Sfîntul Grigorie, Episcopul Acragandiei
(23 noiembrie)
În părțile Siciliei este un sat ce se cheamă Pretorie, aproape
de cetatea Acragandiei. În acel sat s-a născut Sfîntul Grigorie din părinți
dreptcredincioși și îmbunătățiți. Pe tatăl său îl chema Hariton, iar pe mama
sa o chema Teodotia și erau foarte milostivi către săraci, avînd bogăție multă
din care nu puțină milostenie făceau tuturor.
Fiind botezat pruncul Grigorie, l-a primit din Sfîntul Botez
fericitul Patamion, episcopul Bisericii Acragandiei, iar în al optulea an
al vîrstei sale, copilul a fost dat la învățătura cărții la un oarecare dascăl
iscusit cu numele Damian și a învățat în doi ani a citi bine toate cărțile
și a scrie și a cînta cîntările bisericești. Iar în al doisprezecelea an a
fost dus la biserică de fericitul Patamion episcopul, care l-a încredințat
lui Donat arhidiaconul, ca să-l povățuiască spre nevoințe duhovnicești și
spre viața cu fapte bune.
Îndeletnicind-se băiatul cu rugăciunea și cu neîncetată citire,
ziua și noaptea ședea lîngă cărți, citind dumnezeieștile Scripturi și viețile
sfinților părinți, aprinzîndu-se cu inima ca să urmeze lor. La vîrsta de douăzeci
și doi de ani a vrut să meargă la Ierusalim ca să se închine Sfîntului Mormînt
și se ruga cu stăruință către Dumnezeu ca să-i îndrepte calea spre bine. Iar
odată dormind el noaptea în casa arhidiaconului aproape de patul lui, l-a
strigat oarecine, zicînd: "Grigorie!" Iar el a zis: "Iată-mă!" Și, sculîndu-se,
a stat înaintea arhidiaconului, zicînd: "De ce m-ai chemat, stăpîne?" Iar
el a zis: "Nu te-am chemat, fiule!"
Mergînd Grigorie s-a culcat iarăși și a adormit și iarăși
l-a chemat a doua oară un glas, zicînd: "Grigorie!" Iar el iarăși a alergat
și a stat înaintea arhidiaconului și a zis către dînsul: "Iată-mă, stăpîne!
De ce m-ai chemat?" Iar el a zis: "Nu te-am chemat, fiule!" Și s-a spăimîntat
arhidiaconul, cunoscînd că lui Grigorie i se face o chemare dumnezeiască și
a zis către dînsul: "De te va mai chema iarăși, fiule, același glas, să-i
răspunzi: "Ce este, Doamne, și ce poruncești robului Tău?"
Grigorie, culcîndu-se din nou pe așternutul său, a auzit
a treia oară glas, zicînd: "Grigorie!" Căci îngerul lui Dumnezeu era cel care-l
chema. Iar Grigorie a răspuns precum a fost învățat și îngerul a zis: "S-a
auzit rugăciunea ta! Deci să mergi la malul mării și vei afla pe cei ce te
cheamă pe tine la Sfintele Locuri. Iar Grigorie, îndată sculîndu-se și nespunînd
la nimeni despre aceasta a mers foarte de dimineață la mare. Venind la mal,
a aflat o corabie și întrebînd pe corăbier unde vor să meargă i s-a răspuns
că în Cartagina. El rugîndu-se să-l ia și pe dînsul în corabie l-au luat.
Și plutind cu spor, în trei zile au ajuns în Cartagina, unde, petrecînd Grigorie
cîteva zile, mergea adeseori la biserica Sfîntului Mucenic Iulian.
Iar odată, mergînd el în biserică și întîrziind cu citirea,
au intrat trei călugări cinstiți care s-au rugat cu dumnezeiască cuviință
și, sfîrșind rugăciunea, unul dintr-înșii a șezut jos, iar doi au stat drepți.
Grigorie, văzîndu-i, s-a plecat înaintea lor. Călugărul care ședea, căutînd
la Grigorie, a zis: "Ce faci aici, robul lui Dumnezeu Grigorie, cel ce ți-ai
ales partea cea bună, care, după cuvîntul Domnului, nu se va lua de la tine?
Iar el, auzindu-se chemat pe nume, s-a înspăimîntat și, plecîndu-se bătrînului
pînă la pămînt, a zis: "Iartă-mă, părinte, și te roagă pentru mine păcătosul!"
Bătrînul a grăit către dînsul: "O! de-aș avea eu păcatele
tale, fiule! Apoi a zis: Să știi, fiule, că milostivul Dumnezeu ne-a descoperit
toate cele pentru tine. Deci, bucură-te că ne-a trimis ca să te luăm și să
te ducem la Sfintele Locuri precum dorești, căci și noi acolo mergem". Iar
Grigorie a zis cu umilință: " Bine este cuvîntat Dumnezeu, Care rînduiește
toate spre folosul nostru".
Apoi sculîndu-se a mers în tăcere. Iar odată, pe cale ispitindu-l
bătrînul, l-a întrebat, zicînd: "Fiule Grigorie, oare nu te mîhnești pentru
părinții tăi?" Iar el a răspuns: "Domnul nostru a zis: Cel ce iubește pe
tatăl său sau pe mama sa mai mult decît pe Mine, nu este Mie vrednic.
Însă roagă-te lui Dumnezeu, părinte, ca și părinților mei să le dea mîngîiere
și pe mine păcătosul să mă păzească de cursele vrăjmașului".
Deci, mergînd mai multe zile, s-au apropiat de Sfînta Cetate
și au intrat într-o mînăstire oarecare ce se întîmplase în cale și fiindcă
sosise postul sfintelor patruzeci de zile, de aceea n-au mers mai departe,
ci au petrecut în acea mînăstire pînă la mîntuitoarele patimi.
Acolo a văzut fericitul Grigorie post și priveghere la călugări,
căci mulți dintr-înșii nu gustau hrană toată săptămîna și nu dormeau deloc.
Acolo a văzut oameni viețuind asemenea îngerilor și ca în cer, neîncetat binecuvîntînd
pe Dumnezeu. A văzut pe unii vărsînd lacrimi din ochii lor ziua și noaptea,
stînd la rugăciune și alte multe osteneli și nespuse nevoințe, încît s-a înspăimîntat
și își bătea pieptul, zicînd: "Vai mie! Ce sînt eu pe lîngă aceia? Ce voi
face eu lenevosul și cum mă voi arăta feței lui Dumnezeu? Cum mă voi uni în
ziua judecății cu bărbații cei sfinți?" Și iarăși, întru adîncul deznădăjduirii
grăia: "De este Domnul aproape de cei zdrobiți cu inima - precum zice David
-, și pe cei smeriți cu duhul îi mîntuiește, poate și pe mine să mă mîntuiască,
ca și pe cei care au venit întru al unsprezecelea ceas, deși nimic vrednic
n-au lucrat".
Deci, văzîndu-l călugării mîhnit, îl mîngîiau părîndu-li-se
că plînge după țara lui și după părinți și îi ziceau: "Nu-ți fie jale, fiule,
că ai venit cu noi aici; căci nădăjduim spre Dumnezeu cum că iar te vei înapoia
în țara ta și vei vedea pe părinții tăi vii". Iar el a răspuns: "Nu este de
la Dumnezeu țară străină, ci toate sînt ale Lui, și pretutindeni ne privește
cu ochiul Său cel atoatevăzător. Iar eu nu de aceasta mă mîhnesc că am venit
aici, nici nu doresc pe părinții mei; ci mai vîrtos mă bucur de aceasta, pentru
că, lăsînd pe tatăl meu și pe maica mea, am aflat pe Dumnezeu, Care îngrijește
de mine. Dar alta este supărarea mea, deci vă rog pe voi sfinților părinți
să vă rugați pentru mine la Dumnezeu pentru smerenia mea. Iar monahii, auzind
un răspuns ca acesta, au tăcut.
Sosind praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos, au ieșit
din acea mînăstire și au mers la Sfînta Cetate a Ierusalimului și, închinîndu-se
Sfintelor Locuri, au intrat la Sfîntul Macarie patriarhul, ca să fie binecuvîntați
de dînsul. Iar patriarhul, văzîndu-i pe dînșii, a zis: "Bucură-te în Domnul
ava (părinte) Marcu! De unde ne-ai adus nouă pe acest tînăr plăcut lui Dumnezeu,
anume Grigorie?" Iar bătrînul a răspuns: "Nu l-am adus noi, stăpîne, ci Domnul,
Care voiește să se mîntuiască toți, și rugăciunile tale cele sfinte". Și s-a
mirat Grigorie că și pe bătrînul, ca și pe dînsul, l-a chemat patriarhul pe
nume. Apoi s-a bucurat că a aflat numele bătrînului, căci atîta vreme umblînd
cu dînsul încă nu știa numele lui, nici ale celorlalți doi părinți; și nici
nu a îndrăznit să întrebe pe vreunul dintr-înșii de unde sînt și cum îi cheamă,
căci fericitul a tăcut.
Apoi, privind patriarhul la ceilalți doi călugări a zis:
"Bine ați venit, Serapioane și tu, părinte Leontie! Mulțumesc lui Dumnezeu
că v-a dat putere să veniți pînă aici și să aduceți pe tînărul acesta, care
arde cu duhul, slujind Domnului, bucurîndu-se întru nădejde și totdeauna petrecînd
în rugăciune, precum ne-a descoperit nouă Domnul!" Apoi a mers patriarhul
în biserică să săvîrșească dumnezeiasca Liturghie și s-au împărtășit toți
cu preacuratele Taine.
A doua zi, ava Marcu cu cei doi frați, luînd binecuvîntare
de la patriarhul lor, s-au dus să cerceteze pe frații care viețuiau împrejurul
Sfîntului Sion. Și neștiind Grigorie de plecarea lor se supăra foarte, căci
rămăsese fără dînșii. Iar patriarhul, mîngîindu-l, a zis: "Nu se vor duce
părinții aceștia în țara lor pînă nu se vor întoarce mai întîi la noi". Atunci
Grigorie, plecîndu-se patriarhului, a îndrăznit să-l întrebe: "De unde sînt
acești mari bărbați?"
Patriarhul a răspuns: "Din cetatea Romei sînt". Și întorcîndu-se
cuvioșii părinți de la Sion, ava Marcu a luat pe Grigorie de mînă și l-a plecat
la picioarele sfîntului patriarh, zicînd: "Părinte sfinte, și acesta este
din turma lui Hristos și are a primi cîrma Bisericii. El cu vîsla cuvîntului
o va îndrepta pe ea bine, iar tu, părinte, îngrijește de dînsul ca să-și păzească
podoaba sufletului său luminată și curată de gîndurile tinereților".
Patriarhul a zis: "Dumnezeu, Care l-a ales din pîntecele
maicii lui și cu frica Sa l-a îngrădit, Acela pînă la sfîrșit o să-l păzească!"
Apoi, ridicînd pe tînăr, l-a văzut plîngînd și i-a zis: "Fiule, dacă îți este
plăcut, rămîi cu noi și Domnul nostru Iisus Hristos va rîndui ție toate spre
folos; iar de voiești a te duce împreună cu frații, apoi să mergi cu pace".
Iar Grigorie a răspuns: "Nu, preasfinte părinte, nu voiesc a mă mai duce de
aici; însă mă rog ca să mă învrednicească Dumnezeu să mă văd iar în viața
aceasta cu acești sfinți părinți". Iar monahii aceia, cerînd de la patriarh
binecuvîntare și rugăciune pentru cale, au ieșit din Sfînta Cetate, însă fericitul
Grigorie a rămas în Ierusalim, lîngă patriarhul Macarie.
Ava Marcu, cu Serapion și cu Leontie, mergînd la Roma, au
trecut pe lîngă cetatea Acragandiei și, intrînd într-însa au venit la episcopul
Romei, Patamion, odihnindu-se în episcopia lui, căci sosise praznicul Sfinților
Apostoli Petru și Pavel. Iar ei, după praznic, vrînd să plece și cerînd de
la episcop binecuvîntarea de cale, iată au venit din sat părinții lui Grigorie,
Hariton și Teodotia vrînd să facă pomenire fiului lor, Grigorie, în ziua întîia
a lunii iulie, căci în acea zi ieșise Grigorie de acolo și plîngea Teodotia
cu amar pentru fiul său, încît nu putea nimeni să o mîngîie. Și a întrebat
ava Marcu pe episcop, zicînd: "Pentru ce plîng acești oameni, părinte?"
Episcopul, oftînd din adîncul inimii, a plîns și a zis: "Acești
oameni au avut un fiu pe care eu l-am primit din Sfîntul Botez și fiind de
opt ani au adus la mine copilul. Iar eu am poruncit să-l învețe carte și atît,
dar i-a dat Dumnezeu, încît a învățat în doi ani a citi desăvîrșit, a cînta
și a scrie. Iar în al doisprezecelea an l-au dat părinții săi lui Dumnezeu
în mîinile mele cele păcătoase și l-am sfințit pe el cleric și l-am încredințat
arhidiaconului meu, ca să-l povățuiască pe calea poruncilor Domnului.
Și atît de iscusit s-a arătat copilul în Sfînta Scriptură
încît nu se mai poate astăzi afla unul ca dînsul în toată Sicilia, dar nu
știm ce s-a făcut și unde s-a depărtat căci, deodată, s-a făcut nevăzut și
mult l-am căutat prin toată insula aceasta, prin cetăți și prin orașe, prin
munți și prin peșteri și prin pustii și nu l-am putut afla; ori l-a omorît
cineva și l-a ascuns în pămînt sau că l-a furat și l-a dus în țară străină,
nimic nu știm. Și acum ne este jale de dînsul pînă la moarte și părinții lui
au început a face pomenire pentru dînsul în ziua în care a pierit".
Ava Marcu, căutînd la fața lui Hariton, a cunoscut că este
tatăl lui Grigorie căci semăna foarte mult cu Grigorie, întru toate. Deci
a zis ava Marcu către părinții lui Grigorie: "Pentru ce plîngeți așa de mult
pentru fiul vostru, de care mai vîrtos se cuvine a vă bucura și a mulțumi
lui Dumnezeu, Care rînduiește toate spre folos?" După aceasta a zis către
episcop: "Poruncește să vină aici arhidiaconul tău". Și îndată a poruncit
episcopul să-l cheme. Venind arhidiaconul, a zis către dînsul părintele Marcu:
"Spune tu, omule, unde s-a dus copilul și pentru ce nu descoperi stăpînului
tău episcopul măririle lui Dumnezeu cele despre copil?"
Arhidiaconul, spăimîntîndu-se de aceste cuvinte, s-a plecat
înaintea bătrînului, cerînd iertare, apoi a început a spune: "Eu, dormind
noaptea pe patul meu și copilul odihnindu-se în aceeași casă aproape, l-a
strigat pe el un glas străin, zicînd: "Grigorie!" Iar el, sculîndu-se, a venit
aproape de mine. "De ce m-ai chemat, stăpîne?" Iar eu i-am răspuns: "Nu te-am
chemat eu, fiule!" Și iarăși s-a auzit acel glas a doua oară, zicînd: "Grigorie!"
El iarăși stînd înaintea mea, a zis: "Iată-mă! De ce m-ai chemat?" Dar eu
am cunoscut că acea chemare nu era omenească, ci a lui Dumnezeu și i-am zis:
"Fiule, de te va mai chema iarăși glasul acela, să-i răspunzi: "Iată-mă, Doamne!
Ce poruncești robului Tău?"
Și mergînd el la patul său, a auzit un glas, zicînd: "Grigorie,
auzită este rugăciunea ta! Deci să mergi la malul mării și vei afla pe cei
ce te vor lua pe tine!" Acest glas și eu l-am auzit, dar n-am înțeles ceea
ce zicea și iarăși am adormit. Iar a doua zi, sculîndu-mă n-am mai aflat pe
Grigorie. Și de atunci pînă acum nu știu unde se află. Eu n-am îndrăznit să
spun nimănui glasul cel auzit, că m-am temut ca nu cumva să zică cineva că
spun minciuni și, necrezînd cuvintele mele, vor începe să zică că eu l-am
omorît sau l-am vîndut în țară străină".
Acestea auzindu-le episcopul și părinții lui Grigorie, s-au
mîngîiat și au preamărit pe Dumnezeu. Iar fericitul Marcu a zis: "Iată că,
precum citim în cartea Împăraților despre Samuel, așa și în zilele noastre
s-a făcut cu Grigorie. Căci precum pe copilul Samuel, dormind în biserică,
l-a strigat îngerul Domnului, zicînd: Samuele! Samuele! - și aceasta
s-a făcut de trei ori -, tot de aceeași chemare s-a învrednicit și fericitul
copil Grigorie și, cu adevărat, asemenea va fi cu proorocul Samuel. Acum ascultați
și de la mine, ce voi spune despre fiul vostru.
Fiind noi în Roma am mers împreună cu acești frați la rugăciune
în biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel și, sosind noaptea, am rămas
la un monah. În acea noapte mi s-au arătat în vedenie doi bărbați preastrăluciți,
asemenea Sfinților Apostoli și mi-au zis: "Scoală degrabă cu amîndoi monahii
și șezînd în corabie, mergeți în cetatea Cartagina și acolo veți afla un copil
străin cu numele de Grigorie din Sicilia care a venit acolo de la biserica
Acragandiei. Deci, luați-l și duceți-l în Sfînta Cetate a Ierusalimului, la
patriarhul Macarie, căruia i-am spus despre copilul acesta și i-am poruncit
să-l primească, căci odihnește Duhul nostru peste dînsul, precum al lui Ilie
peste Elisei".
Acestea zicînd cei ce se arătaseră, s-au făcut nevăzuți.
Apoi eu, deșteptîndu-mă, am mers cu acești frați ai mei către liman și, după
purtarea de grijă a lui Dumnezeu, aflînd o corabie, am intrat într-însa și,
plutind, am ajuns degrabă în cetatea Cartagina. Acolo, ieșind din corabie,
am intrat în biserica Sfîntului Mucenic Iulian și am aflat pe Grigorie în
biserică citind pe cărți. Și, luîndu-l, ne-am dus în Ierusalim și l-am dat
patriarhului".
Acestea auzindu-le toți, se minunau tare și lăudau pe Dumnezeu.
Iar Hariton și Teodotia au căzut la pămînt ca niște morți și, ridicîndu-i
fericitul Marcu, a zis: "Dați slavă lui Dumnezeu, Celui ce a descoperit vouă
pe fiul vostru că este între cei vii și viețuiește în fapte bune". Deci Hariton,
lepădînd împreună cu soția sa mîhnirea și fericitul episcop împreună cu toți
ai săi, dădeau slavă lui Dumnezeu și mulțumeau lui ava Marcu pentru vestea
adusă despre Grigorie. După aceea au fost fără supărare. Iar fericitul Grigorie
viețuia în Ierusalim lîngă prea sfințitul patriarh Macarie, care l-a hirotonisit
diacon.
Petrecînd acolo cîtăva vreme, a rugat pe patriarh să-l lase
să se ducă în muntele Eleonului să cerceteze pe părinții care petreceau acolo.
Și lăsîndu-l patriarhul, a zăbovit acolo Grigorie un an, cercetînd pe nevoitorii
cei buni și primind de la dînșii mult folos. Apoi a vrut să meargă în pustie
și și-a mărturisit sfinților părinți gîndul, cerînd de la dînșii binecuvîntarea.
Iar ei, făcînd rugăciune pentru dînsul, l-au slobozit, zicînd: "Să mergi,
fiule, cu pace; credința și dragostea pe care o ai pentru Hristos te va mîntui
pe tine".
El, pogorîndu-se din muntele Eleonului, s-a sălășluit înăuntrul
pustiei și după trei zile prin purtarea lui Dumnezeu de grijă, a aflat un
monah rugîndu-se în al șaselea ceas din zi. Acela cunoscînd cu duhul că tînărul
Grigorie caută să se mîntuiască, l-a chemat la sine și a zis către dînsul:
"Unde mergi, fiule?" Iar el a răspuns: "Unde mă va duce Hristos în această
pustie". Iar monahul a zis: "Să mergi împreună cu mine, fiule!" Deci, mergînd
ei douăzeci de zile, au venit la un loc unde monahul acela a arătat lui Grigorie
o chilie departe și doi smochini lîngă dînsa. Apoi a zis: "În acea chilie
petrece un părinte mare. Deci, de voiești, fiule, să te mîntuiești, mergi
la dînsul, iar eu voi merge în altă parte".
Plecîndu-se unul altuia, s-au despărțit. Grigorie, apropiindu-se
de chilia marelui stareț, a auzit cîntînd ca o mulțime de popor; și mergînd
mai aproape a auzit numai trei voci cîntînd. Iar cînd s-a apropiat de ușă
a auzit numai pe unul singur, starețul, cîntînd și săvîrșind al nouălea ceas
și n-a îndrăznit să bată la ușă, fiind înspăimîntat. Iar acel sfînt părinte,
după sfîrșitul pravilei sale, privind spre ușă, a văzut pe tînăr stînd și
îndată l-a cunoscut cu duhul cine este. Deci a strigat, zicînd: "Fiule, Grigorie,
intră aici!" Iar Grigorie și mai tare s-a spăimîntat, auzind că îl strigă
pe nume.
Intrînd în chilie, a văzut pe bătrînul singur, iar mai mult
n-a văzut pe nimeni și se mira că în chilie numai bătrînul singur era, iar
graiul de popor pe care l-a auzit cîntînd, a cunoscut că erau sfînții îngeri,
care cîntau împreună cu dînsul. Apoi a căzut la picioarele bătrînului cu lacrimi,
zicînd: "Miluiește-mă, părinte, și te roagă pentru mine păcătosul, ca să-mi
mîntuiască Dumnezeu sufletul!" Iar bătrînul a zis: "Dumnezeu te va milui pe
tine, fiule, și îți va da răsplătire pentru osteneala ta!"
Grigorie a petrecut la sfîntul bătrîn patru ani și a învățat
de la dînsul multă înțelepciune duhovnicească. El a cunoscut de la dînsul
taine și descoperiri ale dumnezeieștii Scripturi și s-a făcut filosof iscusit
și ritor binegrăitor. Apoi, văzîndu-l bătrînul desăvîrșit în înțelegere și
în fapte bune și mai înainte cunoscînd că are să fie mare luminător al lumii,
n-a vrut să-l țină mai mult în pustie, ci i-a poruncit să iasă de acolo pentru
ajutorul Bisericii care avea război. După aceea i-a proorocit că are să vină
asupra lui o mare năpastă de la niște oameni zavistnici și l-a învățat să
fie răbdător și fără de răutate. Apoi, făcînd pentru dînsul rugăciune și dîndu-i
binecuvîntare, l-a slobozit cu pace.
Fericitul Grigorie, ieșind de la bătrînul acela, s-a întors
iarăși la Ierusalim și l-a primit patriarhul Macarie cu bucurie. Apoi, mai
petrecînd în Ierusalim un an, s-a dus în Antiohia de aici în Constantinopol,
unde petrecea în mînăstirea Sfinților Mucenici Serghie și Vach. Acolo, văzînd
egumenul nevoința lui că toată săptămîna nu gusta hrană și neîncetat se sîrguia
cu citirea și scrierea cărților, a vestit despre dînsul pe patriarhul Eutihie,
zicînd: "A venit în mînăstirea mea un diacon străin frumos cu chipul și cu
viața și ales întru toate nevoințele călugărești, fără de lenevie și foarte
iscusit în dumnezeiasca Scriptură, încît mi se pare că în vremea de acum nu
se mai află altul ca dînsul în toată cetatea aceasta".
Patriarhul, auzind aceasta, s-a bucurat și, chemîndu-l la
sine, cu cinste a vorbit împreună cu dînsul. Și văzînd înțelepciunea lui cea
mare a mulțumit lui Dumnezeu că le-a trimis un om ca acela în vremea viforului
și a învăluirii celei mari care era în Biserică din partea ereticilor. Iar
după aceasta, peste puțină vreme s-a făcut în Constantinopol Sinodul al cincilea,
la care a venit toată lumea, în vremea împărăției binecredinciosului împărat
Iustinian.
La acest Sinod s-a arătat Sfîntul Grigorie mare apărător
și sprijinitor al bunei credințe și a astupat gurile ereticilor, încît nu
le era cu putință a răspunde împotriva cuvintelor pe care le grăia Grigorie
din sfintele cărți. De aceea toți Sfinții Părinți se mirau de înțelepciunea
lui și de darul Sfîntului Duh, care era în Grigorie. Și mulți din cei ce-l
ascultau, întrebau: "De unde este omul acesta care răspunde ca un înger și
întocmai ca unul din Sfinții Părinți cei de demult?" Apoi s-a bucurat pentru
dînsul și binecredinciosul împărat Iustinian și toți boierii; și l-au sărutat
toți Sfinții Părinți care se adunaseră la al cincilea Sinod și cu multe laude
l-au fericit.
Din acea vreme îl cinstea împăratul foarte mult și pretutindeni
se dusese vestea despre dînsul. Iar Grigorie, văzîndu-se pe sine cinstit de
toți și lăudat, nu a vrut să mai petreacă în Constantinopol. Ci, fugind de
slava omenească, s-a dus la Roma și, închinîndu-se mormîntului Sfinților Apostoli
și altor sfinte locuri, s-a sălășluit în mînăstirea Sfîntului Sava și petrecea
acolo în liniște.
În acea vreme s-a mutat către Domnul Teodor, episcopul Acragandiei,
care fusese după fericitul Patamion, și era mare neunire și zarvă în poporul
cetății. Pentru că unii voiau să aleagă la episcopie pe Savin, preotul; alții
pe Crescent, iar alții pe Evplu, care era atunci arhidiacon; iar alții lăsaseră
lucrul în voia Domnului, zicînd: "Pe care îl va voi Dumnezeu, acela să ne
fie episcop". Pentru această pricină toți cei mai bătrîni ai bisericii, boierii
și cetățenii cetății, adunîndu-se, au venit la Roma la patriarh. Acolo era
între dînșii și Hariton, tătăl lui Grigorie. Și au stat înaintea patriarhului
cele trei partide: unii țineau cu Savin, alții cu Crescent, iar alții cu Evplu
și cu Hariton.
Deci unii cereau patriarhului pe unul, iar alții pe altul.
Dar arhidiaconul Evplu cu Hariton și cu ceilalți ai lor ziceau către patriarh:
"Pe care îl va descoperi Dumnezeu sfinției tale, pe acela să-l pui nouă episcop".
Iar patriarhul Romei, văzînd între ei neînțelegere, le-a poruncit să iasă
afară de la fața sa. Și, avînd grijă de aceasta, i s-au arătat lui noaptea
în vedenie doi bărbați cinstiți, în chipul apostolilor și au zis:
"Pentru ce te mîhnești de neunirea poporului Acragandiei,
căci cei aduși de dînșii nu sînt vrednici de dragostea episcopiei. Dar este
în cetatea aceasta un om străin cu numele Grigorie, care mai înainte locuia
în mînăstirea Sfîntului Sava, iar acum, auzind de venirea cetățenilor Acragandiei,
a fugit din mînăstirea aceea și s-a ascuns la mînăstirea Sfîntului Mercurie.
Deci pe acela cheamă-l și-l pune episcop Acragandiei pentru că se odihnește
peste omul acela Duhul lui Dumnezeu". Și aceasta zicîndu-i, s-au făcut nevăzuți.
Deșteptîndu-se patriarhul din vedenie, a chemat la sine pe
cei mai mari ai Bisericii și pe ava Marcu, care din întîmplare venise atunci
din mînăstirea sa în cetate și le-a spus lor vedenia sa. Apoi îndată a trimis
doi episcopi și cu alți clerici ca să caute pe Grigorie și să-l aducă cu cinste.
Iar ei mergînd în mînăstirea Sfîntului Sava întrebau: "Unde este străinul
acela, care a găzduit aici?" Iar călugării i-au răspuns, zicînd: "Mai înainte
cu două zile s-a dus de aici în mînăstirea Sfîntului Mercurie". Atunci ei
s-au dus și acolo. Iar Sfîntul Grigorie, vrînd să iasă din acea mînăstire,
a văzut de departe pe acei episcopi venind și i-a cunoscut pe dînșii, căci
și mai înainte îi văzuse la sinod, la Constantinopol. Deci, cunoscînd cu duhul
că după dînsul vin, a fugit și s-a ascuns în livadă în mijlocul pomilor.
Episcopii, intrînd în mînăstire, întrebau de Grigorie, iar
călugării ziceau: "Era aici un străin, dar nu știm unde s-a dus". Iar episcopii
l-au amenințat pe egumen, zicînd: "De nu vei pune îndată înaintea noastră
pe străinul acela, apoi de mare pedeapsă te faci vinovat!" Egumenul îi ruga
pe dînșii să-l aștepte puțin ca să-l caute. Și, căutîndu-l cu sîrguință, l-a
aflat pe Grigorie în livadă ascuns în buruieni. Apoi l-a apucat pe el cu mînie
și-l mustra, zicînd: "De unde ai venit aici, omule, și care sînt păcatele
tale și ce-ai făcut de te caută pe tine atîția bărbați cinstiți? Ai adus mare
nevoie asupra mînăstirii noastre! Mergi dar de răspunde pentru greșalele tale!"
Iar fericitul Grigorie n-a răspuns lui nici un cuvînt ci,
fiind dus, mergea tăcînd. Stînd înaintea episcopilor, îndată l-au cunoscut
pe dînsul, pentru că-l văzuseră la sinod, cum a fost lăudat de toți părinții
și cinstit de împărat.
Deci, sculîndu-se, s-au aplecat înaintea lui și cu dragoste
l-au îmbrățișat. Iar el a căzut la picioarele lor, zicînd: "Iertați-mă, sfinților
părinți, că sînt păcătos! Pentru ce mă căutați pe mine smeritul?" Iar ei,
ridicîndu-l de la pămînt, l-au sărutat și i-au zis: "Prea sfințitul părinte
patriarh te cheamă la sine". Egumenul s-a mirat și s-a spăimîntat, văzînd
pe Grigorie așa cinstit de episcopi, el care îl însoțea și îl socotea ca pe
un făcător de rele. Deci luînd episcopii pe Grigorie, l-au dus la patriarh
cu cinste.
Intrînd Grigorie la patriarh și, plecîndu-se pînă la pămînt,
acesta a zis: "Bine ai venit la noi, fiule Grigorie! Bine este cuvîntat Dumnezeu,
Care te-a arătat pe tine nouă!" Apoi, sculîndu-se, l-a sărutat cu sărutare
sfîntă și a zis: "Fiule Grigorie, Domnul nostru Iisus Hristos te cheamă pe
tine la episcopia Bisericii Sale, care este în Acragandia, ca prin tine să
se mîntuiască poporul acela!" Iar el a răspuns: "Iartă-mă, stăpîne, că nu
sînt vrednic de o treaptă ca aceasta!" Atunci patriarhul a zis: "Nu fii neascultător,
fiule, ci teme-te de Dumnezeu și-ți adu aminte că mulți prin neascultare au
mîniat pe Cel Preaînalt". Iar Grigorie a răspuns: "Dă puțină vreme robului
tău, prea sfințite părinte, ca să mă socotesc și apoi voi răspunde despre
aceasta prea sfinției tale". Iar patriarhul l-a încredințat pînă la o vreme
lui ava Marcu.
Văzînd părintele Grigorie pe părintele Marcu, s-a bucurat
și a căzut la picioarele lui cu lacrimi, zicînd: "Mulțumesc lui Dumnezeu că
m-a învrednicit a te mai vedea într-această viață, pe tine părintele meu cel
iubit". Apoi a mers la gazdă ava Marcu împreună cu dînsul și toată noaptea
aceea au petrecut-o fără somn, zăbovind în vorbe duhovnicești. Iar Grigorie
voia să fugă în Spania, mai ales că s-a înștiințat că tatăl său Hariton a
venit acolo în Roma. Dar l-a oprit ava Marcu, zicînd: "Fiule, nu mînia pe
Dumnezeu și, în loc de binecuvîntarea Lui, să-ți aduci blestem!" Iar el de
atunci a tăcut.
După aceasta, chemînd patriarhul pe acragandieni, i-a întrebat:
"Ați ales în unire pe cineva din voi la episcopia cetății voastre?" Iar ei
tăceau. Atunci arhidiaconul Evplu, împreună cu Hariton au zis: "Noi, stăpîne,
nu avem ce răspunde la aceasta, pentru că nădejdea noastră am pus-o în Domnul
și în sfintele tale rugăciuni; și pe care ți-l va descoperi Dumnezeu, pe acela
să-l dai nouă episcop și noi îl vom primi cu dragoste".
Luînd seama patriarhul la Hariton, l-a cunoscut după asemănarea
feței cum că este tatăl lui Grigorie. Apoi a zis: "Să mergem în biserică și
să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să ne arate pe cine știe El că este vrednic a
fi episcop". Deci, cînd săvîrșea patriarhul rugăciunile împreună cu episcopii
și cu tot clerul în biserica Sfinților și marilor Apostoli Petru și Pavel,
era acolo împreună cu dînșii și fericitul Grigorie. Atunci s-a arătat în altar
un porumbel zburînd deasupra Sfintei Mese și a șezut pe capul Sfîntului Grigorie,
încît toți s-au spăimîntat de acea minune preaslăvită. Iar patriarhul a zis:
"Iată ne-a arătat Dumnezeu pe care l-a ales vrednic de treapta episcopiei!"
Deci, l-a sfințit pe el episcop al bisericii Acragandiei
și toți cetățenii s-au bucurat de dînsul și l-au iubit ca pe un ales de Dumnezeu.
Atunci a cunoscut Hariton că Grigorie este fiul său și înălța mulțumire lui
Dumnezeu că l-a învrednicit a vedea pe fiul său viu și într-o dregătorie așa
de înaltă. Apoi, nu după multe zile, oamenii trimiși din Acragandia, luînd
binecuvîntarea de la patriarh, s-au întors împreună cu episcopul lor cel nou.
Mergînd pe lîngă cetatea Panormiei, i-a întîmpinat episcopul cetății aceleia
cu clerul și cu tot poporul, primindu-i pe ei cu dragoste; căci auziseră de
viața cea îmbunătățită a lui Grigorie, pe care l-a rugat să intre în biserică
și să dea binecuvîntarea poporului.
Intrînd Sfîntul Grigorie în biserica Domnului, a alergat
către dînsul un monah lepros și striga, zicînd: "Miluiește-mă pe mine, robule
al lui Hristos, și te roagă lui Dumnezeu ca să mă ușureze de această boală
de lepră!" Iar sfîntul a zis către dînsul: "În numele Domnului, fii sănătos
de boala ta!" Și îndată s-a tămăduit monahul și s-a curățit de lepră, făcîndu-se
trupul lui ca de copil curat și toți lăudau pe Dumnezeu, zicînd: "Bine este
cuvîntat Dumnezeu, Cel ce face minuni prin plăcutul Său!"
Ieșind din Panormia, s-a apropiat de Acragandia și l-a întîmpinat
egumenul mînăstirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care era înaintea
cetății. Iar cînd a intrat Sfîntul Grigorie în mînăstirea aceea, a căzut înaintea
picioarelui lui un monah surd și mut; dar egumenul îl dădea în lături de la
picioarele Sfîntului Grigorie. Însă Sfîntul a zis către egumen: "Lasă-l, frate,
să ne spună de ce are nevoie!" Iar egumenul a zis: "Este nebun, stăpîne, și
nici nu grăiește și nici nu aude".
Sfîntul, oftînd și ridicîndu-și mîinile spre cer, s-a rugat.
Apoi, ridicînd pe monah de la pămînt, a zis: "În numele Domnului nostru Iisus
Hristos, Cel ce a poruncit duhului celui surd și mut să iasă din zidirea Sa,
grăiește, frate, și auzi și laudă pe Dumnezeu, Cel ce te-a făcut pe tine!"
Iar monahul îndată a grăit și a auzit și a început a striga: "Mari sînt lucrurile
Tale, Doamne, Care le-ai făcut prin dreptul acesta!" Și a întrebat fericitul
pe monah: "Cîți ani sînt de cînd n-ai auzit și grăit?"
Iar călugărul cel tămăduit a răspuns: "Nu-mi aduc aminte,
stăpîne, să fi grăit cîndva sau să fi auzit". Egumenul a zis: "Douăzeci de
ani sînt, stăpîne, de cînd l-am călugărit; pe atunci fiind de opt ani, și
pînă astăzi a fost mut și surd, iar acum s-a vindecat cu rugăciunile tale".
Și i-a cuprins frica pe toți de ceea ce se făcuse și mulțumeau lui Dumnezeu
că le-a dat episcop ca acesta, făcător de minuni. Apoi Sfîntul Grigorie s-a
odihnit pînă a doua zi în acea mînăstire.
A doua zi a purces către cetate. Și auzind poporul că vine
episcop nou, se întrebau unul pe altul: "Cine este episcop? Savin, Crescent
sau Evplu?" Înștiințîndu-se că nici unul dintre aceia nu s-a învrednicit de
episcopie, ci un bărbat străin cu numele Grigorie, s-au mirat. Apoi, auzind
că este făcător de minuni și că a vindecat pe un călugăr surd și mut, s-au
înfricoșat. Deci, a ieșit toată mulțimea poporului întru întîmpinarea lui
și el îi binecuvînta, punîndu-și peste toți mîinile sale.
Atunci a ieșit în întîmpinare și Teodotia, maica lui, împreună
cu bărbatul, neștiind că episcopul este fiul ei. Văzîndu-l pe el, l-a cunoscut
și a zis: "Iată cu adevărat fiul meu este acesta care era pierdut și s-a aflat".
Iar Sfîntul Grigorie, văzînd pe maica sa, a zis: "Bucură-te, doamnă Teodotia,
maica mea!" Iar ea, umplîndu-se de nespusă bucurie, a zis: "Bine este cuvîntat
Dumnezeul Cel ce te-a ales pe tine, ca să paști pe poporul Său și pe mine
m-a învrednicit a te vedea, dulcele meu fiu!" După aceasta a intrat în biserică
cu cîntări, împreună cu tot poporul. Și cînd săvîrșea Sfîntul Grigorie dumnezeiasca
Liturghie, au văzut oarecare din cei vrednici darul Sfîntului Duh, coborîndu-se
peste dînsul în chip de porumbel și umbrindu-l pe dînsul, precum s-a făcut
și cînd l-a hirotonisit arhiereu. Atunci au fost aduși în biserică mulțime
de bolnavi, peste care punîndu-și mîinile Sfîntul Grigorie le-a dat sănătate,
încît se minunau toți și ziceau: "Cu adevărat acesta este asemenea Sfîntului
Grigorie, făcătorul de minuni al Neocezareii" Deci s-a făcut mare bucurie
în cetate.
Sfîntul Grigorie, începînd a paște Biserica lui Dumnezeu,
avea mare purtare de grijă pentru săraci, iar pe cei bolnavi îi tămăduia și
izgonea duhurile cele viclene. Iar tatăl său Hariton, nu se îndepărta de la
biserică ziua și noaptea, slujind lui Dumnezeu în post și în rugăciune. Asemenea
și maica sa Teodotia, lepădînd toată grija vieții, lua aminte la mîntuirea
sa și slujea bolnavilor; iar pe cei ce sufereau în sărăcie, pe aceia cu mîinile
sale îi hrănea și-i învăța. Astfel, Sfîntul Grigorie împreună cu părinții
săi înfrumusețau Biserica lui Hristos, făcîndu-se pildă tuturor prin viața
cea plină de fapte bune.
După cîteva zile a ieșit fericitul să vadă cetatea și să
cerceteze pe cei bolnavi și pe cei săraci. Și cîți din cetățeni aveau bolnavii
lor, îi puneau pe cale, pe unde avea să treacă bunul doctor, Sfîntul Grigorie,
și tot felul de boli luau vindecare numai prin atingerea mîinilor lui. Atunci
preotul Savin avea o fiică slăbănoagă, care zăcea pe pat, neavînd deloc tărie
trupească, încît nici nu putea să se miște, ci alții o întorceau.
Auzind maica ei că episcopul are să treacă pe la casa lor,
a scos pe fiica sa afară din ogradă și a adus-o pe cale. Apropiindu-se Sfîntul
Grigorie, femeia a căzut la picioarele fericitului, plîngînd și zicînd: "Miluiește-mă,
robule al lui Dumnezeu, și te milostivește spre fiica mea că este slăbănoagă!"
Sfîntul a întrebat-o: "A cui soție ești?" Și ieșind preotul Savin și închinîndu-se,
a zis: "Roaba ta este, stăpînul meu, și soția mea". Iar sfîntul l-a întrebat,
zicînd: "De cînd bolește fiica voastră?"
Ei au răspuns: "Sînt nouă ani, stăpîne, de cînd este slăbănoagă".
Iar Sfîntul, făcînd rugăciune, a însemnat pe copilă cu semnul Sfintei Cruci
și a zis: "În numele lui Iisus Hristos, scoală, fecioară și stai pe picioarele
tale!" Îndată fecioara s-a sculat și a dat mulțumire doctorului său. Iar poporul
care era în urma lui s-a înspăimîntat de acele minuni preaslăvite ce se făceau
de dînsul.
După cîțiva ani, diavolul, care urăște binele, a ridicat
război asupra Sfîntului, vrînd să-l izgonească de pe scaun prin acel preot,
Savin, pe a cărui fiică o tămăduise, și prin Crescent, pentru că amîndoi erau
preoți în acea cetate și fiecare ar fi dorit să fie episcop. Aceștia aveau
mînie între ei; dar în zilele acelea s-au întovărășit și s-au răsculat cu
vrajbă împotriva Sfîntului Grigorie, întărîtați fiind de zavistia diavolului.
Apoi ziceau între dînșii: "Pînă cînd ne vom supune acestui
vrăjitor, care cu vrăjile sale făcînd minuni, face pe oamenii cei proști a
se minuna? Au doar nu știm că, fugind de aici, a petrecut la un vrăjitor oarecare
și a învățat de la dînsul acel meșteșug al vrăjitoriei? Și acum, venind, amăgește
poporul, crezîndu-se a fi omul lui Dumnezeu, pe cînd el este al diavolului;
căci nici nu mănîncă nici nu bea, precum face și diavolul".
Niște hule și minciuni ca acestea grăiau din zavistie asupra
dreptului. Și ademenind către sfatul lor cel rău și un număr oarecare de clerici
și de cetățeni, s-au jurat unul către altul ca să nu se odihnească pînă cînd
nu vor izgoni din cetate pe Sfîntul Grigorie; iar în locul lui să pună pe
un oarecare Eleusie ereticul care era căzut din treapta de preot și blestemat
de Sinodul cel din Laodiceea. Acest eretic venise pe ascuns în Acragandia
și locuia la un cetățean anume Teodor, neștiind despre dînsul Sfîntul Grigorie.
Pe acest Eleusie îl întîlnise mai înainte Sfîntul Grigorie în răsărit și disputase
împreună cu dînsul despre întruparea lui Hristos și-l biruise.
Acesta, după o ascundere de trei luni în cetatea Acragandiei,
a ridicat spre zavistie și spre mînie pe acești preoți, precum și un număr
oarecare de oameni înrăutățiți, împotriva Sfîntului Grigorie. Și sfătuindu-se
vrăjmașii, au îndemnat o femeie tînără și frumoasă la față cu obiceiuri rușinoase,
anume Evdochia, ca să zică în fața episcopului și înaintea poporului cum că
a păcătuit cu dînsa. Ea la început nu voia să facă aceasta, zicînd: "Nu mă
vor crede cetățenii, pentru că toți îl au ca pe îngerul lui Dumnezeu și mă
tem a grăi unele ca acestea asupra lui, ca să nu mă ucidă poporul cu pietre".
Iar ei au făgăduit că o vor păzi fără de vătămare și cu mulțime
de aur au silit-o să se unească la sfatul lor cel viclean. Deci căutau vreme
cu prilej cînd să aducă asupra lui năpasta și ura. Iar într-o noapte, fiind
Sfîntul Grigorie în biserică la cîntarea cea de la miezul nopții, Savin și
cu Crescent, luînd pe Evdochia cea desfrînată, au adus-o în taină la casa
episcopului, unde au găsit străjerul păzind ușile și, dîndu-i mult aur, l-au
sfătuit să tacă. Iar pe femeie au dus-o în camera Sfîntului, închizînd-o acolo,
și au ieșit.
Episcopul nu știa nimic și, întîrziind în biserică pînă la
sfîrșitul Utreniei, s-a făcut ziuă. Cînd a ieșit din biserică, îl urma poporul
care fusese acolo, pentru că așa aveau obiceiul de petreceau în toate zilele
pe episcopul lor de la biserică pînă la casa lui. Ajungînd la ușa casei sale,
se întorcea și îi învăța pe ei; apoi, dîndu-le binecuvîntare, se duceau pe
la casele lor. Acolo se afla Savin împreună cu Crescent și cu ceilalți care
erau de un cuget cu dînșii.
Aceștia, alergînd în camera lui, au scos pe femeie înaintea
episcopului și înaintea a tot poporul ce venise și au strigat: "Vedeți, oamenilor,
ce face episcopul nostru? Oare așa se cade lui a face? Noi îl avem ca pe un
sfînt, și acum iată-l desfrînat! Deci nu mai este vrednic de scaunul episcopal".
Aceasta văzînd poporul s-a înspăimîntat și au rămas toți ca niște pietre fără
glas, neștiind ce să răspundă. Apoi s-a mirat și Sfîntul Grigorie de această
năpastă neașteptată, dar tăcea. Iar poporul a întrebat pe femeie, zicînd:
"A păcătuit cu tine episcopul?"
Iar ea a răspuns înaintea tuturor, zicînd: "Adevărat, a păcătuit
cu mine în această noapte!" Iar arhidiaconul și alții din cei de casă o întrebau:
"În ce ceas de noapte a fost cu tine?" Iar ea a răspuns că după pavecerniță
(slujba de seară) a fost cu dînsa; pentru că așa era învățată să zică de începătorii
răutății. Atunci cei ai casei au strigat: "Viu este Dumnezeu că nedrept grăiește
această femeie mincinoasă". Iar viclenii ziceau: "Voi sînteți ai lui și nu
sînteți vrednici de crezut pentru că acoperiți faptele cele rele ale stăpînului
vostru". Iar un diacon cu numele Filadelf a zis: Mute să fie buzele cele
viclene, care grăiesc fărădelege asupra dreptului cu mîndrie și defăimare!
Crescent, auzind aceste vorbe, a alergat și a lovit peste
obraz pe Filadelf. Și mulți s-au înspăimîntat și au crezut minciuna, văzînd
pe femeia scoasă din camera lui și zicîndu-i în față cum că a păcătuit cu
dînsa. Iar alții nu credeau. Însă a biruit partea celor vicleni și, apucîndu-l
pe episcop, l-au scos afară din casa lui și l-au dus în temnița în care odinioară
pentru Hristos, a stat sfințitul Mucenic Grigorie, episcopul Liviei.
Acolo au închis și pe Sfîntul Grigorie, punîndu-i picioarele
în butuci (legături) și punînd oaste de strajă. Apoi îndată au trimis scrisoare
către exarhul patriarhului, care era în părțile acelea, vestindu-i cele ce
s-au întîmplat și rugîndu-l să vină în cetatea lor ca să judece pe Grigorie.
Și a străbătut vestea nu numai în cetatea Acragandiei, ci și în toate cetățile
și satele dimprejur și în toată latura Siciliei, cum că Grigorie episcopul
a fost prins cu o femeie.
Atunci s-au adunat la temniță mulțime de credincioși care
aveau dragoste către Sfîntul și care nu credeau clevetirea cea mincinoasă
și ședeau lîngă temniță, plîngînd. Iar Sfîntul mulțumea lui Dumnezeu, Celui
ce l-a învrednicit a pătimi, fiind nevinovat. La miezul nopții, pe cînd se
ruga, a strălucit o lumină mare în temniță, căci îngerul Domnului, venind,
a desfăcut din butuci picioarele lui și, întărindu-l cu cuvinte de răbdare,
s-a făcut nevăzut. Apoi s-au deschis singure ușile temniței. Iar poporul,
văzînd minunea ce se făcuse, a intrat înăuntru și s-a închinat Sfîntului,
zicînd: "Acum cunoaștem că Dumnezeu este cu tine și că mincinoasă este clevetirea
cea urzită asupra ta". Și voiau să meargă să ucidă pe Savin și pe Crescent;
dar i-a oprit Sfîntul și i-a certat, ca să nu îndrăznească să ridice război
și să verse sînge, ci să aștepte judecata care se va face asupra lui.
Venind exarhul în cetate, a adunat tot soborul cetății și,
șezînd la judecată, a pus înainte pe Sfîntul Grigorie. Dar au stat și potrivnicii
împreună cu desfrînata, pe care a întrebat-o exarhul: "Oare, adevărate sînt
cele grăite? A păcătuit episcopul cu tine?" Iar ea a zis: "Așa, stăpîne, adevărat
este că a păcătuit cu mine". Zicînd acestea, îndată a căzut dracul asupra
ei și, aruncînd-o la pămînt, a început a o bate, încît se tăvălea ticăloasa
și striga înfricoșat, chinuită fiind de necuratul. Atunci i-a cuprins frica
pe toți și ziceau: "Nevinovat este Grigorie de acel lucru rău; căci iată a
căzut mînia lui Dumnezeu asupra celei ce a mințit asupra lui". Iar clevetitorii
nu se rușinau a grăi: "Dar n-am zis noi că este vrăjitor și fermecător, căci
iată cu vrăjile sale a făcut pe femeie de se îndrăcește?"
Auzind despre aceasta soția lui Savin împreună cu fiica sa
pe care o tămăduise Sfîntul Grigorie de slăbănogire, a alergat degrabă în
sobor și a început a striga cu mînie asupra bărbatului său, zicînd: "Ticălosule,
și cu totul înrăutățitule! dar ai uitat facerea de bine a acestui sfînt bărbat
care a vindecat pe fiica noastră și acum aduci clevetire asupra acestui om
nevinovat? Du-te din casa mea că de-acum nu mai vreau să trăiesc împreună
cu tine". Și, căzînd la picioa-rele Sfîntului, a zis, plîngînd: "Miluiește-ne
pe noi, robule al lui Dumnezeu, și nu pomeni răutatea pe care ți-au făcut-o
acești necurați!"
Atunci s-a făcut gîlceavă în popor. Unii strigau că este
nevinovat, iar alții credeau minciuna, zicînd că, cu vrăjitorii a adus pe
drac asupra celei ce a păcătuit cu dînsul. Iar exarhul, avînd mîinile pline
de bani, ajuta lui Savin și lui Crescent. Însă, văzînd poporul tulburat, s-a
temut și, sculîndu-se la judecată, a ieșit, zicînd: "Se cuvine mai cu luare
aminte a cerceta pricina aceasta". Iar fericitul Grigorie s-a dus singur în
temniță și, șezînd acolo ca un osîndit, aștepta să vadă ce sfîrșit va avea
lucrul.
Exarhul, văzînd că nu poate să facă nimic Sfîntului Grigorie,
a socotit ca să-l trimită la patriarhul de la Roma. Deci a poruncit să pregătească
o corabie și a făcut o scrisoare în care arăta vina lui Grigorie; apoi aștepta
noaptea pentru ca în taină să-l trimită pe Grigorie. După aceea au scris și
clevetitorii către patriarh precum le-a plăcut. Deci, venind noaptea și poporul
împrăștiindu-se exarhul cu Savin și cu Crescent, luînd pe Sfîntul Grigorie
l-au trimis la corabie. Și mergînd în urmă-i părinții lui și cei de casă ai
lui plîngînd și tînguindu-se pentru dînsul, el îi mîngîia și-i sfătuia să
nu mai plîngă, încredințîndu-i că iarăși îl vor vedea sănătos pe scaunul său.
Deci, punîndu-l potrivnicii în corabie, l-au încredințat
unui corăbier cu numele Procopie, căruia i-au dat și scrisorile către patriah.
Iar Evplu, arhidiaconul, împreună cu alți diaconi, apropiindu-se de exarh
l-au rugat ca să le dea voie să meargă și ei împreună cu părintele și învățătorul
lor. Dar el nici n-a vrut să-i asculte, ci numai pe un diacon dintre dînșii
cu numele Platonic l-a lăsat a merge cu dînsul. Fiind pornită corabia, a început
să plutească, iar cei de casă ai Sfîntului împreună cu părinții lui, plîngînd
mult pe mal, s-au întors la casele lor.
A doua zi s-a adunat în temniță mulțime de popor împreună
cu cei mai mari ai lor și neaflînd pe Sfîntul Grigorie păstorul lor s-au tulburat
și au început a plînge și a striga asupra judecății nedrepte. Apoi învinuind
pe exarh îl întrebau: "Ce ați făcut, prea sfinte părinte, cu părintele și
păstorul nostru cel bun? Au doar l-ați omorît?" Iar el zicea: "Nu, fraților,
nu i-am făcut nici un rău, ci cu pace l-am trimis la patriarh precum singur
a dorit". Iar ei, chemînd pe arhidiaconul Evplu și pe alți diaconi, îi întrebau,
zicînd: "Voi știți unde este sfîntul vostru episcop, că voi aseară ați fost
cu dînsul în temniță. Deci spuneți nouă adevărul, unde este acum?" Iar ei
au răspuns că exarhul l-a trimis noaptea la patriarhul din Roma.
Exarhul, văzînd că se face turburare în popor s-a temut foarte
și a fugit din cetate. Iar poporul luînd foc au aprins casele prea răufăcătorilor
preoți Savin și Crescent și-i căutau și pe dînșii ca să-i omoare; dar ei au
fugit în biserică și poporul a alergat în urma lor. Iar tatăl sfîntului, Hariton,
stînd în ușile bisericii, ruga poporul întărîtat să nu facă vărsare de sînge
pentru fiul său; căci dacă vor fi adevărate, zicea el, cele grăite de dînșii
apoi veți fi voi vinovați și judecați. Iar ei, ascultînd pe Hariton s-au întors
înapoi. Apoi, trimițînd în cetatea Siracusei, la domnul Siciliei și către
episcopul acelei cetăți le-a vestit acelora toate cele ce s-au întîmplat lui
Grigorie episcopul lor. Iar aceia, auzind, s-au minunat și foarte rău le-a
părut pentru dînsul; căci știau viața lui plină de fapte bune. Și trimițînd
dregători de la ei au încredințat dregătoria bisericii lui Evplu arhidiaconul,
pînă la o vreme, pînă cînd se va îndrepta Sfîntul Grigorie înaintea patriarhului
și se va întoarce la scaunul său.
După cîtăva vreme iarăși s-au adunat potrivnicii și căutau
să ucidă pe Evplu. Însă el, văzînd răutatea lor cea neîmblînzită, a fugit
din cetate și s-a ascuns pînă la venirea lui Grigorie. Iar Savin și Crescent
cu clevetitorii lor, luînd pe cel mai sus pomenit Eleusie, l-au așezat în
episcopie. Boierii cei mai mari ai cetății fiind rugați de Hariton au încetat
cu tulburarea lor iar mai vîrtos au tăcut atunci cînd li s-a vestit de dînsul,
că vrînd Dumnezeu iarăși se va întoarce Sfîntul Grigorie la scaunul său. Deci,
pășteau în acea vreme fiarele cele sălbatice cum voiau. Pentru că Elevsie
ereticul luînd moaștele sfinților care erau în altar a vrut să le ardă cu
foc, dar nu s-a atins deloc focul de dînsele și a poruncit ca să le arunce
noaptea în mare, neștiind nimeni.
Ajungînd fericitul Grigorie în cetatea Romei, coborînd, a
dat patriarhului cărțile trimise de la exarh și de la clevetitori, pe care
citindu-le s-a umplut de mare iuțime și mînie asupra lui Grigorie; și nevoind
a vedea măcar fața sa nici a-l întreba, a poruncit să-i ferece mîinile și
picioarele. Asemenea și pe Platonic, diaconul lui să-l închidă într-o temniță
deosebită. Deci, șezînd sfîntul în temniță și rugîndu-se, a strălucit peste
el, noaptea, o lumină și s-au deschis ușile temniței și au intrat la dînsul
doi bărbați prea străluciți în chipul apostolilor, zicînd către dînsul: "Bucură-te,
robule al lui Hristos și iubitul nostru Grigorie! Domnul ne-a trimis ca să
te dezlegăm și să te ajutăm în nevoile tale, pentru care, văzînd bărbăția
și răbdarea ta, ne bucurăm, că voiește Dumnezeu ca și în această cetate să
facă prin tine minuni".
Zicînd acestea, s-au atins de legăturile lui și îndată au
căzut lanțurile, iar Sfîntul a stat în picioare dezlegat, închinîndu-se lor
pînă la pămînt. Atunci ei s-au sărutat și s-au făcut nevăzuți. Apoi s-au arătat
și diaconului Platonic, pe care, scoțîndu-l din închisoare, l-au dus la Grigorie.
Și erau amîndoi Grigorie și Platonic, lăudînd împreună și binecuvîntînd pe
Dumnezeu. Iar străjerul avea un singur fiu în vîrstă de douăzeci de ani, pe
care de șase ani îl chinuia un diavol cumplit, izgonindu-l pe drumuri și prin
pustietăți. De multe ori, prinzîndu-l tatăl său, îl lega cu lanțuri de fier
și-l închidea în casă, însă el, rupînd legăturile și sfărîmînd ușile, fugea.
S-a întîmplat în una din acele zile de l-a prins tatăl său,
legîndu-i puternic mîinile, picioarele și grumajii de un stîlp. Iar el, sfărîmînd
fiarele, la miezul nopții a fugit și aflînd ușile temniței deschise a intrat
acolo, apoi șezînd la picioarele Sfîntului Grigorie, se tăvălea. Atunci Sfîntul,
ridicîndu-și mîinile către cer, s-a rugat la Dumnezeu, apoi a zis diavolului:
"Domnul nostru Iisus Hristos îți poruncește duh necurat să ieși din zidirea
Sa". Și îndată a ieșit diavolul din copil. Iar tatăl său, sculîndu-se, îl
căuta cu sîrguință și, văzînd temnița deschisă, s-a spăimîntat foarte crezînd
că au fugit legați.
Intrînd înăuntru, a văzut pe Sfîntul împreună cu Platonic
stînd și cîntînd și pe fiul său împreună cu dînșii deplin sănătos. Atunci
străjerul a căzut îndată la picioarele Sfîntului, zicînd: "Cu adevărat omul
lui Dumnezeu ești tu, iartă-mă că am greșit spunînd și punînd mîinile mele
asupra ta". Din acel ceas străjerul temniței slujea ziua și noaptea Sfîntului
cu frică, cinstindu-l pe dînsul ca pe un înger al lui Dumnezeu.
În acea vreme o femeie avea o fiică gîrbovă și, auzind că
pe fiul străjerului l-a tămăduit fericitul Grigorie, a alergat împreună cu
fiica sa la dînsul în temniță. Și, îngenunchind înaintea lui, l-a rugat ca
să-i tămăduiască pe fiica ei, însă el i-a răspuns: "Nu este lucrul meu acesta,
ci al lui Dumnezeu, Aceluia, Care pe toate cu cuvîntul poate să le facă".
Iar ea nu se depărta supărînd pe Sfîntul și rugîndu-l. Atunci el, făcînd rugăciune,
și-a pus mîna sa pe cea gîrbovă și îndată s-a îndreptat.
Apoi mulțumind maica și fiica lui Dumnezeu și, închinîndu-se
Sfîntului, s-au întors la casa lor, bucurîndu-se. Iar vecinii o întrebau:
"Cine a tămăduit pe fiica ta?" Iar dînsa a răspuns: "Un episcop străin din
Sicilia care zice că este osîndit pentru o vină și șade în temniță. Acela
a vindecat pe fiica mea și tot acela a vindecat mai înainte pe fiul străjerului.
Astfel, au ajuns în auzul multora minunile lui Grigorie,
cum că a tămăduit numai cu cuvîntul pe un copil îndrăcit și pe o copilă gîrbovă.
De atunci aduceau la dînsul pe mulți neputincioși, iar el îi tămăduia.
După ce a trecut un an, patriarhul și-a adus aminte de Grigorie,
care zăcea în temniță și a trimis de a chemat pe ava Marcu, despre care de
multe ori s-a pomenit mai sus. Venind Marcu de la mînăstirea sa, a zis către
dînsul: "Nu știi, frate, că Grigorie, episcopul bisericii Acragandiei a fost
adus aici legat și șade închis în temniță, căci a făcut desfrînare?" Iar părintele
Marcu, oftînd, a răspuns: "O, de-aș avea și eu parte împreună cu dînsul în
ziua înfricoșatei judecăți!" Iar patriarhul auzind acest cuvînt s-a schimbat
la față și a zis: "Vezi scrisoarea cea trimisă mie pentru dînsul de la exarhul
meu pe care-l am în părțile acelea". Iar ava Marcu, citind scrisoarea, a zîmbit,
zicînd cu voce tare: "Viu este Domnul că este minciună clevetirea aceasta
adusă asupra bărbatului nevinovat, care cu viața și cu facerea de minuni este
deopotrivă cu părinții cei mari de demult, precum și tu singur, stăpîne, știi".
Atunci patriarhul a zis: "Știu că înainte de greșeală era într-însul darul
lui Dumnezeu; iar după ce a greșit, s-a luat darul de la dînsul". Iar Marcu
a răspuns: "Domnul știe pe cei ce sînt ai Săi".
Atunci patriarhul a zis: "Dar ce vom face cu dînsul și cum
mă sfătuiești?" Iar ava Marcu a zis: "Ascultă-mă pe mine, stăpîne, și primește
sfatul robului tău. Adună sinod, cheamă episcopi nu numai din apus, ci trimite
și la răsărit, ca să nu fie judecata lui Grigorie fără știrea împăratului
și a patriarhului de acolo. Ci și binecredinciosul împărat, ca și patriarhul
Constantinopolului să trimită oamenii săi. Apoi trimite și în Sicilia să aducă
pe clevetitori și pe femeie; după aceea ce ne va povățui Dumnezeu aceea vom
face". Iar patriarhul a zis: "Bun este sfatul tău, părinte". Apoi a scris
o epistolă către binecunoscutul și credinciosul împărat Iustinian și către
prea sfințitul patriarh al Constantinopolului, vestindu-i și rugîndu-i să
trimită la sinod bărbați cinstiți. Totodată a scris și exarhului său, care
era în Sicilia, precum și la boierii și cetățenii Acragandiei, poruncindu-le
ca îndată să trimită la dînsul în Roma pe toți clevetitorii lui Grigorie pînă
la unul și pe femeia care zice că a păcătuit cu Grigorie.
Citind împăratul și patriarhul cărțile de la patriarhul Romei,
s-au mirat de clevetirea adusă asupra lui Grigorie și, necrezînd-o, le-a părut
rău pentru că de atîta vreme șade Grigorie în temniță, fiind nevinovat. Deci
au trimis degrabă bărbați cinstiți; împăratul a trimis un boier al său, cu
numele Marchian, iar patriarhul a trimis trei episcopi: al Ancirei, al Cizicului
și al Corintului, precum și pe Constantin Hartofilaxul. Toți aceștia din Constantinopol
și Sicilia s-au adunat la Roma, după al doilea an al șederii lui Grigorie
în temniță.
Marchian, apropiindu-se de Roma ca la optsprezece stadii,
a căzut într-o boală cumplită, încît toți deznădăjduiseră de viața lui. Și
erau în mare supărare pentru dînsul episcopii care veniseră împreună cu dînsul
și abia cu mare nevoie au venit la Roma. Deci erau toți îngrijorați pentru
Marchian, căci nici un doctor nu putea să-i ajute la boala lui. Iar într-o
seară s-a întîmplat a trece pe lîngă curtea în care avea gazdă Marchian femeia
aceea a cărei fiică era tămăduită de Sfîntul Grigorie și a auzit plîngerea
slugilor, apoi a întrebat pe unul dintre dînșii pentru ce plîng, iar el a
zis: "Stăpînul nostru moare și de aceea plîngem". Iar ea a zis: "Dacă voiți
ca stăpînul vostru să fie viu și sănătos apoi duceți-l și eu vă voi arăta
un doctor, care numai cu cuvîntul îl va tămădui; pentru că și pe fiica mea
și pe mulți a tămăduit în cetatea aceasta și nu este nici un neputincios care
să fi ieșit de la dînsul fără vindecare". Ei, crezînd-o, au luat pe stăpînul
lor cu patul și l-au dus după femeie. Iar Marchian nu știa ce-i fac slugile
sale pentru că îl cuprinsese foarte mare fierbințeală și nu simțea nimic.
Ducîndu-i pe dînșii femeia la temniță, unde era Sfîntul Grigorie,
a zis: "Aici șade doctorul acela care cu cuvîntul tămăduiește bolile". Apoi
ducînd slugile pe stăpînul lor în temniță, l-au pus înaintea Sfîntului Grigorie
și l-au rugat plîngînd să dea vindecare stăpînului lor. Sfîntul a strigat
pe Marchian de două ori, iar el nu putea să-i răspundă. Deci, lăcrimînd fericitul,
și-a pus mîna peste bolnav și îndată a adormit bolnavul pentru că nu dormise
de 25 de zile. Iar la miezul nopții s-au apropiat de dînsul slugile lui și
pipăindu-l n-au mai aflat fiebințeală într-însul; atunci au lăudat pe Dumnezeu.
Deci, sfîrșindu-se noaptea și Sfîntul cîntîndu-și cîntarea înaintea dimineții
s-a deșteptat Marchian și s-a sculat sănătos, încît se mira unde se află.
Apoi văzîndu-l pe Sfîntul Grigorie l-a cunoscut și a căzut la picioarele lui,
căci a priceput că, cu rugăciunile lui s-a vindecat de boală.
Făcîndu-se ziuă, au venit episcopii să cerceteze pe Marchian
și nu l-au aflat. Apoi, înștiințîndu-se că l-au dus la Grigorie în temniță,
au mers acolo. Și văzînd pe Marchian sănătos, șezînd și vorbind împreună cu
Grigorie, s-au mirat și au zis către Sfîntul: "Binecuvîntat ești, Părinte
Grigorie, că te-ai învrednicit de darul lui Dumnezeu a tămădui bolile omenești".
Apoi sărutîndu-l cu dragoste l-au întrebat de cîtă vreme este în temniță.
Iar el a zis: "De doi ani și patru luni". Atunci ei s-au mîniat foarte asupra
patriarhului că de atîta vreme ține în temniță pe nevinovatul bărbat, necercetînd
pricina lui cu dinadinsul. Ei voiau să-l scoată din temniță, însă el nu voia,
zicînd: "Nu-mi este cu trebuință și cu putință a ieși din locul acesta fără
judecată și fără poruncă". Iar ei, mergînd au vestit patriarhului toate ce
se făcuseră și el s-a mirat și a fost cuprins de mare spaimă.
Deci, a poruncit patriarhul Romei să se adune sinodul în
biserica Sfîntului Ipolit, care era aproape de temniță și s-au adunat 150
de episcopi, precum și călugări de prin mînăstiri, încît nu mai era cu putință
a încăpea toți în biserică. Apoi au fost aduși clevetitorii în număr de 110,
cu Savin și cu Crescent. După aceea au trimis și la Sfîntul Grigorie trei
episcopi și cinci preoți. Iar episcopul Răsăritului și hartofilaxul, văzînd
pe Sfîntul Grigorie stînd la judecată cu mare smerenie, ca un osîndit, au
lăcrimat.
Deci, a început patriarhul a întreba pe clevetitori, zicînd:
"Care este vina pe care o aduceți episcopului vostru?" "Stăpîne, l-am aflat
cu o femeie păcătuind". Zis-a lor patriarhul: "Dar cu ochii voștri l-ați văzut
pe el păcătuind? Sau femeia v-a spus vouă?" Ei au zis: "Noi, stăpîne, am intrat
să ne închinăm după obicei și am aflat pe femeie dormind în patul lui. Și
am întrebat-o pe dînsa, iar ea a mărturisit înaintea exarhului și a tot poporul
fărădelegea ce a făcut". Apoi au zis episcopii să se aducă femeia ca să declare
înaintea sinodului. Iar ei au zis: "Cum poate să-l declare pe el, de vreme
ce este îndrăcită, căci de cînd a greșit cu dînsa a ajuns-o pedeapsa lui Dumnezeu
și acum o chinuie dracul".
Trimițînd, au adus femeia cea îndrăcită înaintea sinodului,
fiind ținută de doi oameni și neștiind unde stă, căci era ieșită din minți.
Apoi a zis patriarhul către clevetitori: "Nu se întreabă la judecată cei îndrăciți
și cei fără de minte, ci voi, ticăloșilor, spuneți adevărul!" Iar ei au zis:
"Noi acum am spus: Întrebați-l și pe cel care a făcut răul, ca să spună singur
despre sine".
Iar Sfîntul Grigorie a oftat din adîncul inimii și a spus:
Sculatu-s-au asupra mea mărturii nedrepte; de cele ce nu știam m-au întrebat,
răsplătitu-mi-s-au mie rele pentru bune. Acestea zicînd el, a căzut femeia
la pămînt, chinuindu-se de drac și se tăvălea înaintea picioarelor lui, spumînd
și stînd înțepenită, încît s-au înspăimîntat toți cei ce o vedeau. Iar Sfîntul,
rugîndu-se în sine, a zis: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos și pentru
Sfinții Părinți care sînt adunați aici, ieși duhule necurat din făptura lui
Dumnezeu ca venindu-și femeia în minte să spună adevărul despre mine!" Și
îndată a scuturat-o duhul și a ieșit dintr-însa. Iar femeia zăcea ca o moartă.
Și, luînd-o Sfîntul de mînă, a ridicat-o.
Stînd ea înaintea tuturor, a întrebat-o: "Cum te cheamă?"
Iar ea a zis: "Evdochia mă cheamă". Zis-a ei hartofilaxul: "Dar cunoști pe
episcopul tău?" Iar ea a zis: "Adevărat îl cunosc foarte bine că de multe
ori l-am văzut umblînd prin cetate, cercetînd pe cei săraci, pe cei bolnavi
și pe cei sărmani și dîndu-le multă milostenie, precum și eu ticăloasa de
multe ori m-am învrednicit a lua milostenie din mîinile slugilor lui". Și
iarăși a întrebat-o pe ea: "Dar făcut-a episcopul vreodată păcat cu tine?"
Iar ea, oftînd din adîncul inimii, a lăcrimat și, ridicîndu-și glasul său,
a zis: "Viu este Domnul Puterilor că nu m-a cunoscut pe mine niciodată; ci
acești oameni vicleni care stau înaintea voastră, Savin și Crescent, m-au
silit pe mine ca să clevetesc pe bărbatul cel drept, făgăduindu-mi multă avere.
Dumnezeu să le răsplătească lor pentru păcatul sufletului meu, căci m-au adus
la o nevoie ca aceasta. Că de cînd m-au înșelat viclenii și am ascultat de
sfatul lor, de atunci a intrat dracul în mine și m-a chinuit pînă acum".
Acestea zicînd, s-a aruncat la picioarele Sfîntului Grigorie,
plîngînd și zicînd: "Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu și mă iartă pe mine
ticăloasa, care am greșit ție, că viu este Domnul Dumnezeu, că nu mă voi scula
de la picioarele tale, pînă cînd nu-mi vei făgădui iertare". Iar el a zis
către dînsa: "Nu este al nostru a ierta păcatele, ci numai al Preamilostivului
Dumnezeu, iar nouă se cuvine a ne ruga pentru iertarea păcatelor. Drept aceea
și eu mă voi ruga bunătății Lui pentru tine, ca să-ți ierte păcatele tale".
Deci, a ridicat-o pe ea de la pămînt și i-a cuprins frica pe toți cei ce erau
de față la sinod, încît, mirîndu-se, ziceau: "Binecuvîntat este Domnul Dumnezeu,
Care a arătat nevinovat pe robul Său, iar clevetirea a arătat-o a fi mincinoasă!"
Atunci patriarhul și toți episcopii s-au mîniat foarte asupra
clevetitorilor și au început a-i certa cu cuvinte aspre a-i și defăima. Apoi
a poruncit să-i despartă în două: pe clerici împreună cu Savin și cu Crescent
de o parte, iar pe mireni de altă parte. Iar pe femeia care mințise asupra
dreptului a lăsat-o liberă de pedeapsă, cu porunca lui Dumnezeu, doi ani și
jumătate fiind chinuită de dracul. Iar pe începătorii răutății i-a judecat
să-i surghiunească: pe Savin în Tracia, iar pe Crescent în Spania; apoi pe
ceilalți clerici i-a judecat să-i trimită cu necinste în Ravena, ca acolo
în legături și în mari nevoi să-și petreacă viața lor. Iar pe mireni i-a încredințat
să-i judece Marchian boierul, trimisul împăratului. Acesta a poruncit să-i
închidă pe toți în temniță, vrînd să-i pedepsească mai pe urmă cu diferite
chinuri.
Începînd ostașii a-i duce pe ei la temniță se tînguiau cu
toții și au strigat către Sfîntul cu mare glas, zicînd: "Miluește-ne, Părinte,
robul lui Hristos, pe noi care am greșit ție, și nu ne da la chinuri cumplite!"
Iar Sfîntul Grigorie, fiind cu adevărat fără răutate, a căzut înaintea patriarhului
și a tot sinodul, rugîndu-i cu lacrimi pentru vrăjmașii săi, ca să-i miluiască
și să nu-i chinuiască pentru dînsul. Și pînă într-atît a stăruit la dînșii
cu rugăciunea cea cu osîrdie și cu multe lacrimi, căzînd la picioarele lor,
încît, plîngînd toți, au zis: "Dacă tu singur îi ierți, apoi nici noi nu avem
să-i chinuim". Deci au poruncit ostașilor să-i lase.
Apoi, stînd toți clevetitorii înaintea sinodului, s-a făcut
un vifor mare și s-a cutremurat pămîntul, întunecîndu-se pămîntul și văzduhul,
acoperindu-i pe toți cu o negură; și erau în mare frică, căci socoteau că,
desfăcîndu-se pămîntul, îi va înghiți pe toți. Și tot sinodul, ridicîndu-și
mîinile, striga: "Doamne miluiește-ne!" Apoi, încetînd viforul și văzduhul
iarăși luminîndu-se s-a arătat pedeapsa lui Dumnezeu peste clevetitori. Pentru
că s-au înnegrit fețele lor ca funinginea, iar lui Savin și lui Crescent,
nu numai că li s-au înnegrit fețele, ci și gura li s-a încleștat, încît nu
le era cu putință a vorbi. Și astfel i-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu! Tot
sinodul, văzînd o minune ca aceea, zicea: "Acum am cunoscut că a mîntuit Domnul
pe unsul Său, l-a auzit pe el din cerul cel sfînt al Său, întru putere este
mîntuirea dreptei lui".
După aceasta, patriarhul a zis către clevetitori: "Auziți,
ticăloșilor! Iată că v-ați făcut cu înnegrirea feței voastre, asemenea tatălui
vostru diavolul, cel demult înnegrit, pentru că ați adus clevetire mincinoasă
asupra acestui bărbat drept și sfînt. Deci și noi poruncim vouă ca din ziua
de astăzi să fiți robi episcopului Acragandiei precum și episcopilor care
vor fi după dînsul, voi și fiii voștri și neamul vostru pînă în veac. Și din
neamul vostru să nu fie niciodată preot ori cleric. Apoi episcopul care va
îndrăzni să facă din neamul vostru preot ori diacon sau orice fel de cleric,
știind fărădelegea lucrului vostru, de acum acela să fie blestemat".
Deci a plăcut la tot sinodul judecata aceea. Iar femeia care
clevetise pe Sfîntul, șezînd și căzînd cu fața la pămînt, striga cu plîngere
către episcop, zicînd: "Miluiți-mă, Sfinților Părinți, și lăsați-mă într-o
mînăstire de fecioare; căci de acum nu mă voi mai întoarce în cetatea mea".
Deci a fost dată la mînăstirea Sfintei Mucenițe Cecilia și au îmbrăcat-o în
chip călugăresc în care a petrecut nevoindu-se douăzeci și doi de ani, răposînd
întru adevărată pocăință. Apoi s-a făcut mare bucurie în tot sinodul pentru
îndreptarea Sfîntului Grigorie.
Cînd a sosit ceasul al nouălea din zi, patriarhul a poruncit
Sfîntului Grigorie să săvîrșească dumnezeiasca Liturghie. Iar cînd slujea,
mulți din episcopii cei vrednici au văzut darul Sfîntului Duh pogorîndu-se
asupra lui Grigorie. Iar după Sfînta Liturghie, patriarhul a dat o masă tuturor
și s-au ospătat, dînd slavă lui Dumnezeu.
În acea vreme s-a întîmplat la Roma un lucru. Niște copaci
foarte frumoși și mari, în număr de zece, ce erau spre podoaba bisericii Sfinților
Apostoli Petru și Pavel, au venit pe rîu și au stat în mijlocul apei, ca și
cum ar fi fost înfipți sau întăriți acolo. Pentru această pricină le era greu
corăbierilor a trece, căci opreau rîul prin lungimea lor și de multe ori,
adunîndu-se cetățenii, încercau să-i tragă afară, dar nu puteau pentru că
erau ținuți cu oarecare putere nevăzută. Deci a rugat patriarhul pe Sfîntul
Grigorie ca să miște el cu rugăciunea acei copaci din locul acela. Și a mers
acolo Sfîntul Grigorie, urmînd după dînsul mulțime de popor.
Venind pînă la rîu, a văzut un cuptor aprins, și abătîndu-se
din cale, a luat cărbuni aprinși în poalele mantiei sale și s-a dus. Sosind
la acei copaci, a pus tămîie peste cărbuni și, făcînd rugăciune, a cădit cu
poalele mantiei ca o cădelniță, fiind pline de cărbuni aprinși, încît se mirau
toți, văzînd că mantia sfîntului nu se ardea de foc, precum odinioară rugul
care ardea fără mistuire. Iar după sfîrșitul rugăciunii a poruncit oamenilor
ca să tragă copacii la mal, care îndată s-au mișcat și s-au făcut ușori, mai
presus de fire, încît fără osteneală i-au tras. Apoi au aflat pe ei o scrisoare
scrisă astfel: "Cinci copaci sînt ai Sfîntului Apostol Petru, iar cinci copaci
sînt ai Sfîntului Apostol Pavel".
După aceea, iarăși a adunat patriarhul Romei pe episcopi
de au judecat pe Eleusie, ereticul mai sus pomenit, ca să-l trimită în surghiun
în Spania, iar pe Sfîntul Grigorie l-a slobozit cu cinste la scaunul său;
însă el a mers mai întîi la Constantinopol, unde a fost primit cu cinste de
împăratul și de patriarhul, apoi s-a întors în Sicilia.
Cetățenii Acragandiei, înștiințîndu-se de venirea păstorului
lor, i-au ieșit în întîmpinare cu psalmi și cu cîntări, bucurîndu-se de întoarcerea
lui și l-au primit cu mare cinste. Iar Sfîntul n-a intrat în biserica profanată
de eretici, nici în episcopie. Ci a zidit degrabă altă biserică preafrumoasă
în numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel și alte case și-a făcut pentru
locuința lui. Apoi a viețuit ani îndelungați, păscînd bine turma lui Hristos.
El a scris multe cuvinte de învățătură și a făcut minuni
fără număr. Apoi, ajungînd la adînci bătrînețe, a lăsat această viață pămîntească
și a început pe cea cerească și veșnică, împreună cu Hristos Domnul, a Căruia
este slava în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|