Viața Cuvioasei Taisia
(8 octombrie)
În părțile Egiptului era o femeie cu obiceiuri rele, necurată
și fără rușine. Femeia aceea avea o fiică pe care o chema Taisia, pe care
a învățat-o aceleași obiceiuri rele cu care se îndeletnicea și ea. Ducînd-o
pe fiica ei într-o casă de desfrînare, a dat-o în slujba Satanei, ca să ducă
la pieire multe suflete omenești, înșelîndu-le, cu frumusețea pe care o avea,
căci Taisia era foarte frumoasă și se vestise pretudindeni despre frumusețea
feței sale, încît mulți, poftind-o, îi aduceau multe averi, aur și argint
și haine scumpe și luxoase. Înșelînd cu atîta deșertăciune pe îndrăgostiții
ei, îi aducea acolo și mulți își pierdeau averea pentru dînsa și ajungeau
la sărăcie, iar alții, bătîndu-se pentru dînsa, au umplut pragurile casei
ei de sîngele lor. Cuviosul părinte Pafnutie, auzind de acestea, s-a îmbrăcat
în haine mirenești și, luînd un galben, a mers la locul unde petrecea Taisia
și, văzînd-o, i-a dat să înțeleagă că vrea să meargă la dînsa. Iar ea, luînd
galbenul, i-a zis: "Intră în cămara mea".
Atunci el intrînd, a văzut un pat frumos așternut pe care
s-a așezat și a zis către Taisia: "Oare ai altă cămară tăinuită, ca să ne
închidem în ea, ca să nu ne știe nimeni?" Iar Taisia i-a zis: "Este, dar dacă
te rușinezi de oameni și aici ne putem ascunde de dînșii, căci ușile sînt
încuiate și nimeni nu va putea intra aici, nici nu ne va ști nimeni pe noi,
iar dacă te temi de Dumnezeu, apoi nu este loc care să poată fi tăinuit dinaintea
Lui, măcar de te-ai ascunde și sub pămînt, căci și acolo te vede Dumnezeu".
Auzind Pafnutie aceste cuvinte de la dînsa, i-a zis: "Au, doară și tu știi
de Dumnezeu?" Iar ea a răspuns: "Știu și despre Dumnezeu și am auzit și despre
împărăția drepților și munca păcătoșilor". Atunci starețul i-a zis: "Dacă
știi pe Dumnezeu, împărăția Sa și muncile păcătoșilor, atunci de ce prihănești
pe oameni și pierzi atîtea suflete? Căci nu numai pentru ale tale păcate,
ci și pentru ale acelora pe care i-ai prihănit ai să fii întrebată de Dumnezeu
și osîndită în gheena focului".
Taisia, auzind acestea, s-a aruncat l-a picioarele starețului,
cu plîngere, zicînd: "Eu mai știu și aceasta, că pentru cei ce greșesc este
pocăință și iertare de greșeli și nădăjduiesc ca prin rugăciunile tale să
mă izbăvesc de greșeli și să cîștig mila Domnului. Deci, mă rog ție, așteaptă-mă
puțin, numai trei ceasuri și după aceasta voi merge unde îmi vei porunci și
voi face ceea ce-mi vei zice". Iar starețul, arătîndu-i locul la care avea
să o aștepte, s-a dus. Apoi ea, adunîndu-și toată averea agonisită cu păcatele
ei, a cărei valoare era cam de vreo patruzeci de litre de aur, a dus-o în
mijlocul cetății și aprinzînd un foc și-a pus toate lucrurile și le-a ars
înaintea întregului popor, strigînd: "Veniți toți cei care ați păcătuit cu
mine și vedeți cum ard toate lucrurile pe care mi le-ați dat voi". Și, arzîndu-și
averea, s-a dus la locul unde o aștepta Pafnutie. Acolo primind-o starețul,
a dus-o la o mănăstire de fecioare și a așezat-o pe Taisia într-o chilie mică.
Taisia a fos închisă în acea chilie, pironindu-i-se ușa și i-a fost lăsată
numai o ferestruică mică prin care i se dădea puțină pîine și apă. Apoi Taisia
l-a întrebat pe Sfîntul Pafnutie: "Cum mă sfătuiești, părinte, să mă rog lui
Dumnezeu?" Iar starețul i-a răspuns: "Tu nu ești vrednică ca să chemi numele
Domnului, nici să-ți ridici mîinile tale spre ceruri, de vreme ce buzele tale
sînt pline de necurăție și mîinile tale sînt întinate, ci, numai căutînd adeseori
spre răsărit, să zici: "Dumnezeule, cela ce m-ai zidit, miluiește-mă".
A petrecut Taisia în acea închisoare vreme de trei ani rugîndu-se
lui Dumnezeu așa precum o învățase Pafnutie și o dată pe zi gusta puțină pîine
și apă. După trei ani, milostivindu-se de dînsa, Pafnutie s-a dus la marele
Antonie, voind să afle dacă Dumnezeu a iertat-o pe Taisia sau nu. Și mergînd
la Antonie, starețul i-a povestit lui totul despre Taisia, iar Antonie a chemat
pe ucenicii săi și le-a poruncit să se închidă fiecare în cămara sa și să
se roage lui Dumnezeu toată noaptea ca să i se descopere vreunuia dintre ei
ceea ce voia pentru Taisia, care se pocăiește pentru greșelile ei. Și ucenicii
au îndeplinit porunca părintelui lor și au milostivit pe Dumnezeu, încît le-a
descoperit ceea ce trebuiau să facă pentru Taisia. Această descoperire i-a
fost făcută lui Pavel, care era numit de ceilalți prost. Acestui Pavel, pe
cînd stătea noaptea la rugăciune, i s-a arătat o vedenie și a văzut cerurile
deschizîndu-se și acolo a văzut un pat strălucit de mărire, cu așternuturi
scumpe, pe care îl păzeau trei fecioare frumoase și pe patul acela era așezată
o cunună. Văzînd aceasta, Pavel a zis: "Nu este gătit altuia patul acesta
și cununa, decît numai pentru părintele meu Antonie". Și a venit către dînsul
un glas, zicîndu-i: "Nu părintelui Antonie îi sînt pregătite acestea, ci pentru
Taisia, care a fost o desfrînată". Și Pavel, venindu-și în fire, se gîndea
la acea vedenie, iar a doua zi a spus fericiților părinți Antonie și Pafnutie,
iar aceștia, auzind, au preamărit pe Dumnezeu, care primește pe cei ce se
pocăiesc cu adevărat.
Pafnutie s-a pregătit și s-a dus la mănăstirea de fecioare
unde era închisă Taisia și, deschizînd ușa, a vrut s-o scoată de acolo. Iar
Taisia se ruga de dînsul, zicînd: "Lasă-mă aici, părinte, ca să petrec pînă
la moarte, pentru că multe sînt păcatele mele și încă trebuie să mai plîng
pentru ele". Iar starețul i-a zis: "Acum iubitorul de oameni, Dumnezeu, a
primit pocăința ta și ți-a iertat ție păcatele". Și a scos-o pe Taisia din
închisoare. Iar fericita a zis: "Să mă crezi, părinte, că de cînd am intrat
în această închisoare, am pus înaintea ochilor mei cei gînditori toate păcatele
mele și, ținînd seama de ele, am plîns neîncetat. Și încă nu s-au dus de la
ochii mei toate faptele mele cele rele și stîndu-mi și acum înaintea ochilor,
mă înspăimîntă că voi fi osîndită pentru ele".
După ieșirea din închisoare, fericita Taisia a petrecut cincisprezece
zile și după aceasta a căzut într-o boală în care a zăcut trei zile și după
aceasta și-a dat sufletul și cu pace s-a odihnit, cu darul lui Dumnezeu. Și
s-a mutat din patul durerii în patul pe care l-a văzut sfîntul Pavel cel prost,
în ceruri, pat care era pregătit pentru ea, unde se laudă cu cuvioșii întru
mărire și se bucură întru așternutul său de veci. Așa ne-a întrecut păcătoasa
și desfrînata întru împărăția lui Dumnezeu. O! de nu ne-am lipsi și noi, cu
rugăciunile ei, de aceeași Împărăție. Amin.
Tot în această zi se mai face și pomenirea Sfintei fecioare
Pelaghia, care a trăit în vremea împăratului Numerian, în Antiohia Siriei
și cînd era să fie prinsă și chinuită pentru Hristos, rugîndu-se lui Dumnezeu,
cu tot dinadinsul, în mîinile Lui și-a dat duhul ei.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|