În împărăția rău credinciosului Dioclețian nici o altă cetate
nu s-a înroșit cu sîngele mucenicilor așa ca Nicomidia, întru care era atîta
mulțime de credincioși uciși pentru Hristos, încît într-o lună s-au numărat
șaptesprezece mii de mucenici, fără de cele douăzeci de mii care au fost arși
în biserică, în ziua Nașterii lui Hristos. Această nevinovată junghere a credincioșilor
s-a sfîrșit nu într-o lună, ci multă vreme s-a întins, fiind acea urmărire grea
și cumplită prigonire, între care, cîți creștini uciși au fost, cine poate să-i
numere, fără numai singur Dumnezeu, Cel ce numără mulțimea stelelor.
În aceeași cetate a Nicomidiei a pătimit și această sfîntă mu-ceniță
Vasilisa. Și slava Atotputernicului Dumnezeu știe că nu numai în oamenii cei
desăvîrșiți, ci și în copiii cei mici poate să-și arate puterea Sa cea mare.
Pentru că această muceniță a fost fecioară de nouă ani, mireasă curată a cerescului
Mire și fiind pusă înaintea ighemonului Alexandru al Nicomidiei cu așa îndrăzneală
a mărturisit pe Hristos, încît toți s-au mirat de buna înțelegere și de sloboda
ei limbă, căci ca un bărbat desăvîrșit, așa se lupta cu chinuitorul pentru cinstea
Domnului. Pe aceasta, după multe cuvinte îmbunătoare și făgăduințe, văzînd-o
prigonitorul neplecată, a poruncit să o bată peste obraz, iar ea a mulțumit
lui Dumnezeu. Apoi a poruncit s-o dezbrace de haine și cu vergi să o bată, iar
ea a dat lui Dumnezeu mai multă mulțumire. Deci, mîniindu-se ighemo-nul, a poruncit
să o bată și mai mult. Și atîta o bătură peste tot trupul, încît s-a făcut trupul
ei numai o rană, iar ea striga: "Doamne, mulțumesc Ție de toate".
După aceea prigonitorul a poruncit să i se sfredelească gleznele
și, legînd-o cu funia, să o spînzure cu capul în jos, iar sub dînsa să se aprindă
focul, deasupra căreia să se pună smoală, pucioasă, untdelemn și plumb, ca din
acea silnică durere și de iuțimea focului degrabă să-i iasă sufletul. Sfînta,
pătimind așa, se simțea ca într-o răcorire a raiului și cînta lăudînd pe Dumnezeu.
Văzînd ighemonul că nu ia în seamă chinuirea lui, a poruncit să ardă un cuptor
și acolo să o arunce pe sfînta. Iar ea, însemnîndu-se cu semnul cinstitei Cruci,
a intrat în mijlocul văpăii și, stînd multă vreme în focul arzător, a fost păzită
fără vătămare. Toți cei ce vedeau se spăimîntară și nu pricepeau acea preaslăvită
vedere. Apoi, scoțînd pe Vasilisa din cuptor, a dat drumul la doi lei asupra
ei ca s-o mănînce. Dar sfînta, rugîndu-se, a rămas nevătămată de fiare, că rugăciunea
cea feciorească, ca și a lui Daniil, a astupat gurile leilor.
Văzînd acestea, ighemonul Alexandru s-a spăimîntat și a fost
în uimire multă vreme. După aceea a zis: "Acestea sînt judecățile lui Dumnezeu!"
și îndată a căzut la picioarele sfintei, zicînd: "Miluiește-mă, roaba cerescului
Împărat și Dumnezeu, și mă iartă pe mine de cîte răutăți ți-am făcut, iar pe
Dumnezeul tău roagă-L pentru mine să nu mă piardă pentru tine, căci iată și
eu de acum cred într-Însul". Atunci sfînta muceniță, deschizîndu-și gura, a
preamărit cu mare glas pe milostivul Dumnezeu, care a luminat orbirea ighemonului
și la cunoștința adevărului l-a povățuit. Apoi, chemînd pe episcopul Antonin,
i-a poruncit să-l povățuiască și, învățîndu-l credința, să-l boteze.
Mare bucurie a fost credincioșilor ce se aflau acolo pentru
întoarcerea lui Alexandru care, fiind botezat, se căia de păgînătatea sa dinainte
și pentru tirania cu care pierdea pe cei ce mărturiseau pe Hristos. Apoi se
rugă Sfintei Vasilisa să-i ceară milă de la Dumnezeu, prin ale cărei mijlociri
și rugăciuni în puțină vreme, plin de adevărată pocăință, s-a mutat la Domnul
în mărturisirea cea bună și s-a îngropat de credincioși cu cinste. Iar sfînta,
după îngroparea lui, a ieșit din cetate ca la trei stadii și, oprindu-se, a
aflat o piatră și stînd pe dînsa s-a rugat și îndată a curs apă din piatră,
din care, bînd, s-a depărtat puțin de acolo și, plecîndu-și genunchii la pămînt
cu rugăciune, și-a dat Domnului duhul său.
Înștiințîndu-se de aceasta, episcopul Antonin a mers și a îngropat
pe sfînta, făcîndu-i mormîntul aproape de piatră, unde cu rugăciunea ei a ieșit
apa. Prin rugăciunile Sfintei Vasilisa, Doamne, varsă peste noi mila Ta cea
mare și bogată. Amin.
În această zi mai facem pomenirea sfințitului mucenic Aristion,
episcopul Alexandriei, cum și pomenirea Cuviosului părintelui nostru Teoctist,
care a fost împreună pustnic cu marele Eftimie. Catalogul de mucenici cel latinesc
în această zi pune pomenirea sfintei Fiva, pe care Sfîntul Apostol Pavel, în
scrisoarea cea către Romani, la capitolul 17 o pomenește, zicînd: "Încredințez
vouă pe Fiva, sora noastră, care este slujitoarea Bisericii din Kencreas, ca
să o primiți în Domnul cu vrednicia sfinților și să o ajutați ori de ce lucru
va avea trebuință de la voi. Căci aceasta a fost folositoare multora și mie
însumi". Kencreas era sat și liman de corăbii în Corint.