Sfantul Mucenic Epimah
(31 octombrie)
Sfântul
Mucenic Epimah era de neam din Egipt şi din părinţi creştini. El încă
din tinereţe L-a iubit pe Dumnezeu şi, Lui Unuia voind să-I slujească,
s-a dus în pustie, urmând Sfântului Ioan Botezătorul, şi a petrecut
multă vreme în muntele Pilusiului.
Neavând
pe cineva din sfinţii părinţi povăţuitor la viaţa cea pustnicească, se
povăţuia cu duhul lui Dumnezeu, şi dragostea cea către Dumnezeu îi era
lui dascăl, învăţându-1 spre toată viaţa cea îmbunătăţită. Pentru că
cine poate învăţa pe om fapta cea bună mai bine ca dragostea lui
Dumnezeu? Aceea i-a învăţat pe sfinţii apostoli ca, lăsând toate, să
meargă în urma Domnului Celui ce a sărăcit, aceea a învăţat pe cuvioşii
părinţi să umble în cojoace şi în piei de capră, lipsiţi, scârbiţi şi
de rău supăraţi, aceea a învăţat pe sfinţii mucenici şi muceniţe să
pătimească pentru Hristos cu osârdie, în timp ce grăia acestea: �Pe
Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutând, mă chinuiesc". Acea
dragoste 1-a învăţat şi pe Sfântul Epimah a suferi nevoinţele şi
ostenelile cele pustniceşti, a răbda toate supărările de la vrăjmaşii
cei nevăzuţi, a vieţui cu sfinţenie după Dumnezeu şi pentru Dânsul a fi
gata la moarte.
Vieţuind
Sfântul Epimah în pustnicească singurătate ani îndelungaţi, a auzit că
în Alexandria creştinii sunt chinuiţi de păgâni şi că, mulţi temându-se
de chinurile cele cumplite, unii fug prin munţi şi se ascund prin
pustietăţi, iar alţii cad din credinţă. De aceea, aprinzându-se de
râvnă dumnezeiască, a lăsat pustia şi s-a dus în Alexandria, vrând să
pătimească până la sânge pentru mărturisirea lui Hristos. Văzând în
cetate fărădelegea păgânilor închinători la idoli şi că diavoleasca
păgânătate s-a înmulţit foarte mult, iar cinstea lui Hristos s-a
împuţinat şi sfinţenia Domnului s-a necinstit cu jertfe, a intrat în
capiştea idolească cu îndrăzneală înaintea tuturor, şi în vremea
praznicului eelui diavolesc a răsturnat jertfele lor, iar pe idoli i-a
trântit la pământ şi i-a sfărâmat. Pentru aceasta a fost prins şi a
fost dus la ighemonul Apelian. Acolo, văzând pe ighemon şezând la
judecată şi pe creştini chinuindu-i, cu inima bărbătească s-a pornit
asupra lui, vrând să-1 ucidă. Şi l-ar fi ucis de nu ar fi fost oprit de
cei ce stăteau înaintea lui. Aşa a râvnit după Domnul Dumnezeul său.
Iar ighemonul s-a mirat de o îndrăzneală ca aceea a unui om prost, şi a
poruncit să fie aruncat în temniţă până ce va hotărî cu ce fel de
chinuri să-1 piardă. în temniţă erau o mulţime de credincioşi închişi
pentru mărturisirea lui Hristos, pe care Sfântul Epimah îi întărea spre
nevoinţă, cu gura cea plină de Sfântul Duh.
Atât
de mult s-au întărit credincioşii spre pătimire prin cuvintele lui,
încât nici unul dintre ei nu s-a mai înfricoşat, nici n-a căzut din
credinţă, ci toţi cu sârguinţă şi-au vărsat sângele pentru adevăratul
Dumnezeu şi şi-au dat sufletele după multe chinuri. La sfârşit l-au
scos la chinurile cele cumplite şi pe Sfântul Epimah, nu numai pentru
că credea în Hristos, ci şi pentru că a făcut din praznicul lor
tulburare şi mai cu seamă pentru că a îndrăznit să se ridice asupra
ighemonului ca să-1 ucidă. Mai întâi l-au spânzurat şi l-au strujit cu
gheare de fier, apoi l-au bătut cu pietre, sfărâmându-i oasele. Iar el,
în chinuri, zicea: �Dacă Domnul meu Iisus Hristos a fost răstignit
pentru mine, împuns cu suliţa şi adăpat cu oţet, oare să nu mă fac şi
eu părtaş patimilor Lui? Doresc mai mari chinuri decât acestea pe care
mi le daţi. Daţi-mi palme, scuipaţi asupra mea, puneţi cunună de spini
pe capul meu, daţi-mi trestii în mâini şi cu fiere să mă adăpaţi; tot
trupul meu o rană să-1 faceţi, pe cruce să mă pironiţi şi cu suliţe să
mă împungeţi. Acestea toate le-a răbdat Domnul meu, pe acestea şi eu
voiesc ca să le rabd. în timp ce sfântul era chinuit, mult popor stătea
adunat împrejurul lui şi privea la chinurile lui. în acel popor era o
femeie care stătea aproape de el şi avea un ochi bolnav de albeaţă.
Aceasta, văzând pătimirea Sfântului Epimah, plângea şi neclintită
privea la dânsul. In acele chinuri cumplite, vărsându-se sângele
sfântului, a sărit o picătură în ochiul cel bolnav al femeii şi îndată
i s-a tămăduit ochiul şi s-a făcut luminos, căpătându-şi vederea ca şi
celălalt. Iar femeia, câştigând tămăduire din picătura sângelui celui
căzut în ochi, a strigat: �Mare este Dumnezeul pe Care pătimitorul
acesta îl mărturiseşte". După aceea i-au tăiat capul sfântului şi
astfel şi-a dat sufletul său în mâinile Domnului, pentru Care a
pătimit.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|