Sfinții Mucenici Evstatie, Tespesie
și Anatolie
(20 noiembrie)
Sfinții Mucenici Evstatie, Tespesie și Anatolie erau frați
după trup și s-au născut în cetatea Nicomidiei. Tatăl lor se numea Filotei,
iar mama lor, Evsevia. Tatăl lor era de neam din Galatia, din cetatea Gangra,
care, lăsînd patria sa, a venit în Nicomidia și, luîndu-și acolo soție pe
Evsevia, a născut cu dînsa pe acești fericiți locuitori ai cetății cerești.
La început, Filotei ținea de păgînătatea elinească împreună cu soția și fiii
săi, și a dat pe fiul său cel mare, Evstatie, la învățătura filosofiei elinești,
iar pe Tespesie și pe Anatolie i-a orînduit la neguțătorie, că și el era neguțător
foarte bogat.
Odinioară, luînd pe fiul său cel mai tînăr, Anatolie, s-a
dus în pămîntul Galatiei ca să facă neguțătorie, de unde, întorcîndu-se în
Nicomidia, s-au întîlnit cu Sfîntul Luchian, preotul Antiohiei, cu care împreună
călătorind, au învățat de la dînsul dreapta slăvire a credinței creștinești
și s-au botezat într-un rîu, ce era acolo în cale. Apoi venind la casa sa,
Filotei a căutat pe Sfîntul Antim, episcopul Nicomidiei, care se ascundea
de păgîni. Căci în acea vreme, împărățind Maximian și Dioclețian, era mare
prigoană asupra creștinilor și mulți din credincioși se ascundeau de frica
chinurilor.
Filotei, aflînd pe Sfîntul Antim într-un loc ascuns, l-a
adus noaptea în casa sa și a botezat toată familia lui. Apoi, săvîrșind Sfîntul
episcop dumnezeiasca Liturghie în casa lui Filotei, a dat tuturor celor din
nou luminați, împărtășirea dumnezeieștilor Taine, și a sfințit pe Filotei
preot, iar pe Evstatie, fiul cel mare, l-a hirotonit diacon și, ducîndu-se,
s-a ascuns de păgîni. Iar Filotei împreună cu toată casa sa, slujea în taină
lui Dumnezeu, crezînd în El cu multă rîvnă. Apoi mai trăind puțină vreme,
Filotei a trecut către Domnul, asemenea și cinstita sa soție, Evsevia, degrabă
a răposat. Și au rămas acești trei tineri binecredincioși: Evstatie diaconul,
Tespesie și Anatolie, frați după trup și după duh, care cu sufletul slujeau
lui Dumnezeu, arzînd cu duhul și sporind în faptele cele bune.
Într-una din zile, un slujbaș împărătesc anume Achilin, a
trimis pe sluga sa ca să-i cumpere niște lucruri. Iar sluga știa pe acești
tineri binecredincioși că sînt neguțători și au tot felul de mărfuri de mult
preț. Deci s-a dus în prăvălia lor și aflînd-o descuiată, a intrat înăuntru
și nevăzînd pe nimeni, s-a suit pe scară, în casa din al treilea rînd, și
a auzit pe fericitul Evstatie citind psalmii lui David. Suindu-se sluga aceea
pe scară, a mers încetișor și a văzut pe Evstatie ținînd Psaltirea în mînă
și citind aceste cuvinte:
Să se rușineze toți cei ce se închină chipurilor cioplite
și cei ce se laudă cu idolii lor. Închinați-vă lui Dumnezeu toți îngerii Lui.
Apoi a văzut în casă pe perete cinstita cruce și sfintele icoane. După aceea,
nezicînd nimic, s-a întors în tăcere la stăpînul lui și i-a spus toate cele
ce a auzit. Iar stăpînul său Achilin, sculîndu-se degrabă, s-a dus la împăratul
Maximian și l-a vestit despre cele ce i-a spus sluga sa. Iar acesta îndată
a trimis ostași ca să prindă pe Evstatie și pe frații lui.
Mergînd ostașii împreună cu Achilin, au aflat prăvălia închisă,
pentru că în acea vreme sfinții erau la un loc în mare tăcere, căci se împărtășiseră
cu Tainele lui Hristos, fiind Duminică în ziua aceea. Și ostașii au bătut
în ușă strigînd, dar nu le-a răspuns nimeni. Iar Sfîntul Evstatie, cunoscînd
cu duhul că ostașii sînt trimiși ca să-l ia pe dînsul și pe frații lui la
chinuri, a început a grăi către frații săi: "Îndrăzniți fraților și nu vă
temeți, că la cununi cerești ne cheamă pe noi Stăpînul nostru".
Și a început a le spune vedenia sa: "Eu, zise el, am văzut
în noaptea aceasta, că am fost duși la divanul păgînesc, înaintea lui Maximian,
iar un arap mare și înfricoșat mergea în urma noastră, tînguindu-se și bătîndu-se
peste față, zicînd: "Vai mie că sînt biruit!" Iar înaintea noastră mergea
un tînăr strălucit, ținînd în mîinile sale trei cununi și trei cărți, zicînd
către mine: "Evstatie, diacone al lui Hristos, acestea vi s-au pregătit vouă
de Părintele îndurărilor și Dumnezeul mîngîierii! Deci, nu vă înfricoșați
de chinuitori, precum nu s-a înfricoșat Sfîntul Ștefan, întîiul mucenic".
Acestea zicînd acel tînăr prealuminat, s-a suit la cer, iar
arapul s-a dus spre apus, tînguindu-se. Această vedenie spunînd-o Evstatie
fraților săi, îi întărea pe dînșii, zicînd: "Să nu ne lepădăm, iubiților,
de Hristos Dumnezeul nostru înaintea oamenilor, ca și El să nu se lepede de
noi înaintea Părintelui Său și înaintea sfinților îngeri". Iar Tespesie și
Anatolie au răspuns, zicînd: "Fratele nostru și părintele nostru, stăpîne,
noi sîntem gata a muri îndată pentru Ziditorul nostru, și nimic nu ne va depărta
de dragostea Lui".
Grăind acestea între ei, ostașii, bătînd tare în uși, strigau,
zicînd: "Deschideți ușa, deschideți". Și ieșind Tespesie și Anatolie, au deschis.
Iar ei sărind înăuntru, întrebau: "Cine este aici împreună cu voi?" Deci se
suiră pe scară, în casa cea de sus, mergînd înaintea lor Achilin. Și intrînd
în camera lor de rugăciune, au aflat pe Evstatie ținînd în mînă Sfînta Evanghelie,
pe care el deschizînd-o, îndată a aflat scris: Nu vă temeți de cei ce ucid
trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă.
Apoi, mai marele ostașilor a strigat asupra lor: "Pune pe
masă ceea ce ai în mîinile tale". Căci nu îndrăznea să se atingă de Sfînta
Evanghelie, pentru că era fiu din părinți creștini. Iar Sfîntul diacon Evstatie,
îmbrățișînd Sfînta Evanghelie, a sărutat-o și a pus-o pe masă. Iar unul dintre
ostașii cei trimiși a zis: "Vezi cum cinstesc creștinii cărțile în care sînt
scrise vrăjitoriile lor?" Și luînd pe Evstatie, l-au coborît din casa de sus.
Iar cînd el voia să iasă din casă, uitîndu-se împrejur și văzînd sfintele
cărți, a zis: "Vouă ne încredințăm". Și uitîndu-se la mulțimea mărfurilor
de mare preț, a zis: "Ne lepădăm de voi și de toate cele stricăcioase, și
urmăm lui Hristos". Și a ieșit afară. Iar ostașii au închis ușile și le-au
pecetluit; iar pe cei trei sfinți frați, legîndu-i, i-a dus la păgînul împărat.
Fiind aduși înaintea împăratului, acesta, văzîndu-i, a rîs
și a zis: "Cine a poruncit să lege pe acești tineri, căci eu știu că sînt
prieteni ai zeului nostru?" Și îndată a poruncit să-i dezlege, apoi a început
a grăi către dînșii: "Spuneți-mi fiecare din voi, cum vă cheamă, și de ce
neam sînteți?" Iar Sfîntul Evstatie, ca frate mai mare, a răspuns, zicînd:
"Numele nostru cel mai iubit și mai slăvit este acesta că sîntem creștini,
iar numele de la părinți sînt acestea: pe mine mă cheamă Evstatie, iar pe
fratele acesta al meu din dreapta îl cheamă Tespesie, iar pe acesta din stînga,
Anatolie.
Sîntem frați după trup și ne-am născut dintr-un tată și dintr-o
mamă. Tatăl nostru era de neam din Galatia, avînd treapta de preot creștin".
Iar Maximian a întrebat: "Cine l-a făcut preot pe tatăl vostru?" Evstatie
a răspuns: "Acela pe care nu de mult tu l-ai ucis fără dreptate, adică Antim,
Sfîntul Episcop al cetății acesteia. Acela și pe mine m-a hirotonit diacon,
ca să slujesc preoților lui Dumnezeu cînd săvîrșesc preasfintele și preacuratele
Taine ale lui Hristos".
Împăratul a zis: "Încetează a mai grăi cele netrebnice, și
te închină împreună cu frații tăi, zeilor noștri; și eu vă voi face pe voi
cinstiți și slăviți în palatele mele; iar de nu, apoi cu sabie vă voi pierde
pe voi". Dar sfinții, cu un glas au răspuns, zicînd: "Fă ceea ce voiești,
sîntem creștini și numai Unuia Dumnezeu ne închinăm, Celui ce a făcut cerul
și pămîntul, și Fiului Său, Domnului nostru Iisus Hristos și Sfîntului și
de viață făcătorului Său Duh, iar idolilor voștri necurați și urîți, nu ne
vom închina niciodată".
Atunci mîniindu-se Maximian, a poruncit să-l întindă pe pămînt
și să-l bată cu toiege. Și fiind bătuți sfinții multă vreme, și-au ridicat
glasurile lor, grăind către Dumnezeu așa: "Slavă Ție, Doamne, că ne-am învrednicit
a fi bătuți pentru numele Tău cel Sfînt". Iar Sfîntul Evstatie, adăugînd,
a zis: De multe ori s-au luptat cu mine vrăjmașii din tinerețile mele și
nu m-au biruit; peste spatele meu au bătut păcătoșii îndelungat-au
fărădelegea lor; ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mîntuitorul nostru".
După ce sfinții au fost bătuți tare, tiranul a poruncit armașilor
să înceteze din bătaie și a zis către mucenici: "O, nenorociților! Pînă cînd
veți pătimi așa chinuri? Jertfiți zeilor și nu vă pierdeți pe voi în zadar,
crezînd într-un om care asemenea a fost bătut și a murit cu moarte de ocară".
Iar sfinții au răspuns: "Să nu fie nouă a ne lepăda de Mîntuitorul Hristos,
pe Care L-am cunoscut a fi Dumnezeu adevărat, deși a pătimit pe Cruce pentru
mîntuirea noastră". Atunci a poruncit chinuitorul să-i ducă în temniță și
să le lege în obezi picioarele și să nu le dea nici mîncare, nici băutură,
ca astfel să fie biruiți cu legăturile, cu foamea și cu setea.
Șezînd sfinții în temniță, la miezul nopții a strălucit o
lumină. Și, arătîndu-se îngerul Domnului, i-a dezlegat din legături și i-a
făcut pe dînșii sănătoși, dîndu-le mană cerească să mănînce. Apoi le-a zis:
"Nevoiți-vă cu nevoință bună pentru Hristos, căci eu nu mă voi depărta de
voi întru toate patimile voastre, pentru că sînt trimis de Hristos Domnul
ca să vă păzesc pe voi". Zicînd acestea, îngerul s-a făcut nevăzut, iar sfinții,
umplîndu-se de negrăită bucurie, mulțumeau lui Dumnezeu. Apoi Sfîntul Evstatie
grăi cu mulțumire: Domnul dezleagă pe cei ferecați; Domnul înțelepțește
orbii; Domnul ridică pe cei asupriți; Domnul iubește pe cei drepți; Domnul
păzește pe cei săraci.
Trecînd cîtăva vreme, tiranul a șezut în divan și a trimis
ostași la temniță ca să aducă pe cei legați pentru Hristos la o a doua înfățișare.
Deci, mergînd ostașii, au aflat pe sfinți dezlegați din legături și deplin
sănătoși, odihnindu-se în pace, și au început a striga ocărînd pe străjeri
și întrebînd cine i-a dezlegat pe cei legați. Iar străjerii cu jurămînt le
spuneau că nimeni nu i-a dezlegat, nici n-a intrat cineva în temniță, nici
nu le-a dat lor cineva de mîncare sau băutură. Atunci iarăși, legînd pe sfinți,
i-a dus la împărat, care, văzîndu-i, se minuna; pentru că nici cu rănile,
nici cu legăturile, nici cu foamea, nici cu setea nu au slăbit.
Apoi a început a zice către dînșii așa: "O! ticăloșilor,
socotiți cele ce vă sînt vouă de folos și, plecîndu-vă, jertfiți zeilor ca
să vă eliberez pe voi cu cinste". Iar Sfîntul Evstatie a zis: "Să nu nădăjduiești
că vei schimba hotărîrea noastră cea bună, nici cu cuvinte viclene, nici cu
înfricoșări groaznice și nici cu chinuri, căci nu băgăm în seamă nimic, știind
că goi am ieșit din pîntecele maicii noastre și iarăși goi ni se cade a ieși
din această viață deșartă". Iar împăratul îndată a poruncit să-i dea spre
mîncarea fiarelor.
Deci sfinții au fost duși la priveliște, unde aveau să fie
mîncați de fiare. Și tot poporul cetății Nicomidiei mergea după dînșii - între
care era și mulțime de credincioși tăinuiți -, vrînd să vadă sfîrșitul lor.
Și, fiind puși în mijlocul priveliștei, au slobozit asupra lor doi lei și
trei urși, și s-au înspăimîntat toți cei de la priveliște de răcnetul fiarelor.
Iar Sfîntul Evstatie cînta, zicînd: "Mîntuiește-ne pe noi, Doamne, din gura
leilor; și scoate din coarnele rinocerilor smerenia noastră, ca să vestim
numele Tău fraților noștri și în mijlocul Bisericii să Te lăudăm pe Tine".
Iar Tespesie și Anatolie s-au înfricoșat de scrîșnirea fiarelor
și văzînd Evstatie că s-au înfricoșat a zis către dînșii: "Pentru ce vă înfricoșați,
frații mei, de aceste fiare? Au nu știți că Stăpînul nostru este puternic
a îmblînzi leii cei ce erau în groapă cu Daniil? Au nu vă aduceți aminte de
cuvintele îngerului care a făgăduit să fie împreună cu noi în toate pătimirile
păzindu-ne pe noi?"
Acestea grăind Sfîntul Evstatie, s-au pornit leii asupra
lor și venind aproape au stat gudurîndu-se cu cozile lor, precum face cîinele
cînd își cunoaște stăpînul. Iar Sfîntul Evstatie, punînd mîinile pe capetele
leilor, îi netezea pe ei, ca pe niște cîini, și i-a îmblînzit. Apoi urșii
alergînd singuri la o parte, unul pe altul se aruncau la pămînt, iar de sfinții
mucenici nici nu s-au apropiat.
Poporul care se adunase la priveliște, văzînd ceea ce se
petrece, vorbea în felurite chipuri. Adică păgînii ziceau: "Sînt vrăjitori
și cu vrăjile au îmblînzit fiarele". Iar cei credincioși strigau: "Mare este
Dumnezeul creștinilor, care a închis gurile fiarelor ca să nu vatăme pe sfinții
săi robi". Atunci împăratul a poruncit să ia pe sfinții mucenici și iarăși
să-i arunce în temniță. Dar acolo iarăși au fost mîngîiați cu cercetarea îngerească
și întăriți cu mană.
Într-acea vreme s-a îmbolnăvit Maxentie, fiul împăratului,
și fiind mîhnit pentru aceasta, a trimis pe sfinții mucenici la Antonie, comitele
Niceii, zicînd: "Du pe acești creștini în cetatea ta, și-i silește spre închinarea
zeilor. Și de vor asculta să se închine, să-i trimiți pe dînșii cu cinste
la noi, iar de nu se vor închina, apoi după multe chinuri, să-i omori ca pe
niște fiare sălbatice". Deci luîndu-i pe dînșii comitele, i-a dus legați în
Niceea.
Ajungînd acolo, a aflat pe femeia sa bolnavă; apoi a poruncit
să închidă pe sfinții mucenici în temniță. Iar a doua zi a șezut comitele
în divan, și scoțînd pe mucenici la întrebare, a început a grăi către dînșii:
"Foarte mare purtare de grijă am pentru voi, oamenilor, și voiesc a vă milui
și a vă trimite la împăratul, ca să primiți de la dînsul cinste. Credeți-mă
ca pe prietenul vostru, și, ascultîndu-mă, să aduceți jertfă zeilor". Sfinții
au răspuns: "Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, ca să ne păzească pe
noi fără de prihană întru credința noastră, în care sîntem gata și a muri,
ca să nu ne lase a ne depărta de Dînsul și a cădea în pierzarea în care voi
pieriți".
Aceste cuvinte ale sfinților, auzindu-le comitele, s-a îndrăcit
de mînie, și a poruncit să-i spînzure de picioare cu capul în jos și cu unghii
de fier să-i strujească pe ei.
Fiind strujiți sfinții multă vreme, curgînd sîngele șiroaie
și carnea rupîndu-li-se, sfinții și-au ridicat glasurile la Dumnezeu, zicînd:
"Împărate și Dumnezeule al veacurilor, caută din sfîntul Tău locaș asupra
noastră, a nevrednicilor robilor Tăi, care pătimim pentru numele Tău cel sfînt".
Astfel strigînd sfinții către Dumnezeu, primeau dintru înălțime ajutor nevăzut,
ca să poată răbda cu bărbăție asemenea munci cumplite. Iar tiranul cel fărădelege,
văzînd pe pătimitori nebiruiți întru răbdare, a poruncit să-i pogoare de pe
lemn, și să-i ducă în temniță.
Neputînd sfinții să meargă singuri, pentru rănile și durerile
cele cumplite ce le aveau, au fost duși în spinare ca niște saci și aruncați
în temniță. Atunci s-a arătat lor îngerul Domnului, ca și mai înainte, cu
mare lumină, și mîngîindu-i pe ei cu cuvinte de bucurie, i-a tămăduit de răni,
iar sfinții lăudau pe Dumnezeu, zicînd: Slavă Ție, Dumnezeule, că nu treci
cu vederea pe cei ce nădăjduiesc spre Tine și pătimesc pentru Tine. Cu ce
vom răsplăti Ție, Doamne, pentru ce ne-ai dat nouă? Cine este Dumnezeu mare
ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu care faci minuni.
După cîtăva vreme, chinuitorul, iarăși scoțînd din temniță
pe sfinții mucenici, i-a pus înaintea divanului său și silea pe răbdătorii
de chinuri să se închine idolilor și îi îngrozea pe dînșii, zicînd: "De nu
veți îndeplini porunca împăratului și de nu vă veți închina zeilor noștri,
apoi cu sabia vă voi tăia pe voi, și trupurile voastre le voi da spre mîncare
păsărilor cerului și fiarelor pămîntului". Iar sfinții au răspuns într-un
glas: "Nu ne vom lepăda de Hristos Dumnezeul nostru, nici ne vom închina idolilor
necurați, surzi și muți, care au ochi și nu văd, au urechi și nu aud, au gură
și nu grăiesc, au picioare și nu umblă. Asemenea lor să fie toți cei ce îi
fac pe ei și toți cei care nădăjduiesc spre dînșii".
Chinuitorul, auzind acestea, răcni ca un leu cu mare mînie
și porunci să-i scoată afară din cetate, să-i înjunghie ca pe niște fiare
sălbatice, iar trupurile lor să le arunce neîngropate spre mîncarea fiarelor
și a păsărilor. Atunci sfinții au fost duși la locul sfîrșitului lor, care
era într-o livadă de măslini, și au fost legați de copaci gata, spre înjunghiere.
Atunci au venit acolo doi creștini, prieteni ai sfinților, anume Paladie și
Acachie. Aceia, rugînd pe slugile care voiau să înjunghie pe sfinți, le-au
dat mult aur, zicînd: "Domnilor, așteptați puțină vreme pînă ce vom vorbi
cu acești creștini osîndiți, căci avem a vorbi ceva cu dînșii, iar după ce
le vom spune, atunci îi veți înjunghia".
Slugile, luînd aurul, s-au depărtat de dînșii puțin. Iar
creștinii, apropiindu-se de sfinții mucenici, i-au sărutat cu dragoste, plîngînd,
și le-au zis să se roage pentru dînșii. Deci rugîndu-se sfinții mucenici,
s-a auzit un glas din cer, chemîndu-i pe dînșii la odihna cea veșnică. Și
îndată sfinții și-au dat sufletele cu bucurie în mîinile lui Dumnezeu. Iar
slugile chinuitorului, deși au văzut pe sfinți că au murit acum, însă temîndu-se
de tiranul, au săvîrșit porunca dată asupra morții lor. Căci pe Sfîntul Evstatie
și pe Tespesie i-au înjunghiat la gît, iar pe Sfîntul Anatolie l-au împuns
în coastă.
După aceasta, zăcînd trupurile lor pe pămînt, le-au tăiat
capetele și, lăsîndu-le neîngropate, s-au dus. Atunci s-au pogorît șase îngeri
din cer, în chip de vulturi, și zburau peste trupurile sfinților, pînă cînd
Paladie și Acachie le-au îngropat cu cinste. Antonie, comitele, într-acea
zi cînd a apus soarele, a căzut bolnav, iar a doua zi a murit femeia lui mai
întîi; apoi el, văzînd pe femeia sa moartă, și-a dat sufletul cu mari chinuri.
Deci acela se muncește în iad, iar sfinții se bucură în ceruri,
întru Împărăția lui Hristos Dumnezeul nostru, a Cărui slavă este în vecii
vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|