Sfîntul și dreptul Ioachim a fost din seminția lui Iuda, trăgîndu-și
neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul
lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie și pe Pamfir; Pamfir
a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de
Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, avînd soție pe Ana din seminția
lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoțit în zilele
Cleopatrei și ale lui Casopar, împărații Perșilor, mai înainte de împărăția
lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminția lui
Iuda din Betleem și a născut cu dînsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia și pe Ana.
Deci, s-a măritat cea dintîi Maria, în Betleem, și a născut
pe Salomeea. S-a măritat și Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, și
a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfînta
Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soția
lui Ioachim în pămîntul Galileei, din cetatea Nazaret. Această însoțire de neam
mare, Ioachim și Ana, viețuind după lege, drepți au fost înaintea lui Dumnezeu;
iar fiind îndestulați cu bogăția cea materialnică, mai presus de toate aveau
pe cea duhovnicească. Și așa, cu toate bunătățile se înfrumusețau ei, umblînd
în toate poruncile Domnului fără de prihană. Iar la tot praznicul deosebeau
din averile lor două părți, din care o parte o dădeau lui Dumnezeu la bisericeștile
trebuințe, iar cealaltă parte la săraci. Și atît au plăcut lui Dumnezeu, încît
i-a învrednicit pe ei să fie născători Fecioarei celei fără de prihană, pe care
mai înainte a ales-o Lui spre maică.
Din aceasta esta cunoscută viața lor cea sfîntă, plăcută lui
Dumnezeu și cinstită, că li s-a dat lor fiica cea mai sfîntă decît toți sfinții
și decît heruvimii mai cinstită, care mai mult decît toți a plă-cut lui Dumnezeu.
Că nu era în acea vreme pe pămînt, între oa-meni, mai bine primiți lui Dumnezeu
decît acești doi, Ioachim și Ana, pentru viața lor cea neprihănită. Astfel că
un dar ca acesta nu li s-ar fi dăruit lor dacă nu ar fi prisosit dreptatea și
sfințenia lor mai mult decît a altora. Ci, precum singur Domnul avea să se în-trupeze
din Preasfînta, Preacurata Maică, așa se cădea ca și Maica Domnului să se nască
din părinți sfinți și curați. Căci, precum și împărații își fac porfirele lor,
nu din postav simplu, ci din pînzeturi țesute cu aur, așa și Împăratul ceresc
a voit să aibă pe Maica Sa cea Preacurată, întru al cărei trup ca într-o porfiră
împărătească avea să se îmbrace, nu din neînfrînate însoțiri, ca din niște postav
prost, ci din părinți curați și sfinți, ca dintr-o țesătură de aur. Maica Domnului
de demult a fost preînchipuită prin sfîntul cort, despre care a poruncit Dumnezeu
lui Moise să-l facă din postav mohorît, roșu și din vison, întrucît cortul a
simbolizat pe Fecioara Maria în care, sălășluindu-se Dumnezeu, după cum este
scris, avea să petreacă cu oamenii. "Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii
și El va locui cu dînșii" (Apoc. 21, 3).
Deci, materialul mohorît si roșu, precum și visonul din care
s-a alcătuit cortul închipuiau pe mama Maicii lui Dumnezeu, care din curăție
și din înfrînare s-a născut.
Dumnezeiasca voință, mai întîi, a ținut multă vreme însoțirea
acestor sfinți fără de fii, ca prin zămislirea și nașterea unei fecioare ca
aceasta să se arate și puterea darului lui Dumnezeu, și cinstea celei născute,
și vrednicia părinților ei. Pentru că a face să nască pîntecele cel neroditor
și sterp, aceasta este puterea darului dumnezeiesc, fiindcă aici nu firea, ci
Dumnezeu Cel ce biruiește firea dezleagă legăturile nerodirei. A se naște din
cei neroditori și stră-ini, aceasta este cinstea celei născute, care a ieșit
nu din părinți care s-ar fi sîrguit la fapte trupești, ci din cei înfrînați,
fiind ei la bătrînețe; pentru că petrecuseră în însoțire, neavînd fii, cincizeci
de ani. Se arată și aici vrednicia părinților Maicii Domnului, că după lunga
lor nerodire au născut pe bucuria a toată lumea. În acest lucru Sfinții Ioachim
și Ana s-au asemănat Sfîntului Patriarh Avra-am și soției lui, cinstitei Sara,
care la bătrînețe a născut pe Isaac, după făgăduință. Iar noi zicem că mai mult
decît Avraam este aici, că pe cît este mai mare Fecioara Maria decît Isaac,
pe atît mai mare este vrednicia lui Ioachim și a Anei, decît a lui Avraam și
a Sarei. Dar la această vrednicie nu au ajuns pînă ce nu au rugat pe Dumnezeu
în amărăciunea sufletului lor și în mîhnirea inimii, cu mult post și cu rugăciuni.
Că înainte merge mîhnirea și apoi vine bucuria. Și înainte mergătoare a cinstei
este necinstea și povățu-itoare spre cîștigarea celor bune este cererea, rugăciunea
cu lacrimi către Dumnezeu.
Cînd se mîhneau ei mult și se tînguiau pentru nerodirea lor,
a adus Ioachim daruri Domnului Dumnezeu în biserica Ierusa-limului la un praznic
mare, în care toți fiii lui Israel aduceau daru-rile lor lui Dumnezeu. Iar Isahar,
arhiereu fiind atunci, n-a voit să primească darurile lui Ioachim și l-a defăimat
cînd le-a adus, ocărîndu-l pentru nerodire: "Nu se cade a primi din mîinile
tale daruri, că ești fără de fii, neavînd dumnezeiasca binecuvîntare, pen-tru
oarecare tăinuite păcate ale tale". Asemenea și un oarecare evreu, din seminția
lui Ruvim, aducînd darurile sale cu ceilalți oa-meni, a ocărît pe Ioachim, zicîndu-i:
"De ce apuci înaintea mea, aducînd darul lui Dumnezeu? Nu știi că ești nevrednic
să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminție în Israel?"
Acestea auzindu-le Ioachim s-a mîhnit și s-a dus de la biserica
Domnului foarte întristat, rușinat și defăimat și i s-a întors lui praznicul
acela în plîngere și bucuria praznicului aceluia în tînguire. Și nu s-a întors
atunci la casa lui, de mîhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii
turmelor sale, și acolo a plîns pentru două lucruri: pentru nerodire și pentru
defăimare și ocară. Apoi, adu-cîndu-și aminte de Sfîntul Avraam strămoșul, căruia
i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrînise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul,
ca și el de aceeași binecuvîntare să se învrednicească, ca auzit și miluit să
fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni și să se dea rod însoțirei lui
la bătrînețe, precum oarecînd lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii,
iar nu ca un neroditor și lepădat de Dumnezeu să rabde de la oameni ocară. Și
a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrînd să guste pîine. "Nu
voi da - zicea - gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile
me-le să-mi fie mie hrană și pustia aceasta casă, pînă ce va auzi și mă va cerceta
pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel".
Asemenea și Ana, femeia lui, în casă șezînd și înștiințîndu-se
că arhiereul nu a vrut să primească darurile lor, ocărîndu-i pentru nerodire,
și că bărbatul ei, de mîhnire, lăsînd-o pe ea, s-a dus în pustie, plîngea cu
nemîngîiate lacrimi. "Acum - zicea - sînt mai ticăloasă decît toți: de Dumnezeu
lepădată, de oameni defăimată și de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întîi
voi plînge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia
mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?" Și se tînguia cu amar în toate
zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mîn-gîia pe ea, dar nimic
n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dînsa?!
Odată, tînguindu-se, a intrat în livada sa și, șezînd sub un
co-pac de dafin, a suspinat din adîncul inimii. Și ridicîndu-și cu lacrimi ochii
săi spre cer, a văzut în copac un cuib de pasăre avînd pui mici. Și de acolo,
luînd pricină de mai mare durere a inimii, a înce-put a striga: "Vai, mie, celei
lipsite! Că eu singură sînt mai păcă-toasă între fiicele lui Israel! Eu singură
decît toate mai defăimată între femei. Toate își poartă rodul pîntecelui pe
mîinile lor, toate de fiii lor se mîngîie, iar eu singură sînt străină de acea
mîngîiere. Vai, mie! Că toate în biserica lui Dumnezeu se primesc cu darurile
și au cinste pentru a lor naștere de fii, iar eu singură de la biserica Dumnezeului
meu sînt lepădată. Vai, mie! Cine mai este ca mine? Nici cu păsările cerului
nu m-am asemănat, nici fiarelor pămîntului, pentru că acelea sînt roditoare
înaintea ta, Doamne Dumnezeule, iar eu neroditoare mă aflu. Nici pămîntului
nu m-am asemănat, căci acela răsare și-și crește semințele sale și, roduri aducînd,
Te binecuvîntează pe Tine, Tatăl cel ceresc, iar eu sînt singură și fără de
fii pe pămînt. Vai mie, Doamne, Doamne! Eu, păcătoasa, singură am sărăcit de
facerea de roade. Tu, Cela ce ai dat Sarei oa-recînd, la bătrînețele cele prea
adînci, fiu pe Isaac; Tu, Cela ce ai deschis pîntecele Anei, mama lui Samuil,
proorocul tău, caută acum spre mine și ascultă rugăciunile mele! Adonai Savaot!
Știi ocara nerodirii, deci singur să-mi dezlegi durerea inimei mele și să deschizi
jghiaburile pîntecelui și pe cea neroditoare să o arăți rodi-toare, ca pe cea
născută în dar să o aducem Ție, binecuvîntînd, cîntînd, și cu un gînd slăvind
milostivirea Ta".
Unele ca acestea cu plîngere și cu tînguire grăindu-le, iată
în-gerul Domnului i s-a arătat ei, zicîndu-i: "Ano, Ano, s-a auzit rugă-ciunea
ta și suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea
lui Dumnezeu și, iată, vei zămisli și vei naște pe fiica cea prea binecuvîntată,
pentru care se vor binecuvînta toate semin-țiile pămîntului. Printr-însa se
va da mîntuire la toată lumea și se va chema numele ei Maria".
Deci, auzind aceste cuvinte îngerești, Ana s-a închinat lui
Dumnezeu și a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, că de voi naște prunc, îl voi
da pe el spre slujba Lui, ca să fie slujind și lăudînd nu-mele Lui cel sfînt
ziua și noaptea, în toate zilele vieții sale". Apoi, umplîndu-se de negrăită
bucurie, Sfînta Ana a alergat la Ierusalim cu sîrguință, ca acolo mulțumita
și rugăciunile sale să le dea lui Dumnezeu, pentru cercetarea Lui cea milostivă.
În același ceas, același înger s-a arătat lui Ioachim în pustie,
zicîndu-i: "Ioachime, Ioachime, a auzit Dumnezeu rugăciunea ta și a voit să-ți
dea ție darul Său că, iată, femeia ta, Ana, va zămisli și va naște ție o fiică,
a cărei odrăslire pe pămînt la toată lumea va fi bucurie! Și acesta să-ți fie
ție semnul adevăratei mele bune vestiri: să mergi în Ierusalim la biserica Domnului
și acolo vei afla, la porțile cele de aur, pe soția ta Ana, căreia aceeași bucurie
i s-a vestit". Deci, se mira Ioachim de această bună vestire îngerească și preamărea,
mulțumind lui Dumnezeu cu inima și cu gura de o milostivire ca aceasta a Lui.
Apoi a alergat degrabă, bucurîndu-se și veselindu-se, la biserica Domnului și,
precum i-a zis îngerul, a aflat pe Ana la porțile cele de aur rugîndu-se lui
Dumnezeu, căreia i-a spus de buna vestire îngerească. Asemenea și ea i-a spus
lui că a văzut și a auzit de la înger spunîndu-i pentru zămislire. Deci, proslăviră
pe Dumnezeu Cel ce a făcut cu dînșii o milă ca aceea, Căruia, închinîndu-I-se
în sfînta biserică, s-au întors la casa lor. Și a zămislit Sfînta Ana în ziua
a noua a lunii lui decembrie, iar în septembrie, la opt zile, a născut pe fiica
cea preacurată și bine-cuvîntată Fecioara Maria, pe începătoarea și mijlocitoarea
mîntuirii noastre, de a cărei naștere cerul și pămîntul s-au bucurat.
Și a adus Ioachim lui Dumnezeu daruri mari, jertfe și arderi
de tot și s-a binecuvîntat de arhiereu, de preoți, de leviți și de tot poporul
că s-a învrednicit de binecuvîntarea lui Dumnezeu. Deci a făcut Ioachim ospăț
mare în casa sa și toți se veseleau, lăudînd pe Dumnezeu.
Apoi, crescînd Fecioara Maria, o păzeau părinții ei ca lumina
ochilor, știind din descoperire dumnezeiască că va să fie lumină a toată lumea
și înnoire a firii omenești. Deci o creșteau pe ea pre-cum se cădea aceleia
care avea să fie mamă a Mîntuitorului nostru, nu numai iubind-o pe ea ca pe
o fiică dorită de mulți ani, ci și cin-stind-o ca pe o stăpînă a lor, pentru
că-și aduceau aminte de înge-reștile cuvinte cele zise pentru ea și înainte
vedeau în duh cele ce erau să fie întru dînsa. Pentru că Fecioara, fiind plină
de harul lui Dumnezeu, de același har și pe părinții săi în taină îi îmbogățea,
nu într-alt chip, ci precum soarele cu razele sale luminează stelele ce-rului,
împărțindu-le lor lumina sa. Așa Maria cea aleasă, ca un soare strălucea pe
Ioachim și pe Ana cu razele darului celui dat ei, încît erau plini de duhul
lui Dumnezeu și cu dinadinsul credeau împlinirea cuvintelor îngerești.
Apoi, cînd era de trei ani, prin dumnezeiască poruncă au dus-o
pe ea cu slavă în biserica Domnului, petrecînd-o cu făclii, și au dat-o pe ea
lui Dumnezeu ca dar precum se făgăduiseră. Iar după ducerea ei, trecînd cîțiva
ani, Sfîntul Ioachim a trecut din aceste de aici, avînd vîrsta de optzeci de
ani, iar Sfînta Ana, fiind văduvă, a lăsat Nazaretul și a mers la Ierusalim
și acolo petrecea aproape de fiica sa cea prea sfîntă, rugîndu-se în biserica
lui Dumnezeu. Petrecînd în Ierusalim doi ani, s-a odihnit în Domnul, avînd șaptezeci
și nouă de ani.
Deci, o, cît de binecuvîntați sînteți, sfinților părinți Ioachim
și Ana, pentru cea prea binecuvîntată fiică a voastră! Încă îndoit sîn-teți
binecuvîntați pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în Care s-au binecuvîntat
toate neamurile și toate semințiile pămîntului. Cu drept cuvînt v-au numit pe
voi Sfînta Biserică părinți ai lui Dumnezeu. Pentru că pe Cel ce S-a născut
din fiica voastră cea prea sfîntă, Dumnezeu Îl cunoaștem, Căruia acum, în cea
cerească îna-inte stare aproape fiind, rugați-vă ca și noi să nu fim depărtați
de bucuria voastră care petrece în veci. Amin.
Unii zic cum că Mathan, tatăl Sfintei Ana și moșul după ma-mă
al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ar fi născut pe Iacov, tatăl lui Iosif
teslarul. Dar aceasta este o greșeală, care mi se pare a fi ieșit de acolo că
la evanghelistul Matei, în cap. I, se pomenește Mathan, tatăl lui Iacov, așa:
Eleazar a născut pe Mathan, iar Ma-than a născut pe Iacov, iar Iacov a născut
pe Iosif, bărbatul Mariei. Oarecare socotind că același Mathan este tatăl lui
Iacov și tatăl ce-lor trei fiice - Maria, Sovia și Ana, au scris că nu Mathan
au născut pe Iacov și pe cele trei fiice; ci altul este acesta și altul acela.
Pentru că acesta a fost din seminția lui Levi, din fiii lui Aaron, preot, iar
altul cel de la Evanghelie. Acela era din seminția lui Iu-da, din casa lui David
împăratul, al douăzeci și treilea de la neamul lui David și al lui Solomon,
pe care Sfîntul Epifanie, în cuvîntul la nașterea Preasfintei Născătoarei de
Dumnezeu și Sfîntul Ioan Da-maschin în cartea 4, cea pentru credință, în cap.
15, scriu așa: "Din seminția lui Solomon, fiul lui David, s-a născut Mathan.
Acesta a născut pe Iacov, tatăl lui Iosif, și a murit, și a luat Melhi pe femeia
lui, pe mama lui Iacov, din seminția lui Natan, fiul lui David, fiul lui Levi,
fratele lui Pamfir, care a fost tată lui Varpafir și moș lui Ioachim, iar strămoș
era Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Și a născut Melhi, din mama lui Iacov
pe Ili, și era Iacov din sămînța lui Solomon, iar Ili era din sămînța lui Natan.
Deci, și-a luat femeie și a murit fără de fii. Iar după dînsul Iacov, care era
fratele lui de o mamă, dar nu de un tată, i-a luat pe femeia lui, deoarece legea
poruncea: De va muri cineva neavînd fii, să ia fratele lui pe femeia lui și
să ridice sămînță fratelui său. Deci, după acea lege, a luat Iacov pe femeia
fratelui său și a născut pe Iosif teslarul, logodnicul Preasfintei Născătoarei
de Dumnezeu; și era Iosif fiul amîndorura; al lui Iacov după fire, iar al lui
Ili după lege. Pentru aceasta, Sfîntul evanghelist Luca, scriind de neamul lui
Hristos, a pus lui Iosif pe Ili tată, grăind pentru Hristos: Fiind precum se
părea, fiu al lui Iosif, al lui Ili, al lui Mathan. Pe Ili îl pune în locul
lui Iacov. Iar cum că Mathan, preotul, cel ce a născut trei fiice, nu acela
era pe care Evanghelistul în neamul lui Hristos îl pomenește, din aceasta se
arată cu dinadinsul. Sfîntul Evanghelist Luca scrie pentru Zaharia, tatăl Înainte
Mergătorului Ioan, așa: A fost în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot,
anume Zaharia, și femeia lui din fiicele lui Aaron, numele ei Elisaveta. Iar
pe Elisaveta a născut-o Sovia, fiica lui Mathan preotul și era Mathan moș Elisavetei
după mamă. Deci, de ar fi fost Mathan unul și același cel din cartea neamului
lui Hristos, apoi n-ar fi zis evanghelistul, "femeia lui din fiicele lui Aaron",
ci cu adevărat ar fi zis, femeia lui din fiicele lui David, de vreme ce Mathan
cel din cartea nașterii era pus nu din casa lui Aaron, ci din a lui David, din
sămînța lui Solomon. Dar de vreme ce acest Mathan preotul, altul era de cel
din cartea nașterii, nu din David, ci din Aaron trăgîndu-și seminția sa, pentru
aceea evanghelistul Luca, de nepoata lui, de Sfînta Elisaveta, femeia lui Zaharia
a scris: "Femeia lui era din fiicele lui Aaron!"
De aici se dovedește că altul este Mathan cel din cartea naș-terii,
care a născut pe Iacov tatăl lui Iosif, și altul este Mathan acesta preotul
Domnului, care a născut cele trei fiice: pe Maria, pe Sovia și pe Ana, maica
Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta se înștiințează și de Sfîntul Mucenic
Ipolit, pe care Nichi-for Calist în cartea 2, cap. 3, îl aduce mărturie. Acela,
scriind de neamul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, pomenește pe Ma-than
preotul, moșul după mamă al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, că a născut
trei fiice. Iar nu pomenește că acel preot ar fi născut pe Iacov, tatăl lui
Iosif, ci numai fiicele, iar fiu nici unul. Și încă să mai știm și aceasta,
că seminția lui Iuda și casa lui David nu erau preoți, ci numai seminția lui
Levi și casa lui Aaron.
Arătat este deci că altul era tatăl lui Iacov, și altul, tatăl
celor trei fiice.
Nu fără trebuință mi se pare să știm și aceasta că în așezămîntul
cel vechi a poruncit Dumnezeu să nu-și ia lor femei din altă seminție, nici
femeile să nu se mărite în altă seminție, ci fiecare în moștenirea sa să se
însoare. Drept aceea aici se va mira cineva, de ce Mathan preotul și-a luat
femeie din altă seminție, din seminția Iudei? Asemenea și Sfîntul Ioachim, fiind
din casa lui David, a luat pe Sfînta Ana din fiicele lui Aaron. Oare n-a greșit,
călcînd porunca Domnului? N-a greșit! Că deși altor seminții ale lui Israel
le-a fost poruncit ca fiecare în al său neam să se însoare și să se mărite,
însă, precum Sfîntul Epifanie mărturisește, nu era oprită seminția Iudei ca
să se unească cu a lui Levi; casa cea împărătească să fie rudenie cu casa cea
preoțească, la care lucru începător a fost cel mai dintîi arhiereu Aaron, care
a luat pe Elisaveta, fiica lui Aminadav, sora lui Naason, care atunci era domn
în Iudeea. Asemenea și Iodae, arhiereul cel ce a luat pe Iosavet, fiica lui
Ioram, împăratul Iudeii, sora lui Ohozie.
Aceasta s-a făcut cu rînduiala lui Dumnezeu, ca Preacurata Fecioară
să fie fiică și împărătească și arhierească, fiindcă avea să nască pe Hristos,
împăratul și arhiereul.