Povestirea Sfîntului Dionisie despre
Sfîntul Carp și alți doi păcătoși
(3 octombrie)
Marele Dionisie Areopagitul, scriind o scrisoare către monahul
Demofil, care a izgonit un preot din biserică pentru că îi învăța pe credincioși
blîndețea și bunătatea, îi aduce aminte de un lucru ca acesta: fiind eu în
Crit, m-a primit în casa sa fericitul Carp, ucenicul Sfîntului Apostol Pavel,
om cu multă bunătate, care, pentru multă luminare a minții sale, era foarte
lesnicios spre dumnezeiasca vedenie și nu începea săvîrșirea preacuratelor
și de viață făcătoarelor Taine mai înainte de a nu vedea din cer arătîndu-se
vreo dumnezeiască vedenie. Pe acest sfînt bărbat (precum singur mi-a istorisit)
l-a necăjit unul dintre cei necredincioși, iar pricina necazului a fost aceasta:
acel necredincios a întors de la biserică pe un om credincios și l-a dus la
păgînătatea sa și pentru aceasta fericitul Carp s-a mîhnit foarte tare. El
avea trebuință să fie răbdător cu cei căzuți din credință și să-i învețe neîncetat
cu cuvinte folositoare, iar pe cei necredincioși să-i biruiască cu bunătatea
sa. Și pentru amîndoi se ruga cu toată osîrdia lui Dumnezeu, ca pe cel ce
se abătuse de la dreapta credință iarăși să-l întoarcă la sfînta sa biserică,
iar pe cel orbit cu necredință să-l lumineze cu lumina credinței; însă nu
știu cum, atunci (de vreme ce mai înainte de acestea niciodată nu s-a arătat
nerăbdător) s-a amărît foarte tare în sufletul său. Căci, tîrziu, după ce
s-a înserat și se apropia miezul nopții, s-a sculat ca să facă rugăciune,
pentru că avea obiceiul ca întotdeauna la miezul nopții să se scoale și să
se roage. Stînd la rugăciune, foarte tare se mîhnea pentru cei doi oameni,
de care s-a pomenit și zicea în sine că nu este drept ca să viețuiască pe
pămînt oamenii cei fără de lege, care se răzvrătesc împotriva căilor Domnului,
care sînt drepte și se rugă lui Dumnezeu să cadă peste dînșii foc din cer
care să sfîrșească cu ardere viața amîndurora.
Cînd se ruga el cu tot dinadinsul, îndată s-a cutremurat
casa în care stătea și s-a desfăcut în două începînd de la vîrf, încît lui
i se părea că stă afară și o văpaie luminoasă de foc s-a coborît din cer înaintea
lui și, uitîndu-se în sus, a văzut cerul deschis și pe Iisus șezînd; iar înaintea
lui stăteau în chip omenesc mulțime nenumărată de îngeri. Și se minuna fericitul
Carp văzînd în cer aceste minuni. Apoi, plecîndu-și ochii în jos, a văzut
pămîntul desfăcîndu-se și o prăpastie adîncă și întunecoasă se deschidea înaintea
lui, iar la gura acelei prăpăstii stăteau cei doi oameni, asupra cărora se
mîniase și le cerea de la Dumnezeu pieirea. Și stăteau acei oameni cu umilință,
cu mare frică și cutremur, căci acum erau gata să cadă în prăpastie, iar în
adîncul prăpastiei era un balaur care, trezindu-se, scrîșnea din dinți. Erau
acolo și niște bărbați care îi băteau, îi împingeau și îi trăgeau pe cei doi
spre acel înfricoșător balaur. Iar Carp, văzînd pe cei ce l-au mîhnit pe el
că erau gata să cadă în prăpastie și să fie mîncați de balaur, se mîngîia
și nu dorea atît să privească la cerul cel deschis și la Iisus, care ședea
acolo, cît la pieirea celor doi păcătoși. Dar iarăși se întrista și se mîhnea
că încă nu căzuseră și din nou se ruga lui Dumnezeu ca să cadă și să piară.
Apoi, abia și-a ridicat ochii spre cer, ca și mai înainte
și a văzut pe Iisus sculîndu-Se de pe cerescul Său scaun și venind la acei
oameni, care stăteau lîngă gura prăpastiei și le-a întins mîna Sa de ajutor.
Iar îngerii, luînd pe oamenii aceia, îi sprijineau de amîndouă părțile și
îi întăreau, ca apoi să-i scoată din prăpastia aceea. Și a grăit Iisus către
Carp: "Bate-mă pe Mine de acum, căci gata sînt, ca pentru mîntuirea oamenilor
iarăși să fiu răstignit; căci Îmi este iubit acest lucru, numai oamenii de
și-ar urî păcatele lor; însă, vezi, oare mai plăcut este a viețui cu balaurul
în prăpastie, decît cu Dumnezeu și cu îngerii Lui cei iubitori de oameni?"
Această povestire a pus-o Sfîntul Dionisie în scrisoarea sa către monahul
Demofil, cel mai înainte pomenit și nu numai pe el, dar și pe noi ne învață
să nu ne arătăm aspri asupra celor ce greșesc, ci mai ales să le dorim întoarcerea,
iar nu pedeapsa; apoi să-i învățăm pe ei cu dragoste și cu răbdare și să așteptăm
pocăința lor; trebuie a ne ruga cu tot dinadinsul pentru unii ca aceștia lui
Dumnezeu, care nu voiește moartea păcătoșilor, ca singur, cu a Sa bunătate,
să-i întoarcă și să-i miluiască, căci Domnul iubește pe cei drepți și pe cei
păcătoși miluiește; căruia i se cuvine slava în veci. Amin.
În această zi mai facem și pomenirea cuviosului părintelui
nostru Ioan Hozevitul, episcopul Cezareei care, pentru Dumnezeu lăsîndu-și
scaunul său, s-a dus în pustie. Pe acesta, pe cînd mergea să cerceteze pe
niște frați cunoscuți, l-a întîmpinat o femeie în cale și, căzînd la picioarele
lui, l-a rugat să nu o ocolească, ci să intre în casa ei și s-o sfințească
cu rugăciunea sa și cu binecuvîntare. Și, înduplecîndu-se sfîntul, a mers
și a intrat în casă și îndată acea femeie desfrînată și înșelătoare a încuiat
ușa și și-a dezgolit trupul îndemnîndu-l pe cuvios la păcat. Iar el, smulgîndu-se
din mîinile ei și deschizînd ușa, a fugit. După ce a făcut multe minuni, s-a
odihnit în Domnul.
Tot în această zi mai facem și pomenirea fericitului Isihie
Horivitul, cel din liniște, care viețuind mai întîi în nebăgare de seamă,
a căzut într-o boală și a murit, iar după un ceas iarăși a înviat. Și ușa
chiliei sale închizîndu-și-o a petrecut doisprezece ani în liniște, nevorbind
nimic cu nici unul dintre frați și multe lacrimi vărsînd. Iar cînd era să
se sfîrșească, frații au sfărîmat ușa închisorii sale, au intrat și l-au rugat
mult pe el ca să le spună vreun cuvînt folositor. Dar el, numai aceasta le-a
zis: "Iertați-mă! Fiecare gîndind întotdeauna la moarte nu poate să greșească".
Acestea zicîndu-le, a adormit în Domnul.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|