Pătimirea Sfîntului Marelui Mucenic
Iacob Persul
(27 noiembrie)
Sfîntul Mucenic Iacob era din țara perșilor din cetatea ce
se chema Elani, născut din părinți creștini și crescut cu bună credință. Acesta
și-a luat de soție o femeie creștină și viețuia în multă bogăție și cinste
pentru că era iubit de împăratul perșilor, anume Isdegherd. Și a fost rînduit
de dînsul mai mare în palatele împărătești. Dar i s-a întîmplat să se înșele
cu facerile de bine cele multe și cu cinstirile împărătești și a cădea din
credință, încît a adus jertfă idolilor și s-a închinat lor împreună cu împăratul.
Auzind despre aceasta maica sa și femeia lui, au făcut o
scrisoare către dînsul și i-au trimis-o degrabă, în care scria așa: "O, ticălosule!
Pentru ce ai lăsat pe Dumnezeu, Împăratul cerului, pentru cinstea omenească?
Căci făcînd după plăcerea împăratului acestuia vremelnic, ai pierdut viața
cea fără de moarte. Și slujind împăratului acestuia stricăcios, te-ai lepădat
de Cel nestricăcios. Ai schimbat adevărul pe minciună, lăsînd credința în
Hristos și ai primit înșelăciunea diavolească.
Supunîndu-te împăratului celui muritor, ai trecut cu vederea
pe Judecătorul viilor și al morților. Pentru dragostea omenească, te-ai făcut
nevrednic dragostei lui Dumnezeu și ai căzut din nădejdea cea bună. Plîngem
și ne tînguim pentru tine, căci fiind fiu al luminii, acum te-ai făcut fiul
întunericului și al gheenei. Și să știi că dacă nu te vei întoarce către Dumnezeu,
apoi nu ai parte cu noi; pentru că nu voim a te mai vedea, fiind închinător
de idoli. Iar cînd îi va ajunge mînia lui Dumnezeu pe împărat și pe ai lui,
împreună cu dînșii te va ajunge și pe tine. Atunci vei plînge cu amar, văzîndu-te
chinuit în focul gheenei. Drept aceea, te rugăm cu lacrimi, întoarce-te către
Hristos și te sîrguiește a scăpa de urgia lui Dumnezeu care o să vină asupra
voastră".
Acest fel de scrisoare a fost dată lui Iacob de la maica
și de la soția sa, fiind el atunci cu împăratul afară din cetate. Iar el luîndu-o
și citind-o, s-a umilit grăindu-și în sine: "De vreme ce maica și soția mea
se înstrăinează de mine, deci ce-mi va fi veacul ce va să fie, cînd va veni
Dumnezeu să judece viii și morții și să răsplătească fiecăruia după faptele
lui?"
Citind iarăși scrisoarea cu sîrguință, a plîns foarte și
se tînguia pentru păcatul său. Apoi și-a zis în sine: "Știu ce voi face, ca
să nu piară pînă în sfîrșit sufletul meu. Voi petrece bătînd neîncetat în
ușa milostivirii lui Dumnezeu, pînă cînd îmi va deschide; căci știu că-mi
va deschide, pentru că este Îndurat și Milostiv și nu voiește moartea păcătosului,
ci primește cu bucurie pe cei ce se pocăiesc".
Astfel plîngînd el și acestea către sine zicînd, l-au văzut
niște păgîni și l-au cunoscut că este creștin. Apoi mergînd, au spus împăratului.
Iar împăratul, chemîndu-l îndată la sine, i-a zis: "Spune-ne nouă adevărul,
nazarinean ești?" Iar Iacob răspunse: "Este adevărat, sînt nazarinean!" Apoi
împăratul a zis: "Dar ești fermecător?" Iacob a răspuns: "Nu sînt fermecător,
ci creștin". Împăratul a zis: "Ticălosule și nemulțumitorule, oare n-ai primit
daruri și cinste de la mine și de la tatăl meu?" Iacob a răspuns: "Unde este
acum tatăl tău? Iată că trupul lui cel muritor se strică în pămînt, iar sufletul
lui este aruncat în iad".
Auzind acestea împăratul, s-a mîniat foarte tare și a zis
către dînsul: "Astfel de mulțumire dai dragostei mele cu care te-ai îndulcit
pînă acum și mie te împotrivești, iar pe tatăl meu îl grăiești de rău? Să
știi dar că ești vinovat de moarte. Dar nu te voi pierde cu sabia, ca să nu
mori îndată. Ci, muncindu-te cu felurite chinuri multă vreme, la crudă moarte
te voi da".
Sfîntul Iacob a răspuns: "Ceea ce te lauzi să faci, o! împărate,
aceea fă-o mai degrabă, căci să știi că nu mă sperie cuvintele tale, care
sînt asemenea vîntului ce bate în piatră. Nici îngrozirea ta nu mă înspăimîntă,
pentru că nu mă tem de moarte, știind că această moarte vremelnică nu este
moarte, ci somn. Căci ca din somn se vor scula din morminte toți oamenii la
înfricoșata venire a Hristosului meu". Iar împăratul a zis: "Să nu te înșele
nazarinenii care numesc moartea somn și învață a nu se teme de dînsa, de care
însă se tem și împărații. Sfîntul a răspuns: "Moartea drepților întru odihnă
va fi, iar vouă necredincioșilor și păcătoșilor începere a chinului celui
veșnic".
Atunci, chemînd împăratul pe sfetnicii și pe prietenii săi,
s-a sfătuit cu dînșii cu ce chinuri să-l piardă pe Iacob. După aceasta a dat
astfel de hotărîre asupra sfîntului ca să fie spre înfricoșarea și a altor
perși necredincioși, dintre care s-a despărțit Iacob cu credința, ca fiecare
mădular al său să primească deosebită chinuire, prin tăiere. Și luînd chinuitorii
pe Sfîntul după porunca împăratului, îl duceau la locul cel de chin pentru
ca să taie toate mădularele lui, unul cîte unul. În urma lui mergeau mulți
din cei cunoscuți, din boieri și din ostași și din cetate popor fără de număr,
ca să vadă pătimirea și sfîrșitul lui. Iar el, ajungînd la locul orînduit
a rugat pe chinuitori să-i dea puțină vreme să se roage. Și, ridicînd ochii
spre cer, s-a rugat, zicînd:
"Doamne Dumnezeul meu ascultă-mă pe mine robul Tău și căutînd
din înălțimea cea sfîntă a Ta, dă-mi tărie și putere în ceasul acesta pentru
ca să rabd durerile acestea și să-mi răsplătesc cu sîngele meu greșeala, căci
mă lepădasem de Tine făcătorul și Stăpînul meu. Acum îmi pare rău de aceasta
și mă întorc la Tine, Dumnezeul meu. Mărturisesc Preasfînt numele Tău și-mi
pun sufletul meu pentru Tine. Iar Tu, Doamne, trimite-mi ajutorul Tău spre
răbdare, ca să vadă vrăjmașii Tăi și să se rușineze, căci Tu, Doamne, m-ai
ajutat și m-ai mîngîiat".
Astfel rugîndu-se Sfîntul, s-au apropiat chinuitorii și,
dezbrăcîndu-l, i-au întins mîinile și picioarele și i-au zis: "Ce vei face
acum Iacobe, căci acum nu poți avea nici o scăpare pentru că așa este porunca
ca trupul tău să se taie în bucăți și chiar degetele mîinilor și picioarelor
și tot trupul tău de la grumaz pînă la glezne; iar mai pe urmă și capul îl
vom tăia. Deci socotește ce-ți este mai de folos: a te pleca voii împărătești
și a fi viu, întreg și sănătos? Sau a muri în aceste chinuri grele?"
Asemenea, și unii din prietenii lui plîngeau pentru el, zicînd:
"Pentru ce îți pierzi sufletul tău în deșert, cruță-te și nu-ți pierde frumoasele
tinereți; fă voia împăratului și închină-te zeilor lui, ca să fii viu, iar
Dumnezeului tău îi vei sluji în taină, precum vei vrea".
Iar Sfîntul, deschizînd gura, a zis: "Nu plîngeți pentru
mine, ci plîngeți pentru voi și pentru fiii voștri. Pentru că eu merg întru
odihna cea veșnică, iar voi vă veți duce să pieriți în veșnicele chinuri.
Căci zdrobindu-mi voi mădularele, îmi veți mijloci veșnica răsplătire negrăită
în ceruri, iar vouă mai multă muncă în iad, ca să vă ardeți în veac, împreună
cu dracii cărora vă închinați".
Atunci, unii din ispravnicii împărătești au început a bate
pe chinuitori, zicînd: "Ce stați, uitîndu-vă la dînsul? Începeți a face ceea
ce vi s-a poruncit". Și îndată unul, luînd mîna cea dreaptă a Sfîntului, i-a
tăiat degetul cel mare, iar fericitul privind la cer a zis: "Ajutorul meu
și nădejdea mea, Doamne Dumnezeul cel mare întru tărie, Care cu degetul Tău
cel dumnezeiesc izgonești dracii, primește acest deget care s-a tăiat pentru
Tine din îndemnarea drăcească, ca o ramură din copaci și fii mie milostiv
pentru că și din vie se taie mlădițele ca să înverzească vița, ca mai mare
să crească și mai mult rod să aducă".
Ispravnicului împărătesc, fiindu-i milă de dînsul, a zis:
"Cruță-te, Iacobe, ascultă porunca împăratului, căci iată tuturor ne pare
rău de tine; închină-te zeilor ca să fii viu. Iar pentru degetul ce ți s-a
tăiat, nu te întrista; căci sînt doctori, care te vor tămădui, dar nu voiesc
mai mult a-ți pierde sănătatea și frumusețea tinereților tale!"
Iar fericitul a zis către dînsul: "Au nu vezi vița de vie,
cînd i se taie mlădițele la vremea sa? Căci cînd începe a se încălzi pămîntul
de soare, lîngă fiecare tăietură odrăslește. Deci, dacă vița se taie pentru
ca la vremea viitoare să crească odrasla și să aducă rod, cu atît mai mult
omul cel credincios, fiind răsădit în via Dumnezeului Celui Preaînalt și unit
cu viața cea adevărată, cu Fiul lui Dumnezeu, Care a zis: Eu sînt vița
iar voi mlădițele. Fiind tăiat acum cu moartea cea vremelnică, va învia
întreg în veacul viitor, înverzind cu odrasla slavei nestricăcioase și aducînd
rodul răsplătirii celei veșnice".
Grăind acestea Sfîntul, s-a apropiat și i-a tăiat și al doilea
deget. Iar Sfîntul Iacob, răbdînd, a zis: "Primește, Doamne, și a doua ramură
din livada Ta, pe care a zidit-o dreapta Ta". Iar fața Sfîntului era luminată
și plină de bucurie, ca și cum s-ar fi îndulcit de veselie. Și tăindu-i și
al treilea deget, el a zis: "De trei ispite care sînt în lume izbăvindu-mă,
binecuvintez pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh și cu cei trei tineri mîntuiți
din foc, mă voi mărturisi Ție, Doamne și cu cetele mucenicilor voi lăuda numele
Tău, Hristoase".
Apoi i-au tăiat și al patrulea deget. Iar el a zis: "Cel
ce primești laudă de la patru viețuitori, primește pătimirea degetului al
patrulea, tăiat pentru mărturisirea Preasfîntului Tău nume". Tăindu-i și al
cincilea deget, a zis: "S-a săvîrșit veselia mea, ca la nunta celor cinci
fecioare înțelepte". Chinuitorii vrînd să-i taie și degetele de la mîna stîngă,
au început a zice către dînsul: "Cruță-ți măcar acum sufletul tău, Iacobe,
și nu te pierde, ci fă voia împăratului ca să fii întreg. Oare nu-ți este
mai bine a fi viu și întreg, decît a pătimi aceste chinuri și a muri? Iar
pentru pierderea unei mîini nu te mîhni, căci mulți oameni sînt în lume numai
cu o mînă și se îndestulează cu multe bogății și cu cinste și se îndulcesc
de tot binele pe pămînt".
Iar Sfîntul a zis: "Păstorii, cînd tund oile, tunzînd partea
din dreapta, oare lasă pe cea din stînga netunsă? Eu sînt oaie a turmei lui
Hristos, care m-am dat în mîinile voastre pentru Domnul meu, ca să-mi tundeți
mădularele mele ca pe o lînă; acum avînd mîna cea dreaptă tunsă, o voi cruța
pe cea stîngă? Nu voi cruța nici unul din mădularele mele; ci mă voi dezbrăca
de trupul meu stricăcios, pentru ca să mă îmbrac într-unul nestricăcios".
Și privind către cer, a zis: "Mic și prost sînt în fața Ta,
Doamne, Care, fiind Dumnezeu mare, Te-ai micșorat pe Tine, îmbrăcîndu-Te în
chipul nostru și ai răbdat pentru noi răstignire și junghiere. Nu pot, Stăpîne,
a urma patimilor Tale. Însă mă dau pentru Tine spre zdrobire și spre moarte,
pentru ca în vremea Învierii să mă ridici viu și întreg".
Zicînd acestea, s-a apropiat gealatul (chinuitorul) și i-a
tăiat degetul cel mare al mîinii stîngi. Iar el a zis: "Mulțumesc Ție, prea
lăudate Doamne, că m-ai învrednicit pe mine a-ți aduce al șaselea deget, Cel
ce în ziua și în ceasul al șaselea Ți-ai întins pe cruce Preacuratele Tale
mîini". Și i-au tăiat și al șaptelea deget. Iar el a zis: "Precum cu buzele
împreună cu David de șapte ori în zi Te-am lăudat, Doamne, pentru judecățile
dreptății Tale, așa astăzi cu șapte degete care sînt tăiate pentru Tine, preamăresc
mila Ta, arătată asupra mea".
Atunci i-au tăiat și al optulea deget, iar Sfîntul a zis:
"Tu Însuți, Doamne, ai primit în a opta zi tăiere împrejur după lege, iar
eu rabd tăiere a opt degete, pentru ca, despărțindu-mă de oamenii cei fărădelege
și necurați, să mă unesc cu Tine, Mîntuitorul Meu; ieșind din trup să văd
Preasfînta Ta față, pe care așa dorește sufletul meu să o vadă precum dorește
cerbul izvoarele apelor".
Tăindu-i-se și al nouălea deget, Sfîntul a zis: "Într-al
nouălea ceas pe cruce Ți-ai dat Duhul Tău, în mîinile Părintelui, Hristoase
al meu; iar eu întru durerea acestui al nouălea deget tăiat, îți aduc mulțumire,
că m-ai învrednicit a fi întins spre tăierea mădularelor mele, pentru preasfînt
numele Tău".
Atunci i-au tăiat și al zecelea deget, iar el lăudînd pe
Domnul, a zis: "În psaltire cu zece strune voi cînta Ție, Dumnezeule și îți
mulțumesc Ție, Care m-ai învrednicit a răbda tăierea degetelor de la amîndouă
mîinile, pentru cele zece porunci ale Tale, care au fost scrise pe două table".
Atunci unii din boierii împărătești, care stăteau de față,
fiind prieteni Sfîntului, plîngînd cu amar, au început a zice către dînsul:
"O! preaiubitul nostru prieten, te rugăm ascultă-ne pe noi, fă voia împăratului,
ca să nu mori în grele chinuri. Și să nu ai mîhnire pentru degetele tale,
căci sînt doctori iscusiți, care pot să te vindece, numai cruță-te, ca să
nu te lipsești de această lume dulce; pentru că ai multă avere și poți să
fii întru mare odihnă. Că de-ai fi fost sărac, ai fi putut zice: ce nădejde
îmi este mie și ce folos am de viața mea, nemaiputînd de acum a lucra cu mîinile
și a mă hrăni? Dar tu ești bogat și ai aur destul și numai singur de vei voi,
poți să trăiești cît se poate de bine în dulcețile acestei lumi și să te înveselești
împreună cu soția și cu maica ta și cu iubiții tăi prieteni. Pentru ce voiești
să-ți pierzi sufletul în deșert, spune nouă măcar un cuvînt, prin care să
te pleci voii împăratului și îndată vei fi slobod de munci".
Iar fericitul, privind spre dînșii, a zis: "Nimeni nu poate
sluji la doi domni, și nimeni, punînd mîna pe plug, căutînd înapoi, este îndreptat
întru împărăția lui Dumnezeu. Căci Domnul meu a zis: Cine iubește pe tată
sau pe mamă, pe femeie, sau pe copii, mai mult decît pe Mine, nu-Mi este Mie
vrednic; cel ce nu-și ia crucea sa și să vină după Mine, nu este vrednic de
Mine. Deci nu voi asculta sfatul vostru, pentru că nefolositoare îmi sînt
cuvintele voastre; ci mai mult vă rog, să nu mă cruțați pe mine. Ci precum
vă este vouă poruncit pentru mine, așa faceți".
Atunci mîniindu-se gealatul, s-a apropiat și i-a tăiat degetul
cel mare al piciorului drept. Iar Sfîntul Iacov a zis: "Slavă Ție, Hristoase,
Căruia nu numai mîinile, ci și picioarele au fost străpunse, și sîngele Ți-a
curs. Învrednicește-mă, ca piciorul drept care a pătimit tăierea degetului
dintîi să stea cu cei mai de pe urmă de-a dreapta Ta".
Și i-au tăiat al doilea deget al aceluiași picior. Iar el
a zis: "Îndoitu-s-a spre mine stăpînirea și mila Ta Doamne, în această zi,
în care pătimind tăierea și acestui deget al doilea, voi veni către Tine,
Dumnezeul meu Cel tare și viu, care mă izbăvești pe mine de moartea veșnică".
Și i-a tăiat și al treilea deget și l-a aruncat dinaintea
lui, iar fericitul căutînd spre dînsul a zîmbit și a zis: "Mergi în numele
Treimii și tu al treilea deget către soții tăi, ca și grăuntele de grîu care
cade în pămînt, și murind pentru Hristos, Cel ce a înviat a treia zi, mult
rod de cinste vei avea împreună cu prietenii tăi în ziua învierii celei de
obște".
I-a tăiat și al patrulea deget și a zis fericitul: "Pentru
ce ești mîhnit sufletul meu și pentru ce te tulburi? Nădăjduiește către
Dumnezeu, Care te mîntuiește cu puterea crucii celei în patru cornuri, că
mă voi mărturisi Celui ce m-a zidit pe mine din patru stihii".
Și i-a tăiat lui și al cincilea deget, iar Sfîntul a zis:
"Acum voi începe a grăi către Tine, Doamne, Cel ce ai răbdat pe cruce cinci
răni mai mari, preamărind ajutorul Tău, pentru că mă faci vrednic părții credincioșilor
robilor Tăi, celor ce au pătimit pentru Tine, cei care au înmulțit cei cinci
talanți".
Apropiindu-se gealatul de piciorul lui cel stîng, i-a tăiat
degetul cel mic și a zis Sfîntul Iacob: "Îmbărbătează-te, micule deget al
șaselea, prin Dumnezeul cel mare, Cel ce mă întărește pe mine cu milă, care
în a șasea zi te-a făcut pe tine cel mic cu cele mari și, deopotrivă, cel
mic ca și cel mare va învia. Și de vreme ce nici un fir de păr din cap nu
piere, cu atît mai mult tu, deget mic, nu te vei despărți de soții tăi cei
mai mari, ci deopotrivă cu dînșii te vei preamări, precum și deopotrivă pătimești".
Și i-a tăiat și al șaptelea deget. Iar Sfîntul a zis: "Risipiți
casa aceasta veche sub care se ascundea șarpele cel cu șapte capete, pentru
că mie mi se gătește de Ziditorul - Cel ce în a șaptea zi S-a odihnit de lucrurile
Sale -, altă casă nerisipită, nefăcută de mînă, veșnică în cer".
Apoi i-a tăiat și al optulea deget, iar Sfîntul a zis: "Cel
ce a mîntuit opt suflete din apă în corabia lui Noe, mă va mîntui și pe mine,
cel căruia îmi vărsați sîngele cu apa. Căci tăindu-mi-se și acest deget al
optulea, precum nicovala, fiind bătută cu ciocanul nu simte lovitura, ci mai
mult se întărește, așa nici eu nu bag seamă de durerea mădularelor ce mi se
taie; pentru că Însuși Făcătorul doctorul cel mai bun, mă întărește pe mine
și-mi ușurează durerile și mă va pune cu totul întreg în a opta zi, după zilele
săptămînii vieții acesteia, în viața cea viitoare preafericită și veșnică".
Și i-a tăiat și al nouălea deget. Iar Sfîntul a zis: "Întărește-mă
în răbdare, Dumnezeule adevărat, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu, Cel
ce ai întărit cu darul Tău cele nouă cete îngerești, cu care mă învrednicești
a sta înaintea Ta, pe mine care pătimesc tăierea acestor nouă degete ale picioarelor".
Atunci i-au taiat și al zecelea deget, iar el, lăudînd pe
Domnul, a zis: "Iată că-Ți aduc Ție jertfă, Iisuse Hristoase, Cel ce ești
desăvîrșit Dumnezeu și om desăvîrșit, douăzeci de degete ale mele". Și iarăși
a zis: "Judecă mie, Dumnezeule, și alege judecata mea de la neamul necuvios;
că iată, necredincioșii n-au cruțat făptura Ta, ci ca niște lupi nemilostivi
au tăiat mădularele mele".
Și stătea acolo mulțime multă de popor, bărbați și femei,
bătrîni și tineri, privind la acea priveliște și mirîndu-se de răbdarea Sfîntului.
Apoi pătimitorul lui Hristos, căutînd asupra prigonitorilor,
a zis: "Ce stați fără de lucru? Tăiați copacul ale cărui ramuri le-ați tăiat!"
Și apropiindu-se chinuitorul, i-a tăiat piciorul cel drept, iar Sfîntul a
zis: "Acum aduc în dar Împăratului ceresc starea mea înaintea Lui, pe care
iubindu-L, pătimesc acestea, ca piciorul meu acesta tăiat să stea drept întru
Împărăția Lui, alcătuit la încheietura sa întru dreptate".
I-a tăiat apoi și piciorul stîng, iar Sfîntul, căutînd la
cer, a zis: "Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta. Tu ești Dumnezeul Care
faci minuni! Fă cu mine semn spre bine și mă izbăvește de starea cea de-a
stînga".
După aceasta i-a tăiat mîna cea dreaptă, iar el a strigat,
zicînd: "Mila Ta, Doamne, în veci o voi lăuda; în neam și în neam voi vesti
adevărul Tău, că împlinești asupra mea cuvîntul Tău, care zice: De
te smintește pe tine mîna ta cea dreaptă, tai-o pe ea și o aruncă de la tine".
Și i-a tăiat lui și mîna cea stîngă, iar el a zis: "Nu
morții Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici cei ce se pogoară în iad, care
se țin de lucrurile cele nedrepte ale stîngii; ci noi cei vii, care, lepădînd
stînga, bine Te cuvîntăm, Doamne, de acum și pînă-n veac".
Apoi i-a tăiat umărul cel drept, iar el a zis: "Laudă
suflete al meu pe Domnul, lăuda-voi pe Domnul în viața mea, cînta-voi Domnului
pînă ce voi fi! Căci Cel ce și-a pus pe umărul Său oaia cea pierdută,
și-a pus-o pe ea de-a dreapta Sa și își va aduce aminte și de acest umăr al
meu drept și ca pe cel pierdut îl va afla și, asemenea, de-a dreapta Sa îl
va pune".
Și i-a tăiat lui și umărul stîng. Iar Sfîntul a zis: "Vrăjmașii
m-au înconjurat, ci ajutorul meu și lauda mea este mie Domnul spre mîntuire,
a Cărui stăpînire s-a făcut peste umărul Lui. Acela nu mă va lăsa pe mine,
care pătimesc tăierea acestui umăr stîng, ca să mă abat spre stînga către
stăpîniile întunericului".
Deci, a început a-i tăia pulpele pînă la genunchi, iar Sfîntul,
pătimind durere, a strigat: "Doamne, Dumnezeul meu, Care nu în puterea bărbatului
binevoiești; ci binevoiești întru cei ce se tem de Tine și întru cei ce nădăjduiesc
spre mila Ta, ajută-mi mie robului Tău, căci m-au cuprins pe mine durerile
morții". Iar chinuitorii au zis către dînsul: "Dar nu ți-am spus ție că grele
chinuri și cumplite dureri te vor cuprinde? Dar tu nu ne-ai crezut pe noi".
Iar viteazul pătimitor a răspuns: "Au nu știți pentru ce
mă doare? Pentru ca să se arate că sînt trup, căci pînă acum, Dumnezeu întărindu-mă,
nu am ținut seama de chinuri, ca și cum aș fi fost fără trup; iar acum, durîndu-mă
după fire, mă arăt că sînt cu trup, dar mă voi îmbrăca pe mine în trup nou,
pe care nu vor putea să-l taie sau să-l zdrobească niciodată uneltele voastre
cele de chinuri".
Așa s-au ostenit chinuitorii, tăind mădularele lui de dimineață
pînă în al nouălea ceas, și în toată vremea aceea ieșea bună mireasmă ca dintr-un
chiparos din trupul lui cel tăiat. Apoi încetînd chinuitorii a-l mai tăia,
ostașul lui Hristos, biruind cu durerile sale pe diavolul, striga către Dumnezeu,
zicînd:
"Sfînt, Sfînt, Sfînt ești Dumnezeule, Atotțiitorule, Părinte,
Fiule și Duhule Sfinte, Cel ce ești lăudat de heruvimi și slăvit de serafimi
și preamărit de toate cetele cerești, precum și de toată suflarea, caută spre
mine, Dumnezeule al viilor și al morților, și mă auzi pe mine care sînt abia
viu. Căci iată că îmi sînt tăiate toate mădularele și zace trupul meu o parte
mort și altă parte încă puțin viu. Și nu am picioare cu care să stau înaintea
Ta, Doamne; nu am mîini pe care să le ridic spre rugăciune către Tine, Stăpîne.
Nu am genunchi pe care, căzînd, să mă închin Ție, Ziditorului meu; mîinile,
picioarele, umerii și pulpele mele îmi sînt tăiate, iar eu sînt aruncat înaintea
ta, Atotvăzătorule ca o casă căzută și ca un copac fără de ramuri. Rogu-Te
dar pe Tine, iubitorule de oameni, nu mă lăsa pînă în sfîrșit, ci scoate din
temniță sufletul meu".
Așa rugîndu-se el, unul din cei ce stăteau înainte, luînd
cuțitul, i-a tăiat sfințitul cap. Și astfel săvîrșindu-și nevoința pătimirii,
și-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup,
cel zdrobit și aruncat, a zăcut pe pămînt pînă în noapte. Apoi după ce s-a
înnoptat au adunat credincioșii mădularele lui și le-au îngropat cu cinste,
toate împreună, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna noiembrie
|