Intrarea în Biserică a Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria
(21 noiembrie)
Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare
Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința
lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini
cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvîntul. Chemînd toate rudeniile din Nazaret
unde viețuiau, rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc, căci însuși
dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soția lui, Sfînta Ana, era de
neam arhieresc; și aducînd și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii
multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.
Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult.
Astfel, Sfîntul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de
Ioachim: "Chemați fiice evreice curate, să ia făclii aprinse". Iar cuvintele
dreptei Ana le spune Sfîntul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel:
"Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta
am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile
mele, zicînd tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi
și maică și înainte povățuitoare, dînd pe fiica mea, nu împăratului celui
pămîntesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc".
Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieștii prunce,
Sfîntul Teofilact, Arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: "Se cuvenea
ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel,
de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine
proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava
și frumusețea cea mai mare". Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstita
și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei
zile.
Ajungînd în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la biserică,
ducînd într-însa pe "Biserica" lui Dumnezeu cea însuflețită, pe prunca cea
de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumînări aprinse
mergeau înaintea ei, după mărturia Sfîntului Tarasie, Arhiepiscopul cetății
lui Constantin, care povestește că Sfînta Ana ar fi grăit așa: "Purtați, fecioare,
făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile". Iar sfinții
ei născători, luînd de mîini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blîndețe
și cu cinste o duceau între dînșii.
Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma
cu veselie, ținînd făclii în mîini și înconjurînd-o pe Preasfînta Fecioară
ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Pentru acest
lucru Sfîntul Teofilact scrie așa: "A uitat fiica casa părinților săi și se
aduce Împăratului, Celui ce a dorit frumusețea ei, și se aduce nu fără cinste,
nici fără slavă, ci cu petrecere luminată, că se scoate din casa părintească
cu slavă". Apoi toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și cîți erau
în legătura dragostei, urmau părinților ei. Părinții se bucurau împreună cu
părintele, maicile cu maica, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii
copile, purtînd făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună
cu luna.
Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzînd acea nouă petrecere,
cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atîta slavă și cu multe lumini;
și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții
îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita ducere a Preacuratei Fecioare Maria.
Și văzînd, se mirau cum cîntă Biserica: "Îngerii văzînd intrarea Preacuratei
s-au mirat, cum Fecioara intră în sfînta sfintelor...". Deci împreună cu ceata
pămîntească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută
a celor fără de trup, ducînd înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară
Maria, înconjurînd-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.
Sfîntul Gheorghe, Arhiepiscopul Nicomidiei, așa grăiește
despre aceasta: "Duceau acum părinții pe Fecioara către ușile bisericii, înconjurînd-o
pe ea îngerii și cu toate puterile cele mai presus de lume împreună veselindu-se;
că îngerii, deși nu știau puterea tainei, însă ca niște slugi, din porunca
Domnului, slujeau la intrarea ei în biserică. Și mai întîi se mirau văzînd-o
pe dînsa că va fi vas preacinstit al faptelor bune, care purta semnul curățeniei
celei veșnice, și avea trup de care nici un fel de păcat nu se va apropia
niciodată". Deci, făcînd voia Domnului, au săvîrșit părinții slujba cea poruncită.
Astfel, cu cinste și cu slavă era petrecută în biserica Domnului,
preanevinovata copilă, nu numai de oameni, ci și de îngeri. Căci de vreme
ce chivotul Legii vechi, ce purta în sine mana, care era numai închipuirea
Preacuratei Fecioare, s-a dus cu cinste în biserica Domnului, adunîndu-se
tot Israelul, cu cît mai vîrtos se cuvenea cinste însuși Chivotului însuflețit,
pe binecuvîntata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care avea să poarte în sine
pe Hristos. Cînd se ducea chivotul Legii în biserica Domnului, mergea înainte
împăratul cel pămîntesc, fiind împărat peste Israel dumnezeiescul prooroc
David.
Iar înaintea chivotului însuflețit, adică înaintea Preacuratei
Fecioare, care se ducea în Biserica lui Dumnezeu, mergea înainte, nu împăratul
cel pămîntesc, ci Cel ceresc către Care în toate zilele ne rugăm, zicînd:
"Împărate ceresc, Mîngîietorule, Duhul adevărului...". Pentru că acel Împărat
era mergător înaintea acestei fiice împărătești, după cum mărturisește despre
acestea Sfînta Biserică în cîntările ei, astfel: "În Sfînta Sfintelor, cea
sfîntă și fără de prihană cu Duhul Sfînt se aduce...".
La ducerea chivotului erau cîntări, căci a poruncit împăratul
David Leviților să pună cîntăreți, să dea glas de veselie în organe, în psaltiri,
în alăute și în chimvale. Iar la ducerea Preasfintei Fecioare nu se făceau
cîntări ale muzicii pămîntești, ci cîntări ale îngerilor celor ce nevăzut
slujeau. Pentru că, intrînd Fecioara în cele sfinte spre slujba Domnului,
îngerii cîntau cu glasuri cerești, despre care pomenește acum Biserica în
condac: "Împreună aducînd darul Duhului lui Dumnezeu pe care o laudă îngerii;
aceasta este cortul cel ceresc".
Însă și de cîntări omenești era însoțită ducerea Preacuratei,
pentru că Ana cea dreaptă - cum spune în cuvîntul Sfîntului Terasie -, grăiește
către fecioarele care mergeau înainte: "Cîntați-i acesteia întru laude, cîntați-i
întru alăute, glăsuiți cîntare duhovnicească; măriți-o pe dînsa în psaltire
cu zece strune". Biserica a pomenit despre aceasta, zicînd: "Bucură-se cu
duhul Ioachim și Ana. Și cetele fecioarelor cîntă Domnului, cu psalmi cîntînd
și cinstind pe maica Lui". De aici se arată că cetele de fecioare, care mergeau
atunci înaintea Preacuratei Fecioare, cîntau oarecare cîntări din psalmii
lui David. Cu ele se unește și făcătorul canonului acestuia, zicînd: "Începeți,
fecioare, și cîntați cîntări, ținînd în mîini făclii". Apoi Sfinții și drepții
ei Părinți, Ioachim și Ana, după mărturia Sfîntului Tarasie, aveau în gurile
lor această cîntare a lui David, strămoșul lor: Ascultă fiică și vezi și
pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a dorit Împăratul
frumusețea ta.
Atunci, după povestirea Sfîntului Teofilact, au ieșit preoții
care slujeau în biserică întru întîmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui
Dumnezeu și cu cîntări au întîmpinat pe Preasfînta Fecioară, pe aceea care
avea să fie Maica Arhiereului celui Mare, Care a străbătut cerurile. Pe aceasta
aducînd-o Sfînta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfîntul Tarasie, zicea
așa: "Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei
către mult înduratul Stăpîn! Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino,
sicriul Cuvîntului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria
și veselia lumii". Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un prooroc,
arhiereu și rudenie a lor: "Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește,
preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, proorocule, cădelnița și
cărbunele cel nematerialnic, primește dreptule tămîia cea duhovnicească".
Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește
Sfîntul Ghermano: "Primește, o! proorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu;
primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfînt, în locașul cel gata al
lui Dumnezeu, nimic ispitind, pînă cînd Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va
aduce la săvîrșire cele ce bine a voit pentru dînsa".
Erau acolo, după cum scrie Sfîntul Ieronim, cincisprezece
trepte la intrarea în biserică, după numărul celor cincisprezece psalmi ai
treptelor, și la fiecare din acele trepte se cînta cîte un psalm de către
preoții și leviții care intrau în slujbă. Deci drepții părinți au pus pe prunca
cea fără prihană pe treapta cea dintîi, iar ea îndată, singură, a alergat
pe trepte foarte degrabă, neajutînd-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergînd
la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dînsa puterea lui Dumnezeu
cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea
Sa cea mare, ca să înțeleagă cît de mare va fi în dar, cînd va veni în vîrsta
cea desăvîrșită.
Atunci se mirau toți cînd au văzut pe acea pruncă de trei
ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvîrșită
cu vîrsta. Mai vîrtos Zaharia se mira de aceasta și, ca un prooroc, din descoperirea
lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie. Căci, spune despre
dînsul Sfîntul Teofilact, că era luminat de Duhul. La fel și Sfîntul Tarasie
grăiește despre dînsul că, umplîndu-se de Duhul Sfînt, a strigat: "O, pruncă
curată! O, fecioară neîntinată! O, doamnă preafrumoasă. O, înfrumusețarea
femeilor! O, podoaba fiicelor! Tu ești binecuvîntată între femei; tu ești
preamărită cu curățenia; tu ești pecetluită cu fecioria; tu ești dezlegarea
blestemului lui Adam".
Iar către Sfînta Ana, după mărturia Sfîntului Ghermano, Zaharia
a zis: "Bine este cuvîntat rodul pîntecelui tău, o, femeie mai cinstită decît
oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!" Apoi
ținînd prunca de mînă - zice același Sfînt Ghermano -, cu bucurie a adus-o
Zaharia întru cele sfinte, zicînd către dînsa unele ca acestea: "Vino, împlinirea
proorociei mele; vino, săvîrșirea făgăduințelor Domnului; vino, pecetea așezămîntului
Lui; vino, împlinirea tainelor Lui; vino, oglinda tuturor proorocilor; vino,
înnoirea celor învechite; vino, lumina celor ce zac în întuneric; vino, dar
nou și preadumnezeiesc, intră cu bucurie în biserica Domnului tău; acum în
aceasta de jos, pămîntească, iar puțin mai pe urmă în cea de sus și neapropiată".
Iar prunca săltînd și bucurîndu-se foarte, mergea în casa
Domnului. Că, deși era mică cu vîrsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul
lui Dumnezeu era desăvîrșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte
de întemeierea lumii.
Astfel a fost dusă în biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvîntata
Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor
de mirare, căci a dus pe pruncă în sfînta sfintelor, care este după a doua
catapeteasmă, în care era chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, și
heruvimii slavei care umbreau altarul, unde, nu numai femeilor, ci nici preoților
nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un
an.
Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc
de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru
slujbă în biserica Domnului pînă la vremea vîrstei lor, le era dat loc de
rugăciune, după mărturia Sfîntului Chiril Alexandrinul și a lui Grigore de
Nissa, între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum
nu era cu putință vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie
de altar, pentru că le oprise arhiereul.
Aceasta a făcut-o arhiereul după porunca lui Dumnezeu, despre
care grăiește Sfîntul Teofilact astfel: "Iar arhiereul, fiind luminat de Dumnezeu,
a cunoscut pe pruncă, că este locaș al dumnezeiescului dar, și că este mai
vrednică decît el spre a sta totdeauna înaintea feței lui Dumnezeu. Și, aducîndu-și
aminte de cele zise în Lege despre chivot - căci s-a poruncit ca acela să
fie pus în sfînta sfintelor -, îndată a priceput cum că acela a fost mai înainte
numai închipuirea copilei acesteia. Deci, neîndoindu-se, a îndrăznit mai presus
de Lege a o aduce în Sfînta Sfintelor. Și a primit pe Fecioară locul acela,
care nu era văzut de nici unul din alți bărbați, nici chiar de preoți, decît
numai de arhiereu o dată într-un an. Căci se cădea aceasta pentru ea, ceea
ce s-a sfințit mai înainte de zămislire prin curăție; și din pîntece s-a îndreptat
să nu slujească legii celei omenești care zace asupra oamenilor celor ce greșesc,
ci celei cerești, fiind mai presus decît îngerii și în care, nu legea omenească,
ci darul cel desăvîrșit a lucrat".
Apoi drepții părinți au adus - precum zice Sfîntul Ieronim
-, cu Preabinecuvîntata lor fiică, și daruri lui Dumnezeu, jertfe și arderi
de tot. Și fiind binecuvîntați de arhiereu și de tot soborul preoțesc, s-au
întors la casa lor cu toate rudeniile și au făcut ospăț mare, veselindu-se
și mulțumind lui Dumnezeu. Iar Preabinecuvîntata Fecioară, la începutul vieții
sale, a fost dată în casa Domnului, în locașul de fecioare, pentru că biserica
Ierusalimului - cea zidită de Solomon, iar după pustiire, înnoită de Zorobabel
-, avea multe locașuri de locuință precum zice Iosif (Flaviu), istoricul cel
vechi al evreilor: "Că erau pe lîngă peretele bisericii, treizeci de camere
de piatră despărțite una de alta, largi și foarte frumoase. Iar peste acelea
erau alte camere și peste acelea al treilea rînd, și de toate era numărul
lor nouăzeci de camere, avînd toată îndemînarea. Iar înălțimea casei era ca
și peretele bisericii, ca niște stîlpi întărind biserica pe dinafară".
Deci în acele case erau diferite locașuri: deosebi viețuiau
fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, pînă la o vreme; în altă
parte locuiau și văduvele, cele care se făgăduiau să-și păzească curățenia
pînă la sfîrșitul vieții lor, precum era Ana proorocița, fata lui Fanuil;
și iarăși deosebi petreceau bărbații care se chemau nazorei, viețuind în chipul
monahilor necăsătoriți. Aceia toți slujeau Domnului în biserică și își aveau
hrana din averea lor. Iar celelalte case erau pentru odihna săracilor străini
care veneau de departe pentru închinăciune.
Deci în locașul fecioarelor, precum s-a zis, a fost dată
prunca cea de trei ani, Preacurata Fecioară Maria, fiind orînduite pe lîngă
dînsa fecioare mai bătrîne cu anii, iscusite în Sfînta Scriptură și în lucrul
mîinilor, pentru ca din copilărie să se deprindă dumnezeiasca pruncă și cu
Scriptura și cu lucrul mîinilor. Apoi o cercetau pe ea Sfinții ei Părinți
Ioachim și Ana, iar mai vîrtos Sfînta Ana, ca o maică mergea adeseori să vadă
pe fiica sa și o învăța pe dînsa. Astfel, a învățat degrabă Scriptura Legii
vechi desăvîrșit, după mărturia Sfîntului Ambrozie și a lui Gheorghe istoricul,
și nu numai Scriptura, ci și lucrul mîinilor l-a deprins bine, precum zice
despre dînsa Sfîntul Epifanie: "Fecioara era ascuțită la minte și iubitoare
de învățătură și nu numai Sfînta Scriptură învăța, ci și toarcerea lînii și
a inului și la cusături cu mătase se îndeletnicea".
Pentru priceperea sa cea bună, era tuturor mirare și lucra
mai vîrtos acele lucruri ce puteau să fie de trebuință preoților la slujba
Bisericii; încît mai pe urmă, pe vremea Fiului ei, putea să se hrănească cu
cinste. Pentru că chiar hitonul cel necusut, adică cămașa pentru care s-a
tras sorț cînd Domnul era răstignit pe cruce, a fost țesut de Fecioara Maria,
cu mîinile ei.
Sfîntul Epifanie spune că se dădea Preacuratei Fecioare,
ca și celorlalte fecioare, hrana cea obișnuită de la biserică, dar ea o dădea
săracilor străini, pentru că era hrănită cu pîine cerească, precum cîntă Biserica.
Sfîntul Ghermano spune despre dînsa: "Petrecea Fecioara în Sfînta Sfintelor,
primind hrană dulce de la îngeri". Și Sfîntul Andrei Criteanul grăiește: "În
Sfînta Sfintelor petrecînd Fecioara ca într-o cămară, primea hrană străină
și nestricăcioasă.
Și se spune că Preacurata Feicoară intra în cortul cel mai
dinăuntru, care se zice Sfînta Sfintelor, ce era după a doua catapeteasmă,
iar nu în locașul cel fecioresc. Pentru că, deși avea loc deosebit în locașul
fecioarelor, la rugăciune ea intra în Sfînta Sfintelor, căci numai ei îi era
îngăduit. Dar ajungînd în vîrstă mai mare și deprinzîndu-se cu scriptura și
cu lucrul mîinilor, mai mult zăbovea la rugăciune, decît la lucru. Ea avea
obicei de petrecea toată noaptea și cea mai mare parte a zilei în rugăciuni.
La rugăciune intra în Sfînta Sfintelor, iar la lucrul mîinilor se întorcea
în locașul său; pentru că nu era slobod a lucra ceva în Sfînta Sfintelor,
nici a aduce ceva acolo.
Cea mai multă vreme a vieții sale și-a petrecut în biserică
la rugăciune, după a doua catapeteasmă, în cortul cel dinăuntru, decît în
casa ce îi era dată pentru lucrul mîinilor. Pentru aceasta, de către toți
învățătorii, cu un glas se mărturisește, că Preacurata Fecioară pînă la doisprezece
ani și-a avut viața în Sfînta Sfintelor, de vreme ce numai cîte puțin ieșea
de acolo. Iar cum a fost viața ei în vîrsta tinereților, scrie Ieronim astfel:
"Fericita Fecioară, încă din pruncia sa, cînd era în biserică
cu celelalte fecioare de o vîrstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rînduială.
Pentru că de dimineață pînă la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune;
iar de la al treilea ceas pînă la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mîinilor
sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea
rugăciunea, de la care nu înceta, pînă cînd nu i se arăta îngerul, dintr-ale
cărui mîini se obișnuise a-și primi hrana. Și așa mereu tot mai mult sporea
în dragostea lui Dumnezeu".
Astfel a fost viața ei în feciorie, cînd locuia împreună
cu fecioarele cele de o vîrstă. Din zi în zi crescînd și întărindu-se cu duhul,
creștea într-însa și viața cea cu nevoință, cu iubire de osteneală și rugăciune.
Pentru că mergea din putere în putere, pînă cînd a umbrit-o puterea Celui
de sus. Iar cînd i se arăta îngerul aducîndu-i hrană, a văzut cu ochii săi
chiar arhiereul Zaharia, despre care mărturisește Sfîntul Gheorghe Nicomidianul,
zicînd: "Din zi în zi, înaintînd cu vîrsta, se înmulțeau și darurile Duhului
Sfînt întru dînsa".
Apoi petrecea împreună cu îngerii, lucru pe care și Zaharia
îl știa. Căci intrînd el în altar, după obiceiul său, ca arhiereu, a văzut
pe cineva că vorbea cu fecioara, dîndu-i hrană, și avînd chipul străin - pentru
că era înger cel ce se arăta. Și înspăimîntîndu-se Zaharia, cugeta în sine:
"Ce este această nouă și neobișnuită asemănare îngerească
ce s-a arătat și vorbea către fecioară, cu chip fără de trup, aducînd hrană
care hrănește trupul, cel cu firea nematerialnică, dînd fecioarei mîncare
materialnică? Acea vedere îngerească se făcea numai preoților, și aceea nu
totdeauna; iar către partea femeiască și încă către o fecioară așa tînără,
nicidecum nu este obișnuit a se vedea. Căci de ar fi fost dintre cele însoțite
cu bărbat, dar fără copii, s-ar fi rugat ca să i se dea rod - precum s-a rugat
Ana odinioară -, atunci nu m-aș fi minunat de arătarea îngerească.
Dar fecioara astfel de lucru nu cere și, precum văd, totdeauna
i se arată îngerul. Pentru aceasta sînt în mai mare mirare, în spaimă și în
îndoială. Căci, ce poate să fie aceasta? Și ce vine, să-i vestească îngerul?
Ce este hrana aceea ce i se aduce? Și de unde se ia? Cine pregătește acea
hrană? Și ce mînă face acea pîine? Pentru că îngerii nu se îngrijesc pentru
trebuințele trupești, deși mulți oameni au fost hrăniți printr-înșii, dar
hrana aceea o pregătea mînă omenească.
Căci îngerul, slujind lui Daniil, deși putea, cu puterea
Celui Preaînalt, nu prin altcineva, ci prin sine să împlinească cele poruncite,
a luat pe Avacum cu scafa (vas), ca nu cumva vedenia cea îngerească și hrana
cea neobișnuită, să înfricoșeze pe cel ce îl hrănea. Iar aici singur îngerul
vine către fecioară, care lucru este plin de o taină, pe care eu nu o pricep.
Ce este aceasta? Căci chiar din copilăria ei s-a învrednicit de daruri ca
acestea, ca să-i slujească cei fără de trupuri.
Ce este aceasta? Au doar întru dînsa se vor împlini graiurile
proorocești? Au doar întru dînsa va fi sfîrșitul așteptării noastre? Au doar
dintr-însa va lua fire Cel Care are să vină să mîntuiască neamul nostru? Căci
această taină a fost mai dinainte proorocită, și Cuvîntul caută pe aceea care
să slujească tainei. Au doar nu este alta mai dinainte aleasă ca să slujească
tainei, fără numai fecioara aceasta, pe care o văd?
Cît ești de fericită casa lui Israel, din care a odrăslit
o vlăstară ca aceasta! Cît ești de fericită rădăcina lui Iesei, din care a
ieșit vița, care are să odrăslească lumii floarea mîntuirii! Cît de slăvită
este pomenirea părinților acesteia! Cît sînt de fericit și eu cel ce mă satur
de o vedere ca aceasta și înfrumusețez o Fecioară ca aceasta, spre a fi mireasa
Cuvîntului!"
Pînă aici este povestirea Sfîntului Gheorghe Nicomidianul.
Încă și Fericitul Ieronim asemenea grăiește: "Cum că în toate
zilele o cercetau pe dînsa îngerii și de m-ar fi întrebat cineva pe mine cum
a petrecut acolo, Preacurata Fecioară în vremea copilăriei sale, aș fi răspuns
că acel lucru numai lui Dumnezeu singur i-a fost știut și lui Gavriil Arhanghelul,
păzitorul ei cel nedepărtat, care împreună cu alți îngeri venea adeseori la
dînsa și cu dragoste vorbeau împreună cu dînsa".
Astfel petrecea Preacurata Fecioară în sfînta sfintelor împreună
cu îngerii, dorind ca în veci să viețuiască întru curățenie îngerească și
în feciorie, după mărturia sfinților învățători, Grigore de Nissa, Ieronim
și a celorlalți, care zic că această Fecioară singură și-a logodit fecioria
lui Dumnezeu. Pentru că în Legea veche era neobișnuit fecioarelor a nu se
mărita, căci mai cinstită era însoțirea decît fecioria. Iar Preacurata Fecioară
a cinstit fecioria, mai vîrtos decît însoțirea și, făcîndu-se mireasa lui
Dumnezeu, ziua și noaptea Îi slujea Lui în curățenia fecioriei sale. Iar Duhul
cel Preasfînt, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dînsa sălășluirea
lui Dumnezeu Cuvîntul.
Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei
Treimi, slavă și mulțumire. Iar Preacuratei Stăpînei noastre Născătoare de
Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile
în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|