Viața și pătimirea Sfîntului Sfințitului
Mucenic Ciprian și a Sfintei Mucenițe Iustina fecioara
(2 octombrie)
Pe vremea împărăției lui Deciu, era în Antiohia Siriei un
filozof și vrăjitor vestit, anume Ciprian, de neam din Cartagina, născut dim
părinți necredincioși, care a fost dat în copilăria sa spre slujba păgînescului
și necuratului lor zeu, Apolon. În anul al șaptelea al vîrstei sale îl încredințară
la vrăjitori spre învățătura meșteșugului vrăjitoriei și a drăceștii înțelepciuni.
Iar după zece ani de la nașterea sa a fost trimis de părinți spre săvîrșirea
jertfei în muntele Olimpului, pe care păgînii îl numeau locuință dumnezeiască,
căci acolo se afla nenumărată mulțime de idoli întru care mulți diavoli locuiau.
Ciprian a învățat în acel munte înalt mult meșteșug diavolesc,
căci știa felurite năluciri drăcești; se deprinsese a schimba văzduhul, a
porni vîntul, a slobozi tunete și ploi, a tulbura valurile mării, a face stricăciune
în răsaduri, grădini și cîmpii, a aduce vătămări și răni asupra oamenilor
și se învățase la înțelepciunea cea pierzătoare și prea rea lucrare diavolească.
Și a văzut acolo nenumărate pîlcuri drăcești împreună cu stăpînul întunericului,
împrejurul căruia unii săltau, alții slujeau, alții chiuiau, lăudînd pe stăpînul
său, iar alții erau trimiși în toată lumea spre înșelarea popoarelor.
A văzut acolo pe toți zeii și zeițele păgîne și felurite
năluciri și vedenii, la care se învăța cîte patruzeci de zile în post; că
mînca după apusul soarelui nu pîine, nici altă hrană, ci numai ghindă de stejar.
Cînd era de cincisprezece ani avea ca dascăli șapte slujitori mari care slujeau
la cele șapte planete. De la acei jerfitori a învățat multe taine diavolești.
Apoi s-a dus în cetatea Agra, unde, slujind cîtva timp zeiței Ira, a învățat
multe meșteșuguri de la slujitorul care era acolo. Și a petrecut și în Tauropoli
slujind zeiței Artemis. De acolo s-a dus la Lachedemonia și a deprins să facă
fel de fel de vrăji și năluciri, ca aceea ca morții din morminte să grăiască.
Avînd douăzeci de ani, a mers în Egipt, în cetatea Memfis,
la capii răutăților și multe farmece și vrăjitorii învăța. La treizeci de
ani a mers la caldei și acolo a învățat să citească în stele. Si în Antiohia
a mers, fiind atunci desăvîrșit în toată răutatea: vrăjitor și fermecător,
pierzător de suflete, mare prieten și credincioasă slugă a stăpînitorului
iadului, cu care singur față în față a vorbit și de cinste mare de la dînsul
s-a învrednicit. De acest lucru singur a mărturisit, zicînd: "Să mă credeți
pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfe l-am rugat și
l-am sărutat și am grăit cu dînsul și cu aceia care sînt la dînsul mai mari
și m-au iubit și mi-au lăudat înțelegerea mea și înaintea tuturor a zis: "Iată
noul Amvrie, grabnic spre ascultarea noastră, vremelnic de împărtășania noastră".
Și mi-au făgăduit că au să mă pună boier, după ieșirea mea din trup și cît
timp eu am să petrec pe pămînt, în toate au să-mi ajute și mi-au dat spre
slujirea mea un grup de diavoli. Iar cînd ieșeam de la dînsul a strigat către
mine: "Îmbărbătează-te, nevoitorule Cipriane" și, sculîndu-se, m-a petrecut,
încît și toți mai marii diavolilor s-au mirat. De aceea toți boierii lor pe
mine mă ascultau, văzînd cinstea ce mi se făcea de către dînsul. Era chipul
lui ca o floare de iarbă și capul îi era încununat cu o coroană prefăcută,
nu adevărată, ci nălucire de aur și pietre luminoase, care lumina chipul acela
și hainele lui erau minunate. Iar cînd se întorcea încoace sau încolo se cutremura
tot locul acela și mulți stăteau lîngă scaunul lui cu fel de fel de rînduieli
ale duhurilor răutății, întru mare supunere.
Eu cu totul pe mine mă dădusem atunci, supunîndu-mă la toată
porunca lui". Aceasta despre sine singur a spus-o Ciprian după întoarcerea
sa la Dumnezeu.
Este arătat ce fel de om era: prieten al diavolilor, ale
căror lucruri, toate, le făcea supărînd pe oameni și înșelîndu-i. În Antiohia
a petrecut multă vreme și a adus pe mulți oameni spre toată necurata fărădelege,
pe mulți i-a ucis cu otrăvurile și cu farmecele, pe copii și pe copile spre
jertfa diavolilor îi înjunghia și pe mulți i-a învățat la vrăjile sale rele:
pe unii îi învăța să zboare prin văzduh, pe alții să plutească cu luntrea
prin nori, pe alții i-a făcut să umble pe ape. De toți păgînii era cinstit
și slăvit ca un mare jertfitor și preaînțelept slujitor al necuraților lor
zei și mulți alergau la dînsul pentru nevoile lor, pentru că îi ajuta cu puterea
diavolească de care era plin; unora le ajuta la desfrînare, altora la mînie,
la vrajbă și la izbîndirea răutăților, iar altora în zavistie le ajuta. Acum
era cu totul în fundul iadului și în gurile diavolești, fiu al gheenei, părtaș
al celor diavolești și al pierzării celei veșnice. Iar Domnul, Cel ce nu voiește
moartea păcătosului, pentru negrăita Sa bunătate și pentru milostivirea cea
nebiruită de păcatele omenești, a vrut ca pe acest om să-l caute și pe cel
afundat în adîncul iadului din prăpastie să-l scoată și să-l mîntuiască, spre
arătarea milostivirii Sale, tuturor oamenilor, căci nu este păcat să biruiască
iubirea Lui de oameni. Și l-a mîntuit pe Ciprian din pierzarea lui în acest
chip:
În acea vreme era în Antiohia o fecioară cu numele de Iustina,
care s-a născut din părinți păgîni. Tatăl ei se numea Edesie și era slujitor
idolesc, iar maica sa se numea Cleodonia. Fecioara Iustina cînd a ajuns la
vîrsta desăvîrșită, șezînd în casa sa la fereastră, a auzit din întîmplare
un cuvînt de mîntuire din gura unui diacon care trecea pe acolo, care se numea
Prailie și care grăia pentru întruparea Domnului nostru Iisus Hristos "că
S-a născut din curata Fecioară Maria și, multe minuni făcînd, a voit a pătimi
pentru mîntuirea noastră și a înviat din morți și S-a înălțat la ceruri și
a stat de-a dreapta Tatălui și împărățește în veci".
Această propoveduire a diaconului a căzut pe pămînt bun în
inima Iustinei, căci degrabă a început a aduce rod și a dezrădăcina din ea
toți spinii necredinței. Iustina voia ca mai mult și mai desăvîrșit să învețe
de la acel diacon, însă nu îndrăznea să-l caute pe el, împiedicînd-o feciorelnica
rușine. Însă mergea adeseori, în taină, la biserica lui Hristos, ascultînd
cuvintele lui Dumnezeu; și lucrînd în inima ei Duhul Sfînt, a crezut în Hristos.
Și în scurtă vreme și pe maica ei a făcut-o să creadă și după aceea și pe
bătrînul ei tată l-a adus la credință; el, văzînd înțelegerea fiicei sale
și auzind cuvintele ei cele înțelepte, socotea în sine că idolii, fiind făcuți
de mîini omenești, cum pot să fie ei dumnezei, neavînd nici suflet, nici suflare?
Și o vedenie minunată a văzut el noaptea în vis, prin dumnezeiască arătare:
adică o tabără mare de îngeri purtători de lumină, iar în mijlocul lor era
Mîntuitorul lumii, Iisus Hristos, și L-a auzit pe El grăindu-i: "Veniți la
Mine și vă voi da vouă cerească împărăție". Apoi, deșteptîndu-se din somn,
Edesie îndată a mers cu femeia și cu fiica sa la episcopul creștinesc pe care
îl chema Optat, rugîndu-l pe el să-i învețe credința lui Hristos și să le
dea lor Sfîntul Botez și i-a spus lui cuvintele fiicei sale și îngereasca
vedenie pe care singur o văzuse.
Auzind aceasta episcopul, s-a bucurat de întoarcerea lor
și, grăindu-le mult despre credința în Hristos, a botezat pe Edesie și pe
Cleodonia, femeia sa și pe fiica lor Iustina și, împărtășindu-i pe ei cu Sfintele
Taine, i-a slobozit cu pace. Iar după ce s-a întărit Edesie în credința lui
Hristos, văzînd episcopul evlavia lui, l-a făcut preot; și petrecu în fapte
bune și în frică de Dumnezeu un an și șase luni și așa, în sfînta credință,
și-a sfîrșit viața. Iar Iustina bine s-a nevoit în poruncile Domnului, iubind
pe Mirele său Hristos și slujindu-I Lui în rugăciuni, în feciorie și în curățenie,
în post și în mare înfrînare. Iar vrăjmașul cel ce urăște neamul omenesc,
văzînd o viață ca aceasta a ei, a zavistuit faptele ei cele bune și a început
a o supăra, felurite nevoi și necazuri pornindu-i împotrivă.
Era atunci în Antiohia un tînăr scolastic, pe nume Aglaid,
fiu de părinți bogați și slăviți, viețuind cu desfătare întru deșertăciunea
lumii acesteia. Și acesta, într-o vreme oarecare, a văzut-o pe Iustina fecioara
mergînd la biserică și s-a minunat de frumusețea ei. Iar diavolul a pus gînd
rău în inima lui asupra ei și, aprinzîndu-se de dorul ei, Aglaid a început
a se gîndi în toate chipurile, ca întru cunoștința și dragostea ei să vie
și, înșelînd-o, să aducă pe mielușeaua cea curată a lui Hristos întru necurăția
cea gîndită de dînsul. Și pîndea calea ei, ori unde avea să meargă fecioara
și, întîmpinînd-o, o amăgea cu cuvinte desfrînate, lăudîndu-i frumusețea.
Apoi, spunîndu-i cuvinte de fericire și arătîndu-și dragostea sa către dînsa,
cu curse înșelătoare și meșteșugit împletite o urmărea pe ea spre desfrînare.
Iar fecioara se întorcea și fugea de dînsul, înfricoșîndu-se de el și nu voia
să-i asculte înșelătoarele și viclenele cuvinte. Și tînărul, dorind frumusețile
ei cele feciorești, a trimis la dînsa rugăminte ca să voiască să-i fie lui
soție. Iar ea a răspuns către dînsul: "Am pe Mirele meu Hristos căruia Îi
slujesc și curăția mea îmi păstrez. Acela și sufletul și trupul meu îmi păzește
de toată necurăția".
Un răspuns ca acesta al curatei fecioare auzindu-l Aglaid
și mai mult a dorit-o, aprinzîndu-l pe el diavol. Neputînd nicidecum să o
amăgească, a gîndit ca s-o răpească; și adunînd spre ajutor tineri fără de
rînduială, asemenea lui, i-a păzit calea pe care obișnuia fecioara să meargă
spre biserică la rugăciune. Acolo a întîmpinat-o și a prins-o, ducînd-o cu
sila spre casa lui. Iar ea a început a striga foarte tare, bătîndu-l pe el
peste gură și scuipînd asupra lui. Auzind acea strigare, vecinii au ieșit
din casele lor și au alergat ca s-o scoată din mîinile tînărului cel nerușinat
ca din gura lupului și au reușit să o ia pe mielușeaua cea fără prihană, pe
Sfînta Iustina. Și au fugit toți cei nelegiuiți, iar Aglaid cu rușine s-a
dus la casa sa.
Neștiind ce să mai facă, înmulțindu-se în el răutatea patimii,
s-a ispitit cu încă un lucru rău: a mers la marele vrăjitor și fermecător,
Ciprian, jertfitorul idolesc și acestuia, spunîndu-i necazul său, i-a cerut
ajutor, făgăduind să-i dea mult aur și argint. Ciprian, pe toate auzindu-le
de la dînsul, îl mîngîia făgăduindu-i că toată dorința lui i-o va îndeplini.
"Eu, a zis el, voi face ca această fecioară singură să căute dragostea ta
și te va dori pe tine mai mult decît tu pe ea". Așa, mîngîindu-l, i-a dat
bună nădejde.
Luînd Ciprian cărțile sale de învățătură a chemat pe unul
din duhurile cele necurate pe care îl știa că degrabă poate să aprindă cu
necurată dorire inima Iustinei spre tînărul acela. Iar diavolul i-a făgăduit
cu sîrguință să-i îndeplinească dorința și cu mîndrie a zis: "Nu-mi este mie
cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetăți,
ziduri am surpat, case am despărțit, vărsări de sînge și ucideri de tată am
făcut; învrăjbiri și mînie mare între frați și între soți am pus, pe cei ce
voiau să petreacă mult în feciorie i-am adus în necurăție; pe călugării cei
ce se nevoiau prin munți și la multă postire se deprindeau, negîndindu-se
niciodată la trup, în pofta desfrînării i-am adus și i-am învățat să slujească
patimilor trupești, iar pe alții, care întru pocăință și întru lepădarea de
toate veniseră, iarăși i-am întors la cele dintîi lucruri rele și pe mulți
din cei ce petreceau în curăție, i-am aruncat în desfrînare. Deci, oare nu
pot eu ca pe această fecioară spre dragostea lui Aglaid să o plec? Si ce să
zic mai mult? Cu lucrul voi arăta puterea mea degrabă. Deci, primește această
doctorie - și îi dădu un vas plin - și dă-o tînărului aceluia ca să stropească
locuința Iustinei și vei vedea ce va fi". Acestea zicînd, s-a dus, iar Ciprian,
chemîndu-l pe Aglaid, l-a trimis pe el să stropească în taină casa Iustinei
cu licoarea din vasul acela diavolesc. Și făcîndu-se aceasta, a intrat diavolul
desfrînării cu săgețile cele aprinse ale poftei trupești, ca să rănească prin
desfrînare inima cea feciorească și trupul ei și cu pofta cea necurată să-l
aprindă.
Avea obiceiul fecioara aceea ca în toate nopțile să-și facă
rugăciunile sale către Domnul. Și a fost după obicei, cînd în ceasul al treilea
din noapte, sculîndu-se se ruga lui Dumnezeu, a simțit ca de năprasnă o tulburare
în trupul ei și furtună rea de pofta cea trupească și aprinderea focului gheenei.
Și a fost acea supărare și în acel vifor dinăuntru multă vreme; îi venea întru
pomenire acel Aglaid, căci se ridicase în ea gîndurile cele rele. Se mira
fecioara și singură de sine se rușina, simțindu-și sîngele fierbînd ca într-o
căldare și se gîndea la lucruri de care întotdeauna, ca de niște necurățenii,
se scîrbea. Și cu bună cunoștință fiind Iustina, a înțeles că de la diavol
i s-a tras acest război întru dînsa și îndată, înarmîndu-se cu arma semnului
crucii, a alergat către Dumnezeu cu fierbinte rugăciune și a strigat din adîncul
inimii către Hristos, Mirele său, zicînd: "Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase,
iată, vrăjmașii mei s-au ridicat asupra mea, curse au pregătit pentru picioarele
mele și au smerit sufletul meu; iar eu mi-am adus aminte de numele Tău și
m-am veselit și cînd mă supără ei pe mine, eu la Tine scap și nădăjduiesc,
spre a nu se bucura vrăjmașul meu de mine; căci știi, Doamne Dumnezeul meu,
că eu sînt roaba Ta și curăția trupului meu pentru Tine o păzesc și sufletul
meu Ție ți l-am încredințat. Deci, păzește pe oaia Ta, Păstorule bun, nu mă
lăsa întru mîncarea fiarelor celor ce caută să mă înghită pe mine, dă-mi biruința
poftei celei rele a trupului meu". Astfel, sfînta fecioară, stăruind mult
în rugăciune, a rușinat pe vrăjmașul care, fiind biruit de rugăciunea ei,
a fugit de la dînsa cu rușine; și s-a întors odihna în trupul și în inima
Iustinei și s-a stins văpaia poftei, iar războiul a încetat și fierberea sîngelui
s-a potolit și Iustina a dat slavă lui Dumnezeu, cîntînd cîntare de biruință.
Diavolul s-a întors la Ciprian cu veste rea, că nu a reușit
întru nimic. Dar Ciprian l-a întrebat pe el din care pricină nu a putut s-o
supună pe acea fecioară. Iar el, cu toate că nu voia, i-a spus adevărul, zicînd:
"Pentru aceasta nu am reușit, pentru că am văzut pe ea un semn de care m-am
înfricoșat, și din această cauză nu am putut ca să o biruiesc". Ciprian a
chemat un diavol mai cumplit și l-a trimis pe acesta spre a o ispiti pe Iustina.
Și mergînd acesta, a făcut mai multe decît cel dintîi, căci cu mare putere
a năvălit asupra ei, iar fecioara cu mai fierbinte rugăciune s-a înarmat și
mai mare nevoință a arătat, pentru că s-a îmbrăcat în haină de păr și își
chinuia trupul său cu înfrînarea și cu postul, numai pîine și apă mîncînd.
Și așa, îmblînzindu-și patimile trupului, a biruit pe diavol și l-a gonit
cu rușine, iar el, la fel ca și cel dintîi, nesporind nimic, s-a întors la
Ciprian. Iar Ciprian a chemat pe una dintre căpeteniile diavolești și i-a
spus despre slăbiciunea celorlalți doi diavoli trimiși care nu au putut să
covîrșească o fecioară și a cerut de la dînsul ajutor. Iar el a ocărît pe
diavolii cei dintîi cu sălbăticie, ca pe cei ce nu sînt bine iscusiți în acel
lucru și ca pe cei ce nu știau cum să îndulcească desfrînarea în inima fecioarei.
Și i-a dat bună nădejde lui Ciprian, făgăduindu-i ca singur, în alt chip,
să ispitească pe fecioară.
Ducîndu-se de la Ciprian, s-a prefăcut pe sine în chip de
femeie și așa a intrat la Iustina; și, șezînd, a început a grăi cu dînsa cuvintele
cele dumnezeiești, ca și cum ar fi vrut să urmeze vieții și curăției ei; o
întreba ce fel de plată o să aibă pentru această viață sfîntă și pentru fecioria
ei. Iar Iustina a zis: "Mare și negrăită este plata pentru cei ce viețuiesc
în curăție, și mîhnire mare au oamenii care nu bagă de seamă o visterie mare
ca aceasta a curăției îngerești". Iar diavolul, descoperindu-și nerușinarea,
cu meșteșug a început a o amăgi, zicîndu-i: "Apoi în ce chip ar putea să fie
lumea și cum s-ar naște oamenii? De ar fi păzit Eva curăția, apoi de unde
s-ar fi înmulțit neamul omenesc? Cu adevărat, bună este însoțirea, pe care
singur Dumnezeu a rînduit-o, și Sfînta Scriptură o laudă, zicînd: "Cinstită
este nunta întru toate și patul nespurcat. Mulți sfinți ai lui Dumnezeu oare
nu au fost întru însoțirea pe care a dat-o Dumnezeu spre mîngîierea omului,
ca spre copiii săi căutînd să se înveselească și să laude pe Dumnezeu?"
Niște cuvinte ca acestea auzindu-le Iustina, a cunoscut pe
maestrul diavol amăgitor și mai bine decît Eva l-a biruit pe el; pentru că,
neintrînd în mai multă vorbă cu dînsul, a alergat degrabă la limanul Crucii
lui Hristos. Și a pus semnul cel cinstit pe fruntea ei și inima și-a ridicat-o
spre Dumnezeu, Mirele său, și îndată a pierit diavolul, cu mai mare rușine
ca cei dintîi. Acel mare diavol a venit și la Ciprian, tulburat; și cunoscînd
Ciprian că nici acela nu a reușit nimic, a zis către diavol: "Oare nici tu
pe fecioara aceea n-ai putut s-o biruiești, fiind diavol puternic și iscusit
mai mult ca alții în acest lucru? Apoi care din voi va face ceva acelei nebiruite
inimi feciorești? Deci, spuneți-mi mie: cu ce fel de arme vi se împotrivește
vouă și cum puterea voastră cea tare neputincioasă o face?" Iar diavolul,
fiind silit de puterea lui Dumnezeu, deși nevrînd, a mărturisit: "Nu putem,
a zis el, să privim spre semnul crucii, ci fugim de dînsul, căci ne arde precum
focul și ne gonește departe". Ciprian s-a supărat foarte tare asupra diavolului,
că l-a adus întru rușine și se certa cu dînsul, zicîndu-i: "Dar așa este puterea
voastră, că o fecioară neputincioasă vă biruiește?" atunci diavolul, vrînd
să-l mîngîie pe Ciprian, a încercat să facă alt lucru, în acest fel: s-a prefăcut
în chipul Iustinei și a mers la Aglaid, că așa părîndu-i-se lui Aglaid că
este Iustina cu adevărat își va împlini datoria sa și nu va fi arătată neputința
lor cea diavolească, nici Ciprian nu se va afla întru rușine.
Cînd a intrat diavolul la Aglaid în chipul Iustinei, Aglaid
a sărit de nespusă bucurie și alergînd la ea, a cuprins-o și o săruta, zicînd:
"Bine ai venit la mine, prea frumoasă Iustina". Și cum a zis tînărul cuvîntul
Iustina, îndată diavolul s-a stins, neputînd nici numele Iustinei să-l rabde,
iar tînărul s-a înspăimîntat foarte tare și, alergînd la Ciprian, i-a spus
lui cele ce s-au întîmplat. Ciprian, cu ajutorul vrăjilor sale, a pus pe dînsul
chip de pasăre și făcîndu-l ca să zboare prin văzduh, l-a trimis la casa Iustinei,
ca prin fereastră să intre în camera ei. Iar el, fiind purtat de diavol, zbura
prin văzduh deasupra camerei Iustinei și voia să se așeze pe casă. S-a întîmplat
atunci ca Iustina să privească pe fereastră și văzînd-o diavolul pe ea, l-a
lăsat pe Aglaid și a fugit. Și a pierit de la Aglaid și acea nălucire, în
care se arăta ca o pasăre și puțin a lipsit de a nu muri căzînd jos, căci
cu mîinile s-a apucat de vîrful casei și, ținîndu-se, a rămas spînzurat. De
nu ar fi fost coborît de acolo prin rugăciunea Sfintei Iustina, ar fi căzut
ticălosul și ar fi murit. Și așa, nereușind nimic, s-a întors tînărul la Ciprian,
povestindu-i lui primejdia sa, iar Ciprian s-a necăjit foarte tare, văzîndu-se
înfrînt și s-a hotărît ca singur să se ducă la Iustina, nădăjduind în vrăjitoriile
sale. Mai întîi s-a prefăcut în femeie, apoi în pasăre; și încă nu se apropia
de ușile casei ei, iar nălucirea și înșelătoarea asemănare cu cea de femeie
și cu cea de pasăre au pierit de la dînsul și s-a întors rușinat.
După aceasta, a început Ciprian a face izbîndire rușinii
sale, și a adus cu ajutorul vrăjilor sale ispite asupra casei Iustinei și
asupra caselor tuturor rudeniilor, ale vecinilor și ale cunoscuților ei, ca
odinioară diavolul asupra dreptului Iov: le omora dobitoacele, pe slugile
lor le lovea și cu răni îi arunca pe dînșii în necaz nemăsurat. Apoi a lovit-o
și pe Iustina cu o boală, încît zăcea la pat și plîngea maica sa pentru dînsa.
Iar ea o mîngîia pe maica sa, precum David, zicînd: "Nu voi muri, ci vie voi
fi, și voi povesti lucrurile Domnului". Însă nu numai asupra ei și asupra
rudeniilor ei, ci și asupra cetății (Dumnezeu așa a voit), a adus Ciprian
vătămare, din cauza mîniei sale celei neîmblînzite și din pricina rușinii
celei mari. Și erau răni între dobitoace și multe boli între oameni. Și prin
lucrare diavolească a străbătut vestea prin întreaga cetate, că marele jertfitor
Ciprian pedepsește cetatea pentru Iustina, care i se împotrivește. Adunîndu-se
nu puțini dintre cinstiții cetățeni, au mers la Iustina și cu mînie au sfătuit-o
pe dînsa ca să nu-l mai mîhnească pe Ciprian și să se mărite cu Aglaid, ca
să nu pătimească toți mai multă supărare pentru dînsa. Iar ea pe toți îi mîngîia,
încredințîndu-i că degrabă toate vătămăturile acelea, care au fost aduse lor
de Ciprian cu ajutorul diavolilor, vor pieri, lucru care s-a și întîmplat.
Pentru că după ce Sfînta Iustina s-a rugat cu tărie lui Dumnezeu, îndată toată
puterea diavolească a pierit și toți s-au tămăduit de boli și s-au vindecat
de răni.
Schimbîndu-se lucrurile, popoarele Îl preamăreau pe Hristos,
iar de Ciprian și de meșteșugul lui cel vrăjitoresc își băteau joc, încît
acum Ciprian nici între oameni nu se mai arăta de rușinea cea mare și chiar
și de cei cunoscuți se rușina. Apoi, înștiințîndu-se bine că semnul crucii
și numele lui Hristos nimic nu poate să le biruiască, și-a venit în fire și
a zis către diavol: "Pierzătorule și al tuturor înșelătorule, vistierule a
toată necurăția și înșelăciunea, acum ți-am cunoscut neputința, că dacă de
umbra crucii te temi și de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face
cînd singur Hristos va veni asupra ta? Dacă pe cei ce se însemnează cu crucea
nu-i poți birui, apoi pe cine vei scoate din mîinile lui Hristos? Acum am
cunoscut că nu ești nimic și nu poți nimic și nu ai putere de izbîndire. M-am
înșelat eu, ticălosul, ascultîndu-te pe tine și crezînd în înșelăciunea ta;
deci, depărtează-te de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi
se cade mie să rog pe creștini ca să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg
la cei dreptcredincioși ca să mă izbăvească și să se îngrijească pentru mîntuirea
mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrăjmaș al adevărului și potrivnic și urîtor
a toată lumea!"
Acestea auzindu-le, diavolul s-a repezit la Ciprian ca să-l
ucidă și, năpădind asupra lui, a început a-l sugruma, bătîndu-l. Și nu avea
Ciprian ajutor de la nimeni și nu știa cum să-și ajute lui și să se izbăvească
din cumplitele mîini diavolești și, încă fiind viu, și-a adus aminte de semnul
sfintei cruci prin care se împotrivea Iustina la toată puterea diavolească
și a zis: "Dumnezeul Iustinei, ajută-mi și mie!" Apoi, ridicîndu-și mîna,
și-a făcut semnul crucii și îndată diavolul ca o săgeată întinsă a pierit
de la dînsul. Iar el, răcorindu-se și căpătînd îndrăzneală și chemînd numele
lui Hristos, se însemna cu semnul crucii și în felul acesta se împotrivea
diavolului, ocărîndu-l și blestemîndu-l. Diavolul stătea departe de dînsul
și nu îndrăznea să se apropie, pentru semnul crucii și pentru numele lui Hristos,
care îl înfricoșau și îl îngrozeau, zicîndu-i: "Nu te va scoate Hristos din
ghearele mele!" Și, mîniindu-se asupra lui, a răcnit ca un leu și s-a dus.
Ciprian, luînd toate cărțile vrăjitoriilor sale, a alergat
la Antim, episcopul creștin, și, căzînd la picioarele lui, se ruga să-l miluiască
pe el și să-i dea lui Sfîntul Botez. Iar episcopul, știindu-l pe el mare vrăjitor
și tuturor înfricoșat, socotea că a venit la dînsul cu înșelăciune și îl îndepărta,
zicîndu-i: "Multe rele faci între păgîni și să nu faci acestea și între creștini,
ca să nu pieri degrabă". Iar Ciprian, plîngînd, i-a povestit episcopului toate
răutățile sale și cărțile sale i le-a dat ca să le ardă. Văzînd episcopul
smerenia lui, i-a arătat și l-a învățat pe el sfînta credință și i-a poruncit
lui ca să se pregătească să primească Sfîntul Botez. Iar cărțile lui le-a
ars înaintea tuturor creștinilor cetății. Apoi, ducîndu-se Ciprian cu inima
umilită, plîngea pentru păcatele sale, presărîndu-și cenușă pe cap și făcea
pocăință, strigînd către adevăratul Dumnezeu și Îl ruga pentru curățirea fărădelegilor
sale. A doua zi, intrînd în biserică, asculta cuvîntul lui Dumnezeu cu mîngîiere
și bucurie, stînd între cei credincioși. Iar cînd celor chemați diaconul le
poruncea să iasă afară, zicîndu-le: "Cîți sînteți chemați, ieșiți!", alții
ieșeau, iar Ciprian nu a voit să iasă, ci a zis către diacon: "Rob al lui
Hristos sînt, nu mă goni pe mine de aici". Iar diaconul i-a zis lui: "De vreme
ce încă nedesăvîrșit ești întru Sfîntul Botez, pentru aceasta ești dator să
ieși". Iar el a răspuns: "Viu este Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a păzit
pe mine de diavol și pe fecioara Iustina curată a păzit-o și m-a miluit pe
mine; deci, nu mă izgoni din biserică pînă ce voi fi creștin desăvîrșit".
Apoi diaconul i-a spus despre aceasta episcopului și episcopul, cunoscîndu-i
osîrdia lui și căldura inimii pentru credința în Hristos, l-a chemat la sine
și neîntîrziat l-a botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului
Duh. Aflînd despre aceasta Sfînta Iustina mare mulțumire a înălțat către Dumnezeu
și multe milostenii a dat săracilor și prinoase a făcut la biserică. Iar pe
Ciprian, episcopul l-a făcut citeț în a opta zi, în a douăzecea zi l-a făcut
ipodiacon și în a treizecea zi l-a făcut diacon, iar după un an l-a hirotonit
preot. Ciprian, schimbîndu-și obiceiul, din zi în zi mai strîmtă își făcea
calea vieții, totdeauna plîngînd pentru faptele sale cele rele de mai înainte
și a mers din putere în putere și din bunătate în bunătate. Apoi, curînd a
fost numit episcop și în acea dregătorie a arătat o viață asemănătoare cu
cea a multor sfinți mari și bine a păstorit turma lui Hristos. Iar pe sfînta
Iustina fecioara a făcut-o diaconiță și i-a încredințat ei o mănăstire de
fecioare, făcînd-o pe ea stareță asupra acelor fecioare creștine. Și mult
norod păgîn, prin chipul și prin învățătura sa, de la închinarea de idoli
întorcîndu-i, i-a cîștigat și i-a unit cu Biserica lui Hristos. Și se împuțina
slăvirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulțea.
Văzînd diavolul o viață ca aceasta a lui Ciprian și sîrguința
sa pentru credința lui Hristos și pentru mîntuirea sufletelor omenești, scrîșnea
din dinți împotriva lui. Și a îndemnat pe păgîni să-l clevetească pe Ciprian
înaintea stăpînitorilor părților din răsărit, că pe idolii lor i-a defăimat
și mult norod dintre aceștia a întors la adevărata credință, iar pe Hristos,
potrivnicul lor, Îl slăvește. Adunîndu-se necredincioșii, au mers la Evtolmie
ighemonul, care stăpînea atunci în părțile acelea și au clevetit pe Ciprian,
împreună cu Iustina, aducînd asupra lor multe pricini: precum că și idolilor
și împăratului și tuturor stăpînitorilor potrivnici sînt și tulbură poporul,
amețindu-l și ducîndu-l în urma lor spre închinarea la Hristos cel răstignit.
Și pe stăpînitor l-a rugat ca amîndoi, Ciprian și Iustina, cu moarte să fie
pedepsiți. Auzind de acestea, ighemonul Evtolmie a poruncit ca să fie prinși
și Ciprian și Iustina și în temniță să-i arunce. Și mergînd în Damasc, i-a
luat pe amîndoi ca să-i judece.
Acolo, șezînd la judecată, i-au adus de față pe legații lui
Hristos, pe Ciprian și pe Iustina, și judecătorul a zis către Ciprian: "Pentru
ce ți-ai schimbat slava ta cea dintîi, fiind mai înainte vestit slujitor al
vechilor zei și pe mulți oameni la dînșii aducînd?" Iar Sfîntul Ciprian i
le-a spus lui toate pe rînd, așa cum a cunoscut neputința și înșelăciunea
diavolească și a cunoscut puterea lui Hristos, de care toți diavolii se tem
și se cutremură și de semnul cinstitei cruci se sting; și și-a spus toată
pricina întoarcerii sale către Hristos, pentru care se arată gata îndată a
muri. Iar judecătorul, neprimind cuvintele în inima lui și neputînd să răspundă
la cuvintele lui Ciprian, a poruncit ca sfîntul să fie spînzurat și să-i fie
strunjit trupul, iar pe Sfînta Iustina s-o bată peste gură și peste ochi.
Și au fost chinuiți multă vreme, dar neîncetat îl mărturiseau pe Hristos și
răbdau toate chinurile cu mulțumire. După aceea i-au aruncat pe ei în temniță;
apoi cu îmbunări îi îndemna către închinarea la idoli.
După ce n-a reușit să-i întoarcă de la credința lor, judecătorul
a poruncit să fie aruncați într-o găleată cu apă fiartă; și căldarea aceea,
deși fierbea întruna, cu nimic nu i-a vătămat pe dînșii și, ca într-o răcoreală
Îl preamăreau pe Dumnezeu. Văzînd aceasta, un preot idolesc, cu numele Atanasie,
a zis: "Și eu așijderea în numele zeului Asclepie, în acest foc voi intra
și pe vrăjitorii aceștia îi voi rușina". Cînd acesta s-a atins de foc, îndată
a murit. Judecătorul, văzînd acest lucru, s-a înfricoșat și, nemaivrînd să-i
judece, i-a trimis la împăratul Claudiu care se afla în Nicomidia și i-a scris
despre toate cele făcute de dînșii. Iar împăratul i-a judecat și i-a osîndit
la moarte prin tăiere cu sabie.
După ce i-au dus la locul unde trebuiau să fie omorîți, și-a
cerut Ciprian vreme de rugăciune, pentru ca mai înainte pe Iustina s-o omoare,
căci se temea ca ea să nu se înfricoșeze de moartea lui. Iar ea, bucuroasă,
și-a plecat capul sub sabie și la Mirele său Hristos s-a dus.
Văzînd moartea cea nevinovată a lor, un om oarecare, pe care
îl chema Teoctist, a fost cuprins de o jale foarte mare pentru dînșii, și,
aprinzîndu-se cu duhul către Dumnezeu, a căzut în genunchi lîngă Sfîntul Ciprian,
sărutîndu-l și mărturisindu-se pe sine creștin. Îndată alături de Ciprian
și Teoctist a fost osîndit la moarte prin tăiere. Și așa fiind omorîți ei,
și-au dat sufletele lor în mîinile lui Dumnezeu.
Trupurile lor au zăcut șase zile neîngropate și fiind acolo
niște străini le-au luat în taină și le-au dus la Roma, unde le-au dat unei
femei cinstite pe care o chema Rufina, care era rudenia lui Claudie Cezarul.
Acea femeie a îngropat cu cinste trupurile sfinților lui Hristos, mucenicii
Ciprian, Iustina și Teoctist. La mormîntul lor au început să se facă multe
tămăduiri ale celor bolnavi care alergau acolo. Cu ale lor rugăciuni să tămăduiască
Domnul și bolile noastre cele trupești și sufletești, Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|