Viața și pătimirea Sfintei Marei Mucenițe
Ecaterina, fecioara cea preaînțeleaptă
(25 noiembrie)
Pe vremea păgînului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei
o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte
împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă
și foarte înțeleaptă. Căci învățase tot meșteșugul cărții elinești și se deprinsese
cu înțelepciunea tuturor făcătorilor de cărți, celor de demult, a lui Homer,
a lui Virgiliu, Aristotel, Platon și ale celorlalți. Dar nu numai ale filosofilor,
ci și cărțile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat,
Galin și, în scurt, tot meșteșugul ritoricesc și silogistic a învățat, încît
toți se mirau de înțelepciunea ei. De aceea mulți din domnii cei bogați căutau
să o ia de soție de la maica sa, care era creștină în ascuns de teama prigoanei
celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creștinilor păgînul Maximin.
Deci, rudeniile și maica sa adesea o sfătuiau să se mărite,
ca să nu se înstrăineze împărăția tatălui său vreunui alt străin și astfel
să se lipsească de dînsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înțeleaptă ce era,
foarte mult iubea fecioria și nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzînd
că o supără mult, a zis către dînșii: "De voiți să mă mărit, apoi aflați-mi
un tînăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sînt eu, precum singuri
mărturisiți că întrec pe toate celelalte fecioare și atunci îl voi lua de
bărbat; pentru că mai nevrednic și mai prost decît mine nu voiesc a lua. Cercetați
dar pretutindeni și de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu
bogăția, cu frumusețea și cu înțelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va
lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine".
Ei, văzînd că nu este cu putință a se afla vreun tînăr așa,
îi spuneau că feciorii de împărați și alții de domni mari pot să fie de bun
neam și mai bogați decît dînsa, dar în frumusețe și în înțelepciune nu se
va asemăna nimeni cu dînsa. Iar Ecaterina zicea: "Eu bărbat necărturar nu
voiesc a avea!"
Maică-sa cunoscînd un părinte duhovnicesc, om sfînt și plăcut
lui Dumnezeu, care viețuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat pe Ecaterina
și a mers cu dînsa la acel bărbat ce petrecea cu plăcere de Dumnezeu, ca să
primească un sfat bun de la dînsul. Iar el, văzînd pe fecioara cu chip frumos
și cu bună rînduială și auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înțelegere,
și-a pus în minte s-o vîneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.
Astfel, a zis către dînsa: "Eu știu un tînăr minunat, care
fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai;
pentru că frumusețea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înțelepciunea Lui
îndreptează toate făpturile și pe cele simțite și pe cele gîndite. Apoi vistieria
bogăției Lui se împarte în toată lumea și niciodată nu se împuținează, ci
cu cît este împărțită, tot mai mult se înmulțește; iar neamul Lui cel bun
este negrăit, neajuns și neștiut".
Acestea auzindu-le fericita Ecaterina, socotea că spune de
vreun domn pămîntesc și s-a tulburat cu inima și s-a schimbat la față și a
întrebat pe bătrînul dacă sînt adevărate cele grăite. Iar el o încredința
că sînt adevărate și încă mai multe daruri are tînărul acela pe care nu-i
este cu putință a le spune. Atunci a întrebat fecioara: "Al cui fecior este
Acela pe care tu Îl lauzi atîta?" Iar el a răspuns: "Acest tînăr nu are tată
pe pămînt, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun
neam, preacurată și preasfîntă, care, pentru curățenia și sfințenia ei, s-a
învrednicit a naște un fiu ca acesta. Ea este înălțată mai presus de ceruri
și ei i se închină toți îngerii, ca unei împărătese a toată făptura".
Ecaterina a zis către dînsul: "Oare este cu putință ca să-L
văd pe tînărul Acela, de care vorbești niște lucruri atît de minunate?" Iar
bătrînul a zis către dînsa: "Dacă vei face precum te voi învăța eu, apoi te
vei învrednici a vedea preastrălucita Lui față". Iar ea a zis către dînsul:
"Te văd pe tine om priceput, bătrîn cinstit și cred că nu minți. Deci gata
sînt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai să văd pe Cel lăudat de tine".
Atunci bătrînul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în brațe și a zis către dînsa:
"Aceasta este închipuirea Fecioarei și a Maicii tînărului Aceluia, de Care
ți-am spus niște asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, și închizînd
ușile cămării tale, fă rugăciune către dînsa cu bună cucernicie, toată noaptea;
iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dînsa, ca să-ți arate pe Fiul său;
și am nădejde că de o vei ruga cu credință, te va asculta pe tine și te va
învrednici a vedea pe Acela de Care dorește sufletul tău".
Atunci, luînd fecioara sfînta icoană s-a dus la casa sa.
Și după ce a înnoptat s-a închis singură în camera sa și s-a rugat precum
o învățase bătrînul. Deci rugîndu-se, a adormit de osteneală și a văzut în
vedenie pe Împărăteasa îngerilor, precum era închipuită pe icoană, cu Preasfîntul
Prunc în brațe, care dădea raze mai strălucite decît soarele. Dar își întorcea
fața către Maica Sa, încît nu putea Ecaterina să-L vadă în față; deci a mers
în acea parte, iar Hristos și-a întors fața Sa și de acolo.
Aceasta făcîndu-se de trei ori, a auzit pe Preasfînta Fecioară
zicînd către Fiul său: "Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cît este de frumoasă
și cu chip cuvios". Iar El a răspuns: "Foarte întunecată este și grozavă,
încît nu pot privi la dînsa!" Apoi iarăși a zis Preasfînta Născătoare de Dumnezeu:
"Dar oare nu este mult mai înțeleaptă decît toți ritorii, mai bogată și mai
de bun neam decît fecioarele tuturor cetățenilor?" Iar Hristos a răspuns:
"Adevăr zic ție, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă
și de neam prost; căci se află în păgînătate și de aceea nu voi căuta spre
dînsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la față".
Iar Preabinecuvîntata Maică a zis către Dînsul: "Rogu-te,
Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o învață pe ea și-i
spune ce să facă, ca să se îndulcească de slava Ta și să vadă prealuminata
și preadorita Ta față pe care doresc îngerii să o vadă". Iar Hristos a răspuns:
"Să meargă la bătrînul care i-a dat ei icoana și precum o va învăța acela,
așa să facă; și atunci Mă va vedea și va afla de la Mine dar".
Acestea văzînd și auzind Ecaterina, s-a deșteptat și se mira
de acea vedenie. Făcîndu-se ziuă, a mers cu cîteva roabe ale sale la chilia
sfîntului bătrîn și, căzînd cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia
și-l ruga să o povățuiască pe dînsa ce trebuie să facă pentru ca să se îndulcească
de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amănuntul toate tainele
adevăratei credințe creștinești, începînd de la facerea lumii, de la crearea
lui Adam, pînă la venirea cea mai de pe urmă a Stăpînului Hristos; despre
slava cea negrăită a raiului și despre munca cea cu durere și fără de sfîrșit
a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învățată și înțeleaptă, degrabă le-a
priceput toate și a crezut din toată inima în Hristos; apoi a primit de la
dînsul Sfîntul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrînul să se roage iarăși cu
multă rîvnă către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca
și mai înainte.
Dezbrăcîndu-se Ecaterina de omul cel vechi și îmbrăcîndu-se
în haina înnoirii Duhului, s-a dus la casa sa și toată noaptea s-a rugat cu
lacrimi pînă cînd a adormit. Și atunci, iarăși a văzut pe Împărăteasa cerului
cu dumnezeiescul Prunc în brațe, Care căuta asupra Ecaterinei cu multă milostivire
și blîndețe. Și a întrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Său, zicînd: "Îți place
Ție Fiul meu, fecioara aceasta?" Iar El a răspuns: "Foarte plăcută îmi este,
pentru că acum este prealuminată și slăvită, pe cînd mai înainte era rușinată
și ocărîtă. Acum este bogată și înțeleaptă, pe cînd mai înainte era săracă
și nepricepută; acum o iubesc pe dînsa, pe cînd mai înainte o compătimeam;
și atît de mult o iubesc, încît voiesc să Mi-o logodesc mireasă".
Atunci Ecaterina a căzut la pămînt, zicînd: "Nu sînt vrednică,
Preaslăvite Stăpîne, a vedea împărăția Ta; ci mă învrednicește ca să fiu împreună
cu robii Tăi". Iar Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de
mîna cea dreaptă și a zis către Fiul său: "Dă-i Fiul meu, inel de logodnă
și o fă pe dînsa mireasa Ta, ca să o învrednicești împărăției Tale". Atunci
Stăpînul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicînd acestea: "Iată, astăzi
te primesc pe tine mireasa Mea veșnică; deci să păzești arvuna aceasta cu
dinadinsul și să nu mai primești nicidecum arvună de la alt mire pămîntesc".
Acestea zicînd Hristos Domnul, s-a sfîrșit vedenia. Și deșteptîndu-se
fecioara, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos și a primit
în inima ei atîta veselie și bucurie, încît din acel ceas s-a robit cu inima
ei de dumnezeiasca dragoste. Și atît s-a schimbat de minunat, încît nu mai
gîndea nicidecum la lucrurile pămîntești, ci numai la preaiubitul său Mire
cugeta ziua și noaptea. Pe Acela Îl dorea și de la Acela se povățuia întotdeauna.
În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de
lege care avea rîvnă fără măsură pentru nesimțitorii zei, fiind el însuși
nesimțitor. Și voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetățile
și laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dînsul cu
jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulțime de popor fără
de număr, aducînd fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alții oi, iar
cei săraci păsări și altele asemenea. Iar cînd a sosit ziua urîtei prăznuiri,
a jertfit mai întîi nebunul împărat o sută și treizeci de junci iar ceilalți
domni și boieri au jertfit mai puțin și fiecare om aducea jertfa după puterea
sa. Deci, s-a umplut toată cetatea de răcnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau
și de mirosul din fumul jertfelor, încît pretutindeni era strîmtorare și tulburare
și tot văzduhul era necurat.
Săvîrșindu-se acestea și văzînd binecredincioasa și preafrumoasa
Ecaterina atîta înșelăciune și pierzare de suflete omenești, s-a rănit cumplit
la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască
rîvnă, a luat cu sine puține slugi și a mers la capiștea unde se săvîrșeau
jertfele. Iar cînd a stat în ușile capiștei, a atras privirile tuturor prin
frumusețea ei, ceea ce era mărturie a frumuseții ei celei dinlăuntru. Apoi
a vestit pe împăratul că are să-i spună un cuvînt foarte de folos. Iar el
a poruncit să intre.
Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întîi i s-a plecat,
dîndu-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis: "Cunoaște, o, împărate, înșelăciunea
cu care v-ați înșelat de diavoli, de slujiți ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioși
și nesimțitori. Cu adevărat mare rușine este a fi cineva atît de orb și de
nesimțitor, ca să se închine unor urîciuni ca acestea. Măcar crede pe înțeleptul
tău Diodor care grăiește că zeii voștri au fost odinioară oameni și și-au
sfîrșit viața lor ticăloșește; și pentru niște lucruri vestite ce au făcut
ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neștiind gîndul
strămoșilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui și părîndu-li-se
că este un lucru de mare cinste și de bună cuviință, au început a se închina
lor ca unor zei; de care și Plutarh Hironeanul se îngrețoșase și-i trecea
cu vederea.
Drept aceea, crede măcar învățătorilor noștri, o! împărate,
și nu fii pricină pierzării atîtor suflete pentru care ai să moștenești munca
cea veșnică. Ci cunoaște pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor,
fără de început și fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut
om pentru mîntuirea noastră. Prin El împărații împărățesc, țările se îndreptează
și toată lumea împreună se bucură și cu singur cuvîntul Lui toate s-au zidit.
Acestui Dumnezeu preaputernic și preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea,
nici nu se veselește de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai poruncește
ca să păzim poruncile Lui neclintite".
Acestea auzindu-le împăratul, s-a mîniat foarte și a rămas
fără de răspuns mult timp. Apoi, neputînd a se împotrivi cuvintelor ei a zis:
"Lasă-ne acum să ne săvîrșim jertfa și după aceasta vom asculta cuvintele
tale".
Deci, săvîrșind necredinciosul împărat praznicul său cel
păgînesc, a poruncit să aducă pe sfînta fecioară la palatul împărăției sale
și a zis către dînsa: "Spune-ne nouă, fecioară, cine ești tu și ce sînt cuvintele
pe care le-ai grăit către noi?" Eu sînt fiica împăratului celui ce a fost
mai înainte de tine și mă cheamă Ecaterina. Am învățat tot meșteșugul cărților
ritoricești, filosofice și a măsurării pămîntului și alte înțelepciuni, dar
pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sînt deșarte și nefolositoare
și am voit a mă face mireasa Stăpînului Hristos, care grăiește prin proorocul
Său acestea:
Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința știutorilor
o voi lepăda. Iar împăratul s-a mirat de înțelepciunea ei și, văzînd la
dînsa atîta bună cuviință și frumusețe, i se părea că nu este născută din
părinți muritori, ci o zeiță din zeii pe care-i cinstea el; încît abia a vrut
să creadă că a ieșit din pămînteni așa frumusețe negrăită, de a cărei frumusețe
rănindu-se, a început a-i grăi cuvinte de desfrînare.
Iar Sfînta, cunoscînd gîndul lui cel fărădelege, a zis către
dînsul: "Diavolii pe care îi cinstiți ca pe niște zei, aceia vă înșeală și
vă atrag la pofte dobitocești; iar eu mă socotesc a fi pămînt sau tină, zidită
de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa. Și m-a cinstit cu această frumusețe,
ca din aceasta mai vîrtos să se minuneze oamenii de înțelepciunea Ziditorului,
cum într-o față atît de proastă și făcută din tină, a putut să dea o bună
înțelegere și frumusețe ca aceasta".
Atunci s-a supărat împăratul de aceste cuvinte ale ei și
a zis: "Nu grăi de rău zeii care au slavă nemuritoare". Iar sfînta a răspuns
împotrivă: "Dacă vei vrea să scuturi puțin de pe minte negura și întunericul
înșelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi și vei cunoaște pe adevăratul
Dumnezeu al Cărui nume, numai dacă se grăiește de cineva sau dacă se însemnează
Crucea Lui în văzduh, izgonește pe zeii tăi și-i sfărîmă. Și de vei porunci,
îți voi arăta adevărul aievea".
Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească
cu dînsa, temîndu-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înțelepte și să-l
rușineze, ci a zis acestea: "Nu este cu cuviință împăratului a vorbi cu femeile,
ci voi aduna filosofii cei înțelepți ca să vorbească cu tine; și atunci vei
cunoaște neputința ghiciturilor tale și vei crede în dogmele noastre".
Zicînd acestea a poruncit să păzească pe sfînta fecioară
cu dinadinsul. Și îndată a trimis cărți prin toate cetățile stăpînirii sale,
în acest fel: "Împăratul Maximin, înțelepților filosofi și ritori care vă
aflați sub stăpînirea noastră, bucurați-vă! Toți care slujiți preaînțeleptului
zeu Ermi și chemați pe muze, pricinuitoarele înțelepciunii, veniți la mine
să astupați gura unei femei preaînțelepte, care s-a arătat zilele acestea
și batjocorește pe marii zei, numind faptele lor basme și bîrfeli. Deci, arătați-vă
înțelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriți între oameni
iar de la mine să primiți răsplată și daruri pentru osteneala voastră.
Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleși și mai înțelepți,
cincizeci la număr, isteți cu mintea în înțelepciune și puternici în grai,
cărora împăratul le-a zis astfel: "Gătiți-vă cu sîrguință și fără de lenevire
spre o nevoință cu bărbăție împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteți
birui în cuvinte; și nu fiți cu nebăgare de seamă și să socotiți că aveți
să vorbiți cu o femeie, ci ca și cum ați avea a sta împotrivă unui nevoitor
cu bărbăție și preaînțelept, așa să puneți toată sîrguința și să vă arătați
înțelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covîrșește în
înțelepciune chiar și pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca și cum ați avea
a vă lupta cu un filosof, să puneți multă sîrguință, și dacă o veți birui,
apoi mari daruri vă voi da; iar de veți fi biruiți, apoi vă veți umplea de
negrăită rușine și în loc de daruri veți primi moarte cumplită".
Zicînd acestea împăratul, un ritor care era mai vestit și
mai înțelept, a răspuns zicînd: "Nu te teme, împărate, că deși este isteață
la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvîrșită în înțelepciune și în
meșteșugul iscusitei retorici; poruncește numai să stea înaintea noastră și
vei vedea că îndată ce va vedea atîția ritori și filosofi, se va rușina".
Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie și
de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneață va birui pe fecioara cea plină
de blîndețe și de dumnezeiască înțelepciune.
Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfînta Ecaterina înaintea
lor - fiind adunată la priveliște mulțime de popor -, vrînd să vadă și să
audă acea dispută de cuvinte. Dar mai înainte, pînă a nu ajunge trimișii la
sfînta, a venit la dînsa din cer Arhanghelul Mihail și a zis: "Nu te teme,
prunca Domnului, căci Domnul tău îți va da mai multă înțelepciune, ca să biruiești
cu pricepere pe cei cincizeci de ritori și nu numai aceia ci și mulți alții
vor crede prin tine în Hristos și toți vor primi cununa muceniciei".
Acestea zicîndu-i îngerul, s-a dus. Și venind trimișii au
luat-o și au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor și a toată priveliștea.
Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mîndrie către Sfînta Ecaterina:
"Tu ești aceea care fără de rușine și fără de minte ocărăști pe zeii noștri?"
Iar sfînta i-a răspuns cu blîndețe: "Eu sînt, însă nu fără de rușine, nici
fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură și iubire de adevăr grăiesc acestea,
că zeii voștri sînt nimicuri". Dar ritorii au zis:
"De vreme ce marii făcători de stihuri, poeții, îi lăudau
pe zeii cei înalți, deci cum grăiește limba ta cu atîta îndrăzneală asupra
lor, de la care ai luat atîta înțelepciune și te-ai împărtășit de dulceața
darurilor lor?" Însă ea a răspuns: "Eu nu de la zeii voștri ci de la Unul
adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înțelepciune și viață, am darul
înțelepciunii. Și dacă cineva se teme de Dînsul și păzește dumnezeieștile
Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voștri și
poveștile voastre sînt vrednice de rîs și de ocară și pline de înșelăciune.
Însă spune-mi, care sînt marii făcători de stihuri ai tăi și cum i-au numit
pe ei zeii?"
Ritorul a zis: "Mai întîi preaînțeleptul Homer, rugîndu-se
către Die, grăiește: "Prea slăvite Zeus, prea mare zeule și alți zei fără
de moarte". Asemenea și preaslăvitul Orfeu, mulțumind lui Apolon, grăiește
acestea: "O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre
toți privești și împărățești peste cei muritori și peste cei fără de moarte;
soare care te ridici cu aripi de aur!" În acest fel cinsteau pe zei cei dintîi,
și marii și slăviții făcători de stihuri, și aievea i-au numit pe ei fără
de moarte. Deci tu nu te înșela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui
Dumnezeu, căci nimeni din înțelepții cei de demult nu L-au numit Dumnezeu
și nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu".
Sfînta Ecaterina a răspuns: "Același Homer al vostru grăiește
în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înșelător și viclean și
că au vrut să-l lege alți zei, adică Hera, Poseidon și Atena, de n-ar fi fugit
să se ascundă. Asemenea și multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voștri
arată cărțile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit nici unul
din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi deși nu se cade
a cerceta mult despre Dînsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul
cerului și al pămîntului, al mării, al soarelui, al lunii și a tot neamul
omenesc, neajuns, neurmat și negrăit; dar pentru o mai învederată încredințare,
voi arăta dovezi din cărțile voastre.
Ascultă ce grăiește despre dînsul prea înțeleapta voastră
Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui întrupare și despre mîntuitoarea
răstignire: "Va veni mai tîrziu cineva pe acest pămînt și va fi trup fără
de păcat, cu hotarele dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile
cele nevindecate, și Acestuia I se va face zavistie de către poporul cel necredincios
și va fi spînzurat la înălțime, ca și cum ar fi fost vrednic morții". Ascultă
și pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos,
adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: "Unul Cel ceresc mă silește
pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; și Cel ce a pătimit este
Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a pătimit, căci amîndouă sînt, și muritor
cu trupul și străin de stricăciune, același Dumnezeu este bărbat, răbdînd
toate de la cei muritori, adică cruce, ocară și îngropare".
Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care
este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El și pururea deoființă,
început, rădăcină și izvor al tuturor bunătăților zidite; a zidit lumea din
neființă în ființă și o chivernisește pe dînsa și, fiind de o ființă cu Tatăl,
S-a făcut om pentru noi și a umblat pe pămînt, arătînd, învățînd și bine făcînd
oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulțumitori, ca să deslege
osîndirea cea dintîi și să primim îndulcirea și fericirea cea de demult.
Și astfel, iarăși ne-a deschis ușile raiului ce au fost încuiate
și, înviind a treia zi, S-a înălțat la cer, de unde a trimis Duhul Sfînt ucenicilor
Săi. Iar ei, mergînd în toată lumea, au propovăduit dumnezeirea Lui, în care
și ție, filosofule, ți se cade a crede, ca să cunoști pe adevăratul Dumnezeu
și să fii rob al Aceluia, Care este milostiv și mult îndurat și pe cei ce
au greșit îi cheamă, zicînd: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați
și Eu vă voi odihni.
Deci, crede măcar pe învățătorii și pe zeii tăi, pe Platon,
pe Orfeu și pe Apolon, care au mărturisit curat și luminat pe Hristos Dumnezeu.
Acestea și multe altele ca acestea grăind preaînțeleapta
Ecaterina, s-a spăimîntat filosoful, rămînînd fără răspuns și neputînd să
mai grăiască ceva împotrivă. Iar împăratul, văzîndu-l biruit, minunîndu-se,
a poruncit celorlalți să vorbească cu sfînta fecioară. Dar ei s-au lepădat,
zicînd: "Nu putem sta împotriva adevărului, căci dacă începătorul nostru a
tăcut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?" Atunci împăratul mîniindu-se,
a poruncit să aprindă un foc mare în mijlocul cetății pentru ca să ardă pe
toți filosofii și ritorii. Însă ei, auzind judecata și răspunsul împăratului
asupra lor, au căzut la picioarele sfintei, cerînd să se roage pentru dînșii
către Unul adevăratul Dumnezeu, ca să le ierte toate cîte au greșit din neștiință
și să-i învrednicească de Sfîntul Botez și de darul Preasfîntului Duh.
Sfînta, umplîndu-se de bucurie, a zis către dînșii: "Cu adevărat
sînteți fericiți, căci lăsînd întunericul, ați cunoscut lumina cea adevărată
și, trecînd cu vederea pe acest împărat stricăcios de pe pămînt, v-ați apropiat
de Cel ceresc. Deci, să nădăjduiți fără îndoială spre mila Lui și să credeți
că focul cu care vă înfricoșează păgînii vă va fi vouă botez și scară care
vă înalță la cer. În acest foc curățindu-vă de toată necurăția trupului și
a duhului, vă veți afla ca niște stele luminate și curate înaintea slavei
Împăratului și veți fi iubiții Lui prieteni".
Zicînd acestea Sfînta, i-a bucurat cu această nădejde și
a însemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adică cu Sfînta Cruce.
Apoi au mers cu bucurie spre chinuire și, luîndu-i ostașii, i-au aruncat în
foc, în a șaptesprezecea zi a lunii noiembrie. Făcîndu-se seară, au mers niște
oameni binecredincioși și iubitori de Dumnezeu ca să adune moaștele lor și
i-au aflat pe toți întregi, căci nici părul capului lor n-a fost ars; pentru
care mulți s-au întors la adevărata cunoștință, iar moaștele lor le-au îngropat
cu cinste la un loc cuviincios.
Dar împăratul avea purtare mare de grijă pentru Sfînta Ecaterina
în ce chip ar putea s-o întoarcă la a sa păgînătate. Și nesporind nimic cu
silogismele filosofice, a început cu îmbunări și vicleșuguri a o amăgi, zicînd:
"Ascultă, fiică bună, te sfătuiesc ca un părinte iubitor de fii, închină-te
marilor zei și mai vîrtos muzicescului Ermi, care te-a împodobit cu atîtea
daruri filosofice, și eu voi împărți cu tine împărăția mea, martori îmi sînt
zeii, și îți voi da jumătate din stăpînirea mea și vei viețui împreună cu
mine, veselindu-te neîncetat".
Iar Sfînta, ca o înțeleaptă ce era, pricepînd gîndul, vicleșugul
și înșelăciunea lui, a zis către dînsul: "Leapădă, o, împărate, vicleșugul
și nu te asemăna vulpii; pentru că eu ți-am spus o dată că sînt creștină și
m-am logodit cu Hristos; pe Dînsul Îl am Mire și Sfetnic și frumusețea fecioriei
mele. Deci, mai mult poftesc hainele mucenicești decît porfira împărătească".
Împăratul iarăși a zis: "Mă silești, deși nu voiesc, să-ți necinstesc vrednicia
ta și trupul tău să-l înfășor cu multe răni".
Dar Sfînta a răspuns: "Fă ce voiești, pentru că, cu această
ocară vremelnică, îmi vei mijloci mie slava cea veșnică și mulțime de popor,
precum nădăjduiesc, va crede prin mine în Hristosul meu. Și din palatul tău
mulți vor merge împreună cu mine în sfințitele cămări cerești". Acestea a
proorocit Sfînta, iar Dumnezeu, Care privește din înălțime, a adus la îndeplinire
proorocia ei.
Atunci împăratul, mîniindu-se foarte, a poruncit să dezbrace
de pe dînsa porfira și așa s-o bată fără milă cu vine de bou. Deci au bătut-o
slugile pe Sfînta Muceniță Ecaterina două ceasuri peste spate și peste pîntece,
pînă ce s-a umplut de răni tot trupul ei cel fecioresc și s-a făcut fără chip
în bătăi, ea, care mai înainte era atît de frumoasă. Iar sîngele ei curgea
șiroaie și s-a înroșit pămîntul de dînsul. Dar Sfînta stătea cu bărbăție și
vitejie, încît toți cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urmă a poruncit
fiara cea cumplită ca s-o ducă în temniță și să nu-i dea mîncare pînă cînd
se va mai gîndi cu ce fel de munci s-o piardă pe dînsa.
Augusta, soția împăratului, avea însă mare dorință să vadă
fața Sfintei Ecaterina, căci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune,
de înțelepciunea și de bărbăția ei; iar mai vîrtos, că avusese o vedenie în
somn, din care pricină s-a rănit cu inima spre dragostea ei, încît nu mai
putea nici să doarmă. Ieșind împăratul din cetate pentru o pricină și zăbovind
acolo cîteva zile, împărăteasa a avut prilejul să dobîndească ceea ce dorea.
Căci era acolo un boier mare, credincios prieten al împăratului, cu dregătoria
voievod, anume Porfirie, om foarte înțelept. Acestuia i-a mărturisit Augusta
gîndul său, în taină, zicîndu-i acestea:
"Într-una din nopțile trecute am văzut în vedenie pe Ecaterina,
șezînd în mijlocul multor tineri și fecioare frumoase, îmbrăcată în haine
albe; și atîta strălucire ieșea din fața ei, încît nu puteam privi la dînsa.
Iar ea m-a așezat aproape de dînsa și mi-a pus pe cap o cunună de aur, zicîndu-mi:
"Stăpînul Hristos îți trimite ție această cunună". De atunci am atîta dorință
ca să o văd, încît nu aflu odihnă inimii mele. Rogu-te dar, fă în vreun chip
ca să o văd în taină". Iar Porfirie i-a răspuns: "Eu voi împlini dorința ta
împărătească". Deci, făcîndu-se noapte, voievodul a luat cu sine două sute
de ostași și a mers la temniță împreună cu împărăteasa și dînd străjerilor
bani, au intrat la Sfînta.
Cînd a văzut-o împărăteasa, s-a mirat de strălucirea feței
ei, care înflorea cu dumnezeiescul dar. Căzînd degrabă la picioarele ei, cu
lacrimi în ochi a început a zice acestea: "Acum sînt împărăteasă fericită,
că m-am învrednicit a te vedea, lucru foarte mult dorit sufletului meu; și
însetam ca cerbul să aud limba ta cea izvorîtoare de miere. Și acum, fiindcă
m-am învrednicit a dobîndi ceea ce am dorit, nu mă voi mai mîhni, chiar dacă
m-aș lipsi și de împărăție și de viață. Căci mă bucur cu inima și cu sufletul,
privind la atîta strălucire ce răsare din preafrumoasa ta față. Fericită ești
tu și vrednică de laudă că te-ai lipit de un Stăpîn ca Acesta, de la Care
primești atîtea daruri".
Iar Sfînta i-a răspuns, zicînd: "Fericită ești și tu, o!
împărăteasă pentru că văd cununa capului tău, ridicată la înălțime de cetele
îngerești, pe care după trei zile o vei primi pentru puțina pătimire ce vei
răbda, ca să mergi la adevăratul Împărat și să împărățești cu El veșnic".
Iar ea a zis către dînsa: "Mă tem de munci și mai vîrtos de bărbatul meu,
căci este foarte aspru și fără de omenie". Zis-a ei Sfînta: "Îndrăznește,
că vei avea pe Hristos în inima ta, Care îți va ajuta ca să nu se atingă nici
o muncă de sufletul tău. Căci numai puțin va boli trupul tău, cîtăva vreme
și apoi se va odihni acolo veșnic".
Acestea zicînd Sfînta, a întrebat-o pe ea Porfirie, zicînd:
"Ce dăruiește Hristos celor care cred într-Însul? Pentru că voiesc și eu să
cred într-Însul și să fiu ostașul Lui". Zis-a lui Sfînta Muceniță: "Dar n-ai
citit sau n-ai auzit Scriptura creștinească?" Iar Porfirie a răspuns: "Eu
din copilăria mea tot cu războiul m-am îndeletnicit și de alte lucruri n-am
avut purtare de grijă". Zis-a lui Sfînta: "Nu poate limba să mărturisească
bunătățile pe care le-a gătit Preabunul și Iubitorul de oameni Dumnezeu celor
ce-L iubesc pe El și păzesc poruncile Lui".
Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negrăită și a crezut
în Hristos, împreună cu cei două sute de ostași și cu împărăteasa. Și sărutînd
toți cu bună cucernicie pe muceniță, s-au dus. Iar milostivul și iubitorul
de oameni Hristos, n-a lăsat pe sfînta Sa mireasă nebăgată în seamă atîtea
zile ci, ca un părinte iubitor de fii, avea purtare de grijă de dînsa și-i
trimitea în toate zilele hrană, printr-o porumbiță. Apoi, chiar Hristos a
venit de a cercetat-o cu mare slavă și cu multe cete cerești. Și mai mult
a întărit bărbăția ei și a umplut-o de îndrăzneală, zicînd: "Nu te teme, iubita
Mea mireasă, pentru că Eu sînt cu tine și prin răbdarea ta pe mulți vei întoarce
către Mine, și de multe cununi te vei învrednici". Cu astfel de cuvinte mîngîind-o
pe ea Domnul, S-a dus.
A doua zi, șezînd împăratul la judecată, a poruncit să o
aducă pe muceniță, care a intrat în curțile împărătești cu lumina cea strălucitoare
și cu atîtea daruri duhovnicești, încît cei ce stăteau înainte se minunau
de strălucirea frumuseții ei. Și s-a minunat împăratul foarte tare, văzînd
că n-a slăbit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumusețea feții sale în atîtea
zile, socotind că i-a dat cineva hrană în temniță și de aceea voia să pedepsească
pe străjeri. Dar Sfînta Ecaterina, ca să nu fie alții munciți fără vină pentru
dînsa, a mărturisit adevărul, zicînd: "Să știi, împărate, că mie nu mi-a dat
hrană vreo mînă omenească, ci Stăpînul meu Hristos, Care îngrijește de robii
Săi. Acela m-a hrănit pe mine".
Deci, mirîndu-se împăratul de o frumusețe ca aceea, a vrut
să o ispitească pe dînsa iarăși cu îmbunări și cu vicleșug, zicîndu-i acestea:
"Ție ți se cade să împărățești, fiica mea, căci ești doamnă în chipul soarelui,
care și pe Artemida o covîrșești cu frumusețea. Vino dar de jertfește zeilor,
ca să împărățești cu noi și să ai viață plină de bucurie. Rogu-te, nu voiesc
a-ți pierde cu muncile o așa podoabă și frumusețe". Sfînta a zis: "Eu sînt
pămînt și cenușă și toată frumusețea ca o floare se veștejește și ca visul
piere prin boală sau de bătrînețe; iar după moarte cu totul putrezește. Deci
nu te îngriji de buna cuviință și de frumusețea mea".
Acestea vorbindu-le Sfînta Ecaterina cu împăratul, un eparh
cu numele Hursaden, aspru cu obiceiul, tiran și chinuitor nemilostiv, vrînd
să arate către împăratul dragoste și bună voire, a zis: "Eu, împărate, am
aflat o muncă prin care vei birui pe această fecioară. Poruncește să se facă
patru roți de lemn într-o osie și să bată împrejur sulițe ascuțite și alte
fiare ascuțite; două roți să se întoarcă în stînga și două în dreapta, iar
în mijlocul lor să fie fecioara legată. Și așa, întorcîndu-se roțile, să-i
zdrobească trupul ei. Însă mai întîi să se întoarcă roțile singure înaintea
fecioarei, pentru ca, văzîndu-le, să se teamă de munca cea cumplită și să
se plece la voia ta; iar de nu, apoi să primească amară moarte".
Plăcînd împăratului sfatul eparhului, a poruncit să facă
acel fel de roți. Și fiind adusă sfînta la acea cumplită muncă, a întors roțile
cu multă nevoie înaintea ochilor ei, ca să o înfricoșeze. Apoi a zis tiranul
către dînsa: "Oare vezi ce muncă ți s-a pregătit, în care vei lua moarte amară,
de nu te vei închina zeilor?" Iar ea a răspuns: "De multe ori ți-am spus gîndul
meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fă ceea ce voiești".
Văzînd el că nu poate să o înfricoșeze cu nimic și să o întoarcă
de la Hristos, a poruncit să o lege între roți și să le întoarcă repede, pentru
ca, cu acele fiare ascuțite, să fie zdrobită în bucăți și să moară cu cumplită
moarte. Deci începîndu-se acea muncă, îndată s-a pogorît îngerul Domnului
din cer și a dezlegat pe Sfînta din legături, iar roțile le-a sfărîmat în
bucăți, iar acelea, sărind din locul lor, pe mulți păgîni rănindu-i, i-au
omorît. Iar poporul ce era de față, văzînd acea minune preamărită, striga:
"Mare este Dumnezeul creștinilor!" Dar împăratul se întunecase de mînie și
iarăși se gîndea ca să afle asupra muceniței vreo muncă mai nouă.
Împărăteasa, auzind acea minune, a ieșit din camera ei și
a început a mustra pe împăratul, zicînd: "Cu adevărat ești nebun și fără de
minte, dacă îndrăznești a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, și a munci pe roaba
Lui cu nedreptate!" Acestea fără nădejde, auzindu-le împăratul, s-a sălbăticit
de mînie și s-a făcut fără de omenie, mai mult decît toate fiarele. Și, lăsînd
pe Sfînta Ecaterina, și-a întors mînia asupra soției sale, uitîndu-și dragostea
cea firească față de dînsa.
Deci a poruncit ca să aducă o ladă mare și să o umple cu
plumb, ca să fie nemișcată. Acolo a pus sînii femeii sale, între capac și
ladă și a bătut cuie prin capac și prin ladă, străpungîndu-i, încît i s-a
pricinuit o durere nespusă și i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericita Augusta,
răbdînd acea durere negrăită, se bucura, pătimind pentru adevăratul Dumnezeu,
către Care se și ruga ca să-i trimită ajutor din înălțime.
Deci, rupîndu-se sînii ei, curgea sîngele ca un izvor și
toți care erau de față s-au umplut de jale și-i durea inima pentru aceea care
pătimea munca cea mai amară și mai nesuferită. Iar tiranul cel nemilostiv
n-a miluit pe soția sa, ci a poruncit să-i taie capul cu sabia. Dar ea primind
cu bucurie osînda aceasta a zis către Sfînta Ecaterina: "Roaba adevăratului
Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine!" Iar aceea a zis: "Mergi cu pace, ca să
împărățești cu Hristos în veci!" Și astfel a fost tăiată fericita împărăteasă
afară din cetate în ziua de douăzeci și trei a lunii noiembrie. Iar voievodul
Porfirie, luînd noaptea trupul ei, l-a îngropat cu cinste. Iar a doua zi a
stat înaintea împăratului, împreună cu ostașii cei ce crezuseră în Hristos,
și a zis: "Și noi sîntem ostași ai marelui Dumnezeu".
Aceasta nerăbdînd împăratul să audă, a oftat din adîncul
inimii, zicînd: "Vai, am pierit, că m-am păgubit de minunatul Porfirie!" Apoi,
întorcîndu-se către ceilalți ostași, a zis: "Și voi, ostașii mei preaiubiți,
v-ați înșelat și v-ați îndepărtat de zeii părintești? Dar cu ce v-au greșit
vouă zeii de i-ați părăsit pe dînșii?" Iar ei nu i-au răspuns lui cuvînt,
ci numai Porfirie a zis: "Pentru ce lași capul și întrebi picioarele? Vorbește
cu mine". Iar el a zis: "Cap rău, tu ești pricina pierzării lor". Și neputînd
mai mult a grăi de mînie, a poruncit să le taie capetele tuturor; și așa s-au
sfîrșit. Deci, s-a împlinit proorocia Sfintei Ecaterina, care a zis împăratului:
"Că mulți din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu".
După acestea, aducînd muncitorul pe Ecaterina la divan, a
zis către dînsa: "Multă supărare și pagubă mi-ai făcut! Tu ai înșelat pe femeia
mea și pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea oștilor mele
și alte multe răutăți mi s-au întîmplat mie prin tine și se cădea îndată fără
de milă să te omor; dar te iert pentru că îmi este milă a te pierde pe tine,
o fecioară atît de frumoasă și înțeleaptă. Deci, fă-mi voia, iubita mea! Jertfește
zeilor ca să te fac împărăteasă și niciodată nu te voi mai supăra, nici voi
face vreun lucru fără de sfatul tău. Și vei viețui împreună cu mine într-atîta
veselie și fericire, în care nici una din împărătese n-a fost vreodată".
Acestea și multe altele grăia vicleanul, căutînd să înșele
pe mireasa lui Hristos cea aleasă. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele înșelătoare
să o despartă de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legătura dragostei
celei adevărate. Apoi, văzînd că nici cu momeli, nici cu făgăduințe, nici
cu îngroziri, nici cu munci nu poate să o înduplece pe cea mai tare decît
diamantul, a dat asupra ei hotărîrea să-i fie tăiat capul afară din cetate.
Deci, luînd-o ostașii, au dus-o la locul de chin. Și mergea
în urma ei popor mult, bărbați și femei, plîngînd pentru dînsa, căci avea
a se pierde, precum ziceau ei, o tînără preafrumoasă și prea înțeleaptă. Iar
cele mai alese dintre femei și de neam bun ziceau către dînsa, tînguindu-se:
"O, preafrumoasă și prealuminată fecioară, pentru ce ești așa de aspră cu
inima și cinstești mai mult moartea decît viața aceasta preadulce? Și pentru
ce-ți pierzi în deșert și fără de vreme floarea tinerețelor tale? Oare nu
este mai bine să asculți pe împăratul și să te îndulcești de atîtea bunătăți
în viața aceasta, decît să mori ticăloșește?"
Iar ea a răspuns: "Lăsați plînsul cel fără de folos și mai
vîrtos vă bucurați, că eu văd acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Făcătorul
și Mîntuitorul meu, Care este frumusețea mucenicilor, cununa și slava mea.
Și mă cheamă către frumusețea raiului cea negrăită, ca să împărățesc împreună
cu Dînsul și să mă veselesc în veacul cel fără de sfîrșit. Deci nu plîngeți
pentru mine, ci plîngeți pentru voi, căci pentru necredința voastră aveți
să mergeți în focul cel fără de sfîrșit, ca să vă munciți în veci".
Apoi, ajungînd la locul de tăiere, a făcut rugăciunea aceasta:
"Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulțumescu-Ți că ai pus pe piatra
răbdării picioarele mele și ai îndreptat pașii mei. Tinde-Ți acum prea cinstitele
Tale palme pe care le-ai întins pe Cruce și primește sufletul meu, pe care
l-am adus Ție ca jertfă, pentru dragostea Ta. Adu-Ți aminte, Doamne, căci
trup și sînge sînt, și nu lăsa greșelile mele cele făcute din neștiință, ca
să fie arătate de cumpliții ispititori la înfricoșata Ta judecată, ci spală-le
cu sîngele pe care-l vărs pentru Tine și rînduiește ca trupul acesta, care,
rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmașii tăi cei ce mă prigonesc.
Caută dintru înălțimea Ta, Doamne, și asupra poporului acestuia
ce stă înainte și-l povățuiește la lumina cunoștinței Tale. Și acelora care
vor chema prin mine numele Tău Cel preasfînt, dă-le toate cererile cele spre
folos, pentru ca de toți să se laude măririle Tale în veci".
Astfel rugîndu-se, a zis chinuitorului: "Săvîrșește-ți porunca!"
Iar el, întinzînd sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; și a curs din rană lapte
în loc de sînge. Iar cinstitele ei moaște le-au luat în acel ceas sfinții
îngeri, precum s-a văzut de credincioșii cei vrednici și le-au dus cu cinste
în Muntele Sinai, în slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl și
cu Duhul Sfînt, într-o dumnezeire împărățește în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|