Noul făcător de minuni al Rusiei, sfîntul Ioan, s-a născut în
marele oraș Novgorod, din părinți binecredincioși; tatăl său se numea Nicolae,
iar maica sa, Christina. Avea și frate după trup, anume Gavriil, cu care era
crescut în bună învățătură și deprins în frica lui Dumnezeu. Din tinerețe s-a
îndreptat pe sine la fapta bună. Iar la vîrsta potrivită, a fost hirotonit preot
la biserica Sfîntului sfințit Mucenic Vlasie. Și slujea Domnului cu toată osîrdia,
umblînd fără prihană în toate poruncile lui. Iubind însă viața cea liniștită
și fără de tulburare, a avut dorință a se îmbrăca în chipul călugăresc. Pentru
aceea a gîndit să zidească și o mînăstire nouă din averea ce rămăsese de la
părinți. Sfătuindu-se cu fratele său Gavriil, mai întîi a zidit o biserică de
lemn, întru numele Prea Curatei Maicei lui Dumnezeu, întru pomenirea cinstitei
Buneivestiri, și a întemeiat mînăstire și a rînduit toate cele trebuincioase
ei. Apoi s-a sîrguit ca să zidească biserica de piatră.
Deci, începîndu-se acel lucru bun, și zidindu-se bine biserica
cea de piatră, au ajuns la ferestre; și le-a lipsit argintul pentru săvîrșirea
bisericii. De aceea fericitul Ioan și Gavriil, fratele lui, erau în mare mîhnire.
Dar avînd mare credință și osîrdie către Prea Curata Născătoare de Dumnezeu,
întru mîhnirea lor au năzuit cu lacrimi spre dînsa ca spre cea grabnică ajutătoare
și scîrbiților mîngîietoare, rugîndu-se și zicînd: "Tu, Stăpînă, știi credința
noastră și dragostea pe care o avem către Fiul Tău și Dumnezeul nostru și spre
tine, Doamna noastră, cu toată osîrdia și credința spre zidirea prea cinstitului
tău hram ne-am pornit și spre ajutorul tău ne-am pus nădejdea noastră, Maica
lui Dumnezeu. Deci, ajută-ne nouă ca să săvîrșim biserica ta, trimite ajutorul
tău, Stăpînă, și nu ne rușina pe noi robii tăi, că, iată, am început a zidi
și nu putem a o sfîrși fără de ajutorul tău". Așa rugîndu-se și tînguindu-se
ei, li s-a arătat noaptea în vis Preacurata Maica lui Dumnezeu, cereasca împără-teasă,
zicîndu-le lor: "De ce v-ați tînguit atîta pentru zidirea biseri-cii mele, iubiții
mei robi ai lui Dumnezeu? Nu voi trece cu vederea rugăciunea, credința și dragostea
voastră, ci degrabă vă voi trimite vouă cele spre săvîrșire; ba vă va și prisosi;
și altă trebuință nu este, fără numai sîrguiți-vă la lucru și nu vă împuținați
în credință". Această vedenie o văzură amîndoi frații și, deșteptîndu-se, s-au
umplut cu mare bucurie. Iar după cîntarea Utreniei au spus unul altuia cele
ce văzuseră, și s-au întărit cu nădejde. Și într-aceeași zi, de dimineață, după
rînduiala lui Dumnezeu, ieșind afară din mînăs-tire, au văzut un cal foarte
minunat stînd înaintea porții, cu frîu aurit, înfrînat, și șeaua de pe dînsul
ferecată cu aur, iar călăreț pe el nu era. Și sta calul blînd și nemișcat. Mirîndu-se
de frumusețea și mărimea calului, așteptară mult: oare nu va veni de undeva
călărețul calului acestuia? Și pentru că nu a venit nimeni, calul stînd la un
loc, nemișcat, se apropiară de dînsul și văzură doi săcu-șori plini pe amîndouă
părțile șelei atîrnați. Cunoscînd deci că de la Dumnezeu li s-a trimis lor aceasta,
au luat de pe cal săcușorii aceia și îndată calul s-a făcut nevăzut din fața
ochilor lor. Apoi, dezlegînd săcușorii, au aflat unul plin cu aur iar altul
cu argint și, mirîndu-se de o asemenea purtare de grijă dumnezeiască și a Preacuratei
Maicei lui Dumnezeu, mare mulțumită au înălțat și degrabă au săvîrșit biserica,
cu toată buna podoabă înfrumusețînd-o. Ase-menea au cumpărat mînăstirii și mulțime
de moșii, iar rămășița au-rului și a argintului au dat-o egumenului și fraților.
Și ei se îmbrăcară în călugărescul chip acolo și s-au numit Ioan-Ilie și Gavriil-Grigorie
și petreceau în mănăstirea aceea cu plăcere dumnezeiască în post și în rugăciune
și întru toate nevoințele și ostenelile călugărești.
Murind preasfințitul arhiepiscop al Novgorodului, Arcadie, l-au
luat pe fericitul Ilie din mînăstirea sa și l-au ridicat la scaunul arhiepiscopiei
cu sila, căci el se lepăda, socotindu-se nevrednic de o rînduială ca aceasta;
dar Dumnezeu l-a făcut pe el vrednic. Deci, voievodul, toți mai marii duhovnicești
și mirenii, tot poporul cetății aceleia, cu un glas, l-au ales pe el, căci era
iubit de Dumnezeu și de oameni și prin rugăminte l-au făcut pe el să primească
scaunul arhiepiscopiei. Atunci s-a supus și a fost așezat arhiepiscop al Novgorodului
de prea sfințitul Ion, mitropolitul Kievului și a toata Ru-sia. Și păstorea
bine turma oilor lui Hristos, viețuind întru cuvioșie și dreptate.
În acea vreme, Roman, voievodul Suzdalului, și alții din ace-lași
pămînt al Rusiei, demnitari mulți, șaptezeci și doi la număr, se sculaseră asupra
marelui oraș Novgorod, vrînd să-i risipească pe el și pe oamenii săi, cei de
un neam și de o credință, să-i prade și să-i dea morții. Pentru aceea au mers
la cetate cu marea mulțime a oș-tilor lor și, împresurînd-o, au strîmtorat-o
cu sila trei zile. Iar cetă-țenii, văzînd puterea cea mare a protivnicilor și
slăbind de război, erau în necaz și în nepricepere mare, neașteptînd ajutor
de nicăieri, numai de la Dumnezeu cereau milă, și nădăjduiau spre rugăciunile
sfințitului lor păstor. Iar bunul păstor, văzînd pe lupii cei ce năvăliseră
și căutau să-i rănească turma, a stătut la strajă, privind cu ochi nedormit
spre Dumnezeu și cu rugăciunile sale îngrădind cetatea și cu ziduri. Iar în
noaptea a treia stînd el, după obicei, la rugăciune înaintea icoanei Domnului
Iisus Hristos, și cu lacrimi, strigînd către Stăpîn pentru izbăvirea cetății,
a auzit un glas zicînd către dînsul: "Să mergi în biserica Domnului nostru Iisus
Hristos, cea de pe ulița lui Ilie, și acolo, luînd chipul Preacuratei Născătoarei
de Dumnezeu, să-l înalți pe zidul cetății împotriva vrăjma-șilor și îndată vei
vedea mîntuirea cetății". Iar el, care a auzit un glas ca acesta, s-a umplut
de negrăită bucurie și a petrecut fără de somn toată noaptea aceea.
A doua zi a chemat deci tot soborul și le-a spus lor de glasul
ce se făcuse către dînsul; iar poporul, auzind aceea, a proslăvit pe Dumnezeu
și pe Preacurata Maica lui Dumnezeu și primind oarecare putere a îndrăznit.
Apoi, arhiepiscopul a trimis pe arhidiaconul său dimpreună cu clerul, poruncindu-i
să aducă la sobor acea cin-stită icoană, iar el, împreună cu sfințitul sobor,
intrînd în biserica cea mare a înțelepciunii lui Dumnezeu, au început a săvîrși
cîntări de rugăciune. Ajungînd, deci, trimișii la biserica Mîntuitorului, unde
se afla icoana făcătoare de minuni a Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoare și,
închinîndu-se precum se cădea, cînd au vrut să o ia, n-au putut nici să o miște
din loc; și, pe cît au încercat mai mult, pe atît nicidecum n-au putut. Și,
întorcîndu-se, au spus sfîntului. Apoi el, adunînd tot soborul, a mers cu sîrguință
și, intrînd în biserică, a căzut înaintea icoanei Stăpînei noastre, rugîndu-se
și zicînd: "O, prea milostivă Doamnă, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, tu ești
nădejdea, scăparea și apărarea cetății noastre, zidul, acoperămîntul și limanul
tuturor creștinilor. Drept aceea și noi păcătoșii, spre tine nădăjduim. Roagă-te,
Doamnă, Fiului tău și Dumnezeului nostru pentru cetatea noastră și nu ne da
în mîna vrăjmașilor noștri pentru păcatele noastre, ci ascultă plîngerea și
suspinarea robilor tăi și scapă-ne. Precum oarecînd pe niniviteni Fiul tău i-a
cruțat, pentru pocăință, așișderea și aici arată-ți, Stă-pînă, mila ta". Astfel
rugîndu-se sfîntul, a început a cînta paraclisul; și cînd clericii cîntau condacul
după a șasea peasnă: "Ceea ce ești folositoare creștinilor, neînfruntată", îndată
cinstita icoană a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu s-a mișcat singură. Iar
poporul văzînd acea minune, toți ca un singur glas strigau: "Doamne miluiește!"
Apoi, prea sfințitul arhiepiscop, luînd în mîini acea cinstită icoană, a sărutat-o
cu dragoste și, mergînd cu poporul, săvîrșind cîntări și rugăciuni a înălțat-o
pe zidul cetății și a pus-o împotriva luptătorilor. Și, fiindcă la al șaselea
ceas începuseră protivnicii a se năpădi mai tare la cetate și îndreptară săgeți
asupra ei ca ploaia de multe, îndată cinstita icoană a Preasfintei Născătoarei
de Dumnezeu schimbîndu-și fața sa dinspre protivnici, a întors-o spre cetate.
Această mișcare era semn sigur de prea marea milostivire a Stăpînei noastre,
pe care a arătat-o popoarelor celor ce se primejduiau de către împresurători.
Privind arhiepisco-pul spre sfînta icoană a văzut lacrimi curgînd din ochii
ei ca un izvor al raiului și luînd felonul său, adună într-însul pe cele ce
picau din icoană și grăi: "O, minune prea slăvită! Cum din lemn uscat pică lacrimi!
Iată, Împărăteasă, ne arăți nouă semn adevărat, că te rogi Fiului tău și Dumnezeului
nostru, cu lacrimi, pentru scă-parea cetății". Poporul, văzînd că plîngea icoana
Preasfintei Născă-toare de Dumnezeu, a strigat către Dumnezeu cu lacrimi și
cu suspinuri. Și deodată a coborît frică asupra protivnicilor, i-a aco-perit
întunericul, iar mînia lui Dumnezeu i-a tulburat și începură unul pe altul să
se ucidă. Iar cetățenii, văzînd o tulburare ca aceea a lor, au deschis porțile
cetății și, ieșind înarmați, s-au repezit asupra vrăjmașilor, pe unii tăindu-i,
iar pe alții de vii robindu-i și așa au biruit toate taberile vrăjmașilor, cu
ajutorul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.
Din acea vreme arhiereul lui Dumnezeu, Ilie, a așezat praznic
luminos: să se prăznuiască acel prea minunat semn al Preasfintei Născătoarei
de Dumnezeu în marea cetate Novgorod, și a numit ziua aceea pe de-o parte zi
de izbăvire, iar pe de alta, zi de pedepsire; de izbăvire, deoarece cu rugăciunile
Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a trimis Dumnezeu izbăvire cetățenilor,
iar zi de pedepsire pentru aceia care, sculîndu-se asupra celor de un neam și
de o credință, făceau război între frați. Și așa, din vremea aceea marele Novgorod
era în pace și în liniște adîncă prin ocîrmuirea bunului păstor.
Fericitul, șezînd pe scaunul său ani îndestulați spre înălțarea
laudei lui Dumnezeu, a zidit șapte biserici vestite. Cea dintîi biserică, pe
care mai întîi de călugăria sa a zidit-o, era cu hramul Bunavestire a Preasfintei
Născătoarei de Dumnezeu. A doua, pe care în vremea arhieriei sale a zidit-o,
avea hramul Botezul Domnului. A treia, în numele Sfîntului Prooroc Ilie. A patra
era afie-rosită în numele cuviosului Theodor, egumenul Studitului. A cincea,
a Sfinților Anania, Azaria, Misail și a Sfîntului Daniil pro-orocul. A șasea
avea hramul Sfîntului drept Lazăr, celui a patra zi înviat. A șasea era închinată
Sfîntului ierarh, făcătorului de minuni Nicolae. Și era sfîntul foarte milostiv
către toți, avînd, pe cîtă mare blîndețe, pe atîta dragoste nefățarnică. Era
ca un soare în biserica lui Hristos, luminînd prin lucruri bune, gonind întunericul
faptei rele și sfărîmînd capul diavolului, domnul întunericului, care vrăjmășește
totdeauna și pizmuiește mîntuirea omenească.
Pentru că sfîntul avea putere mare peste duhurile cele necu-rate,
așa că le putea lega pe ele cu cuvîntul, credem că este de fo-los a arăta aici
o povestire minunată: Stînd odată sfîntul, după obiceiul său, la rugăciune,
în chilia sa, la miezul nopții diavolul, vrînd să-l înfricoșeze pe sfînt prin
năluciri, a mers și a intrat în ligheanul cel ce sta în camera lui de culcat
și a început a tremura, tulburînd apa. Iar sfîntul, înțelegînd diavoleasca nălucire,
s-a apropiat de vas și l-a însemnat pe el cu semnul Crucii și cu certare l-a
legat în lighean pe diavol, așa ca să nu mai iasă el de acolo multă vreme. Diavolul,
fiind ars de puterea Crucii, a început să strige ca omul: "O, amar mie, că sînt
ars și nu pot să rabd! Degrabă mîntuiește-mă, sfinte al lui Dumnezeu!" Iar sfîntul
i-a zis: "Cine ești tu și cum ai intrat aici ?" Răspuns-a diavolul: "Eu sînt
vicleanul diavol și am venit aici ca să te tulbur, căci mi se părea că te vei
înfricoșa ca om și te vei lăsa de rugăciune, iar tu m-ai încuiat în vasul acesta,
unde groaznic mă chinui. Vai mie ! că m-am amăgit și am intrat aici ! Mîntuiește-mă,
robule al lui Dumnezeu, și de acum făgăduiesc că nu voi mai veni altă dată aici".
Strigînd diavolul mult așa, i-a zis sfîntul: "Iată, pentru îndrăzneala ta nerușinată
îți poruncesc ca în noaptea aceasta să mă duci în Ierusalim, la biserica unde
este mormîntul Domnului. Iar din Ierusalim, să mă aduci ia-răși aici, în chilia
mea, în noaptea aceasta, și după aceea îți voi da drumul". Deci, diavolul s-a
făgăduit să facă voia sfîntului, numai să fie mîntuit din vas. Apoi sfîntul,
cercetîndu-l, l-a mîntuit zicîndu-i: "Să-mi fii ca un cal, gata, stînd înaintea
chiliei mele, ca încălecînd pe tine, să-mi săvîrșesc dorința". Iar diavolul
a ieșit ca un întuneric din vas și a stat, după porunca sfîntului, la ușa chiliei
ca un cal.
Sfîntul ieșind deci din chilie, s-a înarmat pe sine cu crucea
și a încălecat pe drac și s-a aflat într-acea noapte în sfînta cetate a Ierusalimului,
lîngă biserica Sfintei Învieri, unde este mormîntul Domnului. Iar pe diavol
l-a certat să nu se ducă de la locul acela, și sta diavolul, neputînd nicidecum
să se miște din loc, pînă ce sfîntul a făcut închinăciune la mormîntul Domnului
și la cinstitul lemn al Sfintei Cruci. Mergînd la biserică și-a plecat genunchile
înaintea ușii și s-a rugat și îndată i s-au deschis ușile bisericii singure,
de la sine, și lumînările și candelele la mormîntul Domnului s-au aprins. Iar
Sfîntul, rugîndu-se lui Dumnezeu cu mulțumită, a vărsat lacrimi și s-a închinat
la mormîntul Domnului și l-a sărutat. Asemenea și la lemnul făcător de viață
și la toate sfintele icoane și la locurile cele din biserică, și, săvîrșindu-și
dorința, a ieșit și iarăși ușile bisericii s-au închis singure. Și găsind pe
diavol în același loc unde-i poruncise, stînd ca un cal, gata, a încălecat pe
el, și s-a aflat în noaptea aceea în marele Novgorod, în chilia sa.
Ducîndu-se diavolul la sfînt, l-a rugat ca să nu spună nimănui
cele ce se petrecuseră cu dînsul, cum că, legat fiind prin certare i-a slujit
ca un rob. "Iar de vei spune cuiva - zicea - că ai umblat călare pe mine, apoi
nu voi înceta să-ți fac supărare, pînă ce nu voi aduce asupra ta o ispită mare".
Acestea spunîndu-le diavolul, sfîntul a făcut semnul Crucii pe sine și îndată
diavolul s-a stins ca fumul și a pierit de la dînsul.
Iar odată sfîntul, cu cinstiții bărbați, cu egumeni, cu preoții
și cu cetățenii cei de Dumnezeu temători, îndeletnicindu-se în vorbă duhovnicească
și povestind din Vietile Sfintilor și spunînd multe spre folos, i s-a întîmplat
lui de a arătat și acest lucru de care am povestit, spunînd că altcuiva i se
întîmplase, zise: "Știu pe un om care într-o noapte din marele Novgorod a fost
în Ierusalim și, închinîndu-se la mormîntul Domnului și la lemnul făcător de
viață al Sfintei Cruci, s-a întors în marele Novgorod, mergînd călare pe diavol,
pe care, prin certare, îl legase ca pe un robit". Iar cei ce au-zeau se mirau
de aceasta foarte tare, dar diavolul scrîșnea cu dinții asupra sfîntului, zicîndu-i:
"De vreme ce ai dat pe față taina aceasta, voi aduce asupra ta o asemenea ispită
ca să fii osîndit de toți cetățenii ca un desfrînat".
Din vremea aceea, prin voința lui Dumnezeu, a început dia-volul
a aduce asupra sfîntului o astfel ispită: venind mulți oameni pentru binecuvîntare
la sfîntul, diavolul le arăta în chilia lui felurite năluciri - uneori încălțăminte
femeiască, alteori mărgele, iar alteori alte găteli și haine cu care femeile
se împodobesc. Deci, oamenii ce veneau, văzîndu-le, se scandalizau și gîndeau
rău de sfîntul, părîndu-li-se că ține femeie în chilia sa și se tulburau și,
sfătuindu-se între dînșii, ziceau: "Este nedrept ca un arhiereu depravat ca
acesta să fie pe scaunul apostolesc". Și, adunîndu-se oamenii la chilia sfîntului,
diavolul s-a închipuit în fetișoară și alerga înaintea lor ca și cum ar fi fugit
din chilia sfîntului, iar oamenii, văzînd-o, strigară și începură a alerga vrînd
să prindă pe fetișcana aceea; însă diavolul a scăpat după chilia sfîntului și
s-a făcut nevăzut.
Auzind sfîntul gălăgia poporului, a ieșit din chilie, și a zis
că-tre oameni: "Ce este fiilor? De ce este gîlceavă între voi ?" Iar ei, strigînd
la el ca la un depravat, defăimîndu-l și ocărîndu-l, l-au apucat și începură
a-l batjocori. Apoi, nepricepîndu-se ce să-i mai facă, ziseră între dînșii:
"Să-l ducem la rîu și să-l punem pe o plută, ca să-l ducă apa de la cetatea
noastră în jos, pe rîu". Și ducînd pe sfîntul și curatul arhiereu al lui Dumnezeu
la podul cel mare, care este pe rîul Volhov, i-au dat drumul pe o plută; și
s-au împlinit cuvîntul vicleanului diavol, care i-a zis lăudîndu-se: "Vei aduce
asupra ta o asemenea ispită ca să fii osîndit de toți ca un depravat". Și se
bucura vicleanul văzîndu-l pe sfînt batjocorit. Însă cu ajutorul darului lui
Dumnezeu a biruit nevinovăția dreptului, și a rușinat pe vrăjmași căci sfîntul
fiind pus pe plută, pluta aceea plutea în susul rîului, împotriva apei, care
este la podul cel mare nefiind dusă de nimeni, decît de puterea lui Dumnezeu.
Și plutea spre mînăstirea Sfîntului Gheorghe care se afla departe de cetate
ca la trei stadii. Iar oamenii, văzînd minune ca aceasta, s-au înspăimîntat
și părăsind răutatea își rupeau hainele și se tînguiau, zicînd: "Am greșit și
am făcut nedreptate. Oameni fiind, am judecat pe păstor". Și alergau pe mal,
rugînd pe sfînt să le ierte păcatul și să se întoarcă la scaunul său. "Iartă-ne
nouă, părinte - ziceau - întru neștiință ți-am greșit. Să nu pomenești răutatea
noastră și nu ne lăsa pe noi, fiii tăi". Așijderea și tot clerul, întîmpinînd
pe sfînt și plecîndu-și capetele la pămînt, cu lacrimi îl rugă să se întoarcă
la scaunul său, iar el, ca un alt Ștefan, întîiul mucenic, se ruga lui Dumnezeu
pentru cei ce l-au nedreptățit, zicînd: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta".
Și s-a oprit la margine, aproape de mînăstire despre care am amintit înainte
ca la o jumătate de stadie și, sculîndu-se de pe plută, a ieșit la mal. Iar
poporul căzînd cu plîngere la dînsul, își cerea iertare și se bucura că a îmblînzit
pe sfînt și că a descoperit Domnul viața lui cea nevinovată și curată. Iar el,
fiind fără de răutate și dîndu-le tuturor iertare, le-a spus cum, umblînd călare
pe diavol, a fost în Ierusalim și cum diavolul s-a lăudat asupra lui. Auzind
aceasta, toți au proslăvit pe Dumnezeu. Și așa s-a întors sfîntul la scaunul
său cu mare cinste și slavă și învăța pe oameni, zicîndu-le: Fiilor, cu cercetare
să faceți tot lucrul, ca să nu fiți amăgiți de diavol și ca să nu aflați cîndva
răutatea împletită cu bunătatea și să fiți vinovați în fața judecății lui Dumnezeu.
După aceasta mai viețuind puțin sfîntul și cunoscîndu-și ducerea
sa la Dumnezeu și-a lăsat omoforul, acum fiind la adînci bătrînețe, și s-a călugărit
în marea schimă și l-a numit în schimă cu numele lui cel dintîi, Ioan. Și s-a
mutat cu pace la Domnul; iar trupul lui îl puseseră în biserica cea mare, în
călugărescul chip. După dînsul ridicară la scaun pe Grigorie, fratele lui, care
păștea binecinstitoarea turmă, dînd Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.