Viața și pătimirea Sfîntului Apostol
și Evanghelist Matei
(16 noiembrie)
Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pămînt
cu asemănare omenească să mîntuiască pe oamenii cei păcătoși, trecînd prin
Capernaum, a văzut un om șezînd la vamă care se chema Matei și a zis către
dînsul: Vino după Mine! Vameșul, auzind aceasta nu numai cu urechile
trupești ci și cu cele sufletești, îndată s-a sculat de la vamă și, lăsînd
toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a
făcut ospăț. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui și mulți
cunoscuți, vameși și păcătoși și au șezut împreună cu Hristos și cu ucenicii
Lui. Deci s-a întîmplat să fie acolo farisei și păcătoși; aceștia șezînd împreună
cu păcătoșii au zis către ucenicii Lui: Pentru ce dascălul vostru mănîncă
și bea cu păcătoșii și cu vameșii?
Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dînșii: Nu
trebuie doctor celor sănătoși, ci bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăință
pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Din acea vreme Sfîntul Matei s-a făcut
ucenic și următor al lui Hristos și s-a învrednicit a fi cinstit între cei
doisprezece apostoli.
Acest sfînt era fiul lui Alfeu și frate cu Iacob, iar de
către ceilalți evangheliști se numea Levi al lui Alfeu. Pentru aceea, vrînd
să acopere viața lui de vameș pentru cinstea apostoliei, l-au numit cu nume
puțin cunoscut, adică Levi a lui Alfeu. Iar Sfîntul Matei în Evanghelia sa,
scriind însuși despre sine, din multă smerenie, arată pe față tuturor numele
său, numindu-se Matei și povestind înaintea tuturor viața sa de mai înainte,
nerușinîndu-se a-și mărturisi păcatele sale.
Iar după primirea Sfîntului Duh, Sfîntul Matei, mai înainte
decît toți ceilalți evangheliști, a scris Evanghelia în limba evreiască, pentru
evreii care crezuseră, și a scris-o după opt ani de la Înălțarea Domnului,
propovăduind această Evanghelie prin multe țări. Căci a străbătut Parția și
Midia, binevestind pe Hristos. Apoi a înconjurat toată Etiopia, unde îi căzuse
soarta, țară pe care a luminat-o cu lumina înțelegerii Sfintei Evanghelii.
Iar mai la sfîrșit, fiind povățuit de Sfîntul Duh, a venit în ținutul mîncătorilor
de oameni, la o seminție neagră la chip și cu nărav de fiară și a intrat într-o
cetate ce se chema Mirmenia, unde, întorcînd către Domnul cîteva suflete,
le-a pus episcop pe Platon, următorul său, și a zidit o biserică mică. Iar
el s-a suit pe un munte, care era în apropiere și a petrecut pe acest munte
în post, rugîndu-se lui Dumnezeu cu sîrguință pentru întoarcerea acelui neam
necredincios.
Atunci i s-a arătat Domnul în chip de tînăr preafrumos, avînd
în mîna Sa un toiag. Apoi, dînd pace apostolului, a întins dreapta Sa, dîndu-i
acel toiag și poruncindu-i să se coboare din munte și să înfigă toiagul înaintea
ușii bisericii celei zidite, "căci degrab - i-a zis Domnul -, se va înrădăcina
și va crește copac înalt cu puterea Mea și va aduce multă roadă, întrecînd
cu mărimea și cu dulceața toate celelalte roade. Iar din rădăcina lui va curge
izvor de apă curată și, dacă mîncătorii de oameni se vor spăla, vor deveni
albi, și cei ce vor gusta din roada lui, vor lepăda năravurile cele de fiară
și vor fi oameni blînzi și buni".
Sfîntul Matei, luînd toiagul din mîna Domnului, a coborît
din munte, mergînd în cetate să facă ceea ce i s-a poruncit. Iar ighemonul
acelei cetăți, anume Flavian, avea o femeie și un fiu care erau chinuiți de
diavoli. Aceștia, întîmpinînd în cale pe apostol, au strigat în urma lui cu
glasuri sălbatice, înfricoșîndu-l și zicînd: "Cine te-a trimis pe tine aici
cu acel toiag pentru pierderea noastră?". Iar el, certînd duhurile cele necurate,
le-a izgonit. Apoi, cei ce s-au tămăduit s-au închinat apostolului și au mers
după dînsul cu bucurie.
Înștiințîndu-se episcopul Platon de venirea lui, l-a întîmpinat
cu clerul. Apoi, intrînd în cetate și apropiindu-se de biserică, a făcut precum
îi era poruncit: a înfipt toiagul cel dat lui de la Domnul și îndată înaintea
tuturor s-a făcut toiagul copac mare, dînd ramuri cu o mulțime de frunze și
s-au arătat roade într-însul foarte frumoase, mari și dulci și izvor de apă
a curs din rădăcina lui.
Atunci s-au minunat toți cei ce priveau la această minune,
pentru că toată cetatea se strînsese la o minune ca aceasta, și mîncau poame
dulci din acest pom și beau apă curată. Iar Sfîntul Apostol Matei, stînd la
un loc înalt, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu în limba poporului ce se adunase
acolo. Deci, îndată, toți au crezut în Domnul, iar apostolul i-a botezat în
acel izvor făcător de minuni. Mai întîi a botezat pe femeia ighemonului pe
care o izbăvise de duhul cel viclean, împreună cu fiul său; pe urmă pe tot
poporul care a crezut în Hristos. Iar toți mîncătorii de oameni, care se botezau
după cuvîntul Domnului, ieșeau din apă luminați la față, apoi cîștigau albire
și frumusețe nu numai trupească, ci și sufletească, lepădînd negreala de arap
și îmbrăcîndu-se întru Hristos, omul cel nou.
Înștiințîndu-se de aceasta ighemonul, mai întîi s-a bucurat
de tămăduirea soției și a fiului său. După aceea, îndemnîndu-l diavolul, s-a
mîniat asupra Apostolului, pentru că tot poporul părăsind zeii alerga la dînsul,
și a cugetat să-l omoare. Dar în acea noapte Mîntuitorul S-a arătat Apostolului,
poruncindu-i a îndrăzni către El și făgăduindu-i că va fi împreună cu dînsul
în mîhnirea care-i va veni. Deci, făcîndu-se ziuă, pe cînd apostolul cînta
în biserică laude lui Dumnezeu împreună cu cei credincioși, ighemonul a trimis
patru ostași să-l prindă, însă aceia cînd au ajuns la biserica Domnului îndată
i-a cuprins un întuneric încît abia au putut să se întoarcă înapoi.
Atunci, fiind întrebați de ce n-au adus pe Matei, au răspuns:
"Am auzit glasul lui vorbind, dar n-am putut să-l prindem". Deci, mîniindu-se
ighemonul, a trimis ostași mai mulți cu arme, poruncindu-le să aducă pe Apostol
cu sila, și de se va împotrivi cineva, nelăsînd să-l ia pe acela, să-l taie
cu sabia. Dar și acest plan a rămas fără rezultat. Căci, pe cînd se apropiau
de biserică, a strălucit o lumină cerească asupra Apostolului, spre care ostașii
neputînd a căuta, s-au umplut de frică și, aruncînd armele, au fugit; apoi
întorcîndu-se au spus ighemonului cele ce se făcuse.
Auzind ighemonul, s-a mîniat foarte tare și s-a dus cu toată
mulțimea slugilor sale, vrînd ca singur să prindă pe Apostol. Însă, cînd s-a
apropiat de dînsul, îndată a orbit și căuta un sprijinitor. Apoi a început
a ruga pe Apostol să-i ierte păcatul și să-i lumineze ochii, iar Apostolul,
făcînd semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, i-a dăruit vederea. Dar ighemonul,
văzînd cu ochii cei trupești, însă nu și cu cei sufletești - căci l-a orbit
răutatea lui -, n-a crezut că ar fi puterea lui Dumnezeu, ci o vrăjitorie.
Apoi, luînd pe Apostol de mînă, îl ducea în curtea sa ca și cum ar fi vrut
să-l cinstească, iar în inima sa cugeta cele viclene, vrînd să ardă în foc
pe Apostolul Domnului, ca pe un vrăjitor.
Apostolul, văzînd tainele inimii lui și, înțelegînd gîndurile
cele viclene, l-a mustrat, zicînd: "Prigonitorule și vicleanule, de ce nu
săvîrșești lucrul pe care l-ai cugetat asupra mea? Fă ceea ce au pus diavolii
în inima ta, căci, precum vezi, sînt gata să rabd toate pentru Dumnezeul meu".
Atunci ighemonul a poruncit ostașilor să-l ia pe Sfîntul Matei și, punîndu-l
pe pămînt, să-l întindă cu fața în sus și să-i pironească mîinile și picioarele
pe pămînt. Făcîndu-se aceasta, după porunca chinuitorului, slugile au adunat
mulțime de vițe și vreascuri; apoi au adus smoală și pucioasă și toate acestea
punîndu-le deasupra Sfîntului Matei, le-au aprins. Aprinzîndu-se focul cu
văpaie mare, toți credeau că Apostolul lui Hristos va fi ars. Dar, o, minune!
Îndată s-a prefăcut focul acela în răcoreală și văpaia în rouă, iar Sfîntul
Matei a rămas viu, slăvind pe Dumnezeu.
Văzînd aceasta, tot poporul s-a înspăimîntat de o asemenea
minune și a lăudat pe Dumnezeul Apostolului. Iar judecătorul s-a mîniat mai
mult, în loc să cunoască puterea lui Dumnezeu, Care a păzit viu și nevătămat
de foc pe propovăduitorul lui Hristos, și grăia asupra dreptului fărădelegi,
numindu-l vrăjitor și zicînd că vrăjile au stins focul și l-au păzit viu.
După aceea a poruncit să adune lemne mai multe, vițe și vreascuri și, punîndu-le
deasupra lui, să le aprindă, iar deasupra să toarne multă smoală. Apoi a adus
și pe zeii săi cei de aur în număr de doisprezece și, punîndu-i în jurul focului,
îi chema în ajutor pentru ca Sfîntul Matei, cu puterea lor, să nu se poată
izbăvi de văpaie și să ardă în foc.
Sfîntul Apostol, fiind în văpaie, s-a rugat către Domnul
puterilor ca să arate puterea Sa nebiruită, să vădească neputința zeilor păgînești
și să rușineze pe cei ce nădăjduiesc spre dînșii. Și îndată s-a pornit văpaia
focului înfricoșat asupra idolilor de aur și s-au topit ca ceara, ba încă
au ars și mulți din cei necredincioși, care stăteau împrejur. Iar din topirea
idolilor a ieșit un șarpe ca de foc, care mergea după ighemon, vrînd să-l
vatăme, încît nu-i era lui cu putință a fugi și a scăpa de frica aceluia,
pînă ce a făcut smerită rugăminte către Apostol ca să-l izbăvească din acea
nevoie. Sfîntul Apostol Matei a certat focul și îndată s-a stins văpaia și
a pierit asemănarea șarpelui cea de foc. De acum, ighemonul voia să scoată
din foc pe sfîntul, însă el, făcînd rugăciunea cea mai de pe urmă, și-a dat
sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu.
Atunci judecătorul a poruncit să se aducă un pat de aur și
să pună pe dînsul cinstitul trup al Apostolului, care fusese scos din foc
nevătămat. Apoi, învelindu-l cu veșminte de mare preț, l-a luat pe umeri împreună
cu boierii săi și l-a dus în curțile sale. Dar el nu avea credință desăvîrșită.
De aceea a poruncit să facă un sicriu din fier și, punînd într-însul trupul
Sfîntului Apostol Matei, să-l închidă pretutindeni cu plumb și să-l arunce
în mare, zicînd către boierii săi: "Dacă Cel ce l-a păzit pe Matei întreg
în foc, îl va păzi pe el și de înec, apoi cu adevărat Acela este Dumnezeu
și Aceluia ne vom închina, lăsînd pe toți zeii noștri, care n-au putut să
se izbăvească de arderea focului".
Fiind aruncat în mare sicriul cel de fier cu cinstitele moaște,
noaptea s-a arătat Sfîntul Matei episcopului Platon, zicîndu-i: "Duminică
să mergi la malul mării care este spre partea răsăritului de la curțile domnești
și să iei de acolo moaștele mele, care vor fi scoase la uscat". Sculîndu-se
episcopul, a mers la mare cu o mulțime de popor, la locul arătat și au aflat
racla cea de fier cu moaștele Sfîntului Apostol Matei, precum i-a vestit lui
în vedenie.
Înștiințîndu-se despre aceasta ighemonul și boierii săi,
au crezut cu adevărat în Domnul nostru Iisus Hristos, mărturisindu-L cu glas
mare a fi Unul adevăratul Dumnezeu, Care a păzit pe sluga Sa, Matei. Apoi
ighemonul, căzînd înaintea raclei Sfîntului Apostol, își cerea iertare de
la el pentru greșeala sa și cu osîrdie dorea să se boteze. Episcopul Platon,
văzînd credința voievodului și rugămintea lui cea cu dinadinsul și învățîndu-l
mult, i-a poruncit să intre în apa Botezului. Iar cînd episcopul a pus mîna
pe capul lui, voind să-i dea nume, îndată a venit un glas de sus, zicînd:
"Nu Flavian să-l numești, ci Matei".
Astfel, luînd voievodul din botez numele Apostolului, s-a
sîrguit a fi următor al faptelor lui apostolești. Căci degrabă, încredințînd
altuia domnia sa, s-a lepădat de lumea aceasta deșartă și se sîrguia întru
rugăciuni în biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost învrednicit rînduielii preoțești
de către Sfîntul Platon episcopul. Iar după trei ani, murind episcopul, Sfîntul
Matei s-a arătat în vedenie preotului Matei, celui ce-și lăsase domnia, și
l-a sfătuit să primească scaunul episcopal, după fericitul Platon.
Luînd episcopia Matei cel nou, bine s-a ostenit în buna vestire
a lui Hristos și pe mulți întorcîndu-i de la închinarea la idoli, i-a adus
către Dumnezeu. Apoi, viețuind ani îndelungați cu plăcere de Dumnezeu, s-a
mutat către El, stînd înaintea scaunului Lui, împreună cu Sfîntul Apostol
și Evanghelist Matei și se roagă pentru noi, ca să fim moștenitori împărăției
Sale în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|