Viața și pătimirea Sfîntului Apostol
Filip
(14 noiembrie)
Lîngă Marea Galileii era o cetate care se numea Betsaida,
aproape de Horazin și Capernaum. Iar Betsaida înseamnă în limba evreiască,
"Casa Vînătorilor", pentru că viețuiau acolo vînători de pește. În acea cetate
s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei și Filip. Petru și Andrei erau frați
pescari și se îndeletniceau cu vînarea peștelui, pînă ce au fost chemați de
Hristos la apostolat. Iar Filip, în copilăria lui, a fost dat de părinții
săi la învățătura de carte și a ajuns iscusit în Sfînta Scriptură, înțelegînd
bine toate proorociile despre Mesia Cel așteptat, pe care citindu-le adeseori,
se aprindea cu dragostea inimii pentru Iisus, pe Care încă nu-L știa și era
cuprins de dorirea Aceluia pe Care încă nu-L văzuse la față, nici nu știa
că venise pe pămînt și pe Care mulți ar fi dorit să-L vadă și nu L-au văzut.
Cu astfel de iubire aprinzîndu-se el pentru Mesia, iată că
Cel dorit călătorea prin Galileea și a aflat pe Filip, precum scrie despre
aceasta Evanghelistul Ioan: "A vrut, zice el, să meargă Iisus în Galileea,
unde a aflat pe Filip și i-a zis: Vino după Mine! Iar el, auzind această
chemare a Domnului, nu numai cu urechile trupești, ci și cu ale inimii, îndată
L-a crezut a fi adevăratul Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu prin prooroci; și
a mers după Dînsul, luînd aminte la viața Lui preasfîntă și urmînd sărăciei
Lui. Apoi a învățat de la Hristos dumnezeiasca înțelepciune cu care avea să
înțelepțească nebunia neamurilor.
Filip, bucurîndu-se pentru aflarea unei astfel de comori,
prin care avea să fie răscumpărată toată lumea, n-a voit ca numai el singur
să se îmbogățească cu acea comoară, ci dorea ca și alții să fie părtași aceluiași
dar. Deci, aflînd pe Natanail, prietenul său, i-a vestit cu mare veselie,
zicînd: Am aflat pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, despre Care
a scris Moise în Lege și în Prooroci. Iar Natanail, auzind aceasta, și
nenădăjduind ca să iasă Mesia, Împăratul lui Israil, dintr-o asemenea cetate
mică și dintr-un neam simplu, a zis: Din Nazaret poate fi ceva bun?
Iar Filip, sfătuindu-l ca să vină să-L vadă, i-a zis: Vino și vezi!
Pentru că Filip știa că dacă Natanail va vedea pe Iisus și va auzi mîntuitoarele
Lui cuvinte, îndată va cunoaște că Acela este Mesia, lucru care s-a și întîmplat.
Căci atunci cînd l-a dus pe el la Iisus, atunci Dumnezeu, Care ispitește inimile
și rărunchii, văzînd pe Natanail venind la dînsul, l-a cunoscut. Și a zis
despre dînsul: Iată cu adevărat israilitean întru care nu este vicleșug.
Aceste cuvinte auzindu-le Natanail, s-a minunat foarte și
a zis către Domnul: De unde mă cunoști? Căci nici Tu nu m-ai văzut pe mine
cîndva nici eu nu Te-am văzut pe Tine; deci, de unde ai cunoștința aceasta?
Domnul răspunse: Mai înainte pînă a nu te chema pe tine Filip, cînd erai
sub smochin, te-am văzut pe tine. Natanail, pe cînd era sub smochin, cugeta
ceva dumnezeiesc pentru Mesia, a Cărui așteptare era spre veselia credincioșilor
robilor lui Dumnezeu; și îi dăduse Dumnezeu în acea vreme inimă înfrîntă și
lacrimi fierbinți, rugîndu-se lui Dumnezeu cu sîrguință ca să împlinească
ceea ce a făgăduit părinților din veac și să trimită pe pămînt pe Mîntuitorul
lumii. Iar ochiul cel a toate văzător al lui Dumnezeu, vedea în acea vreme
pe Natanail, căruia îi dăduse duh de umilință; de aceea i-a și zis Domnul:
Cînd erai sub smochin te-am văzut pe tine.
Deci Natanail s-a mirat de aceste cuvinte, pentru că și-a
adus aminte de ceea ce cugetase cînd era sub smochin și cu umilință ruga pe
Dumnezeu pentru trimiterea lui Mesia. Căci știa că nici un om nu era acolo
cu dînsul ca să-l vadă și că gîndurile lui nimeni nu putea să le știe, decît
numai Dumnezeu. De aceea îndată a crezut că Iisus este Mesia pe Care L-a făgăduit
Dumnezeu să-L trimită pentru izbăvirea neamului omenesc.
Apoi a mărturisit că Iisus are fire dumnezeiască, prin care
a cunoscut tainele inimii lui. De aceea a zis Natanail: Tu ești Fiul lui
Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israil. O, cît de mare mulțumire a adus
Natanail Sfîntului Filip, pentru că l-a vestit despre venirea pe pămînt a
Mîntuitorului și pentru că l-a adus la Mesia Cel dorit de dînsul! Dar se bucura
și Sfîntul Filip că oamenii au aflat acea comoară dumnezeiască, care era ascunsă
în pămîntul firii omenești și cu mai multă dragoste s-a aprins către Domnul
său.
Iar cînd a văzut pe Învățătorul său că este om desăvîrșit
în toate, avînd oarecare împuținare de credință despre dumnezeirea Lui, atunci
a fost îndreptat și învățat de Însuși Domnul, în acest chip: Umblînd odată
Domnul dincolo de Marea Tiberiadei, împreună cu cinci mii de oameni, și vrînd
să facă o minune, a zis către Filip: Cu ce vom cumpăra pîine, ca să mănînce
toți aceștia? Iar aceasta a zis-o, ispitindu-l, căci știa ce va răspunde
el. Însă l-a întrebat, ca însuși Filip să se cunoască pe sine și, rușinîndu-se
de împuținarea de credință, să se îndrepteze.
Iar el nu și-a adus aminte de atotputernicia lui Dumnezeu
nici n-a zis: "Tu, Doamne, toate le poți și nu trebuie a întreba pe cineva
despre aceasta, ci numai dacă voiești, îndată toți se vor sătura; căci deschizînd
Tu mîna Ta, toate se vor umplea de bunătate". N-a zis aceasta Filip, ci socotea
pe Domnul numai ca om, iar nu și ca Dumnezeu, avînd cugetare omenească pentru
săturarea poporului și zicea: Nu vor ajunge pîini de două sute de dinari,
ca să primească fiecare cîte ceva.
Apoi, împreună cu ceilalți a zis: Dă voie popoarelor ca,
mergînd prin sate, să-și cumpere ei bucate. Iar cînd Domnul a frînt cinci
pîini și doi pești la acele cinci mii de persoane, atunci Filip, văzînd că
din mîna Domnului se dădea tuturor hrană îndestulătoare, ca dintr-o vistierie
neîmpuținată, pînă cînd popoarele s-au săturat, o, cît s-a rușinat de împuținarea
credinței sale! Deci, întărindu-se în credință, a preamărit împreună cu ceilalți
puterea lui Dumnezeu, Care era în Iisus Hristos.
Sfîntul Filip a fost cinstit de Domnul între cei doisprezece
Apostoli mai aleși, ca un vrednic, avînd dar de la El și îndrăzneală de prieten,
după cum se arată în cele ce urmează. Cînd au fost la Ierusalim oarecare elini,
la praznic, neputînd să aibă intrare lesnicioasă la Iisus, fiind păgîni necredincioși,
s-au apropiat de Filip și l-au rugat, zicînd: Doamne, voim să vedem pe
Iisus. Iar el a vestit despre dînșii mai întîi pe Sfîntul Andrei, apoi
împreună cu acesta, a îndrăznit a spune lui Iisus dorința acelor elini, mîngîindu-se
că și neamurile doresc a vedea și a auzi pe Domnul și Învățătorul lor.
Apoi a auzit de la Iisus minunata învățătură și proorocie
despre neamuri, cum că nu vor crede îndată într-Însul, ci după moarte, căci
a zis: Grăuntele de grîu, căzînd pe pămînt, de nu va muri, rămîne singur;
iar de va muri, mult rod va face. Ca și cum ar fi zis: "Pînă cînd viețuiesc
Eu pe pămînt, numai singură casa lui Israil va crede în Mine; iar dacă voi
muri, atunci nu numai casa lui Israil, ci și neamuri multe vor crede în Mine".
Sfîntul Filip, după Cina cea de Taină, a îndrăznit să întrebe
pe Domnul, despre taina cea mare a dumnezeirii, cînd L-a rugat să le arate
pe Tatăl, zicînd: Doamne, arată nouă pe Tatăl și destul ne este nouă.
Cu această întrebare Sfîntul Filip a adus mult folos Bisericii lui Hristos,
căci în chip minunat am învățat de aici a cunoaște că Fiul este de o ființă
cu Tatăl și a astupa gurile ereticilor, care leapădă deoființa. Pentru că
așa a răspuns Domnul: De atîta vreme sînt cu voi și nu M-ai cunoscut pe
Mine, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl și cum zici tu: arată-ne
nouă pe Tatăl? Oare nu crezi că Eu sînt în Tatăl și Tatăl în Mine?
Acest răspuns al Domnului învață pe Sfîntul Filip și, pe
lîngă dînsul, pe toată soborniceasca și apostoleasca Biserică, a crede drept
dumnezeirea Fiului, Care este asemenea cu a Tatălui; iar pe Arie hulitorul,
care pe Fiul lui Dumnezeu Îl numește făptură, iar nu făcător, îl rușinează.
După patima cea de bună voie și după învierea Fiului lui Dumnezeu, Sfîntul
Apostol Filip a văzut pe Domnul, împreună cu ceilalți Apostoli, Care era în
trup fără de moarte și preamărit. Apoi, luînd binecuvîntare de la Domnul,
a văzut înălțarea Lui și venirea Preasfîntului Duh. După aceea s-a făcut propovăduitor
al lui Hristos între neamuri, pentru că i-a căzut sorțul să meargă la propovăduire
în țările Asiei. Dar mai întîi a propovăduit în Galileia, unde l-a întîmpinat
o femeie, ducînd în mîinile sale un copil mort și, ca o maică, se tînguia
fără mîngîiere.
Pe acea femeie, văzînd-o propovăduitorul lui Hristos, a miluit-o
și, întinzînd mîna sa cea dreaptă către copilul cel mort, a zis: "Scoală-te,
îți poruncește Hristos Cel propovăduit de mine!" Și îndată a înviat copilul.
Iar femeia, luîndu-și pe fiul său viu și sănătos, a căzut la picioarele apostolului,
dînd mulțumire pentru învierea fiului său și, cerînd de la dînsul Botezul,
a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel propovăduit de dînsul. Deci,
botezînd pe maica împreună cu fiul ei, s-a întors în țările păgînilor și,
propovăduind prin Elada (Grecia), făcea multe minuni, tămăduind pe cei neputincioși;
ba a înviat și un alt mort, cu puterea lui Hristos.
Pentru aceea poporul israelit care viețuia între neamuri,
fiind în mare mirare, a trimis oameni la Ierusalim către arhierei și către
boieri, vestindu-i că un om cu numele Filip a venit de la ei în Grecia, propovăduind
numele lui Hristos, prin care izgonește și pe diavoli și tămăduiește toate
neputințele. Iar ce este mai de mirare e că a înviat un mort cu același nume,
Iisus, și acum mulți, ascultîndu-l, cred în Iisus. Atunci a venit degrabă
de la Ierusalim la Elada un arhiereu cu cărturari împotriva Sfîntului Filip
și, îmbră-cîndu-se în haina cea arhierească, a șezut cu multă mîndrie pe scaun
de judecată și stătea înaintea lui mulțime de popor, iudei și păgîni. Acolo
a fost adus și Sfîntul Apostol Filip și a șezut în mijlocul soborului, spre
care, căutînd arhiereul cu mînie, a început a grăi: "Nu ți-a fost destul că
ai înșelat în Iudeia, în Galileia și în Samaria pe poporul cel prost și neînvățat?
Ci și aici ai venit la înțelepții elini, semănînd înșelăciunea ta pe care
ai învățat-o de la Iisus, Care era potrivnic legii lui Moise. Pentru acest
lucru fiind osîndit, a fost spînzurat pe cruce și a murit cu necinste; iar
la praznicul Paștelor fiind îngropat, voi, ucenicii Lui, L-ați furat pe ascuns,
spre sminteala multora, și ați propovăduit pretutindeni că a înviat din morți".
Acestea zicînd arhiereul, a strigat poporul asupra Sfîntului
Filip, zicînd: "Ce răspunzi la acestea, Filipe?" Atunci s-a făcut mare gîlceavă,
căci unii ziceau ca îndată să fie ucis Filip, iar alții ziceau că în Ierusalim
să fie dus spre pierzare. Iar Sfîntul Apostol Filip, deschizînd gura sa, a
zis către arhiereu: "Fiul omului, pentru ce iubești deșertăciunea și grăiești
minciuna? Pentru ce este împietrită inima ta și nu voiești a mărturisi adevărul?
Oare n-ați pus voi peceți pe mormînt și strajă împrejurul mormîntului? Și
cînd a înviat Domnul nostru, nestricînd pecețile mormîntului, oare n-ați umplut
voi atunci mîinile ostașilor cu aur ca să spună minciuni și să zică: Dormind
noi - ostașii -, mortul a fost furat. Apoi cum de nu te rușinezi a minți
acum, căci cu adevărat, chiar pecețile mormîntului mărturisesc învierea lui
Hristos, iar minciuna voastră se dă pe față și se va ști în ziua judecății?"
Zicînd acestea Sfîntul Apostol, arhiereul s-a tulburat foarte
și s-a pornit asupra lui, vrînd să-l apuce singur și să-l ucidă; dar îndată
s-a făcut negru ca și cărbunele și a orbit. Iar cei ce stăteau înainte, văzînd
acea minune, socoteau că este vrăjitorie, și s-au pornit mulți asupra Sfîntului
Filip, vrînd să-l piardă ca pe un vrăjitor. Însă toți cei ce voiau să-l apuce,
au avut aceeași pedeapsă care a căzut asupra arhiereului. Încă și cutremur
de pămînt s-a făcut și, înspăimîntîndu-se toți, tremurau de frică, cunoscînd
puterea cea mare a lui Hristos. Iar Sfîntul Apostol, văzînd primejdia celor
orbiți la ochii cei trupești și sufletești, a plîns pentru dînșii. Apoi s-a
întors spre rugăciune, cerîndu-le de la Dumnezeu luminare trupească și sufletească,
și astfel s-a dat celor pedepsiți tămăduire de sus.
Printr-o asemenea minune mulțime de popor s-a întors la Hristos
și a crezut într-Însul. Însă arhiereul, fiind orbit cu răutatea, nu numai
că nu a vrut să se înțelepțească după acea certare și să cunoască adevărul;
ci a grăit multe hule asupra Domnului nostru Iisus Hristos, și îndată l-a
ajuns o pedeapsă mai mare decît cea dintîi. Căci, deschizîndu-se pămîntul,
l-a înghițit de viu, ca pe Datan și pe Aviron. Iar după pierzarea arhiereului,
Sfîntul Apostol Filip, botezînd acolo pe mulți și așezîndu-le episcop pe un
bărbat cinstit și vrednic, cu numele Narcis, s-a dus la Parți.
Mergînd pe cale, cerea de la Dumnezeu ajutor în ostenelile
sale. Iar cînd și-a plecat genunchii la rugăciune, i s-a arătat pe cer un
vultur cu aripile poleite cu aur, ca în chipul lui Hristos răstignit. Prin
acea arătare întărindu-se iarăși, a mers la propovăduire. Și, înconjurînd
cetățile Candachiei din Arabia, a intrat într-o corabie și a plecat pe mare
spre Azot. Apoi noaptea făcîndu-se furtună mare și deznădăjduindu-se toți
de viață, Sfîntul Apostol a făcut rugăciune și îndată s-a arătat în văzduh
chipul Crucii cel purtător de lumină, care a luminat întunericul nopții și
marea s-a liniștit, alinîndu-se valurile ei.
Ajungînd Filip la Azot, a ieșit din corabie și l-a primit
în casa sa un primitor de străini cu numele Nicoclid care avea o fiică cu
numele Haritina și care era bolnavă la un ochi. Sfîntul Filip, intrînd în
casa lui Nicoclid, a grăit cuvîntul lui Dumnezeu celor ce se întîmplaseră
să fie acolo și toți îl ascultau cu plăcere. Fiind acolo aproape, asculta
și Haritina care atît de mult se îndulcea de învățătura Sfîntului, încît uitase
de durerea ochiului său. Iar apostolul, văzînd osîrdia ei pentru ascultarea
cuvîntului lui Dumnezeu și cunoscînd boala ei, s-a milostivit spre dînsa și
a zis să-și pună mîna pe ochiul său cel bolnav și să cheme numele lui Iisus
Hristos. Deci, făcînd așa fecioara, îndată s-a vindecat ochiul ei și a crezut
în Hristos toată casa lui Nicoclid și s-a botezat.
Sfîntul Apostol Filip s-a dus apoi din Azot în Ierapoli,
cetatea Siriei, unde, propovăduind pe Hristos, s-a pornit poporul spre mînie
și voiau să-l ucidă cu pietre. Dar era acolo în popor un bărbat cinstit, anume
Ir, care, voind să-l scape pe Filip de uciderea cu pietre, a zis către popor:
Bărbați concetățeni, ascultați sfatul meu și nu faceți nici un rău acestui
om străin, pînă cînd vom înțelege dacă sînt adevărate învățăturile lui. Iar
dacă se va dovedi că nu sînt adevărate, îl vom pierde. Atunci poporul
n-a mai îndrăznit să zică nimic împotriva lui Ir, care, luînd pe Filip, l-a
dus în casa sa. Iar Filip, după obiceiul său, ținînd propovăduire pentru Hristos
în casa lui Ir, l-a adus către sfînta credință, cu toată casa sa și cu alți
vecini; apoi i-a luminat cu Sfîntul Botez.
Înștiințîndu-se cetățenii că Ir a primit Sfîntul Botez, s-au
adunat toți și, înconjurînd casa lui, voiau să o aprindă ca să ardă împreună
cu apostolul, cu Ir și cu toți ai casei lui. Dar, înțelegînd Sfîntul Apostol
tulburarea poporului, a ieșit la lumină fără frică; iar ei, ca niște fiare
sălbatice scrîșnind din dinți, l-au rănit și l-au dus la sfatul lor. Iar mai
marele sfatului, cu numele Aristarh, văzînd pe Sfîntul Apostol, și-a întins
mîna și l-a apucat de păr și îndată i s-a uscat mîna lui, orbind de un ochi
și surzind. Atunci îndată s-a schimbat poporul și mirîndu-se de acea minune,
îl rugau pe Filip ca să vindece pe Aristarh, mai marele soborului lor. Iar
Filip a zis: "De nu va crede Dumnezeului Celui propovăduit de mine, nu se
va vindeca".
Pe cînd grăia sfîntul către popor, iată că duceau un mort
la îngropare. Și a zis poporul, ca și cum ar fi rîs de Sfîntul Apostol: "De
vei învia mortul acesta, atunci și Aristarh și noi toți vom începe a crede
în Dumnezeul tău". Iar Sfîntul Apostol, ridicîndu-și ochii la cer și rugîndu-se
mult, a strigat către cel mort: "Teofile, scoală!". Atunci îndată, ridicîndu-se
mortul, și-a deschis ochii. Și iarăși a zis Filip către dînsul: "Hristos îți
poruncește să te scoli și să vorbești cu noi". Deci, sculîndu-se mortul de
pe năsălie a căzut la picioarele apostolului, zicînd: "Mulțumescu-ți, sfinte
slujitor al lui Dumnezeu, că din multe rele m-ai izbăvit în ceasul acesta;
căci doi arapi foarte negri, foarte răi, mă munceau fără milă și dacă nu ai
fi sosit tu ca să mă izbăvești de dînșii, apoi m-ar fi aruncat în iadul cel
cumplit".
Văzînd toți acea minune preamărită, cu un glas și cu o inimă
preamăreau pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Care Îl propovăduia Sfîntul Apostol
Filip. Apoi Sfîntul Apostol, făcînd semn cu mîna ca să tacă puțin, a poruncit
lui Ir ca să facă semnul Crucii peste mădularele cele vătămate ale lui Aristarh.
Și, făcînd astfel, îndată s-a tămăduit mîna lui Aristarh cea uscată; apoi
s-a tămăduit la ochi și la urechi, făcîndu-se cu totul sănătos. Pentru niște
minuni ca acestea ce s-au făcut de Sfîntul Apostol Filip, cu puterea lui Hristos,
toată cetatea aceea a crezut în Domnul și au dărîmat idolii. Mai înainte decît
toți, tatăl lui Teofil a sfărîmat doisprezece idoli ai săi de argint și de
aur, iar aurul l-a împărțit celor ce aveau lipsă. Apoi Sfîntul Apostol, botezîndu-i
acolo pe toți și punîndu-le episcop pe Ir, a zidit și o biserică și întărindu-i
în sfînta credință pe cei de curînd luminați, s-a dus în alte părți la propovăduire.
Străbătînd Siria și toată Asia cea de sus, a venit în părțile
Asiei celei mici, în Lida și în Misia, întorcînd către Dumnezeu popoarele
cele rătăcite. Acolo s-a întîlnit cu Sfîntul Apostol Vartolomeu, care propovăduia
atunci prin cetățile cele de aproape și care a fost trimis de Dumnezeu spre
ajutorul Sfîntului Filip. Încă și Mariam fecioara, care era sora Sfîntului
Filip, urma fratelui său și toți împreună slujeau mîntuirii omenești. Aceștia
au străbătut toate cetățile Lidiei și Misiei, binevestind Evanghelia, și multe
asupreli și nevoi răbdînd de la cei necredincioși, au fost bătuți, în temniță
închiși, și cu pietre uciși. Însă, cu toate năpăstuirile și bătăile acelea,
păzindu-se vii cu darul lui Dumnezeu, se sileau necontenit în buna vestire
a lui Hristos. Apoi au ajuns pînă la ucenicul cel iubit al lui Hristos, la
Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care propovăduia pe Hristos acolo în Asia.
Bucurîndu-se cu toții în Domnul, s-au dus în părțile Frigiei
și, intrînd la Ierapoli, propovăduiau pe Hristos. Iar cetatea aceea era plină
de idoli, la care se închina poporul cel orbit cu înșelăciunea diavolească.
Acolo era și o viperă pe care locuitorii Ierapoliei o cinsteau ca pe un Dumnezeu
și care era ținută într-o casă încuiată, hrănind-o cu multe feluri de jertfe.
Încă și alte feluri de jivini, șerpi și vipere, cinstea acel popor fără de
minte.
Deci, Sfîntul Apostol Filip cu însoțitorii săi, s-a înarmat
cu rugăciunea mai întîi asupra acelei vipere. Acolo cu dînșii era și Sfîntul
Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care le-a ajutat de au biruit vipera. Căci
junghiind-o cu rugăciunea ca și cu o suliță, au omorît-o cu puterea lui Hristos.
Însă Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu îndată s-a despărțit de dînsii,
lăsîndu-le Ierapolia ca să propovăduiască într-însa cuvîntul lui Dumnezeu,
iar el s-a dus în alte cetăți, ducînd lumii buna vestire.
Sfîntul Filip, împreună cu Vartolomeu și cu Mariam, rămînînd
în Ierapolia, se sîrguiau cu dinadinsul să împrăștie de acolo întunericul
închinării de idoli și să strălucească lumina cea mare a cunoștinței adevărului.
Deci, se osteneau în cuvîntul lui Dumnezeu ziua și noaptea, învățînd pe cei
rătăciți, înțelepțind pe cei fără de minte și povățuind pe cei greșiți. Și
era în cetatea aceea un om oarecare cu numele Stahie, care de patruzeci de
ani era orb. Acestuia Sfinții Apostoli i-au deschis ochii cei trupești prin
minune, iar prin propovăduirea lui Hristos i-au luminat și ochii cei sufletești
și, botezîndu-l pe el, au rămas în casa lui.
Deci, a ieșit vestea prin toată cetatea că Stahie cel orb
acum vede și s-a adunat mult popor în casa lui; iar Sfinții Apostoli învățau
credința în Hristos pe cei ce veniseră către dînșii, și aduceau la ei pe mulți
neputincioși și pe toți îi tămăduiau cu rugăciunea, izgonind duhurile cele
rele din oameni. Pentru aceea mulțime de popor a crezut în Hristos și s-a
botezat de către Sfinții Apostoli.
Antipatul cetății aceleia avea o soție cu numele Nicanora,
care, fiind mușcată de șarpe, zăcea bolnavă și era aproape de moarte. Auzind
despre Sfinții Apostoli, care erau în casa lui Stahie, că tămăduiesc toată
boala numai cu cuvîntul, a poruncit slugilor să o ducă pe ea la dînșii, nefiind
atunci bărbatul ei acasă. Femeia a dobîndit de la dînșii îndoită tămăduire,
atît de mușcarea șarpelui, cît și de vătămarea diavolului, crezînd în Hristos
prin învățătura lor. Și venind antipatul acasă, i-au spus slugile că femeia
lui a învățat a crede în Hristos de la niște oameni străini care sînt în casa
lui Stahie. Iar antipatul, mîniindu-se foarte, a poruncit să prindă pe Apostoli,
iar casa lui Stahie s-o ardă cu foc. Și s-a făcut după porunca lui.
Deci, s-a adunat mulțime de popor din Ierapoli și luînd pe
Sfinții Apostoli, pe Filip și pe Vartolomeu și pe Sfînta fecioară Mariam,
îi ducea pe ulițe, bătîndu-i și batjocorindu-i pe dînșii; apoi i-au aruncat
în temniță.
După aceasta antipatul a hotărît să judece pe propovăduitorii
lui Hristos și s-au adunat la dînsul toți popii idolești și popii viperei
celei omorîte care se jeluiau împotriva Sfinților Apostoli, zicînd: "Fă izbîndă,
antipate, pentru ocara zeilor noștri; căci de cînd au intrat străinii aceștia
în cetatea noastră, s-au pustiit altarele marilor noștri zei, iar poporul
a uitat a le aduce jertfele cele obișnuite, omorînd prea cinstita aceasta
viperă și toată cetatea s-a umplut de fărădelege; deci, omoară pe acești vrăjitori".
Atunci a poruncit antipatul să dezbrace pe Sfîntul Filip, zicînd că ar fi
avînd farmece în hainele lui; și dezbrăcîndu-l, n-au aflat nimic. Tot astfel
au dezbrăcat și pe Sfîntul Vartolomeu. Iar cînd s-au apropiat de Sfînta Mariam,
vrînd să dezbrace trupul ei cel fecioresc, îndată s-a schimbat înaintea lor
și s-a făcut ca o văpaie de foc. Și înfricoșîndu-se păgînii, au fugit de la
fața ei. Iar ighemonul a judecat pe Sfinții Apostoli ca să-i răstignească.
Deci, mai întîi au legat de picioare pe Sfîntul Apostol Filip,
l-au spînzurat de un lemn deasupra ușilor de la capiștea viperii și răstignindu-l
cu capul în jos, au aruncat cu pietre într-însul. După aceasta au răstignit
și pe Sfîntul Vartolomeu, lîngă peretele capiștii. Atunci s-a făcut deodată
cutremur mare și deschizîndu-se pămîntul, a înghițit deodată pe antipatul
și pe toți popii viperii și împreună cu dînșii, o mulțime de popor necredincios.
Deci s-a făcut spaimă mare printre credincioși și necredincioși, încît strigau
către Sfinții Apostoli, toți cei ce mai rămăseseră, ca să-i miluiască și să
roage pentru dînșii pe Unul adevăratul Dumnezeu și să nu-i înghită pămîntul
și pe ei. Apoi, grăbindu-se, au dezlegat pe Sfîntul Vartolomeu, iar pe Sfîntul
Filip nu puteau să-l dezlege degrabă pentru că era sus spînzurat. Și astfel
a fost bunăvoirea lui Dumnezeu ca prin acest fel de pătimire și moarte, să
treacă Apostolul Filip de la pămînt la cer, către care și picioarele lui erau
întoarse.
Pe cînd era răstignit, Sfîntul Apostol Filip se ruga lui
Dumnezeu pentru vrăjmașii săi ca să le ierte păcatele și să le lumineze ochii
minții, ca să vadă și să cunoască adevărul. Iar Domnul, plecîndu-se spre rugăciunea
lui, îndată a poruncit pămîntului și a scos vii pe tot poporul cel înghițit,
numai antipatul și popii viperii au rămas în adînc.
Apoi toți cu un glas mare, mărturisind și preamărind puterea
lui Hristos, doreau Botezul. Și vrînd acum să coboare pe Sfîntul Filip de
pe lemn, sfîntul și-a dat sufletul său în mîinile lui Hristos. Deci, l-au
coborît de pe lemn mort. Iar sora lui cea după trup, Sfînta Mariam, care își
păzea fecioria ei curată și văzuse pătimirea și moartea Sfîntului Filip, cuprindea
cu dragoste și săruta trupul cel coborît de pe lemn; apoi se veselea cu duhul
pentru dînsul căci săvîrșise cu bine alergarea sa. Iar Sfîntul Vartolomeu
a botezat pe toți cei ce crezuseră în Hristos și le-a pus episcop pe Stahie.
Apoi a făcut îngropare cinstită trupului Sfîntului Apostol Filip.
În locul acela unde a curs sîngele Sfîntului Apostol, a crescut
după trei zile o viță de vie ca semn că Sfîntul Apostol Filip, după vărsarea
sîngelui său pentru Hristos, veșnic se îndulcește de veselie împreună cu Domnul
său în împărăția Lui. Iar Sfîntul Vartolomeu, împreună cu fericita fecioară
Mariam, după îngroparea Sfîntului Filip, au mai petrecut cîteva zile în Ierapoli
și bine întărind în credință Biserica lui Hristos cea nou întemeiată, s-au
dus de acolo. Sfîntul Vartolomeu s-a dus în cetatea Alvanului care era în
Armenia cea mare, unde a fost răstignit, iar Sfînta Mariam a mers în Licaonia
și acolo întorcînd pe mulți la sfînta credință, a adormit cu pace. Pentru
acestea toate, Dumnezeului nostru se cuvine slavă, acum și pururea și în vecii
vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|