Viața Cuviosului Părintelui nostru
Nicoli Sviatoșa, stăpînitorul Cernigovului
(14 octombrie)
Se schimbă și se preface chipul lumii acestea și împărăția
ei se mută de la neam la neam. Scaunele domnilor pămîntești de multe ori le-a
surpat Dumnezeu și a pus pe cei blînzi în locul lor. A cugetat la această
schimbare a stăpînirii celei trecătoare de pe pămînt și fericitul și binecredinciosul
Nicoli Sviatoșa, fiul lui David Sviatoslavici, domnul Cernigovului, nepotul
lui Sviatoslav Iaroslavici, domnul Kievului și al Cernigovului, care a întemeiat
sfînta biserică cea de Dumnezeu zidită a Pecerskăi. Si cunoscînd bine că numai
la cer este împărăție netrecătoare și în veci petrecătoare, plină de negrăitele
bunătăți care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, pentru aceasta
a lăsat slava și bogăția, cinstea și stăpînirea domniei sale celei pămîntești
și trecătoare pentru împărăția cerului cea veșnică, ca Ioasaf cel de demult,
fiul împăratului Iudeii; și mergînd în mănăstirea Pecerskăi s-a îmbrăcat în
îngerescul chip călugăresc și a strălucit cu luminarea vieții întru atîta,
încît toți, văzîndu-i faptele lui cele bune, preamăreau pentru dînsul pe Dumnezeu.
Mai înainte de toate a sporit în ascultare, căci a slujit frților la bucătărie,
tăind cu mîinile sale lemne, aducîndu-le de multe ori pe umerii săi de pe
malul rîului și făcînd chiar mîncărurile de trebuință cu voie bună. După îndelungate
osteneli, înștiințîndu-se de aceasta frații lui, Iziaslav și Vladimir, abia
l-au îndepărtat pe el de la acest lucru. Dar acest adevărat ascultător cu
lacrimi a cerut să mai slujească fraților acolo încă un an. Si așa s-a ostenit
în bucătărie trei ani, cu toată osîrdia și cucernicia. După acest timp, ca
un iscusit și desăvîrșit întru toate, l-au pus ca să păzească poarta mănăstiri,
unde așișderea a petrecut trei ani și nu a mers nicăieri, în afară numai de
biserică. Apoi, de acolo l-au luat ca să slujească la trapeză și săvîrșea
acest lucru precum se cădea, cu voie bună către toți.
Astfel, trecînd treptele ascultării cu bună rînduială, a
fost silit, cu sfatul egumenului și al tuturor fraților, să se liniștească
de acum în chilie și să aibă grijă de mîntuirea sa în tăcere. Iar el, făcînd
ascultare, și-a sădit o grădină cu mîinile sale, lîngă chilie. Si în toți
anii călugăriei sale nu a rămas fără ocupație, ci întotdeauna lucra cu mîinile,
iar în gură avea neîncetat rugăciunea aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul". Gusta nimic altceva,
fără numai puțin din hrana de obște mănăstirească, iar de i se întîmpla vreodată
să aibă ceva mai mult - ca un domn, de la ai săi - el îndată pe toate le împărțea
la trebuința străinilor și a săracilor și mai ajuta și la rînduiala bisericească
pentru ca să fie în biserică cărți multe.
Avea acest domn, încă din stăpînirea domniei sale, un doctor
foarte iscusit, pe nume Petru, de neam sirian, care venise cu dînsul în mănăstire.
Văzînd acest doctor sărăcia cea de voie a stăpînitorului său, a plecat de
la el și locuia în Kiev unde vindeca mulți bolnavi. Însă de multe ori mergea
la fericitul și văzîndu-l în pătimirea lui cea grea și în postul cel fără
de măsură, slujind la bucătărie și stăruind la poarta mănăstirii, îl sfătuia,
zicîndu-i: "O! domnule, îngrijește-te de sănătatea ta, ca nu cumva să-ți îmbolnăvești
trupul prin multă osteneală și înfrînare, căci, slăbind așa mereu, mai greu
îți va fi să porți jugul pe care ai voit a-l lua asupra ta pentru Hristos.
Cred că Dumnezeu nu voiește post sau osteneală mai presus de putere, ci numai
inimă curată și smerită. Slujești călugărilor ca un rob cumpărat, neobișnuit
fiind la o nevoință ca aceasta și nu ți se cuvin acestea pentru că ești domn.
Frații tăi, care sînt de bun neam, Iziaslav și Vladimir, socotind starea ta
de mare necinste, sînt cuprinși de mîhnire pentru a ta sărăcie, căci din atîta
slavă și cinste ai ajuns în sărăcia cea mare ca să-ți chinuiești trupul și
să te îmbolnăvești cu hrană nepotrivită. Mă minunez și de schimbarea stomacului
tău, care oarecînd slăbea de bucate dulci, iar acum suferă, primind verdețuri
crude și pîine uscată. Ferește-te ca nu cumva să se adune suferința împreună
cu neputința și tu, neavînd tărie, degrabă te vei lipsi de viață, iar eu nu
voi mai putea să te ajut și așa vei lăsa jale nemîngîiată fraților tăi. Boierii
tăi, care ți-au slujit și care erau mari și slăviți prin tine, acum, lipsindu-se
de nădejdea lor, te doresc pe tine și sînt foarte mîhniți. Aceștia, făcîndu-și
case mari, locuiesc în ele, iar tu nu ai unde să-ți pleci capul, șezînd în
gunoi, uneori în bucătărie, alteori la poartă. Care dintre domnii Rusiei a
făcut așa ceva? Oare fericitul tău tată, David, sau pururea pomenitul tău
moș, Sviatoslav? Nici din boieri nimeni altcineva n-a dorit calea acestei
vieți neslăvită, în afară de Varlaam care a fost egumen aici. De aceea, de
nu-mi vei asculta sfatul meu, mai înainte de vreme vei muri". Acestea și multe
altele a spus doctorul fericitului, uneori șezînd în bucătărie cu dînsul,
iar alteori la poartă, fiind îndemnat de frații lui. Iar fericitul îi răspundea,
zicîndu-i : "Frate Petre, bine m-am îngrijit pentru sănătatea sufletului meu
și am socotit că nu se cade a cruța trupul, ca să nu poftească asupra duhului
și să nu ridice asupra mea război; căci prin înfrînare trupul obosește și
prin osteneală se smerește, iar nu slăbește; și măcar de ar fi slăbit: "că
puterea Mea întru neputință se săvîrșește", a spus Domnul Apostolului".
Apostolul mai zicea: "Nevrednice sînt pătimirile vremii de
acum pentru slava ce are să se arate întru noi". Dumnezeu vrea inimă curată
și smerită, însă fără de post și fără de osteneală nu poate cineva să fie
în acest fel, căci postul este maica întregii înțelepciuni și a curățeniei.
"Și s-au smerit întru osteneli inimile lor", s-a zis demult. Mulțumesc lui
Dumnezeu că m-a mîntuit de robia lumească și m-a făcut rob robilor Săi, acestor
fericiți monahi, căci așa fiind domn, slujesc Împăratului împăraților în chip
monahicesc, iar frații mei să se îngrijească de ei pentru că fiecare își va
purta sarcina sa. Să le ajungă lor a mea moștenire, pe care pentru aceea am
lăsat-o în domnia pămîntească, ca să moștenesc împărăția cerească. Că am sărăcit
pentru Hristos, ca pe Hristos să-L dobîndesc. Iar tu, în sărăcia mea, pentru
înfrînare și pentru bucatele cele nepotrivite pentru ce mă ocărăști, îngrozindu-mă
cu moartea? Căci și tu, cînd vindeci o boală trupească, oare nu poruncești
bolnavului să se înfrîneze și să se ferească de orice bucate? Și mie tot așa
mi se cade să-mi tămăduiesc bolile cele sufletești, însă trupește de voi muri,
a muri pentru Hristos mie îmi este dobîndă. Și dacă șed în gunoi, de ce mă
faci tu mai prost decît boierii? Căci, iată, cu Iov, care se socotește că
era împărat, mi se pare a împărat. Deși nici unul din domnii Rusiei nu au
făcut aceasta mai înainte de mine, eu, urmînd Împăratului ceresc, voiesc să
mă arăt înaintea lor povățuitor, ca măcar de aici înainte cineva să rîvnească
la aceasta și să-mi urmeze; dar mai mult să-ți dai seama de tine și de cei
ce te-au învățat".
Dacă se îmbolnăvea vreodată acest fericit domn, ostenindu-se
în slujba ascultării, atunci, aflînd Petru doctorul, îndată îi gătea ierburi
pentru vindecarea bolii de care suferea sau pentru fierbințeală sau vreo altă
vătămare. Întotdeauna, mai înainte de venirea doctorului cu ierburile, domnul
se făcea sănătos cu dumnezeiescul ajutor și nicidecum nu voia să fie doftoricit.
Odată s-a întîmplat de s-a îmbolnăvit însuși doctorul acela și a venit la
dînsul fericitul, zicîndu-i: "Dacă nu vei bea îndată doctorii, degrabă te
vei tămădui, iar de nu mă vei asculta pe mine, mult vei pătimi". Dar el, mai
priceput socotindu-se, nu a ascultat, ci a băut din amestecurile sale și,
vrînd să scape de boală, puțin a fost de nu s-a lipsit de viață. După aceea
s-a tămăduit cu ajutorul rugăciunilor sfîntului. Altă dată s-a îmbolnăvit
iarăși acel doctor, iar fericitul a trimis la dînsul această făgăduință: "A
treia zi - a zis - te vei tămădui, de nu te vei îngriji pe sineți". Și doctorul,
învățat fiind din neascultarea cea dintîi, a ascultat pe fericitul și, după
cuvîntul lui, a treia zi s-a tămăduit.
Fericitul a chemat pe cel tămăduit, fiind atunci la poartă
de ascultare, și i-a zis: "Petre, ți se cade să te tunzi în chip monahicesc
și să slujești Domnului și Preacuratei Maicii Sale în locul meu în această
mănăstire, că eu după trei luni mă voi duce din lumea aceasta". Iar Petru
doctorul, auzind aceasta, a căzut la picioarele lui și cu lacrimi în ochi
a strigat: "Vai mie, stăpînul meu, binefăcătorul meu și scumpa mea viață!
Cine va căuta la străinătatea mea? Cine va hrăni pe orfani și pe săraci? Cine
va apăra pe cei năpăstuiți? Cine va milui mulțimea celor ce le trebuie ajutor?
Oare nu ți-am spus, o! domnule, că vei lăsa fraților tăi plîngere nemîngîiată?
Oare nu ți-am zis, o domnule, cruță-ți viața ta, de vreme ce multora poți
să le fii de folos și prin a ta viață multora dai viață? Oare nu tu m-ai tămăduit
cu puterea lui Dumnezeu și cu rugăciunea ta? Deci unde te duci, păstorule
cel bun? De bolești tu, tămăduitorul meu, spune robului tău rana cea de moarte
și de nu te voi tămădui eu, apoi să fie capul meu în locul capului tău și
sufletul meu pentru sufletul tău. Să nu te duci de la mine tăcînd, ci arată-mi
mie, stăpînul meu, de unde ai o înștiințare ca aceasta. De este de la oameni,
eu voi da viața mea pentru a ta; iar de te-a vestit Domnul Însuși de aceasta,
roagă-te Lui ca eu să mor pentru tine, că de mă vei lăsa, apoi unde voi ședea
și voi plînge pentru tine? Oare pe gunoiul acesta sau la poarta aceasta unde
petreci? Dar și aici va fi închis. Sau ce voi moșteni din averea ta, fiind
tu însuți gol? Oare aceste jalnice trențe de pe tine? Dar în acestea vei fi
învelit, ducîndu-te din lume. Dăruiește-mi măcar rugăciunea ta, precum, mai
demult, Ilie i-a dat lui Elisei cojocul, ca să-mi despart adîncul inimii și
apele vieții mele, și să trec în locul acoperămîntului celui minunat pînă
la casa lui Dumnezeu, acolo unde voiești tu să te duci. Pentru că știe și
fiara ca după apusul soarelui să se adune și în culcușurile sale să zacă,
dar eu, după ce te vei duce tu, nu știu unde voi merge. Că și pasărea și-a
aflat casă ei și turtureaua cuib unde își va pune puii, iar tu de șase ani
locuiești în mănăstire și un loc pentru tine nu ai aflat. Deci, unde mă vei
lăsa?". Iar fericitul domn, ridicînd pe doctorul cel ce plîngea, a zis către
dînsul: "Nu te întrista, Petre; mai bine este a nădăjdui spre Domnul, decît
a nădăjdui spre boieri. Știe Domnul cum va păzi toată făptura pe care Singur
a zidit-o; Acela se îngrijește să hrănească flămînzii, să-i apere pe năpăstuiți
și să-i mîntuiască pe cei din ispite și îți va da și ție scăpare. Iar frații
mei cei după trup să nu plîngă pentru mine, ci să se plîngă pe ei și faptele
lor, în valea plîngerii lumii acesteia, ca în fericirea cea viitoare să se
mîngîie. Iar mie pentru viața cea vremelnică nu-mi trebuie doctorie, căci
de mult am murit pentru cele vremelnice, iar morții, după fire zicînd, viață
nu vor vedea, nici doctorii vor învia, precum strigă Isaia".
Acestea zicînd fericitul, a mers cu doctorul la peșteră și
și-a gătit un loc de mormînt către doctor: "Care dintre noi iubește mai mult
locul acesta?" Iar doctorul, cu plîngere, a răspuns: "Știu că de ai voi, ai
ruga pe Domnul ca să viețuiești încă, iar pe mine să mă pui aici". Fericitul
a zis către dînsul: "Să-ți fie ție precum voiești, dacă Domnul va voi așa.
Deci într-un chip călugăresc să ne rugăm Lui". Atunci doctorul, după sfatul
fericitului, s-a tuns în chipul călugăresc și a petrecut trei luni, vărsînd
lacrimi în rugăciune ziua și noaptea, neîncetat. Apoi fericitul, mîngîindu-l
pe el, i-a zis: "Frate Petre, oare ai voi ca să te iau cu mine?" Iar el cu
plîngere, ca și mai înainte, a răspuns: "Voiesc ca pe mine să mă slobozi și
să mor pentru tine, iar tu să rămîi aici și să te rogi pentru mine". A grăit
lui fericitul: "Îndrăznește frate și gata să fii, că a treia zi, după dorirea
ta, te vei duce din viața aceasta". Și așa Petru, împărtășindu-se cu dumnezeieștile
și de viață făcătoarele lui Hristos Taine, sosind vremea cea înainte zisă,
s-a culcat pe pat și și-a dat duhul său în mîinile Domnului. Iar după moartea
doctorului, fericitul Sviatoșa s-a nevoit treizeci de ani, neieșind din mănăstire
și, desăvîrșit cîștigîndu-și viață sfîntă, s-a mutat la veșnica viață, la
Cel mai sfînt decît toți sfinții, Domnul smereniei, Iisus Hristos. Iar în
ziua morții acestui sfînt domn, mai toată cetatea Kievului s-a adunat, dîndu-i
sărutarea cea de pe urmă și rugăciunile lui cerînd cu multe lacrimi.
Mai ales frații fericitului, Iziaslav și Vladimir, aflînd
de moartea lui, au plîns după dînsul cu nespusă tînguire, iar Iziaslav a trimis
cu rugăminte la egumen, poftindu-l ca să-i dea spre binecuvînatre și mîngîiere
crucea răposatului, pernița de pus sub cap și trunchișorul pe care făcea metaniile.
Egumenul i le-a dat, zicîndu-i: "După credința ta să-ți fie, spre a cîștiga
ajutor din ele la cele dorite de tine". Iar el, luîndu-le, le-a pus pe ele
în mare cinste și a trimis la mănăstire mult aur, ca nu în zadar să primească
semnele fratelui său.
Acest Iziaslav s-a îmbolnăvit odată cumplit și era în deznădăjduire
de viață. Văzîndu-l că este aproape de moarte, soția lui, fiii lui și toți
boierii ședeau lîngă el, iar după o vreme, trezindu-se puțin, și-a ridicat
capul și a cerut să bea apă din fîntîna Pecerskăi. Apoi îndată a amuțit și
nu mai putea să grăiască nimic. Trimițînd la Mănăstirea Pecerska, au luat
de acolo apă într-un vas cu care au spălat mormîntul cuviosului Teodosie,
iar egumenul a dat și rasa cuviosului Sviatoșa ca să îmbrace pe fratele său
cu dînsa. Mai înainte de a veni trimisul care aducea apa și rasa, domnul Iziaslav
a grăit: "Ieșiți degrabă înaintea cetății întru întîmpinarea cuvioșilor părinți
Teodosie și Nicola". Apoi, intrînd cel care fusese trimis cu apa și cu rasa,
iarăși a strigat voievodul: "Nicola, Nicola Sviatoșa". Deci, i-au dat lui
să bea apă din aceea și l-au îmbrăcat în rasă și îndată el s-a făcut sănătos
și toți au preamărit pe Dumnezeu și pe plăcuții Lui.
De atunci Iziaslav lua întotdeauna pe el acea rasă dacă se
îmbolnăvea vreodată și îndată se făcea sănătos. Asemenea, la orice război
se îmbrăca cu aceeași rasă pe sine și așa era păzit de orice vătămare. Odată,
greșind, a uitat să-și ia rasa pe el și atunci a fost ucis, în acel război;
însă mai înainte de moarte a poruncit ca să fie îmbrăcat în rasa aceea.
Drept aceea, nădăjduindu-ne și noi spre rugăciunile acestui
cuvios domn, a cărui încredințată mîntuire o știm, să ne învrednicim a ne
tămădui sub acoperemîntul rugăciunilor lui de toate bolile și rănile cele
vremelnice și veșnice, cu darul voievodului smereniei și al Împăratului slavei,
Domnului Dumnezeu și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine
slava, cu Dumnezeu Tatăl și cu Duhul Sfînt, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|