După cum se dovedește răutate cînd cineva grăiește cele necuviincioase,
tot așa este și cînd lăsăm în tăcere cele ce sînt folositoare și cinstite. Că
precum se vatămă gîndurile celor ce aud pe cel ce grăiește lucruri necinstite,
așa este și cel ce tace faptele cele bune ale sfinților, și lipsește de folos
pe cei dreptcredincioși. Pentru aceea, fericita viață a Sfîntului Aftonom nu
am socotit să o acoperim cu tăcerea, ci prin scris ne-am sîrguit a o da în auzul
dreptcredincioșilor. Acest dumnezeiesc bărbat, Aftonom, era împodobit cu cinstea
episcopiei în Italia pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305), dar sosind
prigoana cea cumplită asupra creștinilor și-a adus aminte de cuvintele lui Hristos
cele scrise în Evanghelie: "Cînd vă vor urmări pe voi, fugiți din cetatea aceasta
în cealaltă" (Matei 10, 23). Deci, lăsînd Italia, a mers în Bitinia și prin
dumnezeiasca voie a ajuns la un loc care se numea Soreos. Acolo a fost întîmpinat
în cale de oarecare iubitor de străini Cornelie, la care a viețuit multă vreme.
Și, propoveduind pe Hristos, întorcea pe păgîni la credința creștină. A dobîndit
acolo multe suflete lui Dumnezeu, pentru că se ducea mulțime de popor în casa
lui Cornelie, spre a asculta învățătura lui Aftonom, iar el ca un apostol le
grăia cuvîntul lui Dumnezeu cu toată îndrăzneala, fără de opreală, căci lucra
într-însul același Duh Sfînt care peste sfinții apostoli, în limbi de foc s-a
pogorît oarecînd. Și se aprindeau, prin propovăduirea lui Aftonom, inimile omenești
spre dreapta-credință și spre dragostea lui Dumnezeu.
Auzind învățătura sfîntului, se umileau și cu dragoste primeau
cuvintele lui și cereau botezul de la dînsul. Și a adus atîția oameni la acel
loc spre sfînta credință, încît nu încăpea în casa lui Cornelie adunarea aceea
de credincioși. Apoi, le-a zidit lor o biserică afierosită numelui Sfîntului
Arhanghel Mihail, voievodul puterilor cerești, încredințîndu-i lui spre pază
pe oamenii cei din nou luminați ca unui păzitor al neamului creștinesc. Iar
făcînd pe Cornelie diacon și încredințîndu-i lui turma cea cuvîntătoare a lui
Hristos s-a dus în Licaonia și în Isauria, dorind ca și acolo să fie propovăduitor
al dreptei-credințe. Deci, ostenindu-se vreme în-delungată în cuvîntul bunei-vestiri,
iarăși s-a întors la Cornelie, cercetînd oile cele cîștigate lui Hristos și
făcînd pe Cornelie preot, slujea împreună cu dînsul mîntuirii omenești. Iar
cînd rău-credinciosul împărat Dioclețian a mers în Nicomidia, vrînd să piardă
tot neamul creștinesc, atunci și sfîntul Aftonom, ca cel mai vestit între creștini,
a fost cercat spre chinuire de către închinătorii de idoli. Iar el, dorind ca
să aducă încă mulți oameni din întunericul păgînătății la lumina cunoștinței
lui Dumnezeu, nu s-a dat pe sine în mîinile chinuitorilor ci, păzindu-și viața
cea de bună trebuință bisericii, s-a dus cu corabia la Claudiopol care se afla
lîngă Marea Eucsinului (Marea Neagră), și semăna acolo sămînța cuvîntului lui
Dumnezeu care, căzînd pe pămîntul cel bun al inimilor omenești, degrabă, cu
dumnezeiescul dar, a adus multe roduri duhovnicești. Și, îndreptînd bine toate
cele spre dreapta credință și povățuindu-i pe calea mîntuirii, s-a întors iarăși
la Soreos. Și văzînd că se înmulțise biserica, a pus pe Cornelie episcop; iar
el singur s-a abătut în părțile Asiei, dezrădăcinînd spinii nedumnezeirii și
sădind sfînta credință cea într-unul Dumnezeu. Și ajutîndu-i darul sfîntului
Duh, pe mulți oameni în țara aceea i-a izbăvit din rătăcire și din pierzare
prin învățătura cuvintelor sale, risipind capiștele idolești și zidind în inimile
omenești locașuri duhovnicești Sfîntului Duh. Apoi, iarăși s-a întors ca să
cerceteze pe Cornelie Episcopul și turma cea în-credințată lui. Și văzîndu-i
pe toți învățîndu-se în legea Domnului și sporind în fapte bune, s-a mîngîiat
și mulțumea lui Dumnezeu că nu a lăsat ca osteneala lui să fie în zadar, ci
a înmulțit pe fiii cei bisericești pe care el i-a născut prin bunavestire.
Aproape de cetatea Soreos era un loc care se numea Limnos, ai
cărui locuitori erau toți împîcliți cu întunericul slujirii idolești. Deci,
mergînd la dînșii Arhiereul lui Dumnezeu Aftonom, le-a propovăduit lor pe Hristos
și în puțină vreme pe cei mai mulți acolo i-a dobîndit și, învățîndu-i tainele
sfintei credințe, i-a luminat cu botezul și i-a numărat cu turma cea aleasă
a lui Hristos. Într-una din zile, cei ce rămăseseră în necredință făceau praznic
unui spurcat idol al lor și, aducînd jertfe zeilor, dănțuiau în capiștea idolească.
Iar oamenii cei din nou luminați, a căror putere era atunci mai multă acolo,
adunîndu-se, au mers cu mînie la necredincioșii cei ce prăznuiau și le-au răsturnat
jertfele și pe idoli i-au sfărîmat ca praful; și au risipit capiștea lor pînă
la temelie arătîndu-le lor că idolii nimic nu pot, pentru că nu se împotrivesc
celor ce îi sfărîmă, nici strigă cînd îi risipesc. Iar necredincioșii greu s-au
mîniat pentru un lucru ca acela, și gîndeau cum ar putea să răzbune pierzarea
idolilor lor, și căutau vreme potrivită pentru aceea.
Fiind înștiințați de ziua în care slujitorul Domnului, Aftonom,
avea să aducă lui Dumnezeu jertfa cea fără de sînge în biserica cea zidită de
dînsul a Sfîntului Arhanghel Mihail, în cetatea Soreos și a adunat pe toți ai
lui, cei din cetate, dimprejur; și se făcuse mul-țimea lor nenumărată și se
gătiră în taină ca să năvălească fără de veste asupra bisericii și să ucidă
pe povățuitorul creștinilor, Aftonom. Acest lucru l-au și făcut în vremea Dumnezeieștii
liturghii; au năvălit necredincioșii asupra bisericii, bizuindu-se pe mulțimea
puterii lor și avînd în mîini unii arme, alții securi, iar alții pietre, au
izgonit pe toți credincioșii cei ce erau atunci în biserică, iar pe Sfîntul
Aftonom în dumnezeiescul altar l-au ucis fără de milă și s-a stropit tot altarul
cu sfîntul lui sînge. Așa arhiereul, aducînd lui Dumnezeu jertfa cea fără de
sînge, singur jertfă sîngeroasă s-a adus în jertfelnicul cel mai presus de ceruri.
Apoi, ucigîndu-l pe el, necredincioșii au aruncat asupra lui mulțime de pietre
cu care îl izbeau. Unii îl împungeau pe dînsul cu arme, alții îl băteau cu lemne,
iar alții cu pietre azvîrleau într-însul și, făcînd dănțuire că și-au răzbunat
necinstea idolilor lor, s-au dus.
Sfîntul Aftonom zăcea ucis și a fost atunci mare tulburare bisericii
și plîngere nemîngîiată a credincioșilor pentru uciderea părintelui și păstorului
lor cel bun. Iar oarecare diaconiță, anume Maria, luînd sfîntul lui trup, l-a
dat cinstitei îngropări.
Trecînd mulți ani după îngroparea lui, cînd ajunsese marele
Constantin împărat (306-337), și a primit sfîntul botez, atunci un boier, anume
Severian, a fost trimis de împăratul Constantin în Alexandria. El, temîndu-se
de tulburarea mării, nu a mers cu cora-bia, ci pe uscat, pe calea care era pe
lîngă mare. Iar, după rînduiala lui Dumnezeu, li s-a întîmplat lor să meargă
pe lîngă mormîntul Sfîntului sfințit Mucenic Aftonom, și îndată catîrii au stat
și nu puteau să pășească mai departe ! Zadarnic îi bătea cu bicele, nici-unul
nu s-a mișcat din locul său; și i-a ușurat și de sarcinile pe care le duceau,
însă nici așa nu au putut să pășească mai departe, deoa-rece cu mînă nevăzută
erau opriți. Și rămăsese Severian în nedumerire. Se întîmplase atunci de era
lîngă dînsul oarecare bărbat sfînt, care avea darul a spune tainele lui Dumnezeu.
Acela a zis lui Severian: "Se cade ție ca pe acest loc să ridici o biserică
sfîntului mucenic al cărui mormînt este aici. Și dacă vei făgădui să faci a-ceasta,
îndată vei vedea pe catîrii tăi degrabă mergînd". Iar Seve-rian cu bucurie a
făgăduit și s-au pornit îndată de la locul lor catîrii și s-au dus înainte.
Severian atunci i-a ridicat o casă mică de rugăciune sfîntului mucenic pînă
ce s-a întors din Alexandria și întorcîndu-se, a zidit o Biserică prea frumoasă
deasupra mor-mîntului sfîntului.
Iar după mulți ani, un preot, neștiind că sînt aici cinstitele
moaște ale sfîntului Aftonom, acoperite cu pămînt în biserica aceea, a risipit-o
și a zidit altă nouă, la alt loc, aproape de mare, iar în locul cel dintîi,
care avea întru sine moaștele sfîntului, necunoscute, a fost pustiu șaizeci
de ani, pînă la moartea lui Zinon, împăratul grecesc ( 491). Și nimeni
nu știa de această comoară de mult preț, pe care sînul pămîntului o ascundea
întru sine.
După mulți ani, un ostaș din străjerii împărătești, anume Ioan,
avînd poruncă împărătească, păzea în acele pomenite locuri, Soreos și Limnos.
Acesta, sculîndu-se într-una din zile, a mers la vînat și, fiind la locul unde
oarecînd fusese biserica de deasupra moaștelor sfîntului, a văzut acolo un iepure
fugind și, încordîndu-și arcul, a dat drumul săgeții și l-a ucis. Apoi, vînînd
și alte fiare, s-a întors, iar odihnindu-se el noaptea pe patul său, i s-a arătat
în vis Sfîntul Aftonom, poruncindu-i să zidească o biserică pe locul acela unde
ieri ucisese iepurele. Iar ostașul, sculîndu-se din somn, s-a sîrguit să împlinească
porunca și în scurtă vreme a zidit o biserică prea mi-nunată în numele sfințitului
mucenic Aftonom ale cărui moaște le-a aflat întregi în pămînt, fără nici o stricăciune.
De la ele multe minuni se săvîrșeau și izvorau tămăduiri bolnavilor. Despre
ne-stricăciunea sfintelor lui moaște, fericitul Simeon Metafrast zicea așa:
"Eu văzînd pe viteazul nevoitor și după moarte biruind firea, mă ridic spre
prea mărirea lui Dumnezeu, pentru că, privind oarecînd cu ochii în mormîntul
cel mucenicesc, am văzut sfintele lui moaște petrecînd nebiruite de puterea
morții; pentru că ceea ce se lăuda că pe toată alcătuirea de viețuitoare în
trei zile o va risipi, aceea, de atîta mulțime de ani, n-a putut să strice nici
măcar un fir de păr al acestui bărbat prea luminos. Am văzut capul cu perii
nevătămat, fața lui întreagă, pielea tare și nici genele lui nu și-au pierdut
perii, fără numai ochii erau închiși. Și privind eu la dînsul, se vedea că,
numai păzind legea morții, se preface a tăcea și tot trupul lui se ține întreg
pe toate alcătuirile sale de mai înainte. Nici din capul lui nu se rupsese ceva,
nici din celelalte părți ale trupului nu se despărțise ceva. Așa știe Dumnezeu
a preamări pe aceia care l-au proslăvit pe el în trupurile lor. Pentru că aceluia
i se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii
vecilor. Amin.
În această zi, mai facem pomenirea sfințitului mucenic Cornut,
Episcopul Nicomidiei, care fiind legat și tîrît pe ulițele cetății mult, i s-a
tăiat capul și s-a sfîrșit. Mai facem și pomenirea sfîntului mucenic Iulian
și cu dînsul patruzeci de tovarăși, care pe vremea împărăției lui Dioclețian
și Maximian, în Galatia, prigoniți de Antonin ighemonul, au pătimit pentru Hristos.