Astăzi prăznuim sfințirea bisericii celei noi, mare și prea
slăvită din Ierusalim; nu aceea pe care împăratul Solomon a zidit-o la Muntele
Moriah, ci cea prea minunată, pe care dreptcredinciosul împărat Constantin (306-337),
împreună cu cea vrednică de laudă mamă a sa, Elena, a făcut-o în muntele Golgota,
locul cel spurcat curățindu-l de necurățiile idolești, înnoindu-l și sfințindu-l.
După patima cea de bunăvoie a lui Hristos, după înviere și după înălțarea la
ceruri, acel loc sfînt pe care s-a săvîrșit mîntuirea noastră era urît și întinat
de oamenii cei urîtori de Hristos. Mai ales Adrian, împăratul necurat (117-138),
toate aceste sfinte locuri le-a batjocorit cu necurați idoli și jertfe. Și mai
cu seamă cînd în locul celei mai frumoase cetăți a Ierusalimului, cea risipită
de Tit (79-81), a zidit cetatea în numele său, numind-o Elia Capitolina, fiindcă
el se numea Eliu Adrian, atunci mormîntul Domnului a poruncit să-l astupe cu
țărînă și cu pietre, iar pe muntele acela unde Domnul s-a răstignit, a zidit
o capiște spurcatei sale zeițe Venera și a pus într-însa idol, iar deasupra
mormîntului celui dumnezeiesc a pus un alt idol al zeiței. Și unde Mielușelul
lui Dumnezeu s-a adus pe sine jertfă Tatălui pentru păcatele noastre, acolo
se aduceau necuratele jertfe idolilor și se săvîrșeau nelegiuite păcate. Asemenea
și în Betleem, unde Cel preacurat din pîntecele celei Preacurate s-a născut,
l-a pus pe idolul Adon, ca sfîntul loc să se spurce cu lucruri de rușine. Și
unde era biserica lui Solomon a zidit o capiște idolească și a poruncit ca nimeni
să nu îndrăznească a numi cetatea aceea Ierusalim, ci să o numească Elia. Acestea
toate le-a făcut vrînd ca și pomenirea numelui lui Iisus Hristos să o piardă
pe pămînt; pentru aceea i-a schimbat numele și cetății în care Hristos a făcut
multe semne, și în locurile unde s-a născut, unde s-a răstignit și s-a îngropat,
a făcut locuințe idolești ca urmașii să uite cu totul pe Hristos și locurile
acelea, pe care au umblat picioarele lui Hristos, să nu le mai pomenească niciodată.
Însă ticălosul singur a pierit și locul cel sfînt iarăși l-a proslăvit Împăratul
slavei, pentru că a ridicat pe împăratul Constantin și pe mama sa Elena și pe
aceștia, luminîndu-i cu lumina sfintei credințe, le-a pus în inimă sfînta cetate
a Ierusalimului ca să o înnoiască și biserică prea frumoasă să zidească lui
Dumnezeu în acel loc, pe care biserica trupului lui Hristos, cea risipită în
trei zile, s-a zidit și pe toate sfintele locuri de spurcăciunile idolilor să
le curățească și să le sfințească.
Deci, a trimis binecredinciosul împărat Constantin la acest
lucru pe sfînta maica sa Elena, cu mulțime de aur la Ierusalim, și a scris preasfințitului
patriarh Macarie (314-333) ca să adaoge sîrguință pentru zidirea bisericii.
Drept aceea, ajungînd Sfînta Elena la Ierusalim, a risipit toate
capiștele idolești, idolii i-a sfărîmat și sfînta cetate de toate spurcăciunile
a curățit-o și a înnoit-o. Deci, a aflat Cinstita Cruce a Domnului și mormîntul
și aruncînd țărîna și pietrele cu care era astupat a întemeiat o biserică foarte
mare pe acel loc și a îngrădit cu un zid amîndouă locurile acelea unde s-a răstignit
Hristos și unde s-a îngropat, pentru că nu erau departe unul de altul, după
cum grăiește Sfîntul Evanghelist Ioan: "Și era la acel loc, unde s-a răstignit,
grădină, și în grădină mormînt nou". Deci, acolo a pus pe Iisus pentru că mormîntul
era aproape, și pentru că se apropia vinerea jidovilor, drept aceea a cuprins
în zidirea unei biserici și Golgota și mormîntul Domnului, și s-a numit biserica
aceea Martirion, adică mărturie. S-a numit așa ca o mărturie a învierii lui
Hristos, că a murit și a înviat. A zidit Sfînta Elena și alte biserici în Betleem
și pe Muntele Eleonului și în grădina Ghetsimani și la multe locuri sfinte,
și le-a înfrumusețat cu tot felul de podoabe. Însă biserica aceea de pe mormîntul
Domnului era mai frumoasă și mai mare decît toate, dar săvîrșirea ei chiar împărăteasa
Elena nu a văzut-o, pentru că se întorsese la fiul său și a răposat în Domnul,
nesăvîrșită fiind Biserica, că nu era cu putință ca o zidire atîta de minunată
și mare să se zidească în puțină vreme; abia în zece ani s-a zidit. Iar după
ce s-a săvîrșit biserica, a poruncit dreptmăritorul împărat ca să se adune episcopii
din toate țările în Ierusalim la sfințirea bisericii și era multă mulțime de
arhierei adunați, din Vithinia, din Cilicia și Cappadocia, din Siria și Mesopotamia,
din Finicia și Arabia, din Palestina, din Egipt, Africa, Thivania și din Persia
a venit un episcop. Și credincioși, mulțime fără de număr, din toată lumea s-a
adunat, încît hotarele Ierusalimului nu-i încăpeau pe ei. Și s-a sfințit Biserica
Învierii lui Hristos în luna septembrie în 13 zile și tot Ierusalimul s-a înnoit,
la treizeci de ani ai împărăției lui Constantin. Și au așezat sfinții părinți,
cei ce acolo se adunaseră, ca să se prăznuiască ziua înnoirii după cum făcuse
și Solomon. Că precum Solomon în așezămîntul cel vechi zidind acea biserică
prea slăvită, Sfînta Sfintelor, a legiuit ca în toți anii în această lună a
lui septembrie, în care ea fost sfințită, să se prăznuiască înnoirile ei de
acest lucru și cum în Evanghelie se pomenește: "Și era atuncea (Ioan 10, 22)
sărbătoarea înnoirii Ierusalimului, așa sfîntul și întocmai cu apostolii împărat
Constantin zidind darul cel nou ca o a doua Sfîntă a Sfintelor, a hotărît, împreună
cu sfinții părinți, ca să fie prăznuită înnoirea bisericii celei mari din Ierusalim,
care este mamă a tuturor bisericilor, de toate bisericile din toată lumea.
Deci, să prăznuim, mulțumind lui Hristos Dumnezeu, Celui ce,
cu patima Sa și cu învierea, a înnoit toată făptura și a curățit biserica sa
cea sfîntă de spurcăciunile idolești. Să ne înnoim și noi, fiind biserici ale
Dumnezeului Celui viu, lipsindu-ne de omul cel vechi și întru cel nou îmbrăcîndu-ne.
Să ne abatem de la răutățile noastre cele învechite în noi și să facem lucruri
bune, începînd a umbla în înnoirea vieții, ca precum oamenii în înnoirea bisericii
celei făcută de mînă, așa îngerii să prăznuiască biserica noastră cea sufletească
nefăcută de mînă, pentru că face bucurie în ceruri îngerilor, păcătosul cel
ce prin pocăință se înnoiește. De aceasta singur Cel ce nu voiește moartea păcătoșilor
se bucură de pocăința și întoarcerea către făcătorul îngerilor Hristos Dumnezeul
nostru, căruia se cuvine slava în veci. Amin.