Pătimirea Sfinților Mucenici Serghie
și Vah
(7 octombrie)
Sfinții mucenici Serghie și Vah erau de neam roman, mari
senatori și cei dintîi nobili de la curtea împăratului Maximian, care îi iubea
mult și îi cinstea pentru priceperea și vitejia lor în războaie, precum și
pentru credința în slujbă. Nimeni nu putea în nici un chip să se apropie de
împărat și să ceară ceva de la el, decît numai prin acești credincioși sfetnici
ai lui. În astfel de cinste împărătească erau, cinste pe care nimeni altul
n-o avea. Însă ei nu așteptau cinste de la împăratul cel pămîntesc, ci de
la Împăratul cel ceresc, căci credeau în Domnul nostru Iisus Hristos și se
sîrguiau să placă Lui prin viața cea sfîntă și prin osîrdia cu care îi slujeau.
Ei, însă, își tăinuiau credința de frica împăratului, căci mînia și iuțimea
lui Maximian împotriva credincioșilor erau neîmblînzite. Dar lumina credinței
în Hristos n-a rămas multă vreme ascunsă, căci a venit vremea să fie arătată
tuturor, pentru că unii oameni, pizmuindu-i pentru dragostea ce le-o arăta
împăratul și voind să atragă asupra lor mînia lui Maximian, i-au pîrît că
sînt creștini și că s-au lepădat de închinarea la idoli.
Împăratul nu voia să creadă că niște oameni ca aceștia, care
au de la el atîtea daruri, să-i fie lui potrivnici în cinstirea zeilor și
chiar se rușina de dînșii să-i întrebe despre aceste lucruri sau să-i mustre,
neavînd nici o dovadă vrednică de crezare. Însă s-a gîndit să-i ispitească
în acest chip: într-una din zile împăratul a făcut praznic pentru idolii săi
și a mers împreună cu toți nobilii, cu ostașii, cu slujitorii și cu toată
suita sa în capiștea necuratului idol Die, voind să-i aducă jertfe alese.
În acest timp privea să vadă dacă vor intra o dată cu dînsul și iubiții lui
senatori în capiștea idolească. Cînd împăratul a intrat în capiște, senatorii
Serghie și Vah au rămas afară și, ca adevărați robi ai lui Hristos, stăteau
deoparte și se rugau adevăratului Dumnezeu, ca să lumineze ochii necredinciosului
popor și să preamărească întru dînșii prea sfînt numele Său. Împăratul, văzînd
că Serghie și Vah n-au intrat cu dînsul la praznic, a trimis pe slujitorii
săi să-i prindă și să-i aducă cu sila în capiștea lui Die. Fiind aduși sfinții
în adunarea cea urîtă de Dumnezeu, împăratul le-a poruncit să se închine idolilor,
să le aducă jertfă și să mănînce din cele jertfite idolilor. Iar ei, nevoind
să facă acestea, au zis: "Avem în cer un Dumnezeu care nu minte, un Dumnezeu
adevărat și viu, care pe toată lumea o cuprinde și nu este nesimțitor la fel
ca idolii voștri și noi Aceluia ne închinăm". In felul acesta ei îl mustrau
pe împărat pentru credința lui cea greșită, pentru că cinstea cuvenită lui
Dumnezeu o dădea idolilor orbi, surzi și muți, aducînd cu el și pe alții la
această credință. Împăratul a poruncit să fie luate de la dînșii semnele nobleții
lor - fireturile ostășești, lanțurile de aur, inelele și toate hainele și
să fie îmbrăcați femeiește spre necinstea lor și, punînd cercuri de fier pe
grumazul lor, a poruncit să fie purtați așa prin cetate spre rîsul și batjocura
tuturor, ca așa cei slăviți și de neam nobil roman să fie batjocoriți pentru
cinstirea adevăratului Dumnezeu și pentru necinstirea idolilor mincinoși sau,
mai bine zis, a diavolilor, cărora n-au voit să le jertfească cei ce se aduceau
pe sine jertfă lui Hristos.
Împăratul Maximian, după săvîrșirea necuratelor jertfe, s-a
întors la palat și, mîhnindu-se pentru Serghie și Vah, pe care îi iubea, i-a
chemat înaintea sa și le-a zis: "Prietenii mei prea iubiți și credincioși,
pentru ce v-ați înșelat ca să-i mîniați pe zei, iar pe mine, împăratul vostru,
care sînt bun și milostiv, să mă mîhniți și vouă să vă aduceți atîta necinste?
Pentru că eu, deși vă iubesc mult, nu pot suferi necinstirea zeilor mei, și
vă voi da la chinuri, fără ca aceasta să fie dorința mea. Deci, vă rog, prietenii
mei, părăsiți pe acel Fiu al teslarului pe care evreii, ca pe un tîlhar, l-au
răstignit între tîlhari pe cruce. Nu vă amăgiți de creștineștile farmece și
basme și întoarceți-vă către zeii noștri și eu vă voi încununa cu mai multă
cinste, și mai multă dragoste vă voi arăta vouă și veți trăi în bunătățile
împărăției mele, fiind nedespărțiți de mine". Serghie și Vah, nevrînd ca pentru
dragostea împăratului să cadă din dragostea lui Dumnezeu și nedorind ca pentru
bunătățile cele vremelnice să se lipsească de bunătățile cele veșnice, au
grăit mult împotriva împăratului. Și fiind plini de darul Duhului Sfînt și
cu limbăslobodă, în cuvinte înțelepte, au arătat neputința idolilor și cu
multă îndrăzneală au mărturisit puterea și dumnezeirea lui Iisus Hristos,
iar pe împărat l-au sfătuit să caute să cunoască adevărul.
Păgînul împărat, avînd inima împietrită și urechile surde
și ochii cei sufletești orbi, nu primea sfatul lor cel bun și se lepăda de
cuvintele lor folositoare și se aprindea mai mult de mînie și iuțime, dar
nevrînd ca el însuși să-i muncească, pentru că îi iubea foarte mult, i-a trimis
în părțile Răsăritului, la ighemonul Antioh, care era cumplit chinuitor al
creștinilor. Acest Antioh se învrednicise de la împărat de ighemonie prin
nobilii Serghie și Vah, pentru că ei, prin rugămintea lor, au mijlocit de
la Maximian acea cinste pentru Antioh și l-a rînduit ighemon în părțile Răsăritului.
La acest Antioh i-a trimis Maximian pe Sfinții Serghie și Vah, pentru ca să
se înfricoșeze de cruzimea lui, cruzime despre care se dusese vestea în toată
lumea, să le fie frică de el, fiind în mîinile acestui tiran și așa, fiind
siliți, să se lepede de Hristos din frică și de rușine; iar dacă nu se vor
supune să fie chinuiți, nu înaintea ochilor împăratului, ci în alte părți
îndepărtate.
Sfinții au plecat din Roma, fiind duși în lanțuri, și mergînd
toată ziua aceea, au rămas peste noapte la o gazdă, iar la miezul nopții,
cînd ostașii care îi duceau și îi păzeau au adormit adînc, ei privegheau cu
tot dinadinsul în rugăciune, cerînd lui Dumnezeu ajutor, ca să poată să rabde
cu bărbăție toate chinurile, pentru numele Lui cel sfînt. Astfel rugîndu-se
ei, li s-a arătat îngerul Domnului, strălucind lumină cerească, și îi întărea,
zicîndu-le: "Îndrăzniți, robii lui Hristos, și nevoiți-vă ca ostașii cei buni
împotriva diavolului, pentru că degrabă îl veți birui. Iar pentru nevoința
voastră veți lua cununile biruinței de la Domnul Iisus Hristos, Care va fi
alături de voi în suferința voastră, dîndu-vă ajutorul Său, pînă ce îl veți
călca pe vrăjmașul diavol sub picioare". Cu aceste cuvinte întărindu-i, îngerul
s-a făcut nevăzut, iar ei, umplîndu-se de negrăită bucurie, înălțau laudă
lui Dumnezeu Celui ce bine a voit ca prin îngereasca arătare să cerceteze
pe robii săi. Și mergînd multă vreme pe cale, petreceau în post, în rugăciuni
și cîntări de psalmi, înarmîndu-se împotriva duhurilor celor nevăzute ale
răutății prin această duhovnicească armă. Trecînd prin multe cetăți și țări,
au ajuns în părțile Răsăritului, în cetatea care se numea Varvalisa, unde
locuia Antioh, căruia ostașii i-au predat pe cei trimiși în lanțuri, adică
pe Serghie și pe Vah, precum și scrisoarea împăratului care avea acest cuprins:
"Maximian, puternicul împărat, poruncește lui Antioh, ighemonul
părților din Răsărit și tuturor oamenilor, dar mai ales ajutătorilor și slujbașilor
împărăției noastre, ca să nu mai fie oameni necredincioși zeilor și străini
de slujbele lor; deci, în acest fel, văzînd pe Serghie și pe Vah că sînt de
credința creștinească cea atît de rea, i-am judecat și i-am găsit a fi vinovați
de muncile cele cumplite. Și de vreme ce sînt nevrednici de împărăteasca cinste,
i-am trimis bunătății tale, ca, de se vor pocăi, ascultîndu-ne pe noi, și
de vor jertfi zeilor, să-i învrednicești cu blîndețea ta și să-i eliberezi
din chinurile cele pregătite pentru ei; apoi să le făgăduiești a noastră iubire
de oameni, pentru că va lua fiecare dregătoria sa și va ajunge la cinste mai
mare ca cea dintîi. Iar dacă nu se vor supune, ci vor rămîne în credința cea
rea, să-i supui pe dînșii la chinuri legiuite și să-i pierzi cu moarte de
sabie. Îți doresc viață lungă și să fii sănătos".
Antioh, citind această scrisoare împărătească, a poruncit
ca Serghie și Vah să fie puși într-o închisoare ușoară și să fie păziți pînă
a doua zi. Iar a doua zi, intrînd în divan, a șezut la judecată și, aducîndu-i
înaintea sa, a zis către dînșii: "Părinților și binefăcătorilor mei, care
ați mijlocit pentru mine să iau această dregătorie și cinste pe care o am,
o! cum s-a schimbat buna voastră soartă, căci eu acum șed ca un judecător,
iar voi stați ca niște robi legați înaintea mea, eu care altădată ședeam înaintea
voastră, slujindu-vă. Deci, rogu-vă să nu voiți a vă face vouă un rău ca acesta,
ci ascultați-l pe împărat și cinstiți pe zei, ca să reveniți la cele dintîi
dregătorii ale voastre și în cinste; iar dacă nu veți face aceasta, apoi chiar
fără de voia mea vă voi pune la chinuri, după porunca împăratului, pentru
că ați auzit singuri ce-mi poruncește împăratul în scrisoarea pe care mi-a
trimis-o. Drept aceea, domnii mei, fiți milostivi vouă și mie, căci eu n-aș
vrea să fiu aspru chinuitor al binefăcătorilor mei". Dar sfinții au răspuns:
"În zadar vrei să ne amăgești cu cuvintele tale, pentru că cinstea și necinstea,
viața și moartea, toate sînt deopotrivă celor care au viața cea cerească;
nouă Hristos ne este viața, iar moartea pentru El ne este cinste".
Multe altele au zis sfinții, preamărind pe Hristos, ocărînd
pe idoli și mustrînd păgînătatea necredincioșilor. Iar Antioh, mîniindu-se,
a poruncit ca Sfîntul Serghie să fie aruncat în temniță, iar pe Vah să-l dezbrace,
să-l întindă la pămînt și să-l bată fără milă. Și îl bătură mult pe Sfîntul
Vah peste tot trupul, încît mulți slujitori, obosind, se schimbau pentru a-l
bate; iar din cauza acestei bătăi i-a căzut carnea de pe oase, iar pîntecele
i-a fost despicat și schingiuitorii vărsau sîngele lui ca pe apă. Din pricina
acelei bătăi, sfîntul și-a dat sufletul său în mîinile Domnului. Apoi călăul
a poruncit ca trupul lui să fie tîrît afară din cetate și să fie aruncat pentru
mîncarea fiarelor și păsărilor. Dar Domnul a păzit trupul lui, căci mai mulți
credincioși, care se ascundeau afară din cetate în prăpăstii și în peșteri
de frica slujitorilor de idoli, ieșind noaptea din ascunzătorile lor, au luat
trupul Sfîntului Vah și l-au îngropat cu cinste într-una din acele peșteri
în care ei se ascundeau.
Sfîntul Serghie, șezînd în temniță și auzind că prietenul
lui s-a sfîrșit în chinuri, plîngea mult pentru despărțirea de el, zicînd:
"Vai mie, fratele meu, Vah, de acum nu vom mai cînta, zicînd: iată ce este
bun sau ce este frumos, fără numai a locui frații împreună; pentru că m-ai
lăsat singur". Tînguindu-se în acest fel, în noaptea următoare lui Serghie
i s-a arătatSfîntul Vah, într-o lumină cerească foarte strălucitoar,e și l-a
mîngîiat, spunîndu-i despre răsplata cea pregătită în ceruri și întărindu-l
spre muceniceasca nevoință către care va veni în curînd și va cîștiga de la
Hristos Domnul mare milă și mare îndrăzneală. Sfîntul Serghie s-a bucurat
foarte mult de arătarea lui Vah și întru bucuria inimii cînta lui Dumnezeu.
În ziua următoare ighemonul, vrînd să meargă în cetatea Sur,
a poruncit ca Serghie să fie adus după el. Acolo, șezînd la judecată, a zis
către sfînt: "Vah, om necredincios și rău, nevrînd să jertfească zeilor, a
vrut mai bine să moară de moarte silnică decît să-i cinstească pe zei, iar
eu l-am pedepsit după faptele sale. Dar tu, domnul meu Serghie, pentru ce
urmezi credinței celei rele și te duci de voie în mare primejdie? Binefăcătorul
meu, nu te condamna singur la chinuri, pentru că eu mă rușinez de ale tale
faceri de bine și mă rușinez de cinstea ta, pentru că tu stai osîndit înaintea
mea, iar eu șed și te judec pe tine. Eu, care eram mai mic decît tine, m-am
învrednicit de mare cinste prin mijlocirea ta, și iată că acum sînt mai mare
decît tine, iar tu, care ai căpătat de la împărat mare cinste și multe bunătăți,
iată că acum singur îți dorești răul; deci, te rog, ascultă sfatul meu, supune-te
voii împăratului și cinstește pe zei, ca să dobîndești cinstea și dregătoria
cea de mai înainte". A răspuns sfîntul, zicînd: "Cinstea și slava cea vremelnică
sînt deșarte, iar necinstea se face pricinuitoare de cinstea cea vremelnică.
Deci, nu mă îngrijesc de această necinste și nici nu doresc cinstea vremelnică,
căci nădăjduiesc să fiu cinstit de Hristosul meu cu cinstea cea adevărată
și veșnică în mărirea cea cerească. Tu pomenești facerile mele de bine, cum
că ți-am mijlocit de la împăratul cel pămîntesc această dragoste mare, dar
ascultă-mă pe mine și, cunoscînd adevărul, leapădă-te de necurații tăi zei
și închină-te împreună cu mine Dumnezeului ceresc și Împăratului veacurilor,
iar eu îți făgăduiesc ca să-ți mijlocesc de la El mai multe bunătăți decît
ai tu de la Maximian".
Atunci Antioh, văzînd că nu poate să-l întoarcă pe Serghie
de la Hristos și să-l plece la voia împărătească, a zis: "Seghie, mă silești
ca, uitînd toate bunătățile primite de la tine, să fiu nevoit să te supun
la cumplite chinuri". Iar Serghie a răspuns: "Fă ce voiești tu, pentru că
acum îl am ajutor pe Hristos care a zis: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul,
că sufletul nu pot să-l ucidă. Iată, ai stăpînire peste trupul meu ca să-l
chinui, dar peste sufletul meu nu ai stăpînire, nici tu, nici tatăl tău, Satana".
Antioh, mîniindu-se, i-a zis: "Văd că îndelunga mea răbdare te-a făcut îndrăzneț".
Apoi a poruncit ca Serghie să fie încălțat cu încălțăminte de fier, ce avea
într-însa piroane lungi și ascuțite și care au străpuns tălpile sfîntului.
Și așa fiind încălțat, i s-a poruncit să alerge înaintea șaretei sale, pentru
că mergea spre cetatea Tetrapirghia, iar de la Tetrapirghia aveau să meargă
la cetatea Rosaf. Iar Sfîntul Serghie alerga și cînta, zicînd: "Așteptînd
am văzut pe Domnul care, căutînd spre mine, a auzit rugămintea mea și m-a
scos din groapa necazului și din tina ticăloșiei și a pus pe piatră picioarele
mele și a îndreptat pașii mei".
Ajungînd ei în Tetrapirghia, care era la mare depărtare de
Sur, ca la nouă stadii, mucenicul a fos dus în temniță. În drum spre temniță
el zicea: "Cel ce a mîncat odată pîinea mea, a venit asupra mea cu vicleșug
și cu legăturile chinurilor cele cumplite a întins cursă picioarelor mele,
dar vino, Doamne, în ajutorul meu și împiedică-i pe dînșii și izbăvește de
cei necredincioși sufletul meu". În noaptea aceea, pe cînd se ruga în temniță,
îngerul Domnului a venit la dînsul și i-a vindecat picioarele de răni. Apoi,
dimineața, călăul a poruncit ca Sfîntul Serghie să fie scos din temniță, crezînd
că nu va putea călca cu picioarele din pricina rănilor, dar l-a văzut de departe
mergînd bine, cu picioarele sănătoase și neșchiopătînd deloc și, înspăimîntîndu-se,
a zis: "Cu adevărat, omul acesta este vrăjitor, pentru că cine ar putea ca
după astfel de chinuri să umble neșchiopătînd? Deci, dacă se vede cu picioarele
nevătămate, aceasta nu poate fi decît putere vrăjitorească". Apoi, încălțîndu-l
iarăși cu acei papuci, l-a gonit înaintea sa pînă ce au ajuns la cetatea Rosaf,
care era la o depărtare de șaptezeci de stadii de cetatea Sur. Acolo, șezînd
la judecată, l-au silit pe Sfîntul Serghie să se închine la idoli și, nefiind
posibil să-l atragă de la mărturisirea lui Hristos, l-au osîndit la moarte.
Și, ducîndu-l afară din cetate, la locul de osîndă, Sfîntul Serghie și-a cerut
voie pentru a-și face rugăciunile și, rugîndu-se îndelung, a auzit de sus
un glas dumnezeiesc chemîndu-l acolo; apoi, cu bucurie, plecîndu-și capul
său sub sabie, s-a sfîrșit, iar trupul lui a fost îngropat de credincioșii
din acele locuri.
După o vreme, niște oameni credincioși din cetatea Sur s-au
sfătuit în taină să ia de acolo trupul Sfîntului Mucenic Serghie și să-l ducă
în cetatea lor, iar cînd s-au apropiat, noaptea, de mormîntul sfîntului, îndată
a ieșit de acolo o flacără de foc mare cît un stîlp care ajungea pînă la ceruri.
Iar niște ostași care locuiau în Rosaf, văzînd, în miezul nopții, acea văpaie
înaltă de foc care lumina toată partea aceea, au alergat înarmați la acel
loc și au aflat pe cetățenii de la Sur cuprinși de spaimă pentru această minunată
vedenie de foc.
După puțină vreme, încetînd acea lumină de foc, cei ce veniseră
de la Sur au înțeles că sfîntul nu voiește să se despartă de locul acela unde
și-a vărsat sîngele și și-a dat sufletul pentru Hristos.
Petrecînd acolo cîteva zile, au zidit în cinstea Sfîntului
Serghie, la locul unde a fos îngropat, un mormînt din piatră, înalt și foarte
frumos. Apoi, sporind credința în Domnul nostru Iisus Hristos, s-a zidit în
cetatea Rosaf o biserică cu numele Sfîntului Mucenic Serghie și adunîndu-se
din cetățile dimprejur cincisprezece episcopi, au descoperit mormîntul Sfîntului,
iar cinstitele lui moaște, care s-au păstrat în mireasmă bună și nestricate,
au fost mutate cu mare cinste în biserica cea nouă. Și au așezat să fie prăznuită
pomenirea lui în fiecare an, în octombrie, ziua a șaptea, zi în care a fost
omorît. Apoi în amîndouă locurile, adică și în biserică, unde se aflau sfintele
lui moaște, și acolo unde și-a aflat sfîrșitul și a fost îngropat, se făceau
multe tămăduiri bolnavilor și se goneau diavolii.
Se mai cade încă a pomeni și despre aceasta: în fiecare an
în ziua praznicului Sfîntului Serghie fiarele sălbatice, ieșind din pustiile
dimprejurul acelui loc, unde zăcuse mai înainte trupul sfîntului, își schimbau
cruzimea lor de fiară în blîndețe de miel, încît nu vătămau pe nimeni, nici
pe oameni, nici pe dobitoace, ci cu sfială înconjurau acel loc sfînt și iarăși
se întorceau în pustia lor. Așa l-a preamărit Dumnezeu pe plăcutul Său, încît
și fiarelor, ca unor oameni, le poruncea să prăznuiască sfînta lui pomenire.
Cu ale cărui rugăciuni, prea bunul Dumnezeu să îmblînzească mînia vrășmașilor
noștri, ca și mînia fiarelor sălbatice, spre mărirea Sa cea dumnezeiască,
în veci. Amin.
În această zi mai prăznuim pomenirea sfinților mucenici Iulian
prezbiterul și Chesarie diaconul, care în vremea împărăției lui Claudie au
pătimit în Tarachini, cetatea Italiei, de la Loxorie, cel care l-a înecat
în mare. Se mai pomenește și Sfîntul Mucenic Polihronie preotul, pe care arienii
l-au tăiat cu săbiile și l-au omorît în biserică la jertfelnic.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|