Viața Sfintei Mucenițe Haritina
(5 octombrie)
Un om de neam bun și bogat, anume Claudie, cu obiceiuri bune
și cu milostivire spre săraci, văzînd o copiliță foarte mică al cărei nume
era Haritina - care rămăsăse orfană de părinți din pruncia ei - s-a milostivit
de dînsa și, luînd-o acasă, a crescut-o ca pe fiica sa și a iubit-o ca pe
fireasca lui copilă, căci cu adevărat avea de ce să o iubească. Ajungînd în
vîrstă, s-a arătat nu numai de o frumusețe deosebită a chipului, ci și cu
podoaba obiceiurilor bune, fiind blîndă, smerită, ascultătoare, tăcută, curată
la suflet și înțeleaptă. Însă cel mai important lucru era credința ei în Hristos,
a cărui roabă și mireasă a devenit; crezînd în El, s-a aprins cu multă dragoste
și s-a făcut mireasa Lui, păzindu-și fecioria și petrecînd la un loc deosebit
în singurătate. Stăpînul ei care a crescut-o n-o oprea de la un gînd bun ca
acesta, ci se bucura de viața ei cea curată și sfîntă și de aceea i-a zidit
o casă liniștită în care viețuiaînvățînd ziua și noaptea Legea Domnului. Pe
credincioșii care o cercetau îi învăța povățuindu-i cu cuvinte folositoare,
spre mîntuire, iar pe cei necredincioși îi aducea la credință, propovăduindu-L
pe Hristos. Tuturor le-a fost pildă de credință și de viață plăcută lui Dumnezeu.
În vremea aceea Dioclețian, necredinciosul împărat, a început
prigoană mare împotriva creștinilor de pretutindeni spre a-i chinui și mai
ales pe aceia care aveau o viață îmbunătățită. În acea vreme Sfînta Haritina
a fost clevetită către Domițian comitele că este creștină și pe mulți elini
îi întorcea la credința creștină. Iar comitele, auzind de acestea, a scris
îndată stăpînului ei, poruncindu-i să trimită la dînsul pe Haritina. Stăpînul
ei, citind scrisoarea, s-a mîhnit foarte mult și, îmbrăcîndu-se în haină aspră,
plîngea pentru dînsa, văzînd că nu poate să se împotrivească puterii comitelui.
Pe cît putea se împotrivea ostașilor care erau trimiși după dînsa și plîngînd
și, ținînd-o cu mîinile sale, se împotrivea celor ce voiau s-o răpească, iar
ostașii o tîrau spre dînșii. Claudie, care îi era ca un tată, nelăsînd-o din
mîinile sale, îi gonea pe ostași, iar sfînta, ținută de amîndouă picioarele,
zicea către stăpînul ei: "Dă-mi drumul, stăpînul meu, și nu te mîhni, ci bucură-te,
căci pentru păcatele mele și ale tale voi fi jertfă primită de Dumnezeu".
Iar ostașii, mîniindu-se foarte tare, au răpit-o cu sila din mîinile stăpînului
ei precum lupii o oaie, și au dus-o la comite, iar Claudie o petrecea cu plîngere
și zicea: "Pomenește-mă la Cerescul Împărat, cînd vei sta înaintea Lui, în
ceata sfintelor mucenițe".
Fiind dusă Sfînta Haritina la comite, a stat înaintea lui,
chemînd cu inima sa pe Dumnezeu în ajutor. Iar comitele a întrebat-o: "Oare
sînt adevărate cele ce am auzit despre tine, fecioară: că ești creștină și
înșeli pe mulți, aducîndu-i la credința necurată?" Iar Sfînta Haritina a răspuns
cu îndrăzneală, zicînd: "Adevărat este că sînt creștină, iar ceea ce zici
că înșel pe oameni nu este adevărat, pentru că de la înșelăciune îi întorc
pe cei rătăciți și îi povățuiesc la calea cea adevărată, ducîndu-i la Hristosul
meu, întru care credința nu este necurată, precum spui tu, ci este sfîntă
și dreaptă. Toată credința voastră este plină de necurăție, pentru că credeți
în necurații și viclenii diavoli și faceți voia lor". Auzind acestea comitele
s-a mîniat foarte tare și a poruncit să fie bătută fără cruțare și apoi să
fie pus un lanț de fier pe grumazul ei și a trimis-o să fie judecată de consul,
judecătorul cel nedrept.
Judecătorul i-a pus mai întîi în față toate uneltele de schingiuire,
apoi a grăit către dînsa: "Miluiește-te pe tine singură, mai înainte de a
nu fi pierdută cu munci cumplite. Primește sfatul cel bun și adu jertfă zeilor
nemuritori, pentru că în felul acesta vei afla trei mari lucruri folositoare
ție: pe zei îi vei îmblînzi, de la împărat vei dobîndi daruri și ție îți vei
păzi frumusețea cea înflorită a tinereților tale, întreagă și neveștejită
de muncile cele cumplite". Auzind acestea, mucenița și-a ridicat ochii spre
cer, căutînd ajutor de acolo, apoi făcîndu-și semnul crucii a grăit către
judecător: "Iscusit, ești, o! judecătorule viclean și nedrept, dar nimic nu
va spori uneltirea ta, căci nu mă vei prinde prin vicleșug, nici nu mă vei
înfricoșa, îngrozindu-mă cu muncile, nici sfătuindu-mă nu mă vei putea duce
la păgînătatea ta și nu vei schimba în mine hotărîrea mea de a pătimi pentru
Hristos. Sfătuiește-te pe tine cele ce îți sînt de folos și nu te mai închina
neînsuflețiților idoli, ca să nu pieri vîndut diavolilor pe care îi cinstești
ca pe niște dumnezei".
Judecătorul, auzind aceste cuvinte, a început s-o batjocorească
și a porunci ca să-i fie tuns capul. Iar ea, ca un mielușel fără glas, tăcea
înaintea celui ce o tundea, vorbind numai în sine cu iubitul său Mire, rugîndu-L
pe El să-i dea putere să suporte cu tărie nevoința muceniciei. Apoi, după
ce au tuns-o, i-a crescut îndată părul pe cap, mai lung și mai frumos decît
cel dinainte. Văzînd acest lucru, judecătorul s-a umplut de mînie și a poruncit
să i se aducă cărbuni aprinși, pe care, turnîndu-i pe sfîntul ei cap, a ars-o
foarte tare. Apoi a turnat oțet peste trupul ars, înmulțindu-i cumplitele
dureri. Iar sfînta răbda și se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase,
ajutorule cel tare al celor ce nădăjduiesc spre Tine, Acela care pe cei trei
tineri i-ai păzit nearși în mijlocul văpăii celei arzătoare, ajută-mi să suport
chinurile care pentru Tine le îndur, întărește-mă, ca nu cumva să-mi zică
și mie vrășmașul: "Unde este Dumnezeul tău?"". După rugăciune, a simțit o
ușurare în dureri și mulțumea lui Dumnezeu. Însă schingiuitorul n-a încetat
a abate asupra ei chinuri și mai mari, căci, înfierbîntînd în foc țepușe de
fier, i-a înfipt în pieptul ei, apoi i-a ars coastele cu lumînări aprinse.
Iar ea, neluînd în seamă focul cel material, se aprindea mai mult cu văpaia
dragostei dumnezeiești și nu înceta a mărturisi cu inima și cu gura numele
lui Iisus Hristos. După acestea chinuitorul a osîndit-o să fie înecată în
mare.
Luînd-o slujitorii au dus-o la mare, iar sfînta, mergînd,
striga către Dumnezeu așa:"Mulțumesc Ție, Doamne, Dumnezeul meu, că pentru
numele Tău cel sfînt, după ce am fost arsă de foc, voi trece prin apa mării.
Binevoiește să mă arăți curată în ziua Învierii. Arată acum, ca și de-a pururea,
minunile Tale în mine, prin care mai mult se va putea proslăvi numele Tău
cel prea mare, în veci". Și, ducînd-o la mare, îi legară o piatră grea de
grumaz și o aruncară în adîncul mării. Făcîndu-se aceasta, îndată piatra s-a
dezlegat și s-a afundat în mare, iar sfînta, întărindu-se cu puterea Celui
Preaînalt, în chip nevăzut, stătea deasupra mării mergînd în picioare pe apă,
ca și cum marea ar fi fost un drum de piatră și ieșind la mal s-a dus înaintea
judecătorului și i-a zis: "Uitați-vă și vedeți puterea Hristosului meu și
credeți în El". Iar judecătorul, văzînd-o că a ieșit vie din mare, s-a mirat
și tăcea umilit. Apoi, venindu-și în fire, judecătorul zicea că este vrăjitoare
și cu ajutorul vrăjilor a ieșit vie din mare și a poruncit celor care erau
de față s-o apuce și s-o lege goală de o roată, iar sub roată au înfipt unelte
de fier ascuțite, cuțite și săbii și au turnat mulțime de cărbuni aprinși,
apoi a poruncit muncitorilor să întoarcă roata pe care era legată sfînta,
ca în felul acesta trupul ei să fie zdrobit de uneltele ascuțite de sub roată
și să fie ars de cărbunii cei aprinși și astfel durerea să fie îndoită.
Începînd slujitorii a chinui pe sfîntă, îndată roata a stat
nemișcată și mîinile slujitorilor au slăbit, iar cărbunii aprinși s-au stins
și sfînta a rămas nevătămată, pentru că îngerul Domnului apăra și păzea pe
mireasa lui Hristos. Judecătorul s-a umplut de mai mare mînie și a poruncit
să-i scoată unghiile mîinilor și picioarelor, apoi să-i zdrobească toți dinții,
iar ea a răbdat toate acestea cu multă bărbăție. După toate acestea s-a gîndit
nelegiuitul să-i necinstească fecioria și a poruncit să fie chemată mulțime
de oameni nerușinați și să fie dată lor spre necinstire. Iar ea, auzind ce
plănuia nelegiuitul judecător, a zis: "Cu mine este Hristosul meu, care tot
planul vostru viclean îl va risipi și acum va lua la Sine sufletul meu fără
de prihană".
Zicînd acestea și-a înălțat mîinile și și-a ridicat ochii
în sus, rugîndu-se din toată inima lui Dumnezeu ca s-o izbăvească din mîinile
necuraților. Și, fiind acolo desfrînații aceia, pe cînd voiau s-o ia, îndată
ea și-a dat curatul și nevinovatul său suflet în mîinile Dumnezeului ei și
trupul ei cel fecioresc a rămas mort în mijlocul acelor nelegiuiți plini de
poftă necurată. Judecătorul, văzînd pe sfînta moartă, a poruncit ca trupul
ei să fie pus într-un sac și, umplîndu-l cu nisip, să-l arunce în mare. Astfel,
au înecat-o în adîncul mării pe sfînta moartă, pe ea care, cînd era vie, umbla
pe deasupra apelor. Iar după trei zile, ridicîndu-se valurile mării, au scos-o
la mal, neavînd nici o stricăciune din pricina apei.
Claudie, care o crescuse pe sfîntă ca pe fiica sa, luînd
cinstitul și prea chinuitul ei trup, cu plîngere și cu bucurie, l-a dat cuvincioasei
îngropări, slăvind pe Mîntuitorul Hristos, Care S-a născut din Preacurata
Fecioară, Căruia și de la noi să-I fie cinste și slavă, în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|