Sfînta Muceniță Cecilia și cei împreună
cu dînsa, Sfinții Mucenici Valerian, Tivurtie și Maxim
(22 noiembrie)
Sfînta fecioară Cecilia s-a născut în Roma din părinți cinstiți
și bogați. Apoi, auzind propovăduirea Sfintei Evanghelii, a crezut în Hristos;
și rănindu-se cu dragostea inimii către Dînsul, a pus în mintea sa ca să nu
se mărite; ci curată să-și păzească fecioria, închinînd-o Mirelui Hristos
Dumnezeu. Însă fără voia sa, părinții au logodit-o cu un tînăr de bun neam,
dar necredincios, anume Valerian, care în toate zilele o împodobea cu haine
de mult preț și cu podoabe de aur. Iar ea pe dedesubtul hainelor de mult preț
purta o haină aspră de păr, iar în inimă purta pe Hristos și neîncetat se
ruga către Dînsul cu căldura Duhului; ca El, cu judecățile pe care le știe,
să o păzească curată și slobodă de legătura nunții.
Deci, sosind ziua nunții și cîntînd organele muzicale, ea,
oftînd din inimă, în taină se ruga lui Dumnezeu, zicînd: Fie inima mea
fără prihană, întru îndreptările Tale, Doamne, ca să nu mă rușinez. Și
îl ruga pe El cu sîrguință și cu multe lacrimi să-i trimită pe îngerul Său
pentru păzirea fecioriei sale. Sosind noaptea și fiind tinerii în casă, fecioara
a zis către Valerian, mirele său: "Iubite, tinere, voiesc să-ți descopăr o
taină. Iată, precum mă vezi, eu am pe îngerul lui Dumnezeu care îmi păzește
fecioria și pe care tu nu-l vezi. De te vei atinge de mine, apoi îndată te
va omorî, pentru că stă aici gata să mă apere, pe mine roaba Sa".
Auzind acestea Valerian s-a temut căci, cu adevărat stă acolo
îngerul nevăzut trimis din cer, ca să păzească pe mireasa lui Hristos de necurăția
necredinciosului tînăr. Atunci a început Valerian a ruga pe fecioară să-i
arate și lui îngerul ca să-l vadă. Fecioara a răspuns: "Tu ești om care nu
cunoști pe Dumnezeul cel adevărat. Pentru aceasta dar, nu poți să vezi pe
îngerul lui Dumnezeu, pînă cînd nu te vei lepăda de necurăția necredinței
tale".
Atunci Valerian a întrebat-o: "Cum mă voi curăți?" Fecioara
a răspuns: "Este un bătrîn cu numele Urban episcopul, acela știe a curăți
cu Sfîntul Botez pe cei necredincioși și mai înainte a-i pregăti pentru vederea
îngerească. De voiești să te cureți și să vezi pe îngerul lui Dumnezeu, apoi
mergi la dînsul și-i spune toate cele ce ai auzit de la mine. Apoi, după ce
te va curăți, să te întorci aici și vei vedea îngerul și tot ce vrei vei obține
de la dînsul".
Valerian a zis: "Unde voi găsi pe bătrînul acela?" Fecioara
a răspuns: "Mergi pe calea lui Apie. Acolo vei afla niște săraci lîngă cale
și zi către dînșii: "Cecilia m-a trimis la voi, ca să mă duceți la bătrînul
Urban, pentru că voiește să-i spună lui o taină prin mine". Deci, mergînd
Valerian, a aflat lîngă calea lui Apie, după cuvîntul logodnicei sale, niște
săraci care știau bine pe Sfînta Cecilia, pentru milostenia ce primeau de
la dînsa. Aceia l-au dus la fericitul Urban episcopul, care se ascundea dinaintea
chinuitorilor prin morminte, prin peșteri și prin casele săracilor.
Atunci Urban, cînd i-a spus Valerian toate cuvintele sfintei
fecioare, s-a umplut de mare bucurie și, plecîndu-și genunchii la pămînt și
mîinile ridicîndu-le către cer, a zis cu lacrimi: "Au doar astfel este roaba
ta Cecilia, Doamne Iisuse, care, ca o albină iubitoare de osteneală, aduce
miere Bisericii Tale? Căci iată pe tînărul acesta l-a primit ca pe un leu
în cămara sa, iar către mine l-a trimis ca pe un miel și de n-ar fi crezut
el învățătura ei, n-ar fi venit la mine. Deci deschide, Doamne, inima lui,
pînă la sfîrșit ca să Te cunoască pe Tine adevăratul Dumnezeu, iar de satana
și de toate lucrurile lui să se lepede".
Așa rugîndu-se el, îndată s-a arătat un bătrîn cinstit, îmbrăcat
în veșminte albe ca zăpada și avea în mîna sa o carte. Acela, stînd înaintea
lui Valerian, i-a deschis cartea ca să citească, iar Valerian înfricoșîndu-se
de o vedenie ca aceasta, a căzut la pămînt. Dar cinstitul bătrîn care se arătase
l-a ridicat și i-a zis: "Citește, fiule, cele ce sînt scrise în această carte,
ca să te învrednicești a fi curățat și să-l vezi pe îngerul pe care a făgăduit
logodnica ta a-l arăta ție". Privind Valerian pe carte, a văzut și a citit
aceste cuvinte scrise cu slove de aur: "Un Domn, o credință, un Botez; un
Dumnezeu și Părintele tuturor, Care este peste toți și prin toți, și întru
noi toți. Amin".
Acestea citindu-le Valerian, i-a zis bătrînul care se arătase:
"Oare crezi, fiule, că acestea sînt adevărate, sau încă te îndoiești?" Iar
Valerian a răspuns cu mare glas: "Cu adevărat nu este nimic sub cer mai vrednic
de crezut decît aceasta". Și îndată, cel ce se arătase, s-a făcut nevăzut.
Apoi fericitul episcop Urban a început cu cuvintele a învăța din destul pe
Valerian și, botezîndu-l, l-a trimis la sfînta lui logodnică.
Întorcîndu-se Valerian, a aflat pe fecioară în casă, rugîndu-se,
și a văzut îngerul stînd lîngă dînsa cu mare strălucire și frumusețe nepovestită,
ținînd în mîinile sale două cununi împletite din trandafiri roșii și din crini
albi, care împrăștiau bună mireasmă. O cunună a pus-o pe capul fecioarei,
iar cealaltă pe capul lui Valerian, zicînd: "Păziți-vă cununile acestea cu
inimă curată și cu trup neîntinat, căci din raiul lui Dumnezeu vi le-am adus
și au puterea aceasta, că niciodată nu se veștejesc, nici își pierd buna mireasmă;
și nimeni nu poate să le vadă, fără numai cel ce iubește curăția ca și voi.
Iar tu Valerian, de vreme ce te-ai învoit la sfatul curăției, pentru aceea
m-a trimis Dumnezeu ca să mă arăt ție, ca să primești orice vei cere de la
El".
Valerian, căzînd în genunchi și închinîndu-se, a zis: "Nimic
nu-mi este mai iubit, în lumea aceasta, decît fratele meu Tivurtie; deci mă
rog Domnului ca, precum pe mine, așa și pe fratele meu, izbăvindu-l de pierderea
drăcească, să-l întoarcă spre Sine și să ne dea nouă, amîndurora, numele Său
cel sfînt. Iar îngerul a zis către dînsul, cu fața veselă: "Bineplăcută este
Domnului cererea ta, și-ți va împlini dorința inimii tale; precum te-a mîntuit
pe tine prin această fecioară, așa va mîntui și pe fratele tău Tivurtie, prin
tine și împreună cu dînsul vei intra la nevoința mucenicească".
Acestea zicînd, îngerul s-a făcut nevăzut. Iar fericitul
Valerian, dimpreună cu sfînta fecioară, veselindu-se întru Hristos, se îndeletniceau
cu vorbe folositoare de suflet. În acea vreme a intrat la dînșii Tivurtie,
fratele lui Valerian și a zis: "Mă minunez foarte că am mirosit aici o bună
mireasmă de trandafiri și de crini. De unde vine această mireasmă atît de
plăcută prin care atît m-am îndulcit, încît mi se pare a fi cu totul înnoit?
Iar Valerian a zis către dînsul: "Da, ai mirosit bună mireasmă, iubite frate,
căci eu am rugat pe Dumnezeu pentru tine, ca și tu să te învrednicești cununii
celei neveștejite și să iubești pe Acela al Cărui sînge este roșu ca trandafirul,
iar trupul alb cum e crinul". Tivurtie a zis: "Oare în vis aud eu aceste cuvinte
sau adevărat grăiești, frate?"
Valerian a răspuns: "Pînă acum ca în somn am viețuit, închinîndu-ne
zeilor celor mincinoși și necuraților draci. Iar acum umblăm întru adevăr
și în darul lui Dumnezeu". Tivurtie a zis: "Cine te-a învățat pe tine acestea?"
Iar Valerian a răspuns: "Îngerul lui Dumnezeu m-a învățat, pe care și tu vei
putea să-l vezi, dacă te vei lepăda de închinăciunile idolești". Tivurtie
voia să vadă îngerul, dar Valerian îl sfătuia să creadă mai întîi într-Unul
adevăratul Dumnezeu și să primească Sfîntul Botez și după aceea să aștepte
arătarea îngerească. Iar Sfînta fecioară Cecilia, deschizîndu-și gura sa cea
plină de dar, a început a-l învăța sfînta credință, arătîndu-i înșelăciunea
zeilor păgîni, celor mincinoși, și neputința idolilor celor fără de suflet,
descoperindu-i puterea adevăratului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.
Atît de puternică a fost învățătura sfintei fecioare de Dumnezeu
înțelepțită, încît îndată s-a schimbat Tivurtie. Din necredincios, a devenit
credincios și a zis: "Cred că nu este alt Dumnezeu afară de Cel creștinesc,
și de acum înainte Acestuia voiesc a-I sluji". Acestea auzindu-le fecioara,
s-a umplut de multă bucurie, învățîndu-l cu mai multă sîrguință și spunîndu-i
despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, despre minunile Lui, despre patima
și moartea cea de bunăvoie, pe care le-a luat pentru dragostea către neamul
omenesc. Iar Tivurtie, ascultînd niște cuvinte ca acestea, se umilea cu inima
și se aprindea cu dragostea Domnului.
Văzînd fecioara întru dînsul atîta credință arzătoare, a
zis către el: "Dacă crezi în Domnul nostru Iisus Hristos, apoi mergi împreună
cu fratele tău la episcopul nostru creștinesc și primește de la dînsul Sfîntul
Botez, prin care, curățindu-te de păcate, te vei învrednici vederii îngerești".
Iar Tivurtie, adresîndu-se către fratele său, a zis: "Către cine vrei să mă
duci?" Valerian i-a răspuns: "Către Urban, omul lui Dumnezeu, vom merge. Acela
este episcop creștinesc, om bătrîn, înțelept și drept, a cărui față este ca
de înger, și graiurile lui adevărate". Iar Tivurtie a zis: "Dar despre acel
Urban spui, de care am auzit că a fost osîndit la moarte de două ori? De vom
merge la dînsul, apoi cei ce-l caută pe el să-l ucidă, și pe noi ne vor ucide,
aflîndu-ne la dînsul".
La aceste cuvinte ale lui Tivurtie, răspunzînd fecioara,
a început a grăi despre viața cea veșnică și neschimbată în veci, care este
în cer, și despre răsplătirea sfinților mucenici, pentru moartea pe care o
au răbdat pentru Hristos. Atunci Tivurtie aprinzîndu-se cu dorire dumnezeiască,
a zis: "Această viață de puțină vreme s-o iubească oamenii cei fără de minte,
iar eu viața cea veșnică o iubesc. Deci, du-mă, frate, degrabă la episcopul
Urban, ca să mă curățească și să mă facă părtaș al vieții veșnice".
Ducîndu-l fratele său la fericitul Urban, i-a vestit toate
cele ce se făcuseră. Iar Urban s-a bucurat foarte mult de întoarcerea lui
Tivurtie și, primindu-l cu dragoste, l-a botezat și l-a ținut la sine șapte
zile, pînă cînd l-a învățat desăvîrșit tainele sfintei credințe. După botez
s-a învrednicit Sfîntul Tivurtie de atîta dar încît adesea vedea pe Sfinții
Îngeri și vorbea cu dînșii, și toate cele ce le cerea de la Dumnezeu le primea.
Și multe minuni făcea, împreună cu fratele său, tămăduind pe cei bolnavi,
și își împărțea averile sale creștinilor săraci, orfanilor și văduvelor. Pe
cei de prin închisori îi răscumpăra și îngropa trupurile sfinților mucenici
cu cinste, care, pe vremea aceea erau omorîți pentru Hristos.
Eparhul cetății, cu numele de Almah, auzind de toate acestea
de la un om clevetitor, care cu porunca împăratului vărsa fără cruțare sîngele
robilor lui Dumnezeu, chinuind și omorînd pe cei credincioși, îndată a poruncit
să prindă pe Tivurtie și pe Valerian. Aducîndu-i înaintea sa, a zis: "Pentru
ce ocărîți neamul vostru cel bun și îngropați pe aceia pe care împărații au
poruncit a-i omorî pentru multe fărădelegi? Și pentru ce împărțiți averile
voastre oamenilor celor lepădați? Sau doar și voi în aceeași rătăcire cu dînșii
sînteți și vreți să fiți ceea ce sînt ei?" Tivurtie a răspuns, ca cel ce era
frate mai mare: "O! de ne-ar învrednici Dumnezeu și pe noi să fim socotiți
în numărul robilor Lui, care au lepădat ceea ce se pare a fi și nu este, și
au aflat ceea ce se pare a nu fi și este".
Eparhul l-a întrebat: "Ce este ceea ce zici tu că se pare
a fi și nu este? Nu pricep ce zici". Iar Tivurtie i-a tîlcuit lui că toate
cele de puțină vreme pe care le are lumea aceasta, apoi le arată și le făgăduiește
a le da, acelea se par a fi, dar nu sînt, pentru că degrabă pier; iar viața
ce va să fie se pare oamenilor, celor iubitori de lume, a nu fi, căci nu o
văd; dar aceea este cu adevărat și în veac neîncetat va fi, unde celor buni
și credincioși multă răsplătire li se va da; iar cei răi și necredincioși
vor avea parte de focul și de chinul cel fără de sfîrșit. Apoi eparhul, vorbind
mai mult cu ei, îi auzea grăind despre sfînta credință și despre lepădarea
de lume și alte înțelepte învățături pe care el nevrînd a le primi, poruncea
să aducă jertfă zeilor.
Sfinții neplecîndu-se la porunca eparhului, acesta a poruncit
să bată cu toiage pe Valerian. Dar sfîntul fiind bătut, bucurîndu-se zicea:
"Iată vremea pe care foarte mult am dorit-o, iată praznicul și ziua veseliei
mele". Iar eparhul striga: "Nu defăima pe zei și pe zeițe". Apoi striga și
Sfîntul Mucenic Valerian către popor, zicînd: "Bărbați, cetățeni ai Romei,
vă rog să nu vă scoată pe voi de la adevăr aceste chinuri ale mele, ci fiți
tari, și pe zeii cei de piatră și de lemn sfărîmați-i, pentru că toți cei
ce se închină lor vor fi arși în focul cel veșnic".
După aceea s-a apropiat de eparhul lor un sfetnic cu numele
Tarvinie, și i-a zis în taină: "De nu vei pierde degrabă pe aceștia, apoi
toată avuția lor va fi împărțită la săraci, și ție nu-ți mai rămîne nimic".
Iar eparhul, ascultînd sfatul lui, a poruncit să-i ducă pe amîndoi la locul
ce se cheamă Pag, pe lîngă capiștea lui Zeus Jupiter, și de nu vor vrea să
aducă jertfă, să li se taie capetele. Apoi a trimis împreună cu spectatorii
și cu ostașii, pe postelnicul său Maxim, ca sub a lui purtare de grijă să
se săvîrșească tăierea mucenicilor.
Mergînd Maxim împreună cu dînșii și uitîndu-se la sfinții
răbdători de chinuri, plîngea zicînd: "O, flori scumpe ale tinereților! O,
legătură a dragostei frățești! O, frumoasă pereche de tineri de neam bun și
cinstit! Pentru ce de bună voie vă grăbiți a merge spre moarte, ca spre un
ospăț mare? Iar Sfîntul Tivurtie a zis către dînsul: "Dacă n-am fi știut despre
viața cea veșnică, ce are să fie după moartea aceasta, apoi nu ne-am fi bucurat
lipsindu-ne de această viață vremelnică". Iar Maxim a întrebat: "Care viață
este după viața aceasta?" Tivurtie a răspuns: "Precum trupul este îmbrăcat
cu haină, așa și sufletul este acoperit cu trupul. Deci trupul după moarte
se preface în țărînă, dar, ca pasărea ce se cheamă "fenix", va învia cînd
va veni vremea; iar sufletul, de va fi sfînt și drept, îndată se va duce în
bunătățile Raiului și acolo, petrecînd întru bucurie, așteaptă învierea".
Deci Maxim, uimindu-se de acele cuvinte, a zis: "Și eu aș
fi lepădat această viață vremelnică dacă aș fi știut cu siguranță că mă voi
învrednici de viața aceea de care îmi spui tu". Iar Valerian a zis către dînsul:
"De voiești să te încredințezi de viața cea veșnică, apoi făgăduiește nouă
cu adevărat că te vei pocăi, și, depărtîndu-te de la rătăcire, te vei întoarce
către Dumnezeul cel propovăduit de noi. Iar noi făgăduim ție că atunci cînd
se vor tăia capetele noastre, va deschide Dumnezeu ochii tăi și vei vedea
slava vieții celei veșnice, ce se va da nouă".
Maxim a făgăduit cu jurămînt zicînd: "Să ard cu foc de nu
voi crede în acel ceas întru-Unul Dumnezeu, Care dă viață veșnică după aceasta
vremelnică, numai voi să împliniți ceea ce mi-ați făgăduit mie". Iar sfinții
au zis: "Poruncește dar slugilor să nu ne oprească a intra în casa ta, iar
noi ne vom sîrgui a chema la tine un om care va lumina sufletul tău, ca să
poți vedea luminat cele făgăduite de noi". Iar Maxim i-a luat cu bucurie în
casa sa, neîndrăznind nici unul din ostași să-i zică ceva împotrivă.
Deci, mergînd sfinții în casa lui Maxim, au ținut cuvînt
pentru mîntuire și-l învățau pe el să creadă în Domnul nostru Iisus Hristos.
Și toți din casă i-au ascultat cu luare aminte pînă noaptea. Apoi Maxim a
crezut cu toată casa sa, cum și mulți din ostași. Iar după ce s-a făcut noapte,
a venit la dînșii Sfînta fecioară Cecilia cu niște preoți și s-au botezat
cei ce au crezut, petrecînd toată noaptea în rugăciune și în vorbire despre
viața cea veșnică.
Începînd a răsări luceafărul, Sfînta Cecilia a zis către
răbdătorii de chinuri ai lui Hristos: "Fiți tari și cu sufletele răbdători,
ostașii Domnului! Iată că trece întunericul nopții și luna răsare; deci și
voi îmbrăcați-vă în arma luminii și ieșiți de vă săvîrșiți alergarea voastră;
căci cu bună nevoință v-ați nevoit și credința ați păzit. Mergeți dar de luați
cununile dreptății, pe care vi le va da vouă Domnul". Și-au pornit sfinții
cu sîrguință la locul cel zis; iar cînd treceau pe lîngă capiștea lui Zeus,
au fost siliți de slujitorii idolești să aducă tămîie pe altarul lui, pentru
că era cu neputință cuiva a trece de capiștea aceea, dacă nu ar fi adus jertfă.
Și toți cei ce intrau și ieșeau din cetate erau opriți la locul acela și siliți
să aducă jertfă.
Oprindu-i și pe sfinții mucenici, îi sileau să pună tămîie
pe altar, iar ei nu numai că nu au ascultat, ci au batjocorit nebunia lor
și pentru aceea îndată le-au tăiat capetele lor cele sfinte. Fiind tăiați,
Maxim a adeverit cu jurămînt tuturor celor ce stăteau de față, zicînd: "Iată,
văd pe îngerii lui Dumnezeu strălucind ca soarele, care, scoțînd din trupuri
sufletele mucenicilor celor tăiați, ca pe niște fecioare preafrumoase din
cămară, le ridică cu mare slavă către ceruri". Acestea zicînd, unii din necredincioși
au crezut în Hristos.
Înștiințîndu-se eparhul că Maxim a primit credința creștinească,
a poruncit să-l bată tare cu vergi, pînă într-atît încît și-a dat sufletul
în mîna lui Dumnezeu. Iar trupul lui, luîndu-l Sfînta fecioară Cecilia, l-a
îngropat împreună cu trupurile mucenicilor Tivurtie și Valerian. Apoi a poruncit
să se închipuiască la mormîntul Sfîntului Maxim o pasăre ce se chema fenix,
arătînd credința sfîntului, căci din pilda acestei păsări, a crezut în învierea
morților ce are să fie. După acestea, eparhul a poruncit să caute averea lui
Tivurtie și a lui Valerian, dar n-au aflat-o, pentru că Sfînta Cecilia o împărțise
toată săracilor. De aceea a trimis slugile sale să o prindă.
Venind slugile la dînsa, sfînta le-a zis: "Ascultați-mă pe
mine, vecinii și frații mei, că deși sînteți slugi ale eparhului, însă mie
mi se pare că nu aveți credința lui. Eu doresc să pătimesc și să mor pentru
Hristos Domnul meu, pentru că nu voiesc să am tovărășie cu viața aceasta vremelnică,
ci caut viața cea veșnică. De aceea ca să trec mai degrabă la ea, luați-mă
și nu cruțați neputința tinereților mele, chinuiți-mă și mă dați morții".
Iar slugile, auzind cuvintele ei, le era jale pentru dînsa,
văzînd o fecioară ca aceea frumoasă, de bun neam, înțeleaptă, care dorește
moartea. Deci o rugau ca să nu piardă cu moartea o așa frumusețe. Iar ea a
zis către dînșii: "Nu pierd frumusețea tinereților mele, ci spre mai bine
o schimb; căci dau tină pentru aur și hîrb pentru piatră scumpă, iar casa
pămîntească a trupului o dau pentru locașurile cerești cele prealuminate.
Au doară nu este bună o neguțătorie ca aceasta, pe care și vouă v-o doresc?"
Deci ea a grăit multe despre răsplătirea drepților, încît
s-au uimit toți cei ce o ascultau. Și era popor mult atunci în casa ei, bărbați
și femei, care ascultau învățătura ei cea folositoare. Atunci a întrebat sfînta
pe toți, zicîndu-le cu glas tare: "Oare credeți că sînt adevărate toate cele
grăite de mine?" Iar ei cu o gură au răspuns: "Credem cu adevărat și mărturisim
pe Hristos cel propovăduit de tine, a fi Dumnezeul nostru adevărat, care te
are pe tine ca roabă a Sa".
Atunci sfînta fecioară s-a umplut de nespusă bucurie și îndată
a plecat să cheme pe episcopul Urban, care venind în casa ei, a botezat pe
cei ce au crezut, pînă la patru sute de suflete, parte bărbătească și femeiască;
și s-a făcut casa ei biserică a lui Hristos. După acestea, eparhul a dus la
nedreapta sa judecată pe roaba cea dreaptă a lui Hristos și, întrebînd-o despre
credință, a auzit de la dînsa propovăduindu-se cu îndrăzneală numele lui Hristos.
Iar el a zis către dînsa cu asprime: "De unde ai îndrăzneala aceasta?" Sfînta
a răspuns: "Din buna știință și neîndoita credință". Judecătorul a zis: "Dar
nu știi, ticăloaso, că am stăpînire de la împărați să omor și să fac viu?"
Sfînta a răspuns: "Spui minciuni, zicînd că ai voie a face viu; căci se cădea
ție să zici că a omorî ai putere, iar nu și a învia; că a omorî poți, iar
a face viu nu poți". Iar judecătorul a zis: "Jertfește și leapădă-te de Hristos,
ca să fii liberă". Iar sfînta îndată s-a arătat gata a muri pentru Hristos.
Deci a poruncit judecătorul să o ducă în casa ei și acolo
să o omoare, într-un cuptor aprins. Și a fost chinuită cu fum și cu foc trei
zile și trei nopți, dar cu darul lui Dumnezeu a fost răcorită și ținută vie.
Înștiințîndu-se despre aceasta Almah, că de atîta vreme se află încă vie mucenița
în cuptorul acela, a poruncit să o taie acolo cu sabia. Venind chinuitorul,
a lovit-o peste grumaz cu sabia de trei ori și nu i-a tăiat capul; și așa
lăsînd-o, s-a dus. Iar credincioșii au adunat sîngele ei cu burete și cu pînză.
Sfînta Cecilia a mai trăit trei zile, grăind cu bună pricepere și întărind
pe credincioși în credință. Apoi, rugîndu-se, și-a dat duhul în mîinile lui
Dumnezeu și a fost îngropată cu cinste. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|