Pomenirea Cuviosului Părintele nostru
Nestor, cronicar al Rusiei
(27 octombrie)
Toate lucrurile, dacă nu vor fi însemnate prin scris, cad
în uitare și în neștiință. Crearea lumii, de la Adam începătorul nostru, dacă
n-ar fi fost scrisă în cărțile sale de Moise, cel de Dumnezeu insuflat, și
nu ne-ar fi fost lăsate nouă, pe toate acestea le-ar fi acoperit lungimea
vremii ca un întuneric și le-ar fi adus întru neștiință. Însă Dumnezeu, făcînd
pomenire de minunile Sale, cînd El voiește, ne dă scriitori, ca cele însemnate
de ei să fie citite și să folosească urmașilor. În acest chip, în anii mai
de pe urmă, a arătat Domnul în pămîntul Rusiei, în sfînta mănăstire Pecerska,
pe pururea pomenitul scriitor, Cuviosul părintele nostru Nestor, care ne-a
luminat ochii spre folosul și spre mulțumirea lui. Dumnezeu, făcîndu-ne cunoscut
începutul și întîia întemeiere a vieții duhovnicești a Rusiei. Nestor scrie
despre întemeierea și îndreptarea după rînduială a vieții monahale în Rusia,
rînduială sădită ca în Rai în sfînta mănăstire Pecerska. Nestor mai scrie
și despre duhovnicescul întemeietor al vieții călugărești, Cuviosul Antonie
cel cu adevărat sfînt și despre ceilalți, care i-au urmat lui, care au devenit
cu duhul sfinți ai mănăstirii Pecerska. Printre aceștia a fost și acest scriitor
vrednic de laudă, care a scris viața celor care au trăit cu sfîntă cuviință
și nu numai cu condeiul pe hîrtie, ci și cu faptele, întocmai nevoitoare ca
ale acelora, și le-a păstrat în neprihănitul său suflet. Drept aceea s-a scris
pe sine în cărțile vieții veșnice, ca să audă și el: bucurați-vă, că numele
vostru este pomenit în Cer.
Fericitul părintele nostru Nestor - după ce Cuviosul Antonie
s-a liniștit în peșteră, iar Fericitul Teodosie a rînduit o mănăstire - a
mers la dînșii, dorind sfîntul și îngerescul chip monahicesc, avînd vîrsta
numai de șaptesprezece ani. Atunci, nefiind încă monah, s-a deprins spre toată
fapta bună cea călugărească, adică: curăția trupului și a sufletului, sărăcia
de bunăvoie, adînca smerenie, ascultarea cea fără de împotrivire, postirea
multă, rugăciunea neîncetată, privegherea de toată noaptea și celelalte osteneli,
întocmai ca îngerii și prin acestea era cu totul următor vieții Sfinților
Antonie și Teodosie ai mănăstirii Pecerska, cei dintîi începători. De la acea
sfîntă doime primea tînărul Nestor orice poruncă cu dragoste, precum pruncul
primește laptele din pieptul maicii sale și ca cerbul însetat de apa din două
izvoare curgătoare, între dealuri și peșteri, precum arată el în scrisoarea
sa, că avea mare dragoste pentru acei cuvioși întemeietori, nu cu cuvîntul,
nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul, căci preamărea pe Dumnezeu în trupul
și în sufletul său, văzînd faptele cele bune și luminate ale celor doi mari
luminători ai pămîntului rusesc.
După cinstita moarte a celor doi cuvioși părinți, fericitul
părintele nostru Nestor nu numai că a lăsat lumeștile lucruri, dar a și luat
îngerescul chip monahal, de la cuviosul Ștefan, egumenul mănăstirii Pecerska,
iar după aceea a fost ridicat la treapta diaconiei. Învrednicindu-se de îndoita
treaptă îngerească, cea monahală și cea duhovnicească, din zi în zi își îndoia
faptele bune, înăbușindu-și patimile trupești și iubind adevărul, ca să nu
fie nicidecum trupesc, ci cu totul duhovnicesc și adevărat rob și închinător
al lui Dumnezeu, cunoscînd bine ceea ce a zis Domnul: "Că Duh este Dumnezeu,
și cei ce se închină Lui, cu duhul și cu adevărul se cade să I se închine".
Iar pe duhul cel supărător, în care nu este adevăr și care nu se închină Domnului,
îl biruia întotdeauna, mai ales prin smerenie nespusă, căci, pretutindeni
smerindu-se pe sine, se socotea nevrednic și plin de o mulțime de păcate.
Frații, fiind îndemnați de Dumnezeu, au făcut sfat ca să
dezgroape moaștele Cuviosului Teodosie și să le mute din peșteră în sfînta
biserică a mănăstirii Pecerska și la această ascultare primul era fericitul
Nestor. Și cu mare credință și cu rugăciune de toată noaptea ostenindu-se,
pe acest mărgăritar de mult preț al sfintei mănăstiri Pecerska, adică cinstitele
moaște ale Cuviosului Teodosie le-au dezgropat și le-au scos înaintea peșterii.
Nestor a fost singur văzător al minunilor celor mari, precum el însuși a mărturisit.
El a viețuit ani îndelungați, ostenindu-se cu lucrul scrierii
de ani și, de anii cei veșnici aducîndu-și aminte, a bine plăcut Stăpînului
anilor. Apoi s-a mutat la veșnicie către Dumnezeu, după ani vremelnici îndelungați,
și este așezat în peșteră, unde și pînă acum cinstitul său trup se odihnește
în făcătoarea de minuni nestricăciune, mărturisind că acest cuvios scriitor
al vieților sfinților părinți și al anilor și-a scris lui lăcaș de veci în
ceruri și este binecuvîntat, căci a primit cununa lui Dumnezeu. Fie ca rugăciunile
acestui cuviincios scriitor să ne ajute și nouă a fi scriși în cărțile vieții
lui Dumnezeu, ai Cărui ani nu se vor împuțina și Căruia, cu Dumnezeul Tatăl
și cu făcătorul de viață Duh, I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|