În împărăția răucredinciosului Valent, arienii în Constantinopol
aveau mare putere, avînd sprijinitor pe împăratul cel orbit de același eres.
Ridicînd prigonire asupra binecredincioșilor creștini, au izgonit pe Evagrie
episcopul și făceau ortodocșilor multă greutate, pe unii bătîndu-i, pe alții
închizîndu-i în temniță, iar altora jefuindu-le averile și chinuindu-i cu toate
muncile. Pentru aceasta credincioșii erau în mare necaz și, adunîndu-se în taină,
s-au sfătuit să trimită rugăminte la împărat, acesta fiind atunci în Nicomidia,
că dacă nu îi va scoate nu cu totul de la arieni măcar să poruncească să-i mai
ușureze, nepierzînd poporul cu desăvîrșire.
Au ales pentru această trimitere ca la șaptezeci de bărbați
cinstiți din duhovniceasca rînduială, tari în credință, puternici în cuvînt
și desăvîrșiți întru înțelegere, între care mai de căpetenie erau Urban, Teodor
și Medimn. Aceștia, apucînd drumul, au ajuns la Nicomidia și, stînd înaintea
împăratului, au făcut rugăminte să-i chezășuiască pe dînșii și să-i apere de
mninile arienilor. Iar împăratul s-a mîniat asupra lor foarte tare, însă nu
și-a arătat mînia, ci a trimis în taină la eparhul Modest ca, prinzînd pe toți
trimișii, să-i piardă cu moarte.
Deci, prinzîndu-i eparhul pe ei și temîndu-se să-i piardă la
vedere înaintea tuturor, ca să nu fie gîlceavă în popor, a poruncit ca pe toți
să-i pună într-o corabie, scoțînd vorba că-i trimite în surghiun, iar pe corăbieri
i-a învățat ca atunci cînd vor fi la mijlocul mării, ieșind singuri în caic,
să aprindă corabia cu cei șaptezeci de bărbați. Acest lucru s-a și făcut. Pentru
că, fiind în noianul mării Astachiei, au aprins corabia cu sfinții mucenici,
iar corăbierii singuri, șezînd în caicul cel pregătit, s-au întors la eparh,
spunîndu-i de sfnrșitul acelora. Iar corabia ardea ca o făclie, fugind iute
pe apă, că o gonea vîntul, și mergea arzînd și plutind pînă la locul ce se numea
Dachidis unde, oprindu-se desăvîrșit, a ars, înălțîndu-se fumul din trupurile
sfinților celor ce ardeau, asemenea unui fum de tămîie către Dumnezeu. Așa s-au
sfnrșit sfinții și s-a împlinit cu dînșii cuvîntul Scripturii care zice: "Trecut-am
prin foc și prin apă și ne-ai scos pe noi întru repaos". Pentru că pe apă arzîndu-se
cu foc, s-au aflat întru odihna cea cerească, unde, stînd înaintea scaunului
Stăpînului, se roagă pentru noi. Cu ale căror rugăciuni, Doamne, dă-ne și nouă
ca să cîștigăm viața veșnică. Amin.