Murind Iosif în pămîntul Egiptului, neamul lui Iacov, tatăl
lui, nu după multe sute de ani s-a înmulțit atîta, încît tot pămîntul acela
s-a umplut de poporul israelit, iar la războaie puteau să fie dintr-înșii cîte
șase sute de mii de bărbați. Atunci împăratul Egiptului, temîndu-se ca nu cumva,
sfătuindu-se cu vrăjmașii lor, să piardă pe egipteni de pe pămînt, a poruncit
dregătorilor săi să chinuiască pe poporul lui Israel în toate chipurile și cu
slujbele și cu bătăile. Pentru că din sudorile lor cele cu multă osteneală au
zidit niște cetăți nu atîta pentru trebuință, cît pentru mărire deșartă și pentru
ca pînă în sfîrșit să împuțineze neamul evreilor. Însă pe cît îi chinuia și-i
muncea mai mult, pe atîta ei se înmulțeau, pentru că nu putea să-i împuțineze
oamenii, pe aceștia pe care Dumnezeu a voit a-i înmulți și a-i mări. Și deși
împăratul poruncea moașelor egiptene ca pe tot pruncul evreiesc ce se năștea
parte bărbătească să-l ucidă, moașele, temîndu-se de Dumnezeu, pe partea bărbătească
o cruța. Atunci împăratul a dat poruncă în tot pămîntul Egiptului, ca oricine
va vedea prunc evreu, parte bărbătească, să-l ia și să-l arunce în rîu.
În acea vreme era un om din seminția lui Levi, anume Avram,
avînd femeie din aceeași seminție - anume Iohabeta. Aceștia, mai înainte de
acea vreme, au născut un fiu, Aaron, și o fiică, Mariami.
În acea vreme singură și cumplită cînd se ucideau pruncii, născu
un prunc, parte bărbătească, pe care văzîndu-l foarte frumos, plîngea pentru
dînsul. Știind porunca împărătească, de a ucide pe toți pruncii neamului evreu,
l-au ascuns pe el la dînșii trei luni. Și de vreme ce nu mai puteau să-l ascundă
pe el, mama sa i-a făcut un sicriaș de papură, l-a uns cu rășină și cu smoală,
a pus pruncul într-însul și l-a așezat pe el în margine lîngă fluviul Nil. Și
păzea sora lui de departe ca să știe ce i se va întîmpla pruncului.
După rînduiala lui Dumnezeu s-a pogorît atunci fiica lui faraon
ca să se scalde în Nil, iar slujnicele ei umblau pe lîngă apă și văzînd un sicriaș
în margine, a trimis o slujnică de l-a luat. Deschizîndu-l, a văzut un prunc
frumos plîngînd în sicriaș și fiindu-i milă de el fiicei lui faraon, a zis:
"Acesta este dintre pruncii evreiești". Vrînd să-l aibă pe el de fiu, a poruncit
să-i caute o doică. Deci, scrie Iosif Flavius, i s-au adus multe doici egiptene
și n-a voit pruncul să sugă din pieptul lor. Atunci s-a apropiat Mariami de
fiica lui faraon, căreia îi și slujea, și i-a zis: "Dacă voiești, stăpînă, să-ți
chem ție o femeie hrănitoare de la evrei, ea va hrăni pruncul". Și i-a zis ei
fiica lui faraon: "Mergi și cheamă!" Și ducîndu-se copilița, a chemat pe mama
pruncului. Și a zis către dînsa fiica lui faraon: "Păzește-mi pruncul acesta
și mi-l hrănește, iar eu îți voi plăti ție".
Deci a luat femeia pruncul pe mîini și îndată, cu dragoste,
s-a alipit de dînsa ca de mama sa, iar ea l-a hrănit. Apoi, după ce a crescut
pruncul, l-a dus pe el la fiica lui faraon, care îl iubea foarte mult, fiindcă
pruncul era foarte frumos, și l-a rugat pe tatăl său ca să-i fie ei în loc de
fiu. Și i-a pus lui numele de Moise, zicînd: "Din apă l-am scos pe el", pentru
că "Moise" în egipteană înseamnă "apă". Se scrie despre dînsul în istorii vechi
că odată l-a dus pe el fiica lui faraon la tatăl său. Jucîndu-se cu copilul,
faraon a pus pe capul lui coroana cea împărătească pe care era cioplit un idol
mic. Iar pruncul, apucînd coroana de pe cap, a aruncat-o la pămînt și a călcat-o
cu picioarele, lucru pe care l-a văzut împăratul și cei ce erau lîngă dînsul.
Un preot bătrîn care avea înștiințare de la vră-jitori că atunci cînd se va
naște povățuitorul poporului israelitean multe pedepse va lua Egiptul, l-a sfătuit
pe faraon să poruncească să ucidă pe pruncul acela, ca nu cumva, crescînd, să
aducă vreo primejdie asupra pămîntului lor. Dar Domnul, vrînd să-Și împli-nească
voia Sa după rînduială, au grăit alții împotrivă, cum că pruncul cel fără de
răutate a făcut aceasta din neștiință.
Vrînd să ispitească știința și răutatea lui, aduseră la dînsul
un cărbune aprins pe care, luîndu-l, l-a băgat în gură și și-a ars limba, pentru
aceea era zăbavnic la limbă. Iar după ce a mai crescut, a pus lîngă dînsul fiica
lui faraon filosofi aleși egipteni ca să-l învețe toată înțelepciunea. Și era
copilul isteț la minte, întrecînd în puțină vreme pe dascălii săi, fiind iubit
împăratului și tuturor celor din palatele împărătești. Iar cînd a fost înștiințat
de neamul său că era evreu, a început a cunoaște pe unul Dumnezeu care este
în ceruri Ziditorul a toată făptura, pe care evreii îl cinsteau, iar de pă-gînătatea
egipteană se îngrețoșa.
Scriu unii că atunci cînd năvăliseră etiopienii asupra Egiptului,
Moise, fiindcă devenise bărbat desăvîrșit, a fost ales de toți egiptenii să
fie povățuitor oștilor, care au și bătut pe etiopieni cu vitejia sa. Și pentru
această vitejie împăratul Egiptului, în loc să-i arate dragoste, l-a urît pe
el, pentru că unii dintre jertfitorii egipteni prooroceau după magia lor că
acesta va să aducă primejdii asupra Egiptului și sfătuiau pe împărat să-l ucidă.
Ascultîndu-i, împăratul a gîndit să ucidă pe Moise, însă nu a făcut aceasta
degrabă, nevrînd să mîhnească pe fiica sa, dar căuta pricină asupra lui și vreme
potrivită.
În zilele acelea, ieșind Moise la frații săi, la fiii lui Israel
și cunoscînd durerea lor, a văzut pe un egiptean bătînd pe un evreu. Căutînd
încoace și încolo, n-a văzut pe nimeni și, ucigînd pe acel egiptean, l-a ascuns
în nisip. Apoi, ieșind a doua zi, a văzut doi bărbați evrei bătîndu-se și a
zis celui ce năpăstuia pe celălalt: "Pen-tru ce-l bați tu pe aproapele tău?"
Iar el a zis: "Cine te-a pus pe tine mai mare și judecător peste noi? Oare,
voiești să mă ucizi și pe mine așa cum ai ucis ieri pe egipteanul acela?" Și
s-a temut Moise, auzind că nu s-a tăinuit uciderea cea făcută. Deci a auzit
faraon de pricina aceasta și încerca să-l ucidă pe Moise. Și s-a dus Moise de
la fața lui faraon și s-a sălășluit în pămîntul Madiamului, dar, ostenind pe
cale, a șezut lîngă o fîntînă. Și iată șapte fiice ale lui Iotor, preotul Madiamului,
păscînd oile tatălui lor, veniră la fîntînă și, scoțînd apă, turnau în jghiaburi
ca să adape oile.
Venind păstorii de la alte oi le izgoneau pe ele. Apoi, sculîndu-se,
Moise le-a apărat de acei păstori, le-a turnat lor apă și le-a adăpat oile.
De aceasta au spus fiicele tatălui lor Iotor, zicînd: "Un om egiptean ne-a apărat
pe noi de păstori și ne-a adăpat oile noastre". Iar Iotor a primit pe Moise
în casa sa și i-a dat lui de fe-meie pe Semfora, fiica sa, și cu dînsa a născut
doi fii; pe cel dintîi l-a numit Girsam, zicînd "că nemernic sînt în pămînt
străin"; iar pe celălalt l-a numit Eliazar, zicînd "că Dumnezeul părintelui
meu este ajutătorul meu și m-a izbăvit din mîinile lui faraon".
După trecerea a multe zile a murit împăratul Egiptului și au
suspinat fiii lui Israel în Egipt de greutăți și au strigat și s-a suit la Dumnezeu
strigarea lor de împilare. A auzit Dumnezeu suspi-nul lor și și-a adus aminte
de așezămîntul Său cel făcut cu Avraam, cu Isaac si cu Iacob și, căutînd Dumnezeu
spre fiii lui Israel, a voit să-i izbăvească pe ei.
Iar Moise păștea oile lui Iotor, socrul său, și mîna oile la
pă-șune și a mers în muntele Horeb. Aici i s-a arătat lui îngerul Domnului în
văpaia focului din rug. Și vedea Moise că rugul ardea cu foc și nu se mistuia
și a zis: "Trecînd alăturea voi vedea această mare vedenie". Și l-a strigat
Domnul din rug: "Moise, Moise!" Iar el a zis: "Ce este, Doamne?" Și i-a zis
Domnul: "Să nu te apropii aici. Scoate-ți încălțămintele din picioarele tale,
că locul pe care stai tu este pămînt sfînt". Și i-a zis lui: "Eu sînt Dumnezeul
tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, și Dumnezeul lui Iacob.
Am văzut chinuirea poporului Meu din Egipt și strigarea lor am auzit. Că știu
durerea lor și M-am pogorît să-i scot pe ei din mîna Egiptului, să-i iau din
pămîntul acela și să-i duc pe ei în pămîntul cel bun, în pămîntul în care curge
lapte și miere. Iar tu vino ca să te trimit la faraon, împăratul Egiptului,
și vei scoate pe poporul Meu, pe fiii lui Israel din pămîntul Egiptului".
A zis Moise către Dumnezeu: "Cine sînt eu ca să merg la faraon
și să scot pe fiii lui Israel din pămîntul Egiptului?" Și mult se ruga lui Dumnezeu
ca să nu-l trimită pe el, "că sînt slab în glas și zăbavnic la limbă". Dar Domnul
i-a făgăduit că va fi cu dînsul; încă i-a făgăduit că și pe Aaron, fratele lui,
îl va trimite cu dînsul. Atunci Moise, mergînd la Iotor, a cerut să meargă în
Egipt ca să-și cerceteze frații. Și i-a zis Iotor: "Mergi sănătos". Și s-a dus
Moise în calea sa netemîndu-se de nimic, că împăratul acela care a vrut să ucidă
pe Moise murise și toți cei ce căutau sufletul lui muriseră. Și a ieșit întru
întîmpinarea lui Moise, după porunca lui Dumnezeu, Aaron Levitul și, întîmpinîndu-se,
s-au sărutat amîndoi. Și a spus Moise lui Aaron toate cuvintele Domnului. Apoi,
intrînd în Egipt, a adunat pe toți bătrînii fiilor lui Israel și le-au spus
lor toate cuvintele acelea pe care le auziseră de la Domnul. Și făcură semne
înaintea poporului și le-a crezut poporul și s-au bucurat că a cercetat Dumnezeu
pe fiii lui Israel și a căutat spre necazul lor.
După acestea au intrat Moise și Aaron la faraon și i-au zis
lui: "Acestea grăiește Domnul Dumnezeul lui Israel: Dă libertate poporului Meu,
ca să-Mi facă Mie praznic în pustie". Și a zis fa-raon: "Cine este Dumnezeul
lui Israel al cărui glas să-l ascult? Nu știu pe Domnul acela și pe Israel nu-l
voi elibera". Și a poruncit ca pe poporul evreilor să-l chinuiască cu mai multă
slujbă, dîndu-le și multe bătăi că șed fără lucru de aceea vorbesc, ca să meargă
să jertfească dumnezeului lor. Atunci poporul fiind chinuit mai cu amar, striga
asupra lui Moise și a lui Aaron: "Să vadă Dumnezeu și să vă judece pe voi, că
ați făcut urît duhul nostru înaintea lui faraon și înaintea slugilor lui, ca
să dați sabie în mîna lui să ne ucidă pe noi".
Iar Moise, întărindu-se de Dumnezeu, a intrat iar cu Aaron la
faraon, zicînd: "Domnul Dumnezeul evreilor m-a trimis la tine, grăind: Liberează
pe poporul Meu!" Iar ca să înțeleagă faraon că sînt trimiși de la Dumnezeu,
începură a face semne. Și a aruncat Aaron toiagul înaintea slugilor lui și s-a
făcut șarpe. Deci a chemat faraon pe înțelepții Egiptului și pe vrăjitori și
făcură și vrăjitorii Egiptului cu toiegele lor asemenea și a aruncat fiecare
toiagul său și s-au făcut șarpe; și a înghițit toiagul lui Aaron toiegele acelora.
Și s-a învîrtoșat inima lui faraon și nu i-a ascultat, precum le-a grăit lor
Domnul și n-a voit să elibereze poporul pentru că s-a împietrit inima lui. Atunci,
după porunca lui Dumnezeu, a început a aduce pedepse asupra pămîntului Egiptului.
Cea dintîi pedeapsă a fost aceasta: Luînd Aaron toiagul său
a lovit apa rîului înaintea lui faraon și înaintea slugilor lui și s-a prefăcut
toată apa rîului în sînge și peștii cei din rîu au murit și s-a împuțit rîul
și nu puteau egiptenii să bea apă din el. A doua pedeapsă au fost broaștele.
A întins Aaron mîna spre apele Egiptului și a scos broaște care au intrat prin
case și prin odăile cele de culcat, pe așternuturi și în casele slugilor lor,
ale poporului lor, în aluat și în cuptor, la împărat, la slugile lui și la oamenii
lui au intrat broaștele. Și a scos pămîntul lor broaște care, după porunca lui
Moise, au fost omorîte și egiptenii le-au adunat grămezi, grămezi și s-a împuțit
tot pămîntul Egiptului de broaștele care muriseră și pu-treziseră.
A treia pedeapsă au fost țînțarii care au înțepat pe oameni
și pe dobitoace și au intrat la faraon, în casele lui și la robii lui și tot
nisipul era plin de mușiță în tot pămîntul Egiptului. A patra pe-deapsă au fost
muște cîinești. A cincea pedeapsă, moarte foarte mare în toate dobitoacele pămîntului
Egiptului. A șasea pedeapsă, bubele cele cu puroi, care se iveau la oameni și
la dobitoace. A șaptea pedeapsă, grindină și foc arzător cu piatră; și a ucis
piatra în tot pămîntul Egiptului de la om pînă la dobitoc și toată iarba și
toți copacii cei din cîmpii i-au sfărîmat piatra. A opta pedeapsă erau lăcustele
și omizile care au mîncat tot rodul pămîntului Egiptului. A noua pedeapsă a
fost întuneric în tot pămîntul Egiptului trei zile, întuneric pe care nu putea
focul să-l lumineze și nimeni nu l-a văzut pe fratele său trei zile și nu s-a
sculat nimeni de pe patul său trei zile. A zecea și cea mai de pe urmă pedeapsă
a fost moartea celor întîi născuți ai Egiptului. Toate pedepsele acestea se
aduceau asupra lor de la Dumnezeu prin Moise și prin Aaron, dar nici una din
ele nu a vătămat pe evrei, ci numai pe egipteni, pentru că nu voia faraon să
elibereze poporul lui Dumnezeu. Deși de multe ori făgăduia să-l libereze, înspăimîntîndu-se
de pedepse, cînd slăbeau acestea, îndată se învîrtoșa inima lui și nu-i libera,
pînă la a zecea pedeapsă. Dar mai înainte de a zecea pedeapsă, precum le-a poruncit
lor Moise, au cerut fiii lui Israel de la egipteni vase de argint și de aur
și haine de mult preț, cîte au putut să ducă cu dînșii; și a făcut Moise poporului
Pasca, învățîndu-i pe ei cum trebuia să mănînce mielușelul cu al cărui sînge
se ungeau pragurile ușilor lor. Și în miezul nopții Domnul a ucis pe tot cel
întîi născut în pă-mîntul Egiptului, de la întîiul născut al lui faraon, cel
ce ședea pe scaun, pînă la întîiul născut al roabei celei din groapă și pînă
la tot întîiul născut al dobitoacelor, iar ale evreilor toate erau intregi.
Deci s-a sculat faraon noaptea și toți robii lui și toți egiptenii;
și a fost țipet mare în tot pămîntul Egiptului, că nu era casă în care să nu
fie mort. Și a chemat faraon pe Moise și pe Aaron noaptea, și le-a zis: "Sculați-vă
și vă duceți de la poporul meu și fiii lui Israel. Să mergeți și să slujiți
Domnului Dumnezeului vostru precum ziceți. Și oile și dobitoacele voastre, luîndu-le,
duceți-vă!" Și îi si-leau egiptenii pe evrei cu sîrguință, ca să-i surpe de
pe pămînt, pentru că, ziceau, noi toți vom muri pentru dînșii".
Deci au ieșit israeliții, luîndu-și făina mai înainte de dospirea
aluatului, că n-au putut să-și gătească hrana de cale din cauza grabei egiptenilor
care îi și rugau, îi și sileau pe dînșii să se ducă mai curînd. Și ieșiră cu
argint și cu aur și cu bogăție multă și nemernici mulți au ieșit cu dînșii și
oi și boi și dobitoace foarte multe. Și erau bărbați pedeștri ca la șase sute
de mii, afară de copiii cei de casă, și de bătrînii care mergeau cu dînșii.
Încă a luat Moise și oasele lui Iosif cu sine. Pentru că Iosif, murind în Egipt
și văzînd înainte cu duh proorocesc ceea ce era să fie, a jurat pe fiii lui
Israel cu jurămînt, zicînd: "În cercetarea cu care vă va cerceta Dumnezeu pe
voi, să ridicați și oasele mele de aici cu voi".
Ducîndu-se evreii din pămîntul Egiptului, Dumnezeu era cu dînșii
și îi povățuia ziua cu stîlp de nor, care le arăta lor calea, iar noaptea cu
stîlp de foc, care îi lumina și n-a lipsit stîlpul cel de nor ziua și cel de
foc noaptea înaintea întregului popor.
Înștiințînd pe faraon, împăratul Egiptului, că a fugit poporul,
s-a întors inima lui faraon și a slugilor lui asupra poporului israelit și a
zis: "De ce am făcut aceasta, liberînd pe fiii lui Israel, ca să nu ne slujească
nouă?" deci a înhămat faraon la căruțele sale și a adunat cu sine tot poporul,
a luat șase sute de căruțe alese, toți caii Egiptului și voievozi peste tot
și a alergat în urma fiilor lui Israel și i-a ajuns pe ei cînd erau așezați
lîngă mare. Dar n-au putut să năvălească peste dînșii, pentru că îngerul lui
Dumnezeu, care mergea înaintea pîlcurilor fiilor lui Israel, a mers dinapoia
lor și s-a luat și stîlpul cel de foc de la fața lor și a stat dinapoia lor
și a intrat între tabăra egiptenilor și între tabăra fiilor lui Israel și au
stat și s-a făcut întuneric și ceață și a venit noaptea întru care și-a întins
Moise mîna sa cu toiagul spre mare și a lovit Domnul marea toată noaptea cu
vînt puternic dinspre austru și a făcut marea uscată și s-a despărțit apa. Și
au intrat fiii lui Israel în mijlocul mării pe uscat și s-a făcut apa ca un
zid de piatră și ca un zid de stîncă. Iar egiptenii alergară și veniră în urma
lor pe aceeași cale, în mijlocul mării, toți caii lui faraon și carele și călăreții.
Moise, după ce a trecut poporul, a stat pe țărmuri și iar și-a întins mîna spre
mare și s-a așezat apa dinspre zid la loc. Iar egiptenii fugeau pe sub apă și
i-a pierdut Dumnezeu pe egipteni în mijlocul mării, căci întorcîndu-se apa,
a acoperit căruțele și călăreții și toată puterea lui faraon și nu a rămas dintr-înșii
nici unul, iar fiii lui Israel au trecut pe uscat prin mijlocul mării. Și i-a
izbăvit Domnul pe fiii lui Israel în ziua aceea din mîinile egiptenilor și au
văzut fiii lui Israel pe egipteni morți pe marginea mării pentru că i-au aruncat
marea din sine. Și s-a temut poporul de Domnul și a crezut în Dumnezeu și lui
Moi-se, plăcutul Lui.
Atunci au cîntat Moise și fiii lui Israel cîntarea aceasta Domnului,
bucurîndu-se și dănțuind pentru biruința ce s-a făcut cu mînă înaltă asupra
egiptenilor: "Să cîntăm Domnului că cu slavă S-a preamărit, pe cal și pe călăreț
l-au aruncat în mare".
Moise a luat pe fiii lui Israel de la Marea Roșie și i-a dus
în pustiul Sur și au mers trei zile prin pustie și nu au aflat apă să bea. Și
au mers la Mera și nu puteau să bea apă din Mera, că era amară; și poporul cîrtea
asupra lui Moise, zicînd: "Ce vom bea?" Și Moise a strigat către Domnul și Domnul
i-a arătat lui un lemn pe care l-a băgat în apă și s-a îndulcit apa și au băut
dintr-însa.
Așa a călăuzit Moise poporul israelit prin pustietăți felurite
patruzeci de ani, mijlocindu-le lor toate bunătățile de la Dumnezeu. Cînd au
cîrtit pentru bucate, aducîndu-și aminte de bunătățile din Egipt, el a rugat
pe Dumnezeu și le-a plouat mană să mănînce și le-a trimis cristei pînă s-au
săturat. Cînd au cîrtit pentru băutură, el le-a scos apă din piatră: a lovit
piatra și a curs apă. Cînd a tăbărît asupra lor Amalic, el a cerut de la Dumnezeu
biruință supra lui Amalic. Căci își ridica mîinile la rugăciune și biruia Israel
pe Amalic, pe care, pînă în sfîrșit l-a tăiat cu sabia. Și de cîte ori au mîniat
pe Dumnezeu în pustie, Moise L-a rugat pe Domnul pentru dînșii și i-ar fi pierdut
pe ei, de nu ar fi stat Moise, cel ales al Lui, cu inimă zdrobită înaintea Lui,
ca să întoarcă mînia Domnului să nu-i piardă pe ei. Le-a dat lor și lege scrisă
pe lespezi de piatră, pe care le-a luat Moise, în munte, de la Dumnezeu, după
ce postise patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Și a grăit Domnul către
dînsul față către față, ca și cum ar grăi cineva către prietenul său. Și a făcut
cortul mărturiei din acoperăminte frumoase, de culori roșii mohorîte și de vison
și chivotul legii, ferecat cu aur, în care a pus năstrapa cea de aur care avea
mana și toiagul lui Aaron ce a înfrunzit și Tablele Legii. Iar deasupra chivotului
a pus doi he-ruvimi de aur și a așezat toate cele spre jertfă și spre arderea
cea de tot. Le-a pus lor preoți și diaconi, învățîndu-i pe ei rînduiala jertfei.
Le-a așezat lor praznice și luni noi, învățîndu-i pe dînșii judecățile și îndreptările.
După ce le-a așezat rînduiala cea duhovnicească, s-a îngrijit
și de cea pămîntească. A ales bărbați puternici din tot Israelul și i-a făcut
pe ei mai mari peste o mie și peste o sută și peste cincizeci și peste zece
și logofeți de scrisori care judecau poporul în toate timpurile. Iar toate pricinile
cele greu de dezlegat, le arătau lui Moise. Aceasta a făcut-o după sfatul lui
Iotor, socrul său, care împreună cu Semfora, femeia lui Moise, cu averile lui
și cu cei doi fii ai lui, venise la dînsul din pămîntul Madiamului, în pustie,
auzind despre dînsul, despre toate cîte a făcut Domnul cu el. Moise, primindu-l
cu dragoste și ospătîndu-l, i-a dat voie a merge cu pace la locul său.
Multe semne și minuni a făcut robul lui Dumnezeu Moise și a
dat sfaturi și a purtat de grijă poporului israelit. Despre acestea toate se
scrie în cărțile lui - Ieșirea, Leviticul, Numeri, și în A doua Lege. În aceste
cărți se cuprind, cu de-amănuntul, viața lui și ostenelile pe care le-a suferit,
povățuind și îndreptînd pe fiii lui Israel. Apoi, sosindu-i sfîrșitul, Domnul
i-a vestit înainte mutarea lui din trup, zicînd: "Să te sui în muntele Avarim,
care este în pă-mîntul lui Moab, în preajma Ierihonului, și să vezi pămîntul
lui Canaan, pe care Eu îl voi da fiilor lui Israel, spre stăpînire și să te
sfîrșești acolo".
Mai înainte de sfîrșitul său, Moise a binecuvîntat pe fiii lui
Israel, pe fiecare seminție deosebit, proorocindu-le cele viitoare. După aceasta
s-a suit în muntele în care i s-a poruncit să se suie, cel din care i-a arătat
lui Domnul tot pămîntul Galaadului pînă la Dan și tot pămîntul Neftalimului
și tot pămîntul lui Efrem și al lui Manasi și tot pămîntul Iudeei pînă la marea
cea mai de pe urmă. Și pustia și satele cele dimprejurul Ierihonului, cetatea
Finicienilor pînă la Sigor. Și a zis Domnul către Moise: "Acesta este pămîntul
pe care m-am jurat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicînd: Semin-ției voastre
îl voi da pe el și l-am arătat pe el ochilor tăi, însă acolo nu vei intra".
Și s-a sfîrșit acolo Moise, robul Domnului, în pămîntul lui
Moab, după cuvîntul Domnului. Și-l îngropară pe el aproape de casa lui Fogor
și n-a știut nimeni de îngroparea lui pînă astăzi. Cînd s-a sfîrșit Moise era
de o sută douăzeci de ani. Nu i s-au întunecat ochii, nici nu i s-au stricat
buzele. Și au plîns fiii lui Israel pe Moise în Aravothul lui Moab la Iordan,
aproape de Ierihon, treizeci de zile. Și s-au sfîrșit zilele plîngerii celei
de tînguire pentru Moise, cu ale cărui rugăciuni să ne izbăvească Domnul din
tot necazul ca din Egiptul acestei lumi cu multe primejdii scoțîndu-ne, să ne
sălășluiască pe noi în veșnicele lăcașuri. Amin.