Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinți neînvățați,
dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Pentru că mulți
cu fala neamului cel bun al lor cad în adîncul iadului; fiind fără de lucrări
bune, iar cei neînvățați, cu smerenia lor cea îmbunătățită, în mijlocul dumnezeiescului
rai se înalță. Așa și acest cuvios Eufrosin era văzut în rai. Să ascultăm prin
ce fel de viață s-a sălășluit în rai.
La început, slujea fraților într-o mănăstire, la bucătărie;
dar slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie și supunere,
ostenindu-se în ascultare ziua și noaptea. Rugăciunile și posturile niciodată
nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări,
batjocoriri și dese ocări lua. Focul, acest material aprinzîndu-l, se învăpăia
cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeiești și ardea cu inima către Domnul.
Fierbînd bucatele fraților, își gătea lui masă în împărăția lui Dumnezeu, prin
viața sa cea îmbunătățită, ca să se sature împreună cu aceia pentru care s-a
zis: "Fericit este cel ce va prînzi întru împărăția lui Dumnezeu" (Luca 14,15).
Deci, slujea Domnului în taină, ca să i se facă lui arătare.
Și a arătat Domnul răsplătire robului său în chipul acesta: oarecare preot,
viețuind în aceeași mănăstire cu dînsul, se ruga Domnului mereu, ca să-i arate
lui într-un chip văzut bunătățile viitoare, cele gătite celor cel ce-l iubesc
pe el. Deci, într-o noapte, a avut o vedenie ca aceasta: i se părea că stă în
rai cu frică și cu bucurie, privind la frumusețile cele negrăite ale raiului
celui văzut acolo. A văzut într-însul pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii sale,
umblînd, și, apropiindu-se de el preotul, l-a întrebat: "Frate, Eufrosine, ce
este aceasta ? Nu cumva acesta este raiul ?" Răspuns-a Eufrosin: "Așa este,
părinte, raiul lui Dumnezeu este". Iarăși l-a întrebat preotul: "Dar tu cum
te-ai aflat aici?" Răspunse acest bucătar, Eufrosin: "Pentru bunătatea cea mare
a lui Dumnezeu sînt sălășluit ca să locuiesc aici, pentru că locașul aleșilor
lui Dumnezeu este acesta". Și a zis preotul: "Nu cumva ai vreo stăpînire peste
frumusețile acestea ?" Și a zis Eufrosin: "Pe cît pot, pe atîta dau dintr-acestea
pe care le vezi". Zis-a lui preotul: "Oare poți să-mi dai mie ceva dintr-acestea
?" Și i-a grăit Eufrosin: "Cele ce poftești, ia-le cu darul Dumnezeului meu".
Atunci preotul a arătat cu mîna spre mere și luînd Eufrosin trei mere, le-a
pus în basmaua preotului, zi-cîndu-i: "Primește cele ce ai cerut și te îndulcește".
Și îndată înce-pu a toca în toaca bisericii de utrenie, iar preotul, deșteptîndu-se
și în sine venindu-și, socotea ca un vis vedenia aceea. Apoi, întin-zîndu-și
mîna la basma, a găsit merele pe care le-a luat de la Eu-frosin în vedenie.
Și mirosind bună mirosire dintr-însele, a rămas minunîndu-se pe pat. Și lăsînd
merele pe pat, a mers în biserică și a aflat pe Eufrosin în sobor, stînd la
cîntarea cea de dimineață. Apropiindu-se de el, l-a jurat ca să-i arate lui
unde a fost în noaptea aceasta, iar el a zis: "Iartă-mă părinte, că acolo am
fost în noaptea aceasta, unde m-ai văzut pe mine". Și i-a zis preotul: "Pentru
aceasta cu jurămînt înainte te-am apucat, spre arătarea dumnezeieștilor măriri,
ca să nu îndrăznești a spune adevărul". Atunci, cel smerit la minte, Eufrosin,
a zis: "Tu, părinte ai cerut de la Domnul ca să-ți arate ție în chip văzut răsplătirile
aleșilor lui. Deci, a vrut Domnul ca să înștiințeze pe cuvioșia ta prin mine,
ne-învățatul și nevrednicul, și m-ai aflat în raiul acela al lui, Dumne-zeului
meu". Apoi l-a întrebat preotul: "Și ce mi-ai dat mie părin-te, în rai, cînd
am cerut de la tine ?" Răspuns-a Eufrosin: "Ți-am dat ție acele trei mere bine
mirositoare, pe care le-ai pus în chilia ta pe pat. Însă iartă-mă, părinte,
că eu vierme sînt, iar nu om".
Deci, sfîrșindu-se utrenia, a adunat preotul pe frați și le-a
arătat lor acele trei mere din rai și le-a spus cu de-amăruntul vedenia aceea.
Și se umplură toți din merele acelea de negrăită bună mireasmă și de dulceață
duhovnicească, și s-au mirat, umilindu-se, de cele spuse de preot. Apoi alergară
în bucătărie la Eufrosin, ca să se închine robului lui Dumnezeu, și nu l-au
aflat pe el, pentru că el, ieșind din biserică, s-a tăinuit fugind de slava
omenească și cu totul neștiut s-a făcut. Iar unde s-a dus nu este de nevoie
a căuta mult, pentru că fiindu-i lui raiul deschis, apoi avea unde să se întoarcă.
Iar merele acelea le-au împărțit frații între dînșii, și le-au dat spre binecuvîntare
la mulți, dar mai ales spre vindecare. Cîți bolnavi au gustat din ele s-au tămăduit
de bolile lor și s-au folosit mult toți de o cuvioșie ca aceasta a Sfîntului
Eufrosin. Și scriind această minunată vedenie nu numai pe hîrtii, ci și pe inimile
lor, se întindeau spre nevoințele cele mari și plăcute lui Dumnezeu.
Cu rugăciunile cuviosului Eufrosin, să ne învrednicească și
pe noi Domnul sălășluirii raiului. Amin.
În această zi mai facem pomenirea Sfintei Mucenițe Ia, care
era din cetatea Vezad, robită de perși pe vremea împărăției lui Savorie, și
dată la chinuri pentru Hristos, mai marelui vrăjitorilor; multe munci pătimind,
la sfîrșit i-au tăiat capul.
Mai facem și pomenirea Sfinților Mucenici Diodor și Didim, care
în Laodichia Siriei au pătimit pentru Hristos și a sfinților mucenici Dimitrie
și a Evantiei, femeia lui, și Dimitrian, care pentru Hristos au murit.
În această zi, Prologul pune pe Sfinții Mucenici Serapion și
Leontie, cei aruncați în mare, și pe Sfinții Mucenici Valerie și Seleuc, cei
aruncați la fiare. Dar aceștia vor fi în ziua a 18-a a acestei luni. Amin.