Pomenirea Sfîntului Apostol Iacob
al lui Alfeu
(9 octombrie)
Sfîntul Apostol Iacob era fiul lui Alfeu și fratele lui Matei,
vameșul și evanghelistul. Cînd Domnul nostru Iisus Hristos viețuia cu trupul
pe pămînt și alegea pentru vrednicia apostolească pe oamenii cei fără de răutate
și drepți, ca să-i trimită la propovăduirea Evangheliei în toată lumea, atunci
l-a ales pe acest Iacob și ca pe un vrednic l-a numărat în ceata apostolească.
Iar Iacob a fost dintre cei doisprezece apostoli, însuși văzător și ucenic
al lui Hristos, propovăduitor al Tainelor și următor pașilor Lui și împreună
cu ceilalți Apostoli, primind Sfîntul Duh care s-a pogorît asupra lor în limbi
de foc, a mers la diferite neamuri și popoare ca să propovăduiască pe Hristos,
să povățuiască și să-i aducă pe cei rătăciți la calea mîntuirii.
Aprinzîndu-se cu rîvna cea dumnezeiască, ca focul a ars spinii
necredinței, a sfărîmat idolii și le-a risipit capiștile, a tămăduit multe
boli și a gonit din oameni duhurile necurate și viclene și a adus Domnului
nostru Iisus Hristos mulțime de popor, de la care și-a cîștigat numele cel
nou: sămînța dumnezeiască, căci semănînd în inimile oamenilor cuvîntul dumnezeiesc
a sădit și a sporit dreapta credință; pentru aceasta s-a numit "sămînța dumnezeiască".
Și înconjurînd multe țări, a semănat sămînța cea cerească și, adunînd spicele
mîntuirii omenești, a sfîrșit alergarea sa pe urma lui Hristos, pentru că
s-a făcut următor al patimilor Lui, și fiind pironit pe cruce și-a dat sufletul
său lui Dumnezeu. Și această "dumnezeiască sămînță" - adică Sfîntul Iacob
- a fost adunată cu roduri însutite în cereasca jitniță unde, săturîndu-se
însuși de vederea feței lui Dumnezeu, și nouă ne mijlocește aceeași săturare
cu rugăciunile sale.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|