l doilea mucenic cu numele Nichita, adică "Biruitorul", care
a pătimit martiriul de la goți în anul 372 pe pămîntul țării noastre, după Sfîntul
Mucenic Sava, este Sfîntul Mare Mucenic Nichita, numit uneori "Romanul", alteori
"Daco-romanul" sau "Gotul". Acest venerabil mucenic era de neam grec după părinți,
din aceeași patrie cu Sfîntul Apostol Pavel, adică Cilicia, din Asia Mică. Pă-rinții
săi au fost aduși de goți și colonizați în Dacia după anul 258.
Fericitul Nichita s-a născut într-un sat din cîmpia Dunării
(poate Valea Argeșului), la începutul secolului IV, și a învățat tainele credinței
în Hristos de la Episcopul Teofil al Sciției și Goției (Daciei). Călugărindu-se
la una din mănăstirile din sudul Dunării, sau poate în Munții Buzăului, unde
era o mică așezare monahală cunoscută, tînărul ostaș al lui Hristos, Nichita,
a fost hirotonit preot de către același Teofil și a ajuns presbiter misionar
prin sate, catehizînd și botezînd mulți daco-romani și goți.
Văzînd mai marii goților credința și biruința lui asupra păgînilor
și pornindu-se marea persecuție a lui Atanaric împotriva creștinilor, la anul
372, fericitul Nichita a fost prins de ostași în biserică, pe cînd slujea, și
ars de viu în fața sfîntului altar, după obiceiul goților, în ziua de 15 septembrie.
Vina lui era că îndemna pe creștini să nu jertfească unui idol al goților pe
care îl purtau într-o căruță prin sate.
Sfintele sale moaște, cîte au mai rămas din foc, au fost adunate
de creștini și cinstite cu mare evlavie. Iar în anul 451, au fost aduse în patria
sa străbună, Cilicia, și așezate într-o biserică din orașul Mopsuestia, cinstindu-se
ca "mare mucenic" în toată Biserica creștină.