Sfîntul prooroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din
Legea veche, avînd femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica
Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Mărturisește de dînșii Sfînta Evanghelie
că se aflau întru toate faptele bune, petrecîndu-și calea vieții fără prihană.
Au fost, zice, amîndoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblînd întru toate poruncile
și dreptățile fără de prihană, iar dovadă a vieții celei cinstite este Sfîntul
Ioan cinstitul și slăvitul prooroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
Scris este că "din rodurile lor îi veți cunoaște", că și rodul pomului celui
bun nu este rău, ca să se împlinească ceea ce s-a zis: "Dacă rădăcina este sfîntă,
apoi sfinte sînt și ramurile". Ramura cea sfîntă, Ioan a crescut din rădăcină
sfîntă.
Acest sfînt Zaharia, tatăl Înainte-Mergătorului, a fost preot
în Ierusalim pe vremea împărăției lui Irod, fiind din neamul lui Avia, care
a avut rîndul săptămînii a opta. Iar despre rînduri, se povestește că împăratul
David, văzînd că se înmulțise seminția lui Aaron într-așa de mare număr, încnt
nu era cu putință ca toți să slujească împreună în Biserică, a împărțit-o pe
ea în douăzeci și patru de rînduri sau de cete, ca unii după alții să slujească
toți ținîndu-și săptămîna în biserică.
Și au ales dintre dînșii în fiecare ceată să aibă preotul său
mai mare. Deci fiecare ceată avea preoți mai mult de cinci mii. Iar ca să nu
fie între dînșii ceartă, care preot cu ceata sa va ține întîia săptămînă, care
a doua, care a treia pînă la douăzeci și patru, aruncau sorți și după sorți
primea rîndul său. Și s-a ținut o rînduială ca aceasta pînă la venirea Mîntuitorului
care este legea cea nouă, pentru că preotul fiecărei seminții își avea rîndul
său, după soarta strămoșului său. Deci a ieșit al optulea sorțul părintelui
Avia, din a cărui seminție a fost născut Sfîntul Zaharia, și acesta ținea al
optulea rînd al slujbei în biserică, fiind mai mare peste preoții seminției
sale.
Cînd slujea el în rîndul săptămînii sale înaintea lui Dumnezeu,
după datoria preoției a trebuit să tămnieze intrînd în biserica Domnului, fiind
adunată la rugăciune mulțime de popor. Și iată, i s-a arătat lui îngerul Domnului,
stînd în partea dreaptă a altarului tămnierii. Văzîndu-l Zaharia s-a temut,
dar îngerul a alungat frica de la dînsul, zicîndu-i: "Nu te teme, Zaharie!"
Și l-a mîngîiat, spunîndu-i că rugăciunea lui este bineprimită înaintea lui
Dumnezeu și a plecat pe Dumnezeu spre milă, și a cercetat pe Elisabeta, femeia
lui, dezlegîndu-i ei legăturile nerodirii, fiind stearpă și dîndu-i să nască
fiu pe Ioan, cel de un nume cu darul, care prin nașterea sa a făcut bucurie
nu numai părinților, ci și la multe popoare. Mulți se vor bucura de nașterea
lui.
Îngerul a vestit lui Zaharia că fiul său va fi mare înaintea
Domnului, nu cu creșterea trupului, ci cu a duhului. Că atît de înfrînat și
de postitor a fost, încnt chiar cuvîntul lui Dumnezeu a mărturisit spre dînsul:
"A venit Ioan Botezătorul nici pnine mîncînd, și nici vin bînd. Și se va umple
de Duhul Sfînt din pîntecele maicii sale și pe mulți din fiii lui Israel îi
va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Acela va fi mergător înaintea lui Hristos,
cu Duhul și cu puterea lui Ilie, aducînd Domnului popor desăvîrșit".
Acestea toate auzindu-le Zaharia, se mira și nu credea cele
ce se grăiau de vreme ce Elisabeta era neroditoare și amîndoi erau bătrîni de
ani. Și a zis către înger: "După ce voi cunoaște aceasta? Pentru că eu sînt
bătrîn și femeia mea trecută în zilele ei". Și răspunzînd îngerul, i-a zis lui:
"Eu sînt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, și sînt trimis să grăiesc
către tine și să-ți vestesc ție aceasta. Și, iată, vei fi mut și nu vei putea
grăi pînă la ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele
mele care se vor împlini la vremea lor". Zăbovind Zaharia în altar, într-o vorbire
ca aceasta cu îngerul, oamenii cei ce așteptau în biserică se minunau. Ieșind,
Zaharia le făcu semn că era mut și poporul a cunoscut că preotul a văzut vedenie
în biserică. Apoi, săvîrșindu-și slujba, Zaharia s-a întors la casa sa, pe care
o avea în partea muntelui, la Hebron, cetatea Iudeei. Pentru că acea cetate
era una dintr-acelea care căzuse în partea sorțului Iudei. (Luca 1).
După aceasta, împlinindu-se vestirea îngerească și născîndu-se
Ioan din cea neroditoare, cînd Zaharia i-a scris numele pe tăbliță, îndată i
s-a deschis gura lui și i s-a dezlegat limba și grăia, binecuvîntînd pe Dumnezeu.
Și umplîndu-se de Duhul Sfînt, a proorocit, zicînd: "Bine este cuvîntat Domnul
Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut izbăvire poporului Său și a ridicat
corn de mîntuire nouă în casa lui David slugii sale, precum a grăit prin gura
sfinților celor din veac prooroci ai lui. Și tu, pruncule, prooroc al Celui
Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, să gătești calea
lui".
Iar cînd s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem,
venind magii de la răsărit spuseră lui Irod de Împăratul cel de curînd născut.
Atunci Irod, trimițînd ostași în Betleem, ca să ucidă acolo pe toți pruncii,
și-a adus aminte și de Ioan, fiul Zahariei, de care știa bine. Căci auzise el
de toate cele ce se întîmplase în vremea nașterii lui Ioan, pentru că a cuprins
frica pe toți cei ce locuiau împrejur și în toată partea cea de la munte a Iudeei
se spuneau acele lucruri de mirare și i s-au spus chiar și lui Irod. Și toți
cei ce auzeau își ziceau în inimile lor: "Oare ce va să fie pruncul acesta?"
Aducîndu-și aminte în acea vreme Irod de Ioan, a zis întru sine: "Nu cumva acela
va fi împăratul Iudeei?" Gîndind să-l ucidă pe el, a trimis într-adins ucigași
la casa lui Zaharia, dar n-au aflat trimișii pe Sfîntul Ioan, pentru că începîndu-se
în Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, glasul și țipetul s-au auzit
în Hebron, cetatea Iudeei, că nu era așa departe, și pricina țipetului aceluia
s-a știut. Și, îndată, Sfînta Elisabeta, apucînd pe pruncul Ioan care avea atunci
un an și jumătate, a fugit în munte.
Iar Sfîntul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei
în biserică, în rîndul săptămînii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci,
ascunzîndu-se Elisabeta în munte, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere
pe ea și pruncul. Cînd a văzut de sus pe ostași cu dinadinsul căutînd-o și apropiindu-se,
a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: "Munte al lui Dumnezeu,
primește pe maica cu pruncul!" Și îndată s-a desfăcut muntele și a primit-o
pe ea înăuntrul său și a ascuns-o de ucigașii cei ce o căutau.
Ostașii, neaflînd pe cea căutată, s-au întors deșerți la cel
ce i-a trimis pe ei. Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicînd: "Dă-mi
mie pe fiul tău Ioan". Iar Sfîntul Zaharia a răspuns: "Eu acum slujesc Domnului
Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l știu unde este". Iar Irod, mîniindu-se,
a trimis la dînsul a doua oară și a poruncit, de nu-și va da Zaharia fiul, apoi
să-l ucidă chiar pe el. Și s-au dus niște ucigași sălbatici ca fiarele, sîrguindu-se
să-și săvîrșească porunca și ziceau cu mînie către preotul lui Dumnezeu: "Unde
ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-l nouă, că poruncește împăratul. Iar de nu ne vei
da fiul, apoi tu însuți vei muri". A răspuns Sfîntul Zaharia: "Voi veți ucide
trupul, iar Domnul va primi sufletul meu". Și îndată ucigașii repezindu-se,
după porunca lui Irod, l-au ucis pe el între templu și altar. Iar sîngele lui
care s-a vărsat pe marmură s-a închegat și s-a făcut ca piatra spre mărturie
lui Irod și spre veșnica lui osîndire. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu,
petrecea în muntele cel ce se desfăcuse împreună cu Ioan, unde, după dumnezeiasca
poruncă, li se făcuse peșteră și curgea izvor de apă. Și a crescut un finic
deasupra peșterii, plin de roade. Cînd era vreme de mîncare, se pleca pomul
acela jos, dîndu- și spre mîncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.
După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfînta Elisabeta,
mama Înainte-Mergătorului, și-a dat sfîrșitul în aceeași peșteră. Iar Sfîntul
Ioan a fost hrănit de un înger pînă la creșterea lui, și l-a păzit în pustie,
pînă la ziua arătării sale către Israel.