Murind Arcadie împăratul grec, a lăsat pe fiul său cel mic Teodosie
fiind de opt ani, și pe cele trei fiice, Pulheria, Arcadia și Marina. Și era
Pulheria cu cinci ani mai mare decît fratele său, foarte înțeleaptă și curată.
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu a dă-ruit-o ca pe un dar împărăției grecești,
spre ajutor tînărului Teo-dosie și spre apărarea Ortodoxiei care, în acea vreme,
era tulburată de eretici. Aceasta, avînd o înțelegere care covîrșea anii ei,
a fost primită la împărăție împreună cu fratele său și a fost rînduită Augustă.
Și era atunci de șaisprezece ani cînd, luînd puterea cea împărătească, nu cu
cunoștință femeiască, ci cu înțelepciune băr-bătească, a început a așeza împărăția
grecească; de la înțelepciunea și cunoștința ei toată lumea se minuna, pentru
că de la Dumnezeu avea această dăruire pentru curăția vieții sale. Că pentru
dragostea lui Dumnezeu și purtînd grijă de pacea grecilor n-a vrut să se înso-țească
cu bărbat, ca să nu fie vreo dezbinare între bărbatul și frate-le ei, ci făgăduindu-se
pe sine mireasă lui Dumnezeu a vrut ca pînă la moarte să petreacă în feciorie.
Iar spre semnul fecioriei sale celei lui Dumnezeu logodită, în soborniceasca
biserică din Constantinopol a făcut un prestol dumnezeiesc din aur și din pietre
scum-pe, minunat și de mult preț.
Încă îndemna spre paza fecioriei și pe Arcadia și pe Marina,
surorile ei, care așijderea au făgăduit lui Dumnezeu ca să-și pă-zească curăția
lor pînă la sfîrșitul vieții. Și viețuiau cu dînsa în post și în rugăciune,
supunîndu-se ele acesteia nu numai ca celei mai mari surori, ci ca și maicii
lor, și ca împărătesei; încă ținea loc de maică și fratelui său Teodosie, împăratul,
pentru că se îngrijea de dînsul foarte mult, învățîndu-l pe el frica lui Dumnezeu.
Și știind bine limba greacă și latină, singură i-a fost lui învățătoare, nu
numai învățîndu-l pe el carte, ci și la bunele obiceiuri povățuindu-l pe dînsul.
Ci îl învăța pe el toate lucrurile cele bune spre o bună și
cuviincioasă ocîrmuire. Și cădea sămînța cea bună nu pe pămînt rău, că o asculta
pe ea în toate și atîta a putut învățătura ei cea bună încît atunci cînd a ajuns
la vîrsta de bărbat desăvîrșit era mai mult decît alți împărați bun și blînd,
răbdător și nerăutăcios, înțe-lept și socotitor, îndurător și milostiv, pentru
că, pe lîngă învățătura, și rugăciunea Sfintei Pulheria i-a sporit lui în viață.
Această sfîntă a zidit o Biserică prea slăvită în numele Preacuratei Născătoarei
de Dumnezeu și a făcut în Vlaherne alte multe biserici și mînăstiri; a dat la
săraci nelipsită milostenie, și prin sîrguința ei împărăția era în pace și în
liniște mare, ferită de dezbinările eretice dinlăuntru. Săvîrșindu-se douăzeci
de ani de la nașterea împăratului Teodosie și venind vremea însurării lui, preafericita
Pulheria se sîrguia ca să afle o fecioară vrednică de cămara împărătească. În
acea vreme, a venit de la Atena în Constantinopol o oarecare fecioară, pe nume
Athinais (sau Atinaida), păgînă cu credința, foarte frumoasă și înțe-leaptă,
fiică a unui filosof atenian, anume Leontie, care învățase bine de la tatăl
său filosofia, astronomia, geometria și toată înțelepciunea greacă și pe mulți
înțelepți cu cunoștința îi întrecea.
Deci, venise în Constantinopol pentru o pricină ca aceasta:
murind tatăl ei, a împărțit moștenirea toată la doi fii ai săi, Valerie și Aetie,
iar ei nu-i lăsase mai nimic, numai cîțiva galbeni. Între-bîndu-l pe el rubedeniile
și vecinii ce lasă fiicei sale, a răspuns: "Destul este ei frumusețile și înțelepciunea
ei". Și aceasta zicînd-o, a murit. Și împărțiră cei doi frați toată averea părintească
între dînșii, iar surorii lor nu i-au dat nimic. Pentru aceea venise ea la Constantinopol,
ca să se jeluiască de nedreptatea fraților săi. Pe aceea văzînd-o Pulheria,
precum și frumusețea ei, bunul obicei și înțelepciunea cercetîndu-le cu privirea,
a gîndit să o logodească pe ea cu fratele său.
Drept aceea, mai întîi spre sfîntul botez a apropiat-o pe ea
și ca pe o fiică a făcut-o sieși. Apoi, ca pe o vrednică de nunta împă-rătească,
a însoțit-o cu împăratul, fratele său Teodosie. Și i-a dat ei nume din Sfîntul
botez, Eudoxia. După aceea, i-a născut Eudoxia lui Teodosie o fiică, care, cînd
a împlinit vîrsta potrivită, a fost în-soțită cu Valentinian al III-lea în Roma,
cel pe care l-a învrednicit Teodosie la o parte a împărăției sale.
În timpul acestor drept credincioși împărați a fost soborul
al treilea a toată lumea în Efes, care a discutat erezia lui Nestorie, prin
sîrguința fericitei Pulheria, pentru că mare rîvnă avea aceasta pentru dreapta
credință. Și pe fratele său, fiindcă începuse a se în-șela cu eresul și a rătăci
din adevărata cale, l-a sfătuit, și în dreapta credință l-a întărit, fapt pentru
care era cinstită de sfinții părinți cu multe laude.După cîțiva ani, vrăjmașul,
nesuferind să vadă risipirea ere-surilor sale care se făcea prin Sfînta Pulheria,
s-a înarmat asupra ei vrînd să o depărteze pe ea de la împărătescul scaun și
de la stă-pînire. Acest lucru l-a și făcut la o vreme, Dumnezeu îngăduind ca
plăcuții săi să fie ispitiți. Iar ispitirea aceea s-a început cu un chin ca
acesta: era la împăratul Teodosie un famen oarecare, anume Hrisafie, iubit de
împăratul și între sfetnici nu mai prejos, dar plin de vicleșug și de răutate,
de vrajbă și de iubire de argint. Acela s-a sculat asupra prea sfințitului patriarh
Flavian, care se suise pe sca-un după sfîntul Proclu. Și era Flavian bărbat
vrednic de acea cinste, ca un dreptcredincios, care și viață cerească avea.
Iar Hrisafie era eretic și nu se învoise la supunerea lui. Deci, căutînd asupra
lui pricină, a trimis la dînsul, zicînd să se gătească un dar împăratului spre
binecuvîntare, ca unul ce a fost pus arhiereu din nou. Iar el, gătind, a trimis
niște pîini curate. Iar Hrisafie, lepădînd pîinile, a zis: "Aur, iar nu pîini,
se cade a se trimite spre binecuvîntare de la patriarh". Iar patriarhul prin
trimiși i-a răspuns zicînd: "Bine știe Hrisafie că aurul și argintul bisericesc
este al lui Dumnezeu și la nimeni nu se poate da, decît numai la săraci".
Atunci, Hrisafie, mai mult mîniindu-se asupra patriarhului,
se gîndea cu ce fel de meșteșug i-ar săpa lui groapa. Văzînd că fericita Pulheria,
dreptcredincioasă fiind, îl sprijină foarte mult pe patriarh și nu îi era cu
putință ca să-i facă lui ceva rău, a gîndit vrăjmașul ca să-i facă rău și ei.
Deci, a început a semăna neghină între Pulheria și Eudoxia împărăteasa, făcînd
vrajbă între dînsele cu felurite meșteșuguri.
În acea vreme s-a întîmplat un lucru ca acesta: avea obicei
împăratul Teodosie de iscălea împărăteștile sale scrisori fără a le citi, necercînd
nici să știe ce era scris într-însele și oricine poftea, după a sa voie, gătind
scrisoarea, o aducea la împăratul, iar el neobservînd ce era scris într-însa,
punea mîna sa cea împărătească. Drept aceea, fericita Pulheria văzînd acea neîngrijire
a lui, a vrut, ca una ce totdeauna se îngrijea de dînsul, ca să-l îndrepteze
pe el cu dragoste. Și a pus la cale o meșteșugire de acest fel: a scris o adresă
ca din partea împăratului, în care scria cum împăratul îi da în robie pe femeia
sa surorii sale, Pulheria, prin rugămintea ei, și îi adeverește că de acum nu
mai are stăpînire asupra ei. O scrisoare ca aceasta gătind-o, i-a dat-o împăratului
să o iscălească. Iar el, după obiceiul său, necitind scrisoarea și neștiind
ce era într-însa scris, a pus mîna sa cea împărătească și a iscălit. Iar Pulheria,
luînd acea scrisoare, a chemat cu cinste pe împărăteasa Eudoxia în palatul său
și cu vorbă de dragoste și cu cinste a ținut-o pe ea la sine mult. Iar trimițind
împăratul după împărăteasa, Pulheria nu a lăsat-o pe ea. Și a doua oară trimițînd,
i-a răspuns zîmbind Pulheria: "Să știe împăratul că nu are putere peste împărăteasa
sa, că mi-a dat-o mie în robie și prin scrisoarea sa cea împărătească a în-tărit
aceasta". Acestea zicîndu-le, a mers singură la fratele său și i-a zis: "Vezi,
împărate, că nu faci bine iscălind scrisorile necitite! " Și i-a arătat lui
scrisoarea aceea. Cu o meșteșugire ca aceasta înțe-leaptă a sfătuit pe împăratul
ca să fie mai cu pază și să cerceteze și să citească scrisorile acelea pe care
avea să-și pună împărăteasca iscălitură. Înștiințîndu-se de aceasta, vicleanul
vrăjmaș Hrisafie, fa-menul, s-a apropiat de Eudoxia împărăteasa, zicîndu-i:
"Vezi ce-ți face ție Pulheria, cum te defaimă? Roaba ei vrea să te facă pe tine.
Pînă cînd vei suferi de la dînsa unele ca acestea ?! Au nu ești ca și ea împărăteasă
și cu împăratul mai de aproape, ca un trup cu dîn-sul ?" Unele ca acestea și
mai multe zicîndu-le, vrăjmașul a pornit spre mînie pe Eudoxia, care după aceea
a început a-și îndemna bărbatul ca, luînd stăpînirea împărătească de la Pulheria,
singur să împărățească. Iar împăratul, îndemnat de femeie și de Hrisafie, deși
se gîndea să le urmeze sfatul, se rușina ca să aducă necinste asupra surorii
și învățătoarei sale. Deci în taină a rugat pe patriarh ca pe Pulheria, cînd
va intra în biserică, să o sfătuiască ca să se facă diaconiță, ca pe una ce
viețuia cu curăție și cu sfințenie și de slujba diaconiei fiind vrednică. Pentru
că era obiceiul într-acele vremi ca pe fecioarele cu viață curată să le silească,
chiar și nevrînd, la slujirea diaconească. Deci și pe sfînta Pulheria voia să
o silească la aceeași faptă, ca să o depărteze cu o slujbă ca aceasta de la
stăpînirea împărătească. Deci, patriarhul a spus de aceasta Pulheriei în taină,
iar ea, cunoscînd o scornire ca aceea a fratelui său și cunoscînd vrajba împărătesei
și a lui Hrisafie, singură și-a lăsat stăpînirea împărătească și, plecînd din
palatele împărătești cu servitoarele sale și așezîndu-se la un loc osebit de
liniște, slujea lui Dumnezeu în tăcere și fără tulburare.
Atunci, ereticul Hrisafie, aflînd vreme cu prilej răutății sale,
a pornit pe împăratul împotriva patriarhului. Și era biserica lui Dumnezeu în
tulburare, sculîndu-se ereticii fără temere, nemaifiind Pulheria apărătoarea
dreptei credințe. Atunci a deschis Dumnezeu împăratului ochii minții lui, ca
să-și cunoască greșeala și să știe mînia cea nedreaptă a împărătesei sale asupra
sfintei Pulheria și să înțeleagă înrăutățita purtare a lui Hrisafie.
Oarecînd aduseră împăratului Teodosie un măr foarte frumos și
mare, mai presus de a sa fire, de a căruia frumusețe și mărime neobișnuită mirîndu-se,
l-a trimis pe el împărătesei sale. Și aceea, ținîndu-l la sine, nu l-a mîncat,
ci l-a trimis lui Paulin senatorul, un iubit prieten al împăratului, bolnav
fiind atunci. Iar Paulin, neștiind nimic, a trimis mărul acela împăratului.
Deci, luînd mărul împă-ratul, l-a cunoscut pe el și mergînd la împărăteasă,
a întrebat-o zi-cînd: "Unde este mărul pe care l-am trimis ție?" Iar împărăteasa
neștiind că mărul acela a venit iarăși în mîinile împăratului i-a răs-puns:
"L-am mîncat". Atunci împăratul i-a arătat ei mărul și i-a zis: "Dar acesta
ce este?" Și dintr-acea vreme s-a mîniat foarte asupra împărătesei și cu necinste
a ocărît-o pe ea, pentru că i se părea că îl înșală cu Paulin și îndată pe Paulin
l-a trimis la surghiunie în Capadocia, iar pe împărăteasă, de atunci, nu o mai
lăsa să vină pe la dînsul. Așijderea și asupra lui Hrisafie, famenului, sfetnicul
îm-părătesei, foarte s-a mîniat, pentru că s-a încredințat că era prici-nuitor
de multă răutate. Și mai întîi a luat de la dînsul averea, apoi în surghiunie
l-a trimis.
Dumnezeu însă a făcut izbîndire pentru supărarea cea nevi-novată
a Sfintei Pulheria, pentru că Hrisafie, călătorind cu corabia, s-a înecat în
mare. Paulin în surghiun a fost tăiat fără vină după porunca împăratului. Mai
pe urmă, murind acesta, împărăteasa sin-gură, cu jurămînt, a adeverit că Paulin
era curat de acel presupus păcat; așijderea și ea era nevinovată de cele ce
i se imputau. Însă a avut Dumnezeu purtarea de grijă ca să vină o mîhnire ca
aceea lui Paulin spre mîntuirea sufletului, iar împărătesei spre învățătură.
Deci, auzind împărăteasa de tăierea lui Paulin, s-a mîhnit fără de măsură că
a pătimit pentru dînsa un om ca acela cu bună înțe-legere și întreg la minte,
fără de vină, și a rugat pe împăratul să nu o oprească pe ea să meargă la Ierusalim
să se închine Sfintelor Lo-curi. Și, dîndu-i voie, s-a dus la Ierusalim și a
făcut acolo milostenii mari și a zidit biserici multe și a făcut mînăstiri,
pentru că a zăbovit în Ierusalim multă vreme, pînă ce, prin multe rugăciuni,
a potolit mînia cea împărătească și pe sfînta Pulheria iar a împăcat-o cu sine.
Și i-a trimis spre semn de pace și de dragoste necurmată chipul Preasfintei
Născătoarei de Dumnezeu, cel zugrăvit de Sfintul Evanghelist Luca.
După plecarea ei la Ierusalim, împăratul Teodosie a trimis ru-găminte
la sora sa, Sfînta Pulheria, ca să se întoarcă iar la scaunul său. Dar ea nu
voia, dorind ca să slujească unuia Dumnezeu mai bine în singurătate, decît să
stăpînească multe țări. Și iar a rugat-o împăratul să vină în palatele împărătești
ca să împărățească cu dîn-sul și n-a încetat din stăruinți pînă ce nu a înduplecat-o
pe ea. Și s-a întors cu mare cinste Sfînta Pulheria la palatul său cel împără-tesc
și pe dată a încetat eretica vijelie, s-au alinat valurile și s-a făcut liniște
în biserică, după care împărăția iar mergea ca înainte, cu pace. Iar după îndelungată
vreme a venit și Eudoxia împără-teasa de la Ierusalim, aducînd cu sine mîna
Sfîntului întîiului mu-cenic Arhidiacon Ștefan, pe care cînd au adus-o în Halchidon,
s-a arătat într-acea noapte Sfîntul Ștefan fericitei Pulheria, zicîndu-i: "Iată,
ți-ai cîștigat dorința, că și eu am venit în Halchidon". Iar a doua zi, sculîndu-se
Pulheria, a luat pe fratele său, împăratul Teo-dosie, și a ieșit în întîmpinarea
mîinii sfîntului întîiului mucenic, pe care împreună și cu împărăteasa Eudoxia
a primit-o cu dragoste.
Iar trăind împăratul Teodosie de la nașterea sa patruzeci și
doi de ani, i-a sosit sfîrșitul și a spus sfintei Pulheria o descoperire dumnezeiască,
care i se făcuse lui în Efes, pe cînd se afla în Biserica Sfîntului Ioan Teologul.
Pentru că stînd el acolo în rugă-ciune, i s-a descoperit lui că, după moartea
lui, o să ia Marcian Ostașul sceptrul împărăției grecești și a rugat-o pe ea
ca să-i ajute lui Marcian la împărătescul scaun.
Deci, era Marcian de neam din Turcia, fiul oarecărui ostaș,
el însuși ostaș viteaz, înțelept în toate, iscusit, milostiv și bun; încă din
tinerețe era însemnat la împărăție, fiind el păzit din întîmplări de moarte.
Pentru că, oarecînd, mergînd la Filipopol, a găsit pe cale un trup lepădat al
unui om nu demult ucis. Deci, a stat deasupra trupului și se umilea fiindu-i
jale de omul ucis. Apoi, vrînd ca să facă fapta cea bună a milosteniei, adică
să îngroape pe cel mort, a început să-i sape groapa și iată, oarecare, pe aceeași
cale mergînd spre cetate, a văzut pe Marcian îngropînd pe cel mort și părîndu-li-se
că el a făcut acea ucidere l-au prins pe el și, ducîndu-l în cetate, l-au dat
judecătorului. Și, nefiind cine să mărturisească pentru nevi-novăția lui, ci
numai el singur apărîndu-se, nu i s-a dat crezămînt și ca pe un ucigaș la moarte
l-au osîndit. Și era să fie pedepsit cu moartea în curînd, dacă cu dumnezeiască
descoperire nu s-ar fi ară-tat adevăratul ucigaș.
Deci acela și-a luat după fapte pedeapsa, iar Marcian, cu cin-ste
fiind pus în libertate, slujea în oastea greacă, pe lîngă voievodul Aspar. Iar
făcîndu-se război cu vandalii, cînd au biruit vandalii pe greci și pe mulți
i-a luat vii în robie, atunci cu aceia și Marcian fi-ind prins, a fost dus la
comandantul vandalilor Ginseric. Iar Gin-seric, vrînd să vadă pe cei robiți,
s-a urcat pe un loc înalt, în miezul zilei fiind arșiță mare, și a văzut de
departe pe Marcian dormind pe pămînt, iar deasupra lui un vultur zburînd cu
aripile întinse îi făcea lui umbră apărîndu-l de arșița soarelui. Aceasta văzînd-o
Ginseric, căpetenia vandalilor, a cunoscut cele ce erau să fie și chemînd la
sine pe robitul acela și întrebîndu-l pe el de nume și de moșie i-a zis: "De
voiești ca să fii viu, întreg și slobod, jură mie că atunci cînd te vei sui
la împărăteasca vrednicie nu vei face război cu vandalii niciodată, ci în pace
cu noi vei petrece". Deci, Marcian s-a jurat comandantului și a plecat cu cinste
la locul său.
Apoi, întorcîndu-se iar Marcian din robie în oastea greacă,
dar cu un grad mai mic și mergînd oarecînd grecii asupra perșilor, s-a îmbolnăvit
Marcian pe cale și a rămas în cetatea Lichiei care se numea Sidina. Și l-au
primit pe el doi frați în casa lor, Tațian și Iu-lian, bărbați cinstiți; și
îl căutau pe el, îngrijindu-se de sănătatea lui, pentru că aveau pentru el mare
dragoste. Iar sculîndu-se el de pe patul durerii, au ieșit amîndoi frații cu
dînsul împreună la vînătoare de păsări, iar fiind amiază și aflîndu-se în arșiță
de soare, se culcară să se odihnească și adormiră, iar dormind s-a deșteptat
mai întîi decît toți Tațian și a văzut ca și Ginseric oarecînd un vultur mare
zburînd deasupra lui Marcian cel ce dormea, cu aripile întinse, aco-perindu-l
pe el de arșița soarelui și umbrindu-l.
Văzînd aceasta, Tațian a deșteptat pe Iulian, fratele său cel
mai tînăr, și se mirau amîndoi de minunea aceea. După aceasta, deșteptîndu-se
și Marcian din somn, a zburat vulturul, iar Tațian și Iulian prooroceau că o
să fie împărat și-l întrebară: "Ce fel de mulțumire și milă le va arăta cînd
va fi împărat?" Iar el zicea: "De va fi după proorocia voastră, apoi îmi veți
fi mie în loc de tată".
După aceasta, a început Marcian a fi mai mult mărit între greci,
preamărind Dumnezeu pe bărbatul pe care l-a ales după ini-ma sa. Apoi, s-a pristăvit
drept credinciosul împărat Teodosie cel tînăr, iar împărăteasa Eudoxia s-a dus
iarăși la Ierusalim, și acolo cîțiva ani petrecînd bine, s-a mutat către Domnul
și o îngropară în biserica Sfîntului întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan,
cea zidită oarecînd de dînsa. Iar fericita Pulheria, după moartea fratelui său,
sfătuindu-se cu boierii și cu toți mai marii oștilor, pe Marcian osta-șul l-au
ales la împărăție, ca pe un vrednic și ales al lui Dumnezeu.
Fiind împărat Marcian, a chemat pe cei înainte pomeniți doi
frați, Tațian și Iulian, și, cu înalte dregătorii cinstindu-i pe ei, i-au pus
pe unul asupra Traciei stăpînitor, iar pe altul asupra Liciniei. Așijderea și
cu Ginseric și-a împlinit jurămîntul său, păzind cu dîn-sul pacea nestricată
pînă la sfîrșit. Iar Pulheria împărăteasa, după ce s-a așezat Marcian, a vrut
ca iar să se întoarcă la al său loc singuratec. Dar împăratul nou și tot sfatul
palatului au rugat-o pe ea ca să nu-i lase, ci să le ajute lor a cîrmui împărăția
ca o înțeleaptă și iscusită; iar într-alt chip aceea nu se putea să fie, fără
numai de-venind soție împăratului. Iar ea le punea lor înainte că și-a făgăduit
lui Dumnezeu fecioria sa, pe care datoare este să o păzească pînă la moarte.
Dar, așijderea și împăratul spunea că și-a făgăduit și el lui Dumnezeu curăția
sa. Dar pentru nevoia Sfintei Biserici care era tulburată de ereticii cei ce
atunci se înmulțiseră, a fost silită să se însoțească cu Marcian împăratul,
însă într-o însoțire ca aceea în care floarea fecioriei n-a veștejit-o, ci neatinsă
pînă la sfîrșitul vieții a păzit-o. Că și făgăduința cea lui Dumnezeu făcută
și obișnuita curățenie a amîndorura nu-i lăsară a-și călca făgăduințele date,
pentru că ea era atunci de cincizeci și unu de ani și nici împăratul nu mai
era tînăr. Și se numea Pulheria femeia împăratului, dar într-adevăr nu femeie,
ci ca o soră îi era, împărățind cu dînsul și bine ocîrmuind sceptrul împărăției
cu mare folos pentru toată biserica lui Dumnezeu și pentru toată împărăția.
Și se numea și Marcian bărbat Pulheriei, însă într-adevăr nu bărbat, ci ca frate
îi era, împărățind cu dînsa ca împreună cu o fiică împărătească și moștenitoare
a scaunului tatălui său. Și puteai atunci să vezi pe scaunul împărăției grecești
fecioreasca curăție împărățind, pentru că au împărățit păzindu-se pe sine și
împăratul cu sufletul și cu trupul curat, și împărăteasa fecioară neprihănită.
O însoțire feciorească, care abia de vezi sau de auzi! Să se minuneze aici lumea
cea plină de pofte necurate! Să se rușineze oamenii cei ce slujesc patimilor
și dulceților trupești, auzind de o însoțire ca aceasta a dreptcredincioșilor
acestora împărați, care s-au asemănat cu îngereasca curăție! Cu sîrguința acestei
sfinte împărătese s-a adunat sinodul sfinților părinți în Calcedon, împotriva
răucredinciosului Dioscor și a lui Eftihie arhimandritul. Apoi, asemenea sinod
a fost și în Efes tot după purtarea ei de grijă, pentru că foarte mult ajuta
dreapta credință. Scriitorii Istoriei Bisericești Universale ne descriu că această
împărăteasă a luat parte la amîndouă sinoadele atît din Efes, cît și din Calcedon,
ca o mare apărătoare a credinței. Era într-însa rîvnă de dreaptă credință și
mare înțelepciune; că în sufletul și în inima ei cea curată petrecea Sfîntul
Duh ca într-o biserică sfîntă, și cu mari daruri a îmbogățit-o pe ea. Apoi,
viețuind cincizeci și patru de ani și toate averile sale la biserică, la mînăstiri
și la săraci împărțindu-le, s-a mutat la Dumnezeu, căruia cu toată osîrdia i-a
slujit. Cu ale ei rugăciuni, Doamne, nu ne lipsi și pe noi de împărăția ta cea
cerească. Amin.