Cuviosul Varlaam, Egumenul Pecerskăi
(26 noiembrie)
Strălucind cu faptele cele bune în întunecoasa peșteră, Cuvioșii
părinții noștri Antonie, Teodosie și Nicon, cei trei luminători vrednici să
stea înaintea scaunului Preasfintei Treimi, venea la dînșii de multe ori -
îndulcindu-se de cuvintele curgătoare de miere ce ieșeau din gura lor -, fericitul
Varlaam, care era născut din părinți de neam bun și de Hristos iubitor, fiu
al lui Ioan cel întîi dintre boierii domnului Izaslav și a maicii sale Maria,
nepot lui Vișat celui slăvit și viteaz, strănepot lui Ostramir voievodul,
care strălucea cu tinerețea sa prin frumusețea trupească și curăția sufletească.
El a iubit foarte mult pe acei cuvioși părinți, încît a voit a locui cu dînșii
și a trece cu vederea toate cele din viața aceasta, slava și bogăția întru
nimic socotindu-le. Pentru că l-a înfricoșat cuvîntul Domnului cel urmat de
dînșii: Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decît bogatul
să intre în împărăția lui Dumnezeu.
De aceea, odată a descoperit Cuviosului Antonie gîndul său,
zicîndu-i: "Aș voi, părinte, dacă ar plăcea lui Dumnezeu, să fiu călugăr și
să viețuiesc cu voi". Răspuns-a lui starețul: "Bună este voirea ta, fiule,
și scopul plin de dar; însă, trebuie să te ferești ca nu cumva bogăția și
slava lumii acesteia să te întoarcă înapoi; pentru că nimeni, după cuvîntul
Domnului, punîndu-și mîna sa pe plug și căutînd înapoi, nu este îndreptat
în împărăția lui Dumnezeu". Încă și altele multe i-a vorbit starețul spre
folosul fericitului. Iar inima acestuia se aprindea mai mult de dragostea
lui Dumnezeu și așa s-a dus în casa sa.
Într-o zi, după vorbirea cu starețul, lăsîndu-și nu numai
părinții, ci și femeia cu care acum era logodit, și îmbrăcîndu-se în haine
luminoase și slăvite a încălecat pe cal și avînd împrejurul său slugi multe
și cai împodobiți înaintea sa, cu slavă mare a sosit la peșteră. Iar cuviosul
ieșind și închinîndu-se lui, cum se cuvine celor puternici, și el, la fel,
s-a închinat lor pînă la pămînt. Apoi, dezbrăcînd de pe sine haina cea boierească,
a pus-o înaintea picioarelor Cuviosului Antonie. La fel și caii cei împodobiți,
i-a pus înaintea lui, zicînd: "Iată, părinte, toate cele frumoase sînt deșertăciunea
în lumea aceasta. Deci, precum vei voi, așa să faci cu dînsele, căci eu le
socotesc pe toate a fi gunoaie, numai pe Hristos să-L dobîndesc. Și voiesc
să locuiesc cu voi în peștera aceasta și de acum nu mă voi mai întoarce în
casa mea".
Cuviosul Antonie a zis către dînsul: "Vezi, fiule, cui te
făgăduiești și al cui ostaș voiești să fii; căci iată nevăzut stau înainte
îngerii lui Dumnezeu, primind făgăduința și rugăciunile tale. Ferește-te ca
nu cumva tatăl tău, venind aici cu multă putere, te va scoate de aici, noi
neputînd să-ți ajutăm cu nimic; iar tu înaintea lui Dumnezeu te vei arăta
ca un mincinos și defăimător al Lui". Fericitul a răspuns: "Cred în Dumnezeul
meu, părinte, că de-ar voi chiar a mă munci tatăl meu, nu mă voi întoarce
la viața cea lumească, numai mă rog ție ca degrab să mă călugărești".
Atunci Cuviosul Antonie a poruncit fericitului Nicon să-l
tundă pe el și să-l îmbrace în haina cea călugărească. Iar el, după obicei
făcînd rugăciune, a tuns pe fericitul Varlaam și în haine monahicești l-a
îmbrăcat.
Înștiințîndu-se Ioan boierul, că fiul său cel iubit s-a tuns
în călugărie în peșteră, s-a mîniat foarte asupra cuvioșilor și, luînd slugi
multe, a alergat la acea sfîntă ceată în peșteră și pe toți i-a izgonit. Iar
pe fericitul Varlaam, fiul său, scoțîndu-l afară, a dezbrăcat de pe dînsul
sfînta mantie și a aruncat-o. Tot la fel și coiful mîntuirii, care era pe
capul lui, luîndu-l, l-a aruncat. Apoi l-a îmbrăcat cu haină luminoasă și
de mult preț precum se cuvine puternicilor. Dar fericitul îndată a aruncat-o
jos, nevrînd nici să o vadă; și așa a făcut de multe ori. Drept aceea a poruncit
tatăl său să-i lege mîinile și să-l îmbrace în aceeași haină și așa să meargă
prin cetate în casa sa.
Iar el, cu adevărat arzînd de dragostea lui Dumnezeu, mergînd
pe cale, a văzut noroi și degrab intrînd într-însul, cu dumnezeiescul ajutor
a aruncat haina cea de pe sine și cu picioarele sale a călcat-o în noroi,
călcînd cu dînsa și gîndurile cele rele ale vicleanului vrăjmaș. Apoi, intrînd
în casa lor, a poruncit tatăl său să stea cu dînsul la masă. Iar el și nevrînd
a șezut, dar nimic n-a gustat din bucate, ci ședea privind în jos. Apoi după
mîncare l-a trimis tatăl său în palatele sale, punînd slugi să-l păzească
să nu se ducă. După aceea a poruncit și femeii să se împodobească în toată
podoaba pentru înșelarea fericitului și să slujească înaintea lui. Iar adevăratul
plăcut al lui Hristos, Varlaam, intrînd în cameră a șezut într-un colț. Iar
femeia, precum i se poruncise, umbla pe dinaintea lui și îl ruga să șadă pe
patul său.
Văzînd el desfrînarea femeii și înțelegînd că pentru amăgirea
lui a pregătit-o tatăl său, a început a se ruga neîncetat în taina inimii
sale către Milostivul Dumnezeu, ca să-l izbăvească de înșelăciune. Și a petrecut
în locul acela trei zile, nesculîndu-se de acolo, nici bucate gustînd, nici
în haine îmbrăcîndu-se, ci în rasa de păr fiind. Iar Cuviosul Antonie și cei
ce fuseseră în peșteră cu dînsul, erau în mare mîhnire pentru dînsul și se
rugau lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu a auzit rugăciunea lor, precum zice
Scriptura: A strigat dreptul, iar Domnul l-a auzit pe el și din toate necazurile
l-a izbăvit.
Deci, văzînd răbdarea și smerenia fericitului, a întors inima
cea aspră a tatălui spre milă către fiul său. Căci spuseseră slugile tatălui,
zicînd: "Iată de patru zile nu mănîncă bucate, nici în haină nu se îmbracă".
Aceasta auzind-o tatăl său, s-a întristat pentru dînsul și, temîndu-se ca
să nu moară de foame și de răceală, l-a chemat pe el și cu dragoste sărutîndu-l,
l-a slobozit în peșteră. Și era atunci un lucru de mare mirare, căci plîngere,
tînguire și țipăt mare se auzea, ca după un mort. Tatăl și maica plîngeau
cu amar după fiu, pentru că se despărțeau de el; femeia se tînguia cu amar
după bărbat, căci se înstrăina de dînsul; slugile și slujnicele suspinau cu
durere după stăpîn, că-i lăsa pe ei. Și așa toți cu lacrimi îl petreceau.
Iar fericitul Varlaam, ca o pasăre izbăvindu-se din cursa vînătorilor,
degrabă a ajuns la peșteră. Și văzîndu-l cuvioșii părinți, s-au bucurat cu
bucurie mare și au preamărit pe Dumnezeu, că a auzit rugăciunea lor făcută
pentru dînsul.
După aceasta înmulțindu-se frații în peșteră, ca la doisprezece,
și văzînd Cuviosul Antonie vitejia de suflet a fericitului Varlaam și covîrșitoarea
faptă bună într-însul, mulțumea lui Dumnezeu că în tinerețile înflorite se
aflau roduri bătrînești și atîta dar, încît și celorlalți putea să le fie
povățuitor. Drept aceea, cu sfatul tuturor fraților celor din peșteră, l-a
pus în locul său egumen. Iar Cuviosul Antonie, precum se obișnuise a viețui
singur, nesuferind tulburarea, s-a mutat în alt loc ce era sub mînăstirea
cea nouă. Acolo săpîndu-și peșteră, s-a sălășluit într-însa, nevoindu-se în
liniște, și cu Dumnezeu totdeauna vorbind, unde și acum zace cinstitul său
trup.
Cuviosul părintele nostru Varlaam, luînd începătoria, cu
mari osteneli a început a se nevoi. Căci, adunîndu-se vreo douăzeci de frați
și nemaiputînd să încapă în vremea soborniceștii cîntări în peșteră, a luat
binecuvîntare de la Cuviosul Antonie și a făcut o biserică mică de lemn, a
Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, deasupra peșterii, pentru ca
într-însa, frații cei ce se liniștesc în peșteră să se adune la dumnezeiasca
cîntare. Și de atunci tuturor era arătat locul acela, căci mai înainte era
neștiută viața lor în peșteră.
După cîțiva ani, marele domn Izaslav Iaroslavici, care s-a
numit în Sfîntul Botez Dimitrie, a zidit o biserică de piatră și lîngă dînsa
a făcut mînăstire. Iar pe Prea Cuviosul Părintele nostru Varlaam, ca cel ce
era rudenie și în bunătățile călugărești iscusit, luîndu-l din peșteră, l-a
pus în mînăstirea sa egumen. Acolo cuviosul păștea bine și cu dumnezeiască
plăcere turma lui Hristos, nelăsîndu-și pravila sa cea întîi începută și la
care se deprinsese în peșteră. Mai ales îi învăța pe toți și-i ruga să se
nevoiască pentru mîntuirea sufletului cu toată osîrdia, iar mintea să și-o
aibă întotdeauna curată și neprihănită pentru Dumnezeu și pentru aproapele.
Văzînd Dumnezeu silința și grija cuviosului pentru frați,
I-a îmbogățit cu toate faptele bune. Apoi la multele sale nevoințe, Cuviosul
părintele nostru Varlaam a adăugat și pe aceasta, căci a voit să se ducă în
sfînta cetate a Ierusalimului. Deci, aflînd vreme cu bun prilej, s-a dus și
acolo, înconjurînd sfintele locuri și s-a întors în mînăstirea sa. Apoi iarăși,
după oarecare vreme, s-a dus la Constantinopol. Și acolo, înconjurînd toate
mînăstirile și cumpărînd cele de trebuință mînăstirii, s-a întors înapoi.
Mergînd pe cale și ajungînd la locurile sale, a căzut în
boală cumplită și ajungînd în cetatea Vladimirului, a intrat într-o mînăstire
ce este acolo aproape de cetate, care se cheamă Sfîntul Munte. Acolo a adormit
cu pace în Domnul și sfîrșitul vieții și-a luat, poruncind înaintea sfîrșitului
său, celor ce erau cu dînsul să-i ducă trupul în mînăstirea Pecerska și acolo
să-l așeze. Iar icoanele și toate cele cumpărate spre trebuința mînăstirii
să le dea în mîinile Cuviosului Teodosie, care lucru l-au și făcut, după porunca
fericitului; ale cărui cinstite moaște se află nestricate și pînă acum în
peșteră.
Cu ale căruia rugăciuni să ne învrednicim și noi ca în calea
vieții acesteia, toate după porunca Domnului făcîndu-le, moștenitori să ne
facem ai patriei noastre celei cerești, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia
I se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfînt în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|