Cuviosul Părintele nostru Eftimie
cel Nou
(15 octombrie)
Acest preacuvios părinte Eftimie a fost mai întîi mirean,
om drept-credincios, viețuind în căsătorie cu cinste. Apoi, umilindu-se cu
sufletul și iubind pe Dumnezeu cu toată inima, a lăsat lumea și pe toate cele
din ea, a lăsat toate și pe soția sa și s-a dus în pustie, în care, sălășluindu-se
cu fiarele și luptîndu-se cu diavolii, viețuia ca unul din cei mai dedemult
pustnici, suferind gerul și zăduful, chinuindu-și trupul cu postul și cu ostenelile
și înviindu-și sufletul cu neîncetate rugăciuni. Și atît de bine a viețuit,
încît viața lui a mirat pe îngeri și a înfricoșat pe diavoli și a fost povățuitorul
monahilor, pentru că s-a arătat ucenicilor săi bun învățător, ca un tată către
fiii săi, povățuindu-i pe dînșii la mîntuitoarea cale pe care el însuși călătorind
ani îndelungați, a ajuns la limanul cel bun. Si acum, după ostenelile cele
multe, se odihnește tot acolo unde sînt acei pe care i-a chemat Domnul la
Sine, zicîndu-le: "Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă
voi odihni pe voi".
Viața Cuviosului Eftimie cel Nou nu este scrisă mai mult
decît atîta nicăieri, în afară numai de ceea ce am putut să știm din slujba
cea pusă în Mineiul pe luna octombrie și aceasta am pus-o aici.
În această zi mai facem și pomenirea sfîntului mucenic, un
monah oarecare, al cărui nume nu am putut să-l aflu, care a stat ani mulți
în schit, ascultător părintelui său. Apoi, din zavistie diavolească părăsind
ascultarea, a plecat de la starețul său, fără pricină - fiind în canonul cel
pus pe dînsul pentru neascultare - și a intrat în Alexandria, unde a fost
prins de păgînul stăpînitor de acolo. Și luînd de pe dînsul călugăreasca schimă,
îl silea ca să se închine idolilor, dar el nu a vrut, pentru care pricină
fără milă l-au bătut și i-au tăiat capul cu sabia, iar trupul l-au aruncat
spre mîncarea cîinilor. Iar niște creștini oarecare, luînd noaptea trupul
mucenicului și punîndu-l în sicriu cu arome, l-au așezat în altarul bisericii
cu cinste, ca pe un pătimitor al lui Hristos. Iar cînd începea a se săvîrși
dumnezeiasca Liturghie și cînd sfîntul propovăduitor striga: "Cîți sînteți
chemați, ieșiți", se ridica racla cu moaștele mucenicului, nefiind atinsă
de mîini omenești, ieșea din biserică și rămînea în tinda ei pînă la otpus,
iar după otpus, iarăși racla singură intra în biserică și se așeza la loc
în altar. Si aceasta se întîmpla la toate Liturghiile, ieșind și iarăși intrînd,
spre mirarea tuturor. Iar unul din nobili, fiind credincios și cu viață îmbunătățită,
văzînd aceasta, s-a rugat lui Dumnezeu ca să descopere această taină despre
ieșirea din biserică a mucenicului în vremea Liturghiei și a cîștigat cererea,
pentru că îngerul Domnului, stîndu-i în față, i-a zis: "Ce te înspăimîntează
în ceea ce se face? Au nu au luat putere Apostolii și urmașii lor, episcopii
și preoții, a lega și a dezlega? Iată că mucenicul pe care îl vedeți ieșind
din biserică a fost ucenicul unui pustnic (căruia i-a spus pe nume), dar pe
care neascultîndu-l și legat fiind de dînsul, prin canon nedezlegat petrece;
apoi cunună și-a luat ca un mucenic al lui Hristos, dar nu poate să stea în
altar cînd se săvîrșește slujba, ci poruncindu-i îngerul, el iese; și va ieși
pînă îl va dezlega cel care l-a legat". Acestea auzindu-le fericitul bărbat,
s-a dus degrabă la acel pustnic, l-a adus în Alexandria la mucenicul lui Hristos,
a cărui raclă deschizîndu-i, l-a iertat și l-a dezlegat, apoi l-a sărutat.
Și stînd să se săvîrșească dumnezeiasca slujbă, mucenicul n-a mai ieșit de
atunci din altar.
Tot în această zi mai sînt pomeniți și sfinții mucenici Sarvil
și sora lui Vivea, pentru pătimirea lor, care în Edessa au fost chinuiți,
în vremea împărăției lui Traian, de către Lisie, boierul.
De asemenea, se mai face și pomenirea cuviosului Savin episcopul.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|