Pătimirea Sfîntului Mucenic Platon
(18 noiembrie)
Sfîntul Mucenic Platon era din părțile Galatiei, din cetatea
Ancira, frate cu Sfîntul Mucenic Antioh, născut din părinți creștini și crescut
în bună credință. Încă neajungînd la vîrsta desăvîrșită, s-a arătat desăvîrșit
în faptele cele bune, căci era bărbat înțelept, deși era tînăr cu anii, dar
cu înțelepciunea era bătrîn. El a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos, Preaveșnicul
Dumnezeu și îi învăța pe oameni să cunoască adevărul și să se întoarcă de
la înșelăciunea idolească la Dumnezeu. Pentru aceea a fost prins de necredincioși
și dus la judecată înaintea ighemonului Agripin.
Agripin era atunci în capiștea lui Die și acolo a șezut să
judece pe mărturisitorul lui Hristos, spre care căutînd a zis: "Toată lumea
se veselește de zeii săi, dar tu, rătăcitule, pentru ce fugi de dînșii?" Sfîntul
a zis: "Voi ați rătăcit, lăsînd pe Dumnezeul Care a făcut cerul și pămîntul
și toată podoaba lor și vă închinați pietrei și lemnului celui putred, lucrului
făcut de mîini omenești".
Agripin a zis: "Tinerețile tale te fac îndrăzneț și fără
de rînduială. Spune-mi dar numele tău, cum te cheamă și din ce cetate ești!"
Sfîntul a răspuns: "Sînt creștin!" Iar ighemonul a zis: "Spune-mi numele tău,
care ți-e dat de la părinți și nu-mi spune că ești creștin; căci împăratul
a poruncit ca nimeni din oameni să nu îndrăznească a se numi creștin!" Sfîntul
a zis: "Părinții m-au numit Platon și sînt rob al lui Hristos din pîntecele
mamei mele și cetățean al acestei cetăți. Iar acum, pentru buna credință,
stau la judecata cea nedreaptă, așteptînd nevinovata moarte pe care o dobîndesc
cu osîrdie pentru Domnul meu. Deci, fă ceea ce voiești".
Ighemonul a zis: "Nu ți se cuvine ție, Platone, a învăța
pentru Cel răstignit și nici numele Lui a-L avea în mintea ta; pentru că stăpînirea
împărătească poruncește ca cei ce-L mărturisesc pe El, să fie omorîți; iar
cei ce se leapădă de Dînsul, cu mari daruri să se cinstească. Pentru aceasta
te sfătuiesc să te supui legii împărătești și vei afla folosul, scăpînd de
moarte". Iar Sfîntul Platon a răspuns: "Eu mă supun Împăratului meu, Căruia
Îi și ostășesc și aleg moartea aceasta vremelnică cu dragoste, ca să fiu moștenitor
al Împărăției celei veșnice". Ighemonul a zis: "Socotește, Platone, ce-ți
este mai de folos: a fi viu sau a muri?" Platon a răspuns: "Poartă grijă Domnul
de cele ce-mi sînt de folos".
Ighemonul a zis iarăși: "Nu știi așezămintele împărătești
cele neschimbate, care poruncesc creștinilor ca, ori să aducă jertfă idolilor,
ori să fie omorîți? Deci cum îndrăznești a nesocoti acele așezăminte împărătești
și a răzvrăti pe cei ce te ascultă pe tine?" Sfîntul a răspuns: "Eu știu așezămintele
Dumnezeului meu și fac precum poruncesc sfintele și de viață făcătoarele Lui
porunci, care ne spun că se cuvine a lepăda jertfele idolești și a sluji adevăratului
Dumnezeu. Deci, eu Lui Îi slujesc și de idolii voștri nu bag seamă. Iar tu,
după porunca împăratului, chinuiește-mă precum voiești; pentru că la voi nu
este nou lucrul acesta de a chinui pe creștini, pentru credința în Hristos".
Iar ighemonul Agripin, avînd fire de fiară și auzind pe sfîntul
că nu se supune poruncii lor celei fără de Dumnezeu și cum că grăiește împotrivă,
s-a aprins asupra lui cu mînie fără de măsură și îndată a poruncit să-l întindă
gol pe pămînt și a pus doisprezece ostași ca să se schimbe și să bată pe rînd
pe sfîntul. Deci a fost bătut fără milă peste tot trupul, încît foarte s-au
ostenit ostașii, iar bunul pătimitor nu a ostenit, răbdînd și mărturisind
numele Domnului său Iisus Hristos.
Apoi, încetînd ostașii de a-l mai bate, ighemonul a început
a grăi către dînsul, zicînd: "Eu, Platone, te sfătuiesc prietenește să te
abați de la moarte spre viață". Mucenicul a răspuns: "Bine mă înveți, Agripine,
ca să mă abat de la moarte spre viață, căci fug de moartea cea veșnică și
caut viața cea fără de moarte". Iar Agripin a zis către sfîntul cu mînie:
"Spune-mi, ticălosule, cîte morți sînt?" Sfîntul a răspuns: "Două morți sînt:
una vremelnică și alta veșnică. Asemenea și vieți sînt două: una de puțină
vreme, iar alta fără de sfîrșit". Agripin a zis: "Lasă basmele tale și te
închină idolilor, ca să te izbăvească de chinul cel cumplit". Sfîntul a răspuns:
"Nici focul, nici rănile, nici mînia fiarelor, nici tăierea mădularelor nu
mă vor despărți pe mine de Dumnezeul cel viu; pentru că nu iubesc veacul acesta
de acum, ci pe Hristosul meu, Care pentru mine a murit și a înviat".
După aceasta ighemonul a poruncit să ducă pe Sfîntul Platon
în temniță; iar în urmă mergea poporul, care privise la pătimirea sfîntului
ca la oarecare priveliște, căci era în popor mulțime de creștini. Mucenicul
lui Hristos, Platon cel tare și cu sufletul viteaz, apropiindu-se de temniță,
s-a întors către popor și, rugîndu-l să facă tăcere, a început a grăi cu mare
glas, zicînd:
"Bărbați, care iubiți adevărul, cunoașteți că nu pentru altă
vină am intrat eu în nevoința acestei pătimiri, ci pentru Dumnezeu, Care a
zidit cerul și pămîntul și toate cele ce sînt într-însele. Rogu-vă pe voi,
care sînteți ai lui Hristos, să nu vă tulburați de cele ce se fac, pentru
că multe sînt necazurile drepților și din toate acestea Domnul îi va izbăvi
pe dînșii. Veniți dar să alergăm împreună toți către limanul cel neînviforat
și către Piatra de care grăiește marele apostol, zicînd: Iar Piatra era Hristos.
Apoi să nu slăbim întru nevoile pe care le răbdăm pentru buna credință, știind
că nu sînt vrednice pătimirile veacului de acum pe lîngă slava ce are să se
arate întru noi".
Acestea zicînd mucenicul, a intrat în temniță și plecîndu-și
genunchii la pămînt se ruga către Dumnezeu, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase,
Ziditorule și mai înainte purtătorule de grijă al tuturor, Cel ce dai robilor
Tăi răbdare și biruință, dă-mi și mie smeritului și nevrednicului robului
Tău ca, pînă la sfîrșit, să rabd bine pentru numele Tău cel sfînt; și trimite
pe îngerul Tău ca să mă izbăvească de înșelătorul Agripin, șarpele cu totul
înrăutățit, ca să cunoască toți că nu sînt dumnezei aceia pe care îi zidesc
mîinile omenești; ci, Tu singur ești Dumnezeu, îndelung răbdător, mult milostiv
și preamărit în veci. Amin".
Trecînd șapte zile, iarăși a șezut chinuitorul la judecată
în capiștea lui Die și a poruncit să aducă înaintea sa pe mucenic, punînd
înaintea lui diferite unelte de chinuri: căldări de aramă, papuci cu piroane,
paturi de fier, țepi ascuțite, unghii de fier, roți și multe altele, nădăjduind
că prin acelea va înfricoșa pe ostașul lui Hristos.
Apoi a început a grăi către dînsul, zicînd: "O, iubitule
Platon, eu văzînd tinerețile tale, știind neamul cel bun al părinților și
cruțînd frumusețea trupului, te sfătuiesc, mai înainte de a începe iarăși
a te chinui, să primești a jertfi zeilor noștri și să fii una cu noi. Apoi,
știind bine aceasta că nimeni din cei ce se împotrivesc mie, nu rămîn vii;
precum și dimpotrivă, nimeni din cei ce se pleacă mie nu sînt lipsiți de cinstea
și darurile cele făgăduite de mine. O, frumosule Platon, ascultă-mă ca pe
un părinte care te sfătuiește bine; am o fiică a fratelui meu pe care o voi
da ție de soție cu multă bogăție și te voi numi fiu al meu".
Fericitul Platon, zîmbind, a zis: "Mișelule și urîtule de
oameni, fiu al diavolului și sluga satanei! Dacă aș fi voit să mă împărtășesc
de dulceți lumești și să-mi iau femeie, apoi n-aș fi aflat alta mai bună decît
fiica fratelui tău? Cu adevărat aș fi avut slujnice mai bune decît dînsa.
Oare cum s-o iau pe dînsa, cînd lăsînd lumea mă unesc cu Hristos?" Atunci
chinuitorul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să pună pe sfîntul gol pe patul
cel de aramă, iar dedesubtul patului să pună mulțime de cărbuni și să-i aprindă,
turnînd peste foc untdelemn, ceară și smoală și așa să ardă trupul sfîntului
mucenic; iar deasupra să-l bată cu toiege subțiri pentru ca din bătaie și
din arderea focului să simtă durerea mai cumplit.
Astfel fiind chinuit, după multă vreme Agripin a zis: "Ticălosule,
miluiește-te pe tine însuți și dacă nu vrei să te închini zeilor, apoi zi
măcar cuvintele acestea: Mare este zeul Apolon și îndată voi înceta a te chinui
și te vei duce cu pace la casa ta". Sfîntul a răspuns: "Să nu-mi fie mie aceasta
a-mi milui trupul și a pregăti sufletul pentru focul gheenei".
Petrecînd Platon trei ceasuri într-acel chin, au pogorît
patul și au aflat trupul lui întreg și sănătos, neavînd nici urmă de răni
din arderea focului, ci ca și cum ar fi ieșit din baie; ba încă și o bună
mireasmă ieșea din trupul lui, încît toți cei ce stăteau acolo se minunau
și ziceau: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor".
Iar ighemonul a zis către sfîntul: "Dacă nu vrei să aduci
jertfă zeilor noștri, apoi măcar leapădă-te de Hristosul tău și te voi elibera
îndată. Sfîntul a răspuns: "O, nebunule și fără de minte, ce vorbești? Să
mă lepăd de Mîntuitorul meu? Oare vrei să fiu asemenea ție, păgînule? Dar
nu ți-e de-ajuns pierzarea ta? Către aceasta vrei să aduci și pe alții care
sînt numărați în rîndul ostașilor lui Hristos? Depărtează-te de mine, lucrătorule
al fărădelegii, căci cred în Dumnezeul meu că nu mă va lăsa să cad în cursa
ta".
Agripin s-a sculat de pe scaunul său și a început să-l chinuie
singur pe sfîntul. Căci, arzînd un fier rotund, l-a pus sub subțiorul lui,
apoi a pus pe pieptul mucenicului două bucăți de fier arse foarte mult și
a ieșit fum din nările lui, încît ajungea puterea focului pînă la cele dinlăuntrul
lui; și mulți socoteau că sfîntul acum a murit.
După puțin sfîntul a zis chinuitorului: "Puține sînt muncile
tale, o, băutorule de sînge și cumplitule cîine!" Apoi, ridicîndu-și ochii
în sus, a zis: "Spatele meu l-am dat spre răni și fălcile mele spre pălmuire,
iar fața mea n-am întors-o de la rușinea scuipărilor. Nu mă lăsa pe mine,
Doamne, că necazul este aproape, ca să nu zică păgînii: unde este Dumnezeul
lui? Dă-mi mie, robului Tău, o, Iisuse Hristoase ca, scăpînd desăvîrșit
de chinurile potrivnicului, să stau cu îndrăzneală înaintea înfricoșatei Tale
judecăți, săvîrșind această nevoință frumoasă, că Ție se cuvine slava în tot
locul stăpînirii Tale, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii
vecilor".
Zicînd "amin", s-a cutremurat capiștea și toți s-au temut;
însă cei vîrtoși la cerbice n-au vrut să cunoască puterea lui Dumnezeu. Prigonitorul
a poruncit apoi să jupoaie pe sfînt și să facă din pielea lui curele. Sfîntul
rupînd o curea care atîrna din trupul său a aruncat-o în fața lui Agripin,
zicînd: "Om fără de omenie și mai cumplit decît toate fiarele, de ce nu vrei
să cunoști pe Dumnezeu Care ne-a zidit pe noi după chipul Său? Cum nu miluiești
trupul acesta cu care ești și tu îmbrăcat; ci te bucuri, văzînd zdrobirea
mădularelor mele? Chinuiește-mă mai cumplit ca să se arate tuturor neomenia
ta și răbdarea mea, căci eu toate acestea le rabd cu mulțumire pentru Hristosul
meu. Astfel, cu darul Lui să aflu odihna în veacul ce va să fie". Agripin
a zis către dînsul: "Pentru ce ești fără de minte și nu-ți miluiești trupul
tău și nu bagi de seamă că cele dinăuntru ale tale ies printre coaste și încă
nu încetezi a huli pe zei și pe mine a mă întărîta spre mînie?"
După aceasta, a poruncit să-l spînzure pe sfîntul de lemn,
apoi să bată trupul lui cel despuiat pînă cînd va cădea carnea care mai rămăsese
pe oase și se va vărsa tot sîngele lui; iar fața lui cea sfîntă a jupuit-o
cu unghii de fier, încît nu era nici urmă de chip omenesc, ci numai oase goale.
Însă limba o avea slobodă și blestema cu dînsa cruzimea chinuitorului, pe
idoli și pe închinătorii la idoli. Prigonitorul a zis: "O, Platone, de n-ai
fi fost tu așa de împietrit și neînduplecat, ai fi fost ca și Platon cel preaînțelept,
mai marele filosofilor, care a scris dogmele dumnezeiești".
Sfîntul a răspuns: "Măcar că sînt de un nume cu Platon, însă
nu și la obicei, pentru că numele nu poate să-i unească pe aceia pe care îi
despart obiceiurile. Pentru aceasta nici eu nu sînt asemenea lui Platon, nici
Platon mie, decît numai singur numele; pentru că eu învăț filosofia aceea
care este a lui Hristos, iar acela a fost învățător al filosofiei, ce este
socotită nebunie înaintea lui Dumnezeu; căci scris este: Voi pierde înțelepciunea
înțelepților și înțelegerea înțelegătorilor o voi lepăda. Dogmele scrise
de Platon, pe care tu le numești dumnezeiești, sînt basme mincinoase și cuvinte
cu meșteșug, care răzvrătesc mințile celor fără de răutate".
Apoi, încetînd sfîntul a mai vorbi, a tăcut și Agripin, că
nu știa ce să mai zică împotriva lui și ce să mai facă cu dînsul și se mira
de răbdarea lui cea mare și de răspunsul cel cu îndrăzneală. Deci a poruncit
să-l ducă în temniță și să nu lase pe nimeni din cunoscuții lui să meargă
la dînsul. Însă, ca să nu moară, a poruncit să-i dea pe toată ziua puțină
pîine și apă, neștiind ticălosul că nu numai cu pîine va fi omul viu, ci și
cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu. Însă, mucenicul lui Hristos
nu primea nimic din mîinile păgînului. Deci a petrecut fără mîncare și fără
apă optsprezece zile, ca să se împlinească întru dînsul Sfînta Scriptură,
care zice: Dreptul prin credință va fi viu. Căci el nădăjduind spre
Acela Care a hrănit pe Daniil în groapă în mijlocul leilor, Acela, zicea el,
îl va hrăni în temniță cu hrană nepieritoare.
Văzînd străjerii că nu primește nici pîine nici apă, i-au
zis: "Mănîncă, omule, și bea ca să nu mori, căci vom intra noi în nevoință
pentru tine". Iar fericitul a răspuns: "Să nu vi se pară, fraților, că dacă
nu voi primi mîncarea voastră, voi muri; pentru că voi vă hrăniți cu pîine,
iar eu mă hrănesc cu cuvîntul lui Dumnezeu, care rămîne în veci. Pe voi vă
satură cărnurile, iar pe mine mă satură sfintele rugăciuni. Pe voi vă veselește
vinul, iar pe mine mă veselește Hristos, viața cea adevărată".
După zilele acelea, văzînd ighemonul Agripin că nu poate
cu nimic să întoarcă pe Platon de la Hristos, l-a judecat spre tăiere cu sabia.
Deci scoțîndu-l afară din cetate, sfîntul cerînd vreme de rugăciune, și-a
ridicat mîinile la cer și a zis: "Mulțumescu-Ți Ție, Doamne, Iisuse Hristoase,
căci cu numele Tău cel sfînt m-ai apărat pe mine robul Tău de vicleșugul vrăjmașului
și mi-ai dat darul ca să săvîrșesc bine alegerea nevoinței pe care am răbdat-o
pentru Tine; și acum Te rog primește în pace sufletul meu, că binecuvîntat
ești în veci". Apoi, plecîndu-și sfîntul său cap, a zis către ostașul care
voia să-l taie: "Fă, prietene, ceea ce-ți este poruncit!"
Astfel s-a nevoit Sfîntul Mucenic Platon și a murit pentru
Hristos pentru ca să viețuiască și să împărățească cu El în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|