Cei între Sfinți Părinții noștri Gurie,
Arhiepiscopul Cazanului, și Varsanufie, Episcopul Tferului, și aflarea moaștelor
lor
(4 octombrie)
Cuviosul Gurie s-a născut și a crescut în cetatea Radonej.
El provenea dintr-un neam de boieri mici și numele lui a fost Grigorie, la
fel ca al tatălui său, pe care îl chema tot Grigorie. Porecla lui era Rugotin.
Și a viețuit fericitul copil mai întîi la un boier cu numele de Ion. El era
din fire blînd și smerit, mergea la biserică adeseori și se nevoia în post,
în rugăciune și milostenie și în celelalte bunătăți, petrecîndu-și viața necăsătorit.
Stăpînul, văzînd obiceiurile lui bune, i-a încredințat toată casa sa. Pentru
aceasta a fost clevetit, din zavistie, la stăpînul său de către prietenii
săi, care zicea că petrece în desfrînare cu femeia lui. Iar stăpînul, crezînd
pe cei care cleveteau împotriva lui, a poruncit să-l ucidă. Dar fiul stăpînului,
fiind înțelept, a rugat pe tatăl său să nu se grăbească a crede pe clevetitori
și să nu aducă rușine casei. Și, cercetînd cu de-amănuntul cele spuse și înștiințîndu-se
că este nevinovat, l-a scăpat de la moarte. Însă tatăl lui, orbit și biruit
de mînie, l-a băgat pe cel năpăstuit într-o groapă adîncă și doi ani a petrecut
el în această groapă, chinuindu-se cu foamea, căci hrana ce i se dădea lui
nu era hrană omenească; la trei zile i se arunca cîte un snop de ovăz și puțină
apă. Deși un prieten al său îi făgăduise să-i aducă bucate, el nu voia, ci
l-a rugat ca mai bine să-i aducă hîrtie și cerneală și, șezînd acolo în groapă,
scria cărți pentru învățătura copiilor, și le dădea să le vîndă, iar prețul
lor era împărțit la săraci.
După doi ani, milostivul Dumnezeu, văzînd răbdarea cea mare
a robului Său, care fără de vină pătimea unele ca acestea, a binevoit să-l
elibereze din iadul acelei închisori și i-a deschis, prin mîna nevăzută a
puterii Sale, ușa temniței. Grigorie, văzînd lumină la ușă, s-a înspăimîntat,
părîndu-i-se că este nălucirea vrăjmașului, de vreme ce doi ani nu se mai
deschisese acea ușă și, sculîndu-se, a început a se ruga. Și iarăși s-a făcut
lumină la ușă, mai mare decît prima oară. Apropiindu-se, Grigorie a atins
ușa cu mîna și îndată ușa s-a deschis și el a cunoscut că este voința lui
Dumnezeu să fie liber din acea închisoare și s-a rugat lui Dumnezeu cu rugăciuni
de mulțumire. Apoi, luînd icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care
o avea cu el în temnița aceea, a ieșit și, cu toate că era ziuă, n-a fost
văzut de nimeni.
Plecînd din casa și din cetatea aceea, a mers la mănăstirea
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei și slăvitei Adormiri. Acolo
s-a călugărit și era călugăr și pustnic îmbunătățit; mai pe urmă a fost și
egumenul acelui lăcaș. Din pricina slăbiciunii trupești a lăsat păstoria acelei
mănăstiri, dar după puțină vreme iarăși a fost trimis la egumenie în mănăstirea
Selijarului. După ce a supus Dumnezeu cetatea Cazanului împăratului Ioan Vasilievici,
atunci, cu sfatul prea sfințitului Mitropolit Macarie și cu al celorlalți
arhierei ai Mitropoliei Rusiei, a fost ales arhiepiscop al cetății Cazanului,
în anul de la facerea lumii 7063 sau 1555 de la Hristos, februarie, ziua 7.
L-a trimis împăratul la Cazan cu mare cinste și i-a dat multe lucruri bisericești
scumpe și l-a petrecut cu cinstitul și de viață făcătorul lemn (Sfînta Cruce)
și cu icoane. Apoi, Mitropolitul, cu tot sfințitul sobor și cu toată mulțimea
poporului făcea rugăciuni. Astfel a mers la cetatea Cazanului și a luat scaunul
său, nerăpind stăpînirea, nici gonind cinstea, ci de la Dumnezeu fiind trimis.
Cuviosul viețuia cu dumnezeiască plăcere, pe săraci hrănind,
pe cei necăjiți cu toate trebuințele îndestulîndu-i, pe nevoiași, pe văduve
și pe sărmani apărîndu-i și scăpîndu-i de nevoi;petrecea în multe osteneli,
în priveghere de toată noaptea și pururea în rugăciuni, iar pe necredincioși
îi învăța să cunoască și să creadă în Sfînta Treime, în Tatăl și în Fiul și
în Sfîntul Duh, întru unul Dumnezeu și pe mulți i-a adus din necredință la
credință și i-a botezat. Apoi a căzut în boală și a zăcut multă vreme, dar
nicidecum boala cea trupească nu a biruit înțelepciunea cea sufletească din
el, căci și atunci poruncea să fie dus la biserică. Și astfel, ostenindu-se
vreme de trei ani și cunoscîndu-și mutarea sa la Dumnezeu, a chemat pe arhimandritul
Varsanufie și i-a poruncit să-l îmbrace în schimă și în a patra zi a lunii
decembrie, la ceasurile opt din noapte, în anul 7072 (sau anul 1564 de la
Hristos), s-a dus către Dumnezeu, după ce a păstorit biserica lui Dumnezeu
8 ani și 9 luni. Trupul lui a fost pus în lăcașul Mîntuitorului, cu hramul
Schimbării la față, îngropîndu-l la altarul bisericii celei mari, cu cinste,
cu psalmi și cu cîntări duhovnicești.
Cuviosul Varsanufie era din cetatea Serpuhova, numele lui
cel dintîi fiind Ioan. Era fiul unui preot, pe nume Vasile, care l-a dat la
învățătura gramaticii. Tînăr fiind, a fost robit de tătarii din Crîm. Acolo
le slujea cu toată osîrdia, dormind puțin și cîntînd psalmii pe care îi ținea
minte, iar necredincioșii, văzîndu-l bun la fire, nefățarnic și smerit, slujindu-le
fără împotrivire, se mirau de dînsul și i-au poruncit să petreacă liber. După
trei ani a fost răscumpărat de tatăl său de la tătari și s-a dus la împărăteasca
cetate Moscova. S-a călugărit în mănăstirea ce se cheamă "a lui Andronic"
și își petrecea viața în fapte bune. Pentru aceasta a fos ales egumen al mănăstirii
de la Pișnoși și după aceea a fost arhimandrit în cetatea Cazanului. Acolo
a zidit o mănăstire cu biserică și chilii, viețuind bine și fiind plăcut lui
Dumnezeu, cu înfrînare multă și cu priveghere, chinuindu-și trupul cu un lanț
pe care îl purta în jurul trupului, neștiindu-l nimeni. Era întru toate pildă
fraților prin bunătăți și pe mulți necredincioși i-a întors la Dumnezeu și
i-a botezat. Pentru cuviosul arhiereu Gurie avea dragoste nefățarnică și i
se supunea lui în toate.
A fost ales episcop în cetatea Tferul și bine păstorind cuvîntătoarea
turmă a oilor lui Hristos, s-a dat spre multe nevoințe, căci petrecea întotdeauna
în post, în rugăciuni și lacrimi și în priveghere de toată noaptea; și pe
mulți bolnavi a tămăduit, căci era iscusit în meșteșugul doctoricesc și nici
un fel de plată nu lua de la nimeni, ci îi tămăduia din dragoste; dar, mai
ales, tămăduia patimi sufletești cu darul Duhului Sfînt. Cu lucrul mîinilor
lui făcea camilafce grecești, pe care le trimitea fraților săi, rugîndu-i
să se roage și ei lui Dumnezeu pentru dînsul.
Cînd sfîntul era la adînci bătrîneți a lăsat păstoria sa
și s-a mutat iarăși în mănăstirea zidită de dînsul, a dumnezeieștii Schimbării
la Față a Domnului, din cetatea Caucazului, și a luat pe sine marele chip
(s-a făcut schimnic). Apoi, fiind cuprins de bătrînețe și de slăbiciune mare,
nu și-a schimbat pravila sa, ci și atunci îl duceau ucenicii săi în biserică.
Iar cînd a slăbit de tot, cunoscîndu-și mutarea sa din lumea aceasta, s-a
împărtășit cu preacuratele Taine ale lui Hristos și s-a dus către Domnul pe
care l-a iubit, în anul 7084 (l576 după Hristos). A fost îngropat în acea
mănăstire, aproape de Cuviosul Gurie.
În anul 7104 (l596 după Hristos), la porunca dreptcredinciosului
domn a toată Rusia, împăratul Teodor Ivanovici, s-a zidit o biserică de piatră,
Schimbarea la Față a Domnului. Cînd au început a fi săpate șanțurile, s-au
găsit mormintele sfinților Gurie și Varsanufie, în ziua de 4 octombrie. Ermogen,
fiind atunci mitropolit în cetatea Cazanului și aflînd despre aceasta, a săvîrșit
Sfînta Liturghie cîntînd panahida și a mers în mănăstire cu tot soborul și,
descoperind mormîntul Sfîntului Gurie, l-a aflat plin de mir mirositor, iar
trupul lui plutea deasupra mirului ca buretele, aproape întreg, numai puțin
cuprins de stricăciune deasupra buzei. La fel și veșmintele lui erau întregi
și mai curate decît cele noi. Apoi au descoperit și mormîntul lui Varsanufie
și, de asemenea, aflară moaștele nestricate și întregi, ca și ale sfîntului
Gurie, numai la picioare era atins puțin de stricăciune. Au mutat cinstitele
lor trupuri din mormînturi în racle noi și, făcînd slujbă deasupra gropii,
au fost puse deasupra pămîntului, ca toți cei care vor merge acolo să le vadă
și să sărute cu credință cinstitele lor moaște. Îl înștiințară apoi despre
acestea pe împăratul a toată Rusia, Teodor Ivanovici, și pe sfîntul Patriarh
Iov. Auzind acestea împăratul și prea sfințitul Patriarh și toată împărăteasca
lor suită și mulțimea poporului au dat slavă lui Dumnezeu care a preamărit
pe sfinții săi. Apoi împăratul dreptcredincios a poruncit să fie zidit un
altar în partea de miazăzi la biserica cea mare și acolo să se pună la vedere
moaștele sfinților arhierei, moaște din care izvorau tămăduiri credincioșilor,
întru slava lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat, acum și pururea și în
vecii vecilor. Amin.
Tot în această zi se face și pomenirea Cuviosului Mucenic
Petru, prezbiterul Capitoliei, care a pătimit pentru Hristos în Damasc. Cînd
chinuitorii i-au tăiat limba, acest cuvios mucenic a vorbit mai curat; apoi
a răbdat tăierea mîinii drepte și a piciorului și scoaterea ochilor, iar la
urmă i s-a tăiat capul.
În această zi se mai face și pomenirea Sfintei Mucenițe Domnina
și a celor două fiice ale ei, Verineia și Proscudia, care au fost prinse de
păgîni în Edesa și au fost duse la Ierapol. Ajungînd în calea lor la un rîu,
pe cînd ostașii ședeau și mîncau pîine, maica și fiicele sale, socotind că
este mai bine să se înece pentru dragostea lui Hristos și să fie curate înaintea
Lui, decît să cadă victime în mîinile păgînilor, au făcut degrabă rugăciune
către Dumnezeu, încredințînd Lui sufletele lor, apoi s-au aruncat în adîncul
rîului și au sfîrșit cu viața.
În această zi se mai face și pomenirea Sfîntului Mucenic
Audact care era din Efesul Asiei, fiind duce și prefect al împăratului Maximin.
Păgînul împărat a vrut să se căsătorească cu fiica lui Callistena, dar tatăl
nu i-a dat-o, ca să nu fie batjocorită creștinătatea ei prin omul cel necurat
și urît de Dumnezeu. Pentru aceasta împăratul l-a lipsit pe Audact de cinste
și de bogăție și l-a gonit în Meletina și acolo i-au tăiat capul. Callistena
s-a ascuns mai întîi în Nicomidia, apoi a mers în Tracia și a fost găzduită
de o femeie pe a cărei fiică, bolnavă de ochi, a tămăduit-o prin rugăciune.
Maximin a încetat din viață și Lichinie a luat împărăția. Atunci Callistena
a mers la Constanța, împărăteasa lui Lichinie, care era sora marelui Constantin
și era de credință creștinească și aceleia i-a povestit toate despre sine.
Împărăteasa a primit-o cu dragoste și i-a ajutat ca să-și ia averea părintească,
jefuită de Maximin, pe care Callistena, luînd-o, a împărțit-o la săraci. Trupul
tatălui său l-a adus din Asia și a zidit o biserică în numele lui, iar ea,
petrecîndu-și restul vieții apostolești, s-a dus către Domnul.
Tot în această zi se mai face și pomenirea sfinților mucenici
Gaie, Faust, Evsevie și Herimon, care erau sfinți slujitori ai Domnului, preoți
și diaconi, ucenici ai Sfîntului Sfințit Mucenic Dionisie, episcopul Alexandriei,
a cărui pomenire va fi mîine. Aceștia au început a pătimi pentru Hristos în
vremea împărăției lui Deciu și și-au sfîrșit nevoința muceniciei în vremea
împărăției lui Valerian.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|