Cuviosii Parinti Spiridon si Nicodim, prescurarii de la Pecerska
(31 octombrie)
Tot
sufletul cel dreptcredincios este umilit, neavând întru sine vicleşug,
nici înşelăciune, ca un vas şi lăcaş al lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu
este Duh curat. De aceea şi Apostolul zice: �Pe cele nebune ale lumii
le-a ales Dumnezeu, ca pe cele înţelepte să le ruşineze".
Dintre
unii ca aceştia a fost ales cuviosul părintele nostru Spiridon, de care
ne este vorba. Pentru că acest fericit, fiind de neam, nu din cetate,
ci dintr-un sat, neînvăţat la meşteşugul cărţii şi neştiutor la cuvânt,
dar nu şi cu înţelegerea cea duhovnicească şi cu lucrurile plăcute lui
Dumnezeu, căci frica lui Dumnezeu care este începutul înţelepciunii,
având-o în inima sa, a mers la Mănăstirea Pecerska şi a luat viaţa
monahicească cea aspră. Neştiind Scriptura, a început a învăţa carte,
deşi cu anii nu mai era tânăr şi a învăţat toată Psaltirea pe de rost.
Astfel se ostenea pentru mântuirea sufletului său, neîncetat cântând
Psaltirea toată în fiecare zi.
Văzând
Pimen, pustnicul cel ce era atunci egumen, că acest bărbat este smerit
şi iubitor de osteneală, sârguindu-se de-a pururea în rugăciune şi în
post şi fiind cu totul neprihănit, i-a încredinţat lui ascultarea cea
bineprimită lui Dumnezeu, ca să coacă pâinea care se aducea la
dumnezeiasca Liturghie pentru Taina Trupului lui Hristos, adică
prescura. Iar fericitul Spiridon, intrând cu osârdie în prescurărie, nu
şi-a schimbat nevoinţa sa şi osteneala cea duhovnicească, ci săvârşea
slujba cea încredinţată lui cu toată cucernicia şi frica lui Dumnezeu.
Căci osteneala mâinilor lui era pentru pregătirea cea curată şi
neprihănită a jertfei, care se aducea de preot, iar rodul buzelor lui
era jertfa laudei celei de-a pururea lui Dumnezeu. Fiindcă el, ori
tăind lemne, ori frământând aluat, neîncetat rostea cu gura sa psalmii
lui David, în toate zilele, după cum avea obiceiul, ca să sfârşească
toată Psaltirea.
Odată,
săvârşind fericitul obişnuita sa slujbă, a aprins cuptorul pentru
coacerea prescurilor şi, din pricina flăcării focului, s-a aprins
acoperişul casei. Atunci fericitul, luând mantia sa, a astupat cu ea
gura cuptorului. Apoi, legând mânecile rasei sale, a alergat cu dânsa
la fântână şi a umplut-o cu apă, iar după aceea a chemat pe fraţi ca
să-1 ajute să stingă focul. Venind, fraţii au văzut un lucru minunat,
că nu a ars mantia cu care astupase fericitul gura cuptorului şi nu a
curs nici din rasă apa cu care a stins focul, şi au preamărit pe
Dumnezeu.
Acest
fericit Spiridon avea ca ajutor un frate, anume Nicodim, care în toate
era cu el într-un gând, la un obicei, la rugăciune şi la lucrul
mâinilor. Amândoi au slujit bine şi cu plăcere dumnezeiască la coacerea
prescurilor timp de treizeci de ani, săvârşind curat şi neprihănit
lucrul lor. Drept aceea, întru bună mărturisire mutându-se din această
viaţă, se satură de slava lui Dumnezeu, pe care o văd nu sub chipul
pâinii care se aduce, ci faţă către faţă. Cu ale căror sfinte rugăciuni
să ne saturăm şi noi cu vrednicie de pâinea vieţii, a darului şi a
slavei lui Iisus Hristos, Căruia cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfântul Duh I
se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna octombrie
|