Maximian, ighemonul Ciliciei, cînd a intrat în cetatea Pompeiopol,
făcîndu-se praznic idolului de aur, a adus multe jertfe. Era acolo un tînăr
cu neam din Licaonia, anume Sozont, creștin cu credință, cu deprinderi bune,
plin de lucruri bune, pentru că învăța ziua și noaptea legea Domnului. Acesta,
păscînd oile cele ne-cuvîntătoare, pe cele cuvîntătoare le povățuia la pășunea
cea bună; pentru că unde era el cu oile, acolo se adunau la dînsul și ceilalți
păstori, copii și bărbați, și îi învăța pe ei să cunoască pe unul Dumnezeu.
Așa, pe mulți a adus la Sfîntul Botez, pentru că darul Domnului nostru Iisus
Hristos era întru dînsul.
Odată, păscînd oile pe lîngă un izvor unde se afla un stejar
mare, a adormit cu somn dulce și a avut o vedenie dumnezeiască, care îl chema
pe el la nevoința mucenicească, și i s-a mai spus că acel loc are să fie multora
de folos, pentru că se va sfinți cu darul cel ce se coboară de sus și mulți
vor afla mîntuire printr-însul și vor preamări Sfînta Treime. Deci, sculîndu-se
din somn bunul păstor, a încredințat altora oile și a lăsat în locul acela arcul
său și trei săgeți spre pomenirea sa, iar el singur a intrat în cetatea Pompeiopol
și a văzut păgînătatea ce se înmulțea și sfînta credință scăzînd, și l-a durut
inima de aceasta. Intrînd în capiștea idolească, unde se găsea un idol de aur,
a luat de la dînsul o mînă și, sfărîmînd-o, a împărțit-o la săraci. Apoi fiind
mare tulburare în cetate pentru mîna cea de aur care se luase de la idol, mulți
erau cercetați și chinuiți. Dar Sfîntul Sozont, nevrînd ca altcineva să pătimească
pentru vina lui, a mers singur la ighemonul Maximian și s-a dat pe față. "Eu
sînt - zise el - cel ce am luat mîna idolului vostru, pe care am zdrobit-o,
iar aurul l-am dat celor ce aveau trebuință".
Fiind cercetat pentru ce a îndrăznit a face un lucru ca acela
și a aduce necinstire idolului lor, a răspuns : "Am făcut aceasta ca să vă încredințați
de puterea cea slabă a idolului vostru. Cînd am luat mîna de pe dînsul, el nu
s-a împotrivit. Să fi zis ceva!? Nici că l-a durut și nici nu a suspinat. Și
cum putea să se împotrivească fiind mut și fără de suflet ? Că de ar fi fost
Dumnezeu adevărat și viu, mi s-ar fi împotrivit și nu s-ar fi lăsat să-i fac
rău. Iar eu, cunoscîndu-l pe el că este idol, iar nu Dumnezeu, i-am sfărîmat
mîna; ba încă era să-l zdrobesc cu totul, ca să nu vă mai închinați lucrului
cel făcut de mîini omenești care, deși are ochi, urechi, mîini și picioare,
nici nu vede, nici n-aude, nici nu grăiește, nici nu pipăie, nici nu umblă și
nici nu poate să-și ajute lui ceva, cînd l-ar bate cineva sau l-ar preface în
bucăți".
Auzind aceasta, ighemonul a poruncit ca să-l lungească pe el
fără milă. Deci, mai întîi, l-au spînzurat și cu drugi de fier peste coaste
l-au strujit; apoi încălțîndu-l cu încălțăminte de fier care avea piroane ascuțite
pe dinăuntru, l-au pornit prin cetate, iar sfîntul preumblîndu-se astfel, slăvea
pe Hristos Dumnezeu. După aceasta, iarăși îl spînzurară pe lemn și cu toiege
de fier foarte tare îl bătură, cît nu numai trupul, ci și oasele i-au sfărîmat.
În acele munci sfîntul și-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu. Apoi, văzîndu-l
pe el prigonitorii că murise, l-au luat de pe lemn, după porunca ighemonului
și au făcut foc mare ca să-i ardă trupul pentru a nu fi cinstit de credincioși.
Și cînd aruncară în foc trupul lui, cel mult pătimitor, deodată se făcură fulgere
și tunete groaznice și a căzut ploaie mare cu grindină, încît îndată focul s-a
stins. Iar poporul ce se afla acolo s-a răspîndit de frică și a rămas trupul
sfîntului întreg. Și, venind noaptea, credincioșii vroiau să ia sfintele lui
moaște, dar nu puteau fiind întuneric mare. Și mîhnindu-se ei foarte tare de
aceasta, iată în miezul nopții, o lumină din cer a strălucit peste moaște pe
care, luîndu-le credincioșii, le-au îngropat cu cinste. Iar de la mormîntul
lui multe minuni se făceau și nu numai de la mormînt, ci și de la izvorul cel
de sub stejar, unde sfîntul, dormind, a avut vedenia aceea. Asemenea felurite
tămăduiri se dau bolnavilor, cu darul lui Hristos și cu rugăciunile sfîntului
pătimitor. Pentru aceea, mai pe urmă s-a zidit acolo o biserică în numele lui,
spre lauda întru dînsa a unuia în Treime adevăratului Dumnezeu, Căruia se cuvine
slava în Veci. Amin.