Pămîntul Palestinei fiind împărțit cu sorți semințiilor lui
Israel, seminției lui Levi nu i-a dat Moise moștenirea, de vreme ce Însuși Domnul
Dumnezeul lui Israel este moștenirea lui, precum a grăit Aaron, în cartea Numerilor,
în capul 18, stih 20 și 21: "În pămîntul lor să nu moștenești moșie și parte
să nu-ți fie ție între dînșii, că Eu sînt partea ta și moștenirea ta între fiii
din Israel. Fiilor lui Levi, iată, le-am dat toată zeciuiala cea din Israel".
Cînd fiecare seminție își lua partea sa, mergeau și leviții
cei mai mari în Siloam la Eleazar preotul și la Iisus al lui Navi, împărțitorii
pămîntului Palestinei, și ziceau: "Deși nu s-a poruncit seminției noastre să
aibă osebită parte de pămînt, Domnul a poruncit prin Moise ca celelalte seminții
din partea lor să ne dea nouă cetăți de viețuire. Căci a zis Domnului Moise
la Iordan, lîngă Ierihon: "Să poruncești fiilor lui Israel ca să dea leviților
din pămîntul stăpînit de ei cetăți de locuință și cetățui. Deci să ne dați nouă
loc în moștenirea voastră". Și le-au dat lor fiecare seminție din stăpînirea
sa cetăți deosebite.
În acea vreme s-a dat seminției lui Aaron din pămîntul în care
căzuse sorțul pentru Iuda, vestita cetate Hebron, care era de la Ierusalim,
cale de opt ceasuri. Acea cetate era cea mai departe de Betleem, la loc mai
înalt, și se numea cetate de munte, din cauza munților celor înalți, iar hotarele
ei se numeau parte de munte, precum se scrie în Evanghelie pentru Preacurata
Născătoare de Dumnezeu: "Sculîndu-se Maria, a mers la munte degrabă în cetatea
Iudeei, adică în Hebron, unde era casa Zahariei".
Unii, tîlcuind Evanghelia, socotesc că Ierusalimul, precum se
arată în altă parte din Sfînta Scriptură, în cartea lui Iisus al lui Navi, capitolul
18, versetul 28, și în cartea Judecătorilor lui Israel, capitolul 1, nu făcea
parte din pămîntul cuvenit lui Iuda prin sorți, ci dintr-al lui Veniamin, deși
nu se afla departe de Iudeea. Cu toate că muntele acela se numea parte a Iudeii,
avînd depărtare de la Ierusalim cale de un ceas și jumătate, Ierusalimul, cu
toate acestea, nu se numea cetate a lui Iuda, ci a lui Veniamin, deși după aceea
a împărățit neamul lui Iuda în Ierusalim. Iar Betleemul și Hebronul din început
au fost cetăți ale lui Iuda, de unde Gheorghe Chedrinos zice pentru Preasfînta
Născătoare de Dumnezeu: "Maria, ducîndu-se de la dînsa îngerul, a mers la munte",
adică la Betleem. Însă nu în Betleem, ci în Hebron era casa lui Zaharia. Și
amîndouă aceste cetăți erau în partea muntelui, singura cale de la ele la Nazaret
fiind prin Betleem la Hebron. Alții zic astfel: Calea Preacuratei Născătoare
de Dumnezeu la munte era prin Ierusalim, iar de la Ierusalim a mers la Betleem
și de aici la Hebron. Și era de la Nazaret la Ierusalim cale de trei zile, iar
a patra zi a sosit în casa Zahariei, că nu era departe de la Ierusalim, și s-a
închinat Elisabetei.