Domnul, Cel ce locuiește în cer, vrînd să Se arate pe pămînt
și să viețuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălășluirea slavei
Sale, pe Preacurata Maica Sa. Pentru că este obicei la împărați ca mai înainte
să-și pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Și,
precum palatele împăraților pămîntești se zidesc de prea înțelepții lucrători
din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase și mai desfătate decît
alte locuințe omenești, a trebuit a se zidi așa și palatul cerescului împărat
al slavei.
În Legea veche, cînd a vrut Dumnezeu să petreacă în Ierusa-lim,
Solomon I-a zidit Lui casă, cu prea înțeleptul lucrător Hiraam, care era meșter
renumit și plin de înțelepciune și de știință, ca să săvîrșească tot lucrul.
Deci, a zidit-o din materii prime prea scumpe, din pietre alese, din lemne binemirositoare
de cedru și chiparos, care se aduceau din Liban, și din aur curat, la un loc
prea înalt, pe muntele Morea. Era prea frumoasă, căci a săpat heruvimi pe pereți,
și nenumărate feluri de pomi și de flori. Deci, avea și lărgime casa aceea,
ca să nu încapă cu înghesuială în ea mulțimea poporului lui Israel. Și a venit
întru ea slava Domnului în foc și în nor. Dar nu era de ajuns casa aceea spre
a cuprinde întru sine pe Dumnezeul cel neîncăput. Solomon i-a zidit Lui altă
casă, dar Cel Prea Înalt nu locuiește în biserici făcute de mîini omenești.
"Ce casă îmi veți zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?"
Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută
de mînă, pe Preacurata, Prea Binecuvîntata Fecioara Maria. Și de care lucrători
s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înțelepți, adică de însăși înțelepciunea
lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: "Înțelepciunea și-a zidit ei însăși casă".
Pentru aceasta toate cele ce se fac cu înțelepciunea lui Dumnezeu sînt fă-cute
bune și desăvîrșite. Iar de vreme ce palatul cel însuflețit l-a zidit înțelepciunea
lui Dumnezeu Cuvîntul, spunem deci că I s-a zidit lui Dumnezeu desăvîrșită casă;
Prea Luminatului Împărat I s-a zidit prea luminat palat; Prea Curatului Mire
I s-a pregătit cea prea curată și neîntinată cămară; neprihănitului Mielușel
I s-a zidit cea fără de prihană sălășluire, la care lucru Însuși este martor
credincios în cer, zicînd către dînsa: "Toată ești bună, cea de aproape a Mea,
și prihană nu este în tine". Iar Sfîntul Damaschin zice: "Toată ești cămara
Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu și noian de daruri, toată frumoasă, toată
aproape de Dumnezeu".
Dar din ce fel de material s-a zidit palatul acesta? Din cele
cu adevărat prea scumpe; căci ca dintr-o piatră scumpă s-a născut din neamul
cel împărătesc, din David, care a biruit pe Goliat prin piatra aceea ce mai
înainte închipuia pe Hristos, piatra cea nepusă în praștie. Și ca din niște
lemne binemirositoare de cedru și de chiparos, s-a născut Fecioara Născătoare
de Dumnezeu din neamul arhieresc, cel ce aducea lui Dumnezeu jertfe binemirositoare.
Tatăl ei, sfîntul și dreptul Ioachim, era fiul lui Varpafir cel ce-și trăgea
obîrșia sa din Natan, fiul lui David, iar mama ei, sfînta și dreapta Ana, era
fiica lui Natan preotul din neamul lui Aaron. Și era Preacurata Fecioara după
tată din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc.
O, Doamne, din cîte prea scumpe materii și din ce prea cinstite
neamuri s-a pregătit palatul cel însuflețit al Împăratului slavei! Și precum
în casa lui Solomon zidurile cele de piatră și de lemn aveau mai multă cinste
decît aurul cel curat cu care erau aurite; tot așa în nașterea Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu neamurile bune, cel împărătesc și arhieresc, s-au cinstit mai mult
cu curăția deplină a sfinților ei părinți, care este mai scumpă decît tot aurul
și argintul și mai cinstită decît pietrele cele de mult preț. Tot lucrul pămîntesc
nu este vrednic de cinstea ei, pentru că Preasfînta Fecioară s-a născut din
curăția părinților, care este mai presus decît tot neamul bun. Acest lucru îl
mărturisește Sfîntul Ioan Damaschin, vorbind așa către sfinții și drepții dumnezeiești
părinți: "O, fericită însoțire, Ioachime și Ano! din rodul pîntecelui vostru
cu adevărat fără de prihană v-ați cunoscut!" După cuvîntul Domnului: (r)Din
rodurile lor îi veți cunoaște pe dînșiiŻ. Ați rînduit viața voastră precum a
fost plăcut lui Dumnezeu. Pentru că viețuind în curăție și cuvioșie ați răsărit
vistieria fecioriei, pe Fecioara aceea ce a fost mai înainte de naștere fecioară,
cu mintea, cu sufletul și după naștere fecioară și totdeauna fecioară, cu mintea,
cu sufletul și trupul de-a pururea feciorind.
Deci, se cădea ca fecioria cea născută pe sine din curăție
să se aducă trupește pe sine însăși luminii celei uneia născute. O, doime a
cinstitelor turturele cuvîntătoare, Ioachime și Ano! Voi, păzind fireasca lege
cu curăție, v-ați învrednicit celor mai presus de fire daruri dumnezeiești,
pentru că pe Fecioara, dumnezeiasca Maică, voi viețuind cu dreaptă credință
și cu cuvioșie, în omenească fire ați născut, ați odrăslit pe cea mai înaltă
decît îngerii, pe fiica aceea ce și pe îngeri acum stăpînește. O, prea frumoasă
și prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind
din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăția cu preoția s-au
îmbogățit!"
Cu aceste cuvinte, Sfîntul Ioan Damaschin arată din ce fel
de părinți s-a născut dumnezeiasca Maică, din cît de scumpe materii s-a pregătit
palatul Împăratului ceresc. În ce fel de loc s-a dospit acest aluat însuflețit?
Cu adevărat în cel preaînalt, pentru că Biserica dă o mărturie ca aceasta despre
dînsa: "Cu adevărat ești Fecioară curată mai presus decît toate". Însă nu cu
înălțimea locu-lui, ci cu a bunătăților și cu a darurilor dumnezeiești, pentru
că lo-cul unde s-a născut prea Binecuvîntata Fecioară era o cetate mică în pămîntul
Galileei, care se numește Nazaret (Despre casa lui Ioachim și Anei, după multă
cercetare, n-am putut să aflăm, lămurit, unde a fost. Am găsit scris în unele
locuri că a fost în Ierusalim, iar în aceste cărți scrie că în Nazaret, și nedumerirea
a rămas tot nedumerire), sub Capernaum, cetatea cea mare, aflîndu-se neslăvită
și necinstită și locuitorii ei defăimați. Mai apoi și pentru Hristos s-a zis:
"Din Nazaret oare poate să iasă ceva bun?" Iar Domnul, "Cel ce petrece întru
cele înalte și spre cei smeriți privește", a binevoit să se nască Preacurata
Maica Sa, nu în Capernaumul cel ce prin mîndrie pînă la cer se înălțase, ci
în smeritul Nazaret, arătînd că tot ce este între oameni înalt este urîciune
înaintea lui Dumnezeu, iar ceea ce este trecut de dînșii cu vederea și defăimat,
aceea la Dînsul este înalt și cinstit. La aceasta se mai poate adăuga că din
singur numele de Nazaret să se arate înălțimea bunătăților Preacuratei Fecioare.
Precum prin nașterea Sa în Betleem, care se tîlcuiește "casa pîinei", a închipuit
cu taină că El este pîinea cea coborîtă din cer spre însuflețirea și întărirea
lumii, așa și în nașterea Preacuratei Maicii Sale în Naza-ret, arată cele înalte
pentru că Nazaretul se tîlcuiește "înflorit, sfin-țit și deosebit de cele pămîntești,
încununat și păzit".
Toate acestea se arată luminos întru Preacurata Fecioară, pentru
că ea este floarea ce a răsărit din pomul cel uscat, din pîntecele cel neroditor
și sterp și a înnoit firea noastră cea uscată; floarea cea neveștejită, care
înflorește pururea prin feciorie, floarea cea cu bun miros care a născut mirosul
cel frumos, pe singur Împăratul; floarea care a adus rod pe Hristos Domnul,
ceea ce singură a răsărit mărul cel cu bun miros; este sfințită cu darul Sfîntului
Duh, cel ce a venit spre dînsa și a umbrit-o. Și este mai sfîntă decît toți
sfinții, pentru că a născut pe Cuvîntul, cel mai sfînt decît toți sfinții. Ea
este deosebită de păcătoșii pămîntești, căci nici un păcat în toată viața sa
n-a cunoscut.
Toți cu David grăiesc: "Fărădelegea mea eu o cunosc și pă-catul
meu înaintea mea este pururea". Numai singură aceea gră-iește: "Fără de nelegiuire
am alergat și v-am îndreptat", pentru că ea este îndreptarea oamenilor, nu numai
nefăcînd păcatul, ci și pe păcătoși abătîndu-i de la lucrurile cele rele, așa
cum zice Biserica spre dînsa: "Bucură-te, ceea ce curățești lucrurile cele spurcate".
Ea este încununată cu slavă și cu cinste. Încununată cu slavă, că din împărăteasca
rădăcină a răsărit, încununată cu cinste, că din arhiereasca seminție a crescut.
Încununată cu slavă, că din cei curați și drepți născători a odrăslit; încununată
cu cinste, ca cea cinstită prin bunavestire și slujire a arhanghelului; încununată
cu slavă ca o maică a lui Dumnezeu. Că ce este oare mai slăvit decît a naște
pe Dumnezeu? Încununată cu cinste, ca cea pururea fecioară; căci ce este mai
cinstită decît aceasta, ca și după naștere a fi fecioară? Încununată cu slavă
cea mai slăvită decît serafimii, care ca un serafim a iubit pe Dumnezeu; încununată
cu cinste, cea mai cinstită decît heruvimii, ca ceea ce pe heruvimi cu înțelepciunea
și cu cunoștința cea dumnezeiască i-a covîrșit. "Iar slavă, cinste și pace se
cuvine tot omului care face binele", zice apostolul. Și cine din pă-mînteni
s-a aflat lucrător de bunătăți mai bun decît Preacurata Fe-cioară? Toate poruncile
Domnului le-a păzit, toată voia Lui a făcut-o, toate cuvintele Lui le-a luat
în minte, toate graiurile Lui le-a ascuns în inima sa, toate lucrurile cele
de milostivire le-a arătat celor de aproape. Deci, cu vrednicie s-a încoronat
ca o lucrătoare a tuturor faptelor bune. Este încă și păzită, că vistieria curăției
sale feciorești o păzea cu strășnicie, încît nici îngerului nu voia să o încredințeze,
pentru că, văzînd pe înger, s-a tulburat de cuvîntul lui și gîndea în ce chip
va fi acea închinare?
Toate acestea Nazaretul, prin numirea sa, le-a arătat a fi
în Preacurata Fecioară și cine nu va zice că palatul acesta înalt al lui Hristos,
cu bunătățile și dumnezeieștile daruri nu este foarte înăl-țat? Înaltă este,
că din cer s-a dăruit, deși pe pămînt din pămînteni s-a născut. Din cer, că
precum zic unii din gînditorii de Dumnezeu, arhanghelul Gavriil, cel ce a binevestit
lui Zaharia nașterea lui Ioan, același a binevestit lui Ioachim și Anei zămislirea
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, acela a adus din cer și numele ei cel prea
binecuvîntat zicînd către maica cea neroditoare: "Ano, Ano, vei naște pe fiica
cea prea binecuvîntată și se va chema numele ei Maria".
Drept aceea fără îndoială poate să se numească cetate sfîntă,
Ierusalim nou, pogorît din cer de la Dumnezeu și locaș al lui Dumnezeu între
oameni. Înalt este lăcașul lui Dumnezeu, că mai presus de serafimi s-a înălțat,
născînd pe Împăratul Hristos. "O, înălțime, cu anevoie de suit de gîndurile
omenești!"
Dar ce fel de frumusețe are Fecioara Maria, palatul cel dumnezeiesc
al lui Hristos, să ascultăm pe același Ioan Damaschin, care zice așa: "S-a adus
lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune,
ca și cu o haină de aur și înfru-musețată cu darul Duhului Sfînt, a cărei slavă
este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară,
așa sla-va Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pîntecelui ei".
Și iar zice același: "Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfîntă a lui Dumnezeu,
pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, și în dînsa a pietruit,
nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsuflețite, ci, în loc de aur, strălucind
cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avîndu-l pe Hristos mărgăritarul cel
de mult preț". O podoabă ca aceasta este înfrumusețarea palatului acestuia,
mult mai frumoasă decît ceea ce a fost în biserica lui Solomon, în care se vedeau
închipuite asemănări de heruvimi, de pomi și de flori. Dar și în această însuflețită
biserică, în Preacurata Fecioară, se văd arătate chipuri de heruvimi, căci vița
sa cea de heruvim nu numai s-a asemănat heruvimilor, dar i-a și întrecut.
Dacă Biserica a obișnuit a-i numi heruvimi pe alți sfinți,
cîntînd: "Ce vă vom numi pe voi, sfinților? Heruvimi, că întru voi s-a odihnit
Hristos", cu atît cu cît mai ales Fecioara Născătoarea de Dumnezeu este heruvim,
în care s-a odihnit trupește Hristos și pe mîinile ei cele preacurate a șezut
Dumnezeu ca pe un scaun: "scaun de heruvimi, fecioara". A închipuit în sine
și asemănările pomilor celor bine roditori, făcîndu-se, duhovnicește, măslin
roditor în casa lui Dumnezeu și finic înfloritor. Pentru aceasta acum se numește
mlădița de viață purtătoare, Biserica cîntînd așa: "Din cea neroditoare rădăcină,
mlădiță de viață purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maica Sa, Dumnezeul minunilor".
Deci, acestea toate se grăiesc pentru frumusețele ei cele duhovnicești. Dar,
pe lîngă acestea, și de cele trupești nu era lipsită, după cum adeveresc mulți
dascăli bisericești, că în toată partea cea de sub soare n-a fost și nu va fi
fecioară așa de frumoasă, precum a fost Fecioara Născătoare de Dumnezeu, pe
care, Sfîntul Dionisie Areopagitul, văzînd-o, voia să o numească Dumnezeu, de
nu ar fi știut pe Dumnezeu cel născut dintr-însa. Pentru că dumnezeiescul dar
de care era plină strălucea din prealuminată fața ei. Un palat ca acesta înainte
și-a gătit Lui pe pămînt, Împăratul cel ceresc frumos cu sufletul și cu trupul,
ca o mireasă împodobită bărbatului său. Dar încă și desfătat: "Pîntecele ei
mai desfătat decît cerurile l-au lucrat". Și au încăput întru dînsa Cel neîncăput,
Hristos Dumnezeu.
Cea desfătată sălășluire a Cuvîntului, Preacurata Fecioară,
nu numai lui Dumnezeu Cuvîntul, ca unui împărat este desfătată, ci și nouă,
robilor celor ce alergăm către Dumnezeu, Cel ce S-a sălășluit într-însa. Pe
Dumnezeu L-a încăput în pîntece, iar pe noi ne înca-pe în a sa milostivire.
Vasul cel ales, Sfîntul Apostol Pavel, pornindu-se spre milostivire, zicea către
iubiții săi: "Inima noastră s-a lărgit, aveți loc destul întru noi". Dar, la
care din sfinți poate să se găsească milostivirea așa de desfătată spre încăpere
tuturor, pre-cum, după Dumnezeu, a Mariei? Că încape aicea atît cel curat, după
cum și păcătosului iarăși nu-i este strîmt aici. Acolo cel pocăit are locul
său și disperatul asemenea cu cel nepocăit. Ca și în co-rabia lui Noe neoprită,
nu numai celor curate, ci și vietăților celor necurate se află scăpare.
Întru a ei milostivire toți cei scîrbiți, năpăstuiți, flămînzi,
învi-forați și bolnavi află loc de ajuns, pentru că nu știe să fie nemi-lostivă
cea al cărei pîntece ne-a născut nouă pe prea Bunul Dumnezeu. Mulți străjeri
înarmați păzesc palatele împăraților pă-mîntești și nu dau voie tuturor ce voiesc
să intre într-însele, ci îi opresc și îi întreabă de unde și la ce vin. Iar
palatul lui Hristos cel însuflețit, deși este înconjurat de heruvimi și de serafimi
și de nenumărate cete ale îngerilor și ale tuturor sfinților, la ușa milostivirii
îndurărilor ei nimenea nu oprește pe cela ce va să intre. Nu-i o-presc străjerii,
nu-i gonesc ostașii, nici la ce vin nu-i întreabă, ci fără de apărare intră
cu rugăciunea, și primește dar spre cererea cea de folos.
Drept aceea să alergăm la milostivirea celei ce s-a născut
din pîntece neroditor, dîndu-i ei o închinăciune ca aceasta: "Bucură-te, palatul
cel cu totul fără de prihană al Împăratului tuturor! Bucură-te, sălășluirea
lui Dumnezeu, Cuvîntului, căreia, și ție, fiicei părintelui, Maicii Fiului,
miresei Sfîntului Duh, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh de la noi cei din
țărînă, să fie cinste și slavă în veci". Amin.
În această zi în Prolog se pomenește și despre oarecare plăcut
al lui Dumnezeu, Nichita, ce s-a numit Hartularie, fiind pus în povestire de
preotul care a avut vrajbă cu diaconul Sozont.
Pentru praznicul de acum noi l-am istorisit mai înainte.