Acest ierarh sfînt și purtător de Dumnezeu, Iosif cel Nou de
la Partoș, s-a născut pe la anul 1568, în orașul Raguza Dalmației, dintr-o familie
de creștini valahi. Din botez se numea Iacob. Rămî-nînd orfan de mic, mama sa
i-a dat o creștere aleasă, iar la vîrsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să
învețe carte.
Cînd avea 15 ani, tînărul Iacob este chemat de Hristos la sfînta
nevoință călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din localitate. După cinci
ani se duce la Muntele Athos și intră în obștea Mănăstirii Pantocrator. Aici,
după aspre osteneli duhovnicești, îmbracă schima marelui și îngerescului chip
sub numele de Iosif.
La Pantocrator Cuviosul Schimonah Iosif "Valahul" s-a nevoit
mulți ani de zile, împreună cu numeroși alți monahi greci, români și macedoneni.
Acolo a deprins meșteșugul luptei duhovnicești, postul desăvîrșit, privegherea
de toată noaptea, ascultarea și smerenia. Apoi, făcîndu-se sihastru în pădurile
din împrejurimi și mult ostenindu-se, a ajuns la măsura desăvîrșirii, învrednicindu-se
de la Dumnezeu de darul lacrimilor și al rugăciunii neadormite care se lucrează
cu mintea în inimă. Pentru sfințenia vieții sale avea încă și darul facerii
de minuni, vindecînd multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Pentru aceasta era
chemat în multe mănăstiri atonite și vindeca pe călugări de grele suferințe
trupești.
Văzîndu-l umbrit de harul Duhului Sfînt, părinții au chemat
în obște pe Cuviosul Iosif Valahul și, făcîndu-l preot, l-au rînduit duhovnic
al călugărilor din Muntele Athos. Și era atît de iscusit povățuitor de suflete,
încît ajunsese vestit la patriarhul de la Constantinopol. Pentru aceea a fost
rînduit egumen la Mănăstirea Sfîntului Ștefan din Adrianopol, pe care o conduce
cu multă în-țelepciune șase ani. Apoi este numit egumen în Mănăstirea Cutlumuș
din Athos, renumită ctitorie a domnilor Țării Românești, unde se nevoiau mulți
călugări români și macedoneni.
După ce formează numeroși fii duhovnicești, se retrage în liniște
în preajma Mănăstirii Vatoped. Dar, răposînd mitropolitul Timișoarei, românii
din Banat, călăuziți de Duhul Sfînt, au ales păstor în locul lui pe Cuviosul
Iosif Valahul, deși avea 80 de ani, fiind vestit în toate țările balcanice și
cinstit ca sfînt încă din viață.
În anul 1650 este hirotonit arhiereu și așezat în scaunul de
mitropolit al Timișoarei. Aici bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei,
mîngîind și povățuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului.
Căci era tare în credință, înțelept la cuvînt, blînd la inimă și neadormit în
rugăciune. A făcut și unele minuni spre lauda lui Dumnezeu și alinarea suferințelor
unor credincioși, punînd mîinile pe capul lor și rugîndu-se pentru ei. De asemenea,
a stins cu rugăciunea sa focul ce cuprinsese partea de apus a Timișoarei. Căci,
ieșind din biserică cu Sfintele Taine în mîinile sale și rugîndu-se cu lacrimi,
îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică și s-a stins focul.
În anul 1653, Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mănăstirea
Partoș. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 își dă sufletul
în mîinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vîrstă de peste 85 de ani.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 și se face pomenirea
lui la 15 septembrie.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul părinților
noștri!
În această zi, pomenirea cuviosului Filotei Presviterul și făcătorul
de minuni, care a prefăcut apa în vin, și o piatră mare la alt loc a mutat-o
cu cuvîntul, al cărui cinstit trup la un an după moarte, doi preoți vrînd să-l
ia pe el din mormînt, ca un viu și-a întins mîinile și i-a apucat de spate și
a pășit de trei ori, și încă a izvorît și mir tămăduitor.
Și pomenirea Sfîntului Mucenic Porfirie care fiind dintre saltimbanci
înaintea ochilor împăratului Iulian (361-363), urîtorul de Dumnezeu, rîzînd
de creștini, fiindcă era păgîn, a intrat în apă, ca și cum ar vrea să se boteze.
Și cînd s-a afundat, după chipul botezului creștinesc, cu chemarea numelui prea
Sfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh, prin cea minunată
lucrare a darului lui Dumnezeu, din necredincios, după cum era, s-a schimbat
creștin și mărturisindu-L pe Hristos; împăratul l-a chinuit foarte și l-a tăiat
cu sabia pentru Hristos.
Pomenirea Sfîntului Mucenic Macsim, cel ucis de sabie, și a
Sfintelor două fecioare Mucenițe care, prin sfîrșit de sabie și-au pus capetele
lor, pentru dragostea Mirelui Celui fără de moarte, și a Sfinților Mucenici
Teodot și Ascliad care au fost chinuiți pentru Hristos.
În această zi, aflarea moaștelor Sfîntului întîiului Mucenic
și Arhidiacon Ștefan și aflarea moaștelor Sfîntului Acachie, episcopul Melitinei.