Pătimirea Cuviosului Mucenic Andrei
din Creta, care a pătimit pentru icoane
(17 octombrie)
După prigoanele cele multe în care s-a vărsat sîngele sfinților
mucenici pentru mărturisirea dumnezeirii și a întrupării lui Iisus Hristos,
fiind urmăriți de împărații și de domnii cei necredincioși; cînd Biserica
lui Dumnezeu, ca un pămînt bine roditor, adăpîndu-se cu cinstitul sînge al
robilor Domnului, se lățise în toate marginile pămîntului și acum se făcuse
pace și unire în casa Domnului și înflorea dreapta credință; cînd se înmulțeau
între popoare obiceiurile cele bune, se păzeau poruncile Domnului și credincioșii
mergeau din putere în putere, aflîndu-se în toate bunătățile, atunci diavolul,
zavistuind și vrînd acum să aducă pe oameni spre lepădarea de Hristos - nu
la vedere precum lucrase mai înainte, ci cu meșteșug, sub chipul rîvnei pentru
Dumnezeu, a ridicat lupta împotriva icoanelor, ca oamenii, lepădîndu-se de
sfînta icoană a lui Hristos, pe Însuși Hristos să-L lepede, pentru că cinstea
ce se face icoanei se urcă spre Acela a Cărui față este închipuită pe icoană.
Diavolul, potrivnic mîntuirii omenești, a îndemnat pe împăratul
Constantin - nu cel ce a fost asemenea cu apostolii și a luminat lumea cu
credința lui Hristos, ci pe altul cu același nume, care a fost numit Copronim,
pentru că a spurcat mai întîi scăldătoarea botezului său, iar după aceea Biserica
lui Hristos, cu păgînescul său eres - pe acela l-a ridicat diavolul, zicîndu-i
că nu se cade ca creștinii să se închine icoanelor și să le cinstească, căci
aceasta este închinarea de idoli. Nechibzuitul n-a înțeles că unde este lucru
rău, vătămător de suflet și oprit, acolo și icoana lucrului aceluia este rea,
vătămătoare de suflet și oprită, iar unde este lucru bun, folositor și neoprit,
acolo și icoana lucrului aceluia este bună, folositoare și neoprită. Răi sînt
zeii păgînilor și vătămători de suflet și este oprit a-i cinsti pe ei, deci
și icoanele lor sînt rele și vătămătoare de suflet și Legea lui Dumnezeu a
oprit a le cinsti pe ele. Bun este Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos și
buni sînt robii Lui și ne sînt nouă foarte folositori de suflet și nu numai
că nu ni se oprește, ci ni se poruncește să cinstim pe Dumnezeu și pe sfinții
Lui, precum a zis David: "Iar mie îmi sînt foarte cinstiți prietenii Tăi,
Dumnezeule". Deci și icoanele Domnului și ale cinstiților Lui prieteni, către
care a grăit: "voi sînteți prietenii Mei", sînt bune și foarte folositoare
de suflet și sîntem datori a le cinsti, știind că cinstea cea adusă icoanelor
trece asupra celui închipuit pe icoană.
Nebunul și nelegiuitul împărat, neînțelegînd aceasta, a trimis
poruncă prin toate țările stăpînirii sale ca să fie aruncate icoanele din
casele Domnului și să nu îndrăzneasacă cineva să țină în casa sa icoane. Si
îi îngrozea cu înfricoșate chinuri și cu moarte pe toți cei ce nu vor voi
să se supună poruncii lui. Era mare necaz, mîhnire și strîmtorare în Biserica
lui Dumnezeu. Mulți din cei credincioși, temîndu-se de amenințările cele înfricoșătoare
ale împăratului, fugeau și se ascundeau, cetățile erau pustii și popoarele
fugeau prin pustietăți, iar cei ce rămîneau, unii se supuneau poruncii împăratului
și se lepădau de închinarea icoanelor, iar alții, ținîndu-se cu strășnicie
de învățăturile Sfinților Părinți, se împotriveau cu îndrăzneală luptătorilor
de icoane și erau în multe feluri chinuiți; puteai să vezi închisorile, temnițele
și gropile cele adînci, pline, nu de tîlhari, nici de hoți, nici de alți făcători
de rele, ci de episcopi, de preoți, de călugări și de alte popoare dreptcredincioase.
În acea vreme era în insula Creta, care acum se numește Candia,
un oarecare om, cu numele de Andrei, care era încă din copilărie temător de
Dumnezeu. El a părăsit lumea aceasta și slava ei, toate el le-a defăimat și
nu le-a socotit și, luîndu-și crucea, petrecea o viață strîmtorată, care ducea
spre cer și pe mulți îi atrăgea în această viață plăcută lui Dumnezeu. Auzind
Andrei că în Constantinopol nelegiuitul Copronim chinuia pe mulți sfinți pentru
noua învățătură eretică și hulitoare împotriva icoanelor, s-a aprins cu rîvna
credinței și a dragostei de Hristos și, sculîndu-se, a mers la Constantinopol,
netemîndu-se de nimic. Acolo cu bărbăție și îndrăzneală mare învăța pe față
poporul ca să nu se lase înșelat de cuvintele împăratului și de învățătura
lui cea eretică. Pe cei ce rămîneau în credință, în mărturisirea cea adevărată
și în răbdarea chinurilor, îi deștepta.
Andrei, văzînd că mărturisitorii lui Hristos sufereau chinuri
pentru cinstirea sfintelor icoane - căci, după porunca împăratului, unii erau
bătuți cumplit cu vîne de bou, alții erau arși cu foc, unora li se scotea
ochii și li se tăia limba, iar altora li se tăiau mîinile și picioarele -
și neputînd să rabde mai mult, a alergat în biserica Sfîntului Mucenic Mamant,
unde era mîndrul împărat cu toată mulțimea boierilor și curtenilor săi și,
trecînd printre oameni în adunarea cea mare a poporului, Andrei a ajuns la
împărat. Stînd înaintea lui cu inimă curajoasă, a strigat cu glas mare, zicînd:
"Pentru ce, o, împărate, te numești creștin și slugă a lui Hristos, iar icoanele
Lui le calci în picioare și robilor Lui le faci multe răutăți?!"
După ce a terminat de grăit, împăratul a poruncit să fie
prins și îndată, repezindu-se slujitorii, l-au apucat cu mîinile lor ucigașe,
unii de cap, alții de mîini, iar alții de umeri și de haine și, aruncîndu-l
la pămînt, l-au bătut, tîrîndu-l și călcîndu-l cu picioarele. Împăratul, vrînd
să se arate milostiv, a poruncit să înceteze de a-l mai bate. Și, ieșind din
biserică, l-au dus pe Andrei la împărat și acesta a început a grăi cu el :
"De unde, îi zise, ai îndrăzneala aceasta, căci fără rușine ai venit să-mi
grăiești de rău în față? Oare din nebunie, oare din vreo părere, sau pentru
aceea ca să fii știut de mine?" Iar Andrei a răspuns: "Nu din nebunie fac
aceasta, nici din părere, nici pentru o slavă deșartă te caut, pentru că toate
acestea pe care tu le ai în lume eu ca pe un vis le-am defăimat și ca fumul
le-am socotit. Eu am auzit de învățătura ta cea rea, cum că surpi cinstea
sfintelor icoane și prigonești Biserica lui Dumnezeu dreptcredincioasă și
pentru aceasta rîvna casei lui Dumnezeu m-a mîncat pe mine și am venit de
departe aici să te sfătuiesc pe tine, sau să mor pentru Hristos. Căci dacă
însuși Dumnezeul meu a murit pentru mine, apoi eu, chipul Lui fiind, oare
nu pot să mor pentru icoane?" Iar împăratul i-a zis: "La voi este acea îndrăcire
și nebunie a minții voastre deșarte ca să dați lemnului, vopselelor și pietrei
slava veșnicului Dumnezeu și nu ascultați ceea ce a poruncit El prin Moise:
de a nu face chip cioplit, nici orice altă asemănare. De unde, dar, crește
în voi această nebunie, că vă împotriviți adevărului, pe care singuri îl vedeți
și singuri pe voi vă dați pierzării? Să mă crezi că nu pentru adevăr, nici
pentru Hristos, ci numai pentru îndrăzneala și împotrivirea cea fără de rușine
te voi chinui". Iar Sfîntul Andrei, neputînd suferi hula aceasta, i-a zis:
"O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimește cel ce pătimește pentru icoanele
Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la acela a cărui este
icoana? Pentru ce voi pedepsiți cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stîlpii
și chipurile voastre cele împărătești? Iar voi, care sînteți azi și mîine
pieriți ca praful, vreți să fiți cinstiți întru chipurile voastre, apoi nu
este mai mare păcat să vă porniți împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea
făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută însuși lui Hristos, pe al
Cărui chip îl reprezintă!"
Cînd voia Sfîntul Andrei să-i tîlcuiască ce chipuri a poruncit
Dumnezeu prin Moise să nu se facă - pe care omul le-ar fi avut în loc de Dumnezeu
- nu l-a lăsat împăratul să mai grăiască, zicîndu-i: "Dacă împărații se mînie
pe chipurile lor, cu mult mai mult pentru aceea, dacă cineva de față ar îndrăzni
să grăiască asupra lor cu limbă așa de rea". Și îndată a poruncit ca să fie
dezbrăcat și bătut fără milă. Iar cînd sfîntul răbda bătaia cu bărbăție, a
început împăratul să-l amăgească cu momeli, ca să se supună păgîneștii porunci.
Dar Sfîntul Andrei, ridicîndu-și ochii spre cer, a zis: "Dumnezeule, scapă-mă,
să nu mă lepăd de Hristos, Care este zugrăvit pe sfînta Lui icoană. Mai de
folos îți era ție, împărate, ca să te îndeletnicești cu lucruri ostășești
și să rînduiești poporul, decît să gonești pe Hristos și pe robii Lui". Împăratul,
mînios, a poruncit ca iarăși să fie bătut, încît se înroșea pămîntul cu sîngele
lui. Unii, care se asemănau împăratului, aruncau pietre asupra lui Andrei,
încît i-au spart gura și i-au sfărîmat coastele. Apoi, după ce l-au chinuit
multă vreme, l-au aruncat pe sfînt în temniță, unde, stînd cîtva vreme, întărea
în dreapta credință pe credincioșii care veneau la dînsul. După aceasta împăratul
a poruncit ca iarăși să fie scos și să fie chinuit, înnoindu-i rănile cele
dintîi; și făcîndu-se aceasta, cădea carnea de pe el. Iar mai pe urmă, legîndu-l
de picioare, a poruncit chinuitorilor ca să-l tîrască prin cetate, pînă la
locul unde se pedepseau făcătorii de rele și apoi să-l ucidă acolo. Pe cînd
sfîntul era tîrît astfel prin tîrg, un oarecare om dintre eretici, care adusese
în tîrg pește de vînzare, fiind înștiințat de pricina răbdării lui și fiind
îndemnat de diavol, a apucat securea și degrabă a tăiat picioarele mucenicului
și în felul acesta i s-a scurtat mult chinuita lui alergare, pentru că îndată
a murit din pricina acelei dureri. Iar trupul lui a fost aruncat în prăpastie
între trupurile tîlharilor și a zăcut acolo mai mult de douăsprezece săptămîni.
Prin porunca lui Dumnezeu, adunîndu-se din diferite părți cei chinuiți de
duhuri necurate, au scos trupul sfîntului din prăpastie și dintre stîrvuri,
punîndu-l la loc sfințit și îndată, drept răsplătire, au cîștigat tămăduire.
Mulți alții s-au vindecat la mormîntul sfîntului cu rugăciunile lui, pentru
că are îndrăzneală către Dumnezeu și se roagă pentru noi toți, stînd cu sfinții
înaintea scaunului Domnului, în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|