpînire numai Dumnezeul meu".
Iar voievodul a zis: "Omule, singur pe tine te dai în primejdie,
neascultînd porunca; jertfește zeilor ca să te izbăvești de muncile care îndată
te vor ajunge pe tine". Sfîntul a răspuns: "Eu chiar aceasta voiesc, a răbda
munci pentru Domnul meu și mult mă voi bucura, învrednicindu-mă a pătimi pentru
numele Lui".
Atunci voievodul îndată a poruncit să-i sfărîme degetele
și să le rupă din încheieturi. Apoi a ars un cuptor foarte mult și a aruncat
pe Sfîntul Victor într-însul, dar a rămas acolo trei zile viu și nevătămat,
ca și cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Iar muncitorul a poruncit a
treia zi, să deschidă cuptorul și să ia cenușa mucenicului să o arunce în
rîu. Dar cînd cuptorul a fost deschis, sfîntul a ieșit sănătos, lăudînd pe
Dumnezeu pentru că nu s-a atins de dînsul focul și nu l-a vătămat. După aceasta
voievodul a chemat pe un vrăjitor și i-a poruncit să omoare pe Sfîntul Victor
cu otravă. Acela a fiert carne cu otravă aducătoare de moarte și i-a dat să
mănînce. Iar el a zis: "Deși nu mi se cade a primi de la voi carne necurată
și a mînca, dar pentru ca să cunoașteți că nimic nu poate otrava cea aducătoare
de moarte împotriva puterii Domnului meu, Dătătorul de viață, o voi mînca".
Apoi, rugîndu-se, a mîncat carnea cu otravă și n-a pătimit nimic.
Văzînd vrăjitorul că nu s-a vătămat sfîntul din mîncarea
otrăvită, a pregătit alte cărnuri cu otravă mai cumplită și a zis către sfîntul:
"Dacă vei mînca și aceasta și vei fi viu, îndată voi lăsa tot meșteșugul vrăjitoriei
și al fermecătoriei și voi crede în Dumnezeul tău". Iar Sfîntul Victor a mîncat
și acele cărnuri amestecate cu otravă și mai cumplită și a rămas iarăși nevătămat.
Atunci vrăjitorul a zis cu mare glas: "Iată, ai biruit puterea vrăjitoriei
mele, Victore, și sufletul meu cel pierdut de demult l-ai scos acum din iad,
pentru că cred în Domnul Iisus Hristos, Cel propovăduit de tine". Apoi, ducîndu-se
la casa sa, a adunat cărțile vrăjitoriei și toate fermecătoriile și le-a ars,
apoi s-a făcut creștin desăvîrșit.
Voievodul văzînd că nimic nu a vătămat pe sfîntul, s-a mîniat
foarte și a poruncit să-i taie toate vinele trupului; după aceasta să-l arunce
într-o căldare cu untdelemn fierbinte. Însă sfîntul zicea: "Așa-mi este de
plăcut acest untdelemn ce fierbe, precum celui însetat apa rece". Iar muncitorul,
mai mult umplîndu-se de mînie, a poruncit să spînzure pe sfîntul pe lemn și
să-i ardă tot trupul cu făclii; apoi amestecînd niște praf omorîtor cu oțet,
l-a turnat în gura lui. Iar sfîntul a zis: "Oțetul și această otravă de moarte
îmi este dulce ca mierea și fagurul".
Muncitorul, umplîndu-se mai mult de mînie, a poruncit să
scoată ochii mucenicului lui Hristos. După aceasta l-a spînzurat cu capul
în jos și s-a dus lăsîndu-l așa spînzurat trei zile. Iar a patra zi, socotind
ostașii că mucenicul ar fi murit, au venit să-l vadă și aflîndu-l pe dînsul
viu, s-au spăimîntat; iar toți cei ce veniseră cu el au orbit și-și căutau
fiecare povățuitor. Dar sfîntului, făcîndu-i-se milă de dînșii, s-a rugat
lui Dumnezeu cu sîrguință și a zis către dînșii: "În numele Domnului meu Iisus
Hristos, să vedeți!".
Apoi ei îndată au văzut și, mergînd, au vestit voievodului
cele ce s-au făcut. Iar voievodul, mîniindu-se și mai tare, a poruncit ostașilor
să jupoaie pielea de pe sfîntul. Aceasta făcîndu-se, o femeie din popor care
venise la acea pierzare, anume Ștefanida, cu credința creștină, soția unuia
din ostași, a văzut două cununi frumoase coborîndu-se din cer, una pe capul
Sfîntului Mucenic Victor și alta pe capul său, și a început cu mare glas a
ferici pe sfîntul, zicînd:
"Fericit ești, Victore, și fericite sînt pătimirile tale
pentru Hristos; bine primită este lui Dumnezeu jertfa ta ca și a lui Abel,
pentru că singur te-ai jertfit Lui cu inimă dreaptă. Astfel te-a primit pe
tine Dumnezeu, ca și pe Enoh, bărbatul cel drept, pe care l-a dus în rai ca
să nu guste moartea pînă la o vreme. Drept ești ca și Noe cel plin de fapte
bune și desăvîrșit în neamul său. Crezut-ai ca și Avraam și te-ai adus pe
tine jertfă lui Dumnezeu ca și Isaac. Avut-ai osteneli ca și Iacov și te-ai
făcut preaînțelept ca și Iosif, căruia i-a fost dat a spune mai înainte cele
ce erau să fie. Ispite ai răbdat precum Iov, care, după multe pătimiri a biruit
pe diavolul; urmat-ai lui Isaia care a fost tăiat de Manase cu fierăstrău.
De tine focul nu s-a atins ca și de cei trei tineri din cuptorul lui Nabucodonosor.
Ți-ai pus nădejdea spre Dumnezeu, precum David fiul lui Iesei. Căci iată,
văd două cununi trimise din cer, una mai mare și mai frumoasă, iar alta mai
mică. Deci, cea mai mare se aduce ție de doisprezece îngeri, iar cea mai mică
mie, căci și eu sînt vas mai neputincios, însă sînt gata a intra în nevoință
și a răbda bărbătește pentru Domnul nostru și sufletul meu a-l pune pentru
El".
Acestea grăind ea și auzind-o voievodul, a poruncit celor
ce stăteau înainte să o prindă pe dînsa și să o aducă înaintea sa. Și căutînd
spre dînsa cu mîndrie, a întrebat-o, grăind: "Cine ești tu?" Sfînta a răspuns:
"Sînt creștină!". Apoi a întrebat-o voievodul despre nume și despre vîrstă
și aflînd că o cheamă Ștefanida și are de la nașterea sa cinsprezece ani și
opt luni, iar cu bărbatul său a viețuit un an și patru luni, a început a grăi
către dînsa mai cu blîndețe, zicînd: "Pentru ce vrei să lași așa degrabă lumea
aceasta frumoasă și viața aceasta dulce și cu buna petrecere împreună cu bărbatul
tău și voiești a-ți pierde frumusețea tinereții tale, dîndu-te singură de
voie, la moarte pentru Cel răstignit?".
Sfînta a răspuns: "Las lumea aceasta deșartă și vremelnică
și toate dulcețile trupești ce sînt pe pămînt, precum și pe bărbatul meu,
ca să pot ieși împreună cu fecioarele cele înțelepte în întîmpinarea Mirelui
Celui nemuritor, a lui Hristos Mîntuitorul meu". Iar voievodul a zis către
dînsa: "Lasă acele cuvinte mincinoase și nefolositoare despre Dumnezeul tău
și te apropie de zeii noștri și le jertfește lor". Sfînta Ștefanida a răspuns:
"Tu și zeii tăi sînteți plini de minciuni, iar eu grăiesc adevărul; căci Domnul
meu adevărat este și nu este nedreptate întru Dînsul. Deci nu voi jertfi mincinoșilor
zei, ci voiesc a fi jertfă bine primită adevăratului Dumnezeu, Care viețuiește
în cer, ca să nu mă lipsesc de cununa cea pregătită mie întru împărăția Lui".
Iar muncitorul îndată a poruncit să plece la pămînt vîrfurile a doi copaci
de finic ce erau acolo și să lege de dînșii pe Sfînta Ștefanida, și să o sfîșie.
Deci, i-a legat un picior de vîrful finicului celui plecat, iar altul de celălalt
vîrf, apoi le-a dat drumul. Iar finicii, ridicîndu-se la înălțimea lor, au
despărțit pe sfînta în două. Atunci sfîntul ei suflet zburînd ca o pasăre,
și-a aflat cuib în cer și cununa cea pregătită ei. Iar pe Sfîntul Victor a
poruncit tiranul să-l taie cu toporul.
Deci, auzind sfîntul hotărîrea aceasta, mulțumea lui Dumnezeu.
Iar cînd era să-i taie capul, el a proorocit moartea muncitorilor săi, zicînd:
"După douăsprezece zile veți muri și voi, iar după douăzeci și patru de zile,
voievodul vostru va fi prins de cei potrivnici". Acestea proorocind, el s-a
rugat și și-a plecat capul, care a fost tăiat cu toporul. Iar după tăiere
a curs lapte amestecat cu sînge și mulți din cei necredincioși văzînd acea
minune, au crezut în Hristos. Și mai ales cînd au văzut împlinirea proorociei
lui, căci precum a proorocit, așa a și fost; căci cu moarte năprasnică au
pierit cei ce l-au muncit pe el, iar voievodul a căzut în mîinile vrăjmașului
său.
Astfel a pătimit Sfîntul Victor împreună cu Sfînta Ștefanida
în cetatea Damascului, în a unsprezecea zi a lunii noiembrie. Iar acum se
sălășluiesc amîndoi în cetatea aceea, căreia nu-i trebuie soarele și luna
ca să lumineze, pentru că slava lui Dumnezeu o luminează pe dînsa și luminătorul
ei este Mielul lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă, in veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|