Toată tulburarea și războaiele, sau oarecare alte pagube, cînd
le vei vedea cîndva, să nu socotești că se fac în zadar sau din vreo întîmplare,
ci să știi că toate acestea prin vrerea Atotputernicului Dumnezeu vin pentru
păcatele noastre, ca cei ce greșesc să-și vină în simțire și îndreptare. Drept
aceea, mai întîi ne pedepsește Dumnezeu pe noi păcătoșii prin mici certări,
iar cînd nu ne îndreptăm, atunci aduce pe cele mari, precum de demult și asupra
israiltenilor. Pentru că asupra acelor care n-au vrut să se îndrepteze de biciul
lui Hristos cel de frînghie, a trimis asupra lor alt bici. "Paște-vei pe ei,
zice, cu toiag de fier" (Psalm 2,9), adică pe romani, după proorocia lui Daniil.
Iar certările cele mici pe care le trimite Dumnezeu, întîi sînt: tulburări,
foamete, morți năprasnice, războaie și altele ase-menea acestora. Iar dacă prin
acestea păcătoșii nu se înțelepțesc, aduce asupra lor năvălirea cea nemilostivă
și mai grea a celor de alt neam, ca măcar așa să-și vină în simțire oamenii,
și să se întoar-că din căile cele rele, după cum zice proorocul: "Cînd îi ucidea
pe ei, atunci îl căutau pe El". Așa se făcu la tot pămîntul cel rusesc. Că,
atunci cînd noi am mîniat bunătatea prea milostivului Dumnezeu prin obiceiurile
noastre cele rele, și îndurarea Lui am amărît prea mult, iar întru simțire a
veni și abătîndu-ne de la rău spre a face bine nicidecum n-am vrut, atunci s-a
mîniat Domnul foarte mult cu iuțime asupra noastră și a vrut să pedepsească
cu pedeapsă prea cumplită fărădelegile noastre.
Deci, a trimis asupra noastră pe barbarii cei neîndumnezeiți
și fără de omenie, care se numesc tătari, cu împăratul lor Batus, prea păgînul,
și cel prea fărădelege care năpădind cu nenumărată mulțime a puterii lor cea
păgînească asupra pămîntului rusesc, în anul facerii lumii 6746, iar de la întruparea
lui Dumnezeu Cuvîntul în anul 1238, au sfărîmat toată puterea împăraților și
domnilor creștini, toate cetățile le-au risipit, și tot pămîntul cu sabie și
cu foc le-au prădat și le-au făcut pustii, neputînd nimeni să stea împotriva
puterii lor celei fără de Dumnezeu, care pentru păcatele noastre ne-a dat Dumnezeu,
și cu care s-au plinit zisele proorociei: "De veți vrea și de Mă veți asculta,
bunătățile pămîntului veți mînca, iar de nu Mă veți asculta, sabia vă va mînca
pe voi". Într-acea vreme, creștinii cei ce scăpau de sabie și de robie se ascundeau
prin munți și prin pustii neumblate, și puteai să vezi ca pe o priveliște tristă
locuințele omenești, cetățile și satele pustii, și pe unde viețuiau fiarele
cele sălbatice acolo sălășluiau oamenii, ascunzîndu-se de barbari.
Pe timpul acela, domn al Kievului și al Cernigovului era bine-credinciosul
și pururea pomenitul marele Mihail, fiul lui Vsevolod roșul, nepotul lui Oleg,
care din tinerețe se deprinsese la viață îmbunătățită. Căci pe Hristos iubindu-L,
Aceluia Îi slujea din tot sufletul și strălucea într-însul nerăutate sufletească,
pentru că era blînd, smerit și iubitor spre toți, și spre săraci foarte milostiv.
Iar prin rugăciuni și prin post plăcea totdeauna lui Dumnezeu, și cu toate lucrurile
cele bune își împodobea sufletul său, încît era în el frumoasă sălășluire lui
Dumnezeu, făcătorul său. Deci, avea acest binecredincios domn un dregător iubit
lui, în toate bunătățile asemenea cu el, anume Teodor, cu care și sufletul său
pentru Hristos și-a pus, pătimind de la spurcatul Batus, precum se va arăta
mai departe.
Acest binecredincios și de Hristos iubitor era cîrmuitor la
domnia cea mare a Kievului; a trimis rău-credinciosul Batus pe tătarii săi să
cerceteze Kievul. Iar aceia văzînd mărimea și frumusețea lui, s-au mirat, și
întorcîndu-se au spus lui Batus de prea fru-moasa cetate a Kievului. Apoi iar
Batus a trimis la voievodul Mihail în Kiev, amăgindu-l pe el ca să i se închine
lui. Dar marele domn Mihail, înțelegîndu-le înșelăciunea lor că cu vicleșug
vor să ia cetatea și să o pustiască, pentru că auzise de necredința acelor barbari
care pe toți cu nemilostivire îi ucidea, chiar dacă de voie li se predau și
li se închinau lor. Deci, a poruncit ca pe trimișii aceia să-i piardă, apoi
înștiințîndu-se de puterea tătărască cea mare care se revărsa cu multă mulțime
(că era oaste mare, sute de mii) ca lăcustele, a năvălit peste tot pămîntul
Rusiei, și a luat cetățile cele tari.
i cunoscînd că nu se poate să rămînă întreg Kievul de vrăj-mașii
ce se apropiau, a fugit la unguri, cu dregătorul și prietenul său Teodor. Și
era necunoscut în pămînt străin, ascunzîndu-se de dumnezeiasca mînie, ascultînd
pe cela ce zice: "Ascundeți-vă puțin, pînă ce va trece mînia Domnului". Iar
după plecarea lui din Kiev, alți domni ai Rusiei voiau să-l aibă, dar nu putură
să apere Kievul de necuratul Han al tătarilor Batus, care cu toată puterea sa
mer-gînd, a luat Kievul, ca și Cernigovul, și pe celelalte cetăți și domnii
mari și tari ale Rusiei le-a pustiit cu foc și cu sabie, în anul facerii lumii
6748, iar de la întruparea lui Dumnezeu-Cuvîntul în anul 1240.
Atunci, marea cetate a marii domnii a Rusiei, fu risipită cu
desăvîrșire de mîna păgînilor urîtori de Hristos. Și așa au căzut oamenii cei
puternici de sabia tătarilor, unii uciși, iar alții duși în robie. Bisericile
cele frumoase le spurca și le ardea, încît s-au împlinit cuvintele Psalmistului
David: "Dumnezeule, intrat-au nea-murile în moștenirea Ta, pîngărit-au locașul
Tău ce sfînt, ... pus-au trupurile robilor Tăi mîncare păsărilor cerului, trupurile
celor cu-vioși ai Tăi, fiarele pămîntului. Vărsat-au sîngele lor ca apa împre-jurul
Ierusalimului și nu era cine să-i îngroape" (Psalm 78,1).
Acestea toate întîmplate în pămîntul Rusiei, auzindu-le voievodul
Mihail aflat în străinătate, se tînguia nemîngîiat, pentru frații săi cei de
o credință, și pentru pustiirea pămîntului său. Apoi i s-a făcut lui înștiințare,
cum că oamenilor ce rămăseseră prin cetăți, care mai scăpaseră de sabie și de
robie, le-a poruncit barbarul împărat ca să locuiască fără de frică la locurile
lor, punînd pe dînșii biruri.
i mulți voievozi ai Rusiei care fugiseră în țări depărtate,
și în pămînturi străine, auzind aceea, se întorceau în Rusia. Și închi-nîndu-se
necredinciosului nou-cuceritor, își luau domniile lor și, dîndu-i lui dăjdii,
locuiau prin cetățile lor cele dărîmate.
Deci, și binecredinciosul domn Mihail, cu dregătorul său Teo-dor,
și cu toți oamenii săi s-au întors din străinătate, vrînd ca și ceilalți să
dea biruri cuceritorului și să locuiască în moșia sa, deși pustiită, decît să
fie pribeag în pămînt străin. A mers întîi în Kiev, și văzînd sfintele locuri
pustii, și biserica Pecerschii cea frumoasă dărîmată pînă la jumătate a plîns
amar, apoi a mers la Cernigov. Și odihnindu-se el puțin de cale, auzînd tătarii
de întoarcerea lui, au mers de la Batus, și au început a-l chema pe el, ca și
pe ceilalți domni ai Rusiei la împăratul său Batus, zicînd: "Nu este cu putință
vouă a locui în pămîntul lui Batus de nu vă veți închina lui. Deci, să veniți
și să-i dați lui închinăciune, să-i plătiți biruri și așa să petreceți în locașurile
voastre". Și era o rînduială la necuratul cu-ceritor: că dacă mergea cineva
din domnii Rusiei să i se închine lui, vrăjitorii și jertfitorii tătărești îi
luau pe ei și îi duceau prin foc, și dacă ducea ceva daruri împăratului, din
toate acelea luînd cîte o parte mică, o arunca în foc. Apoi, trecînd focul,
îi silea să se închine la idoli, la Han, la Cust și la soare și îi ducea înaintea
barbarului. Și mulți din domnii Rusiei au făcut aceasta de frica lui, și pentru
luarea domniei au trecut prin foc, s-au închinat idolilor și au cîștigat de
la cuceritor ceea ce le trebuia.
Deci, auzind binecredinciosul domn Mihail că mulți din principii
Rusiei, amăgindu-se de mărirea lumii acesteia, s-au închinat la idoli, îi era
foarte jale, și rîvnind după Domnul Dumnezeul său, a gîndit să meargă la păgînul
cel nedrept și mai viclean decît tot pămîntul, și să mărturisească pe Hristos
cu îndrăzneală înaintea lui și să-și verse sîngele său pentru Domnul. Acestea
gîndindu-le și cu duhul aprinzîndu-se, a chemat pe credinciosul său sfetnic,
Teodor, și i-a spus lui gîndul său. Iar el, binecunoscător și credincios fiind,
a lăudat un gînd ca acela al stăpînului său, și făgădui să nu se depărteze de
dînsul pînă la sfîrșit, ci împreună cu dînsul să-și pună și el sufletul său
pentru Hristos. Și așa sfătuindu-se amîndoi, au întărit cuvîntul, ca neschimbat
și nemutat să meargă și să moară pentru mărturisirea lui Iisus Hristos.
Deci, sculîndu-se, a mers la părintele său cel duhovnicesc,
anume Ioan, vrînd să-i spună lui sfatul său. Și mergînd la dînsul, a zis voievodul:
"Vreau părinte să merg la păgînul, ca și toți prinții Rusiei". Iar duhovnicul
auzînd cu greu acest cuvînt și din adînc suspinînd, a zis: "Mulți au mers acolo,
și sufletele lor și le-au pierdut, făcînd voia aceluia și închinîndu-se focului
și soarelui și celorlalți idoli. Deci, și tu de vrei, mergi cu pace, te rog
numai să nu le jertfești lor, nici să faci ceea ce au făcut ei pentru domnie
vre-melnică. Să nu treci prin focul păgînilor, să nu te închini la urîții lor
zei, căci unul este Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Și nimic să nu intre în
ruga ta din spurcatele bucate cele jertfite idolilor, ca să nu-ți pierzi sufletul
tău".
Iar voievodul cu dregătorul au zis: "Noi vrem ca pentru Hristos
să ne vărsăm sîngele nostru, și să ne punem pentru dînsul sufletele noastre,
ca să-i fim Lui bine primită jertfă". Aceasta au-zind-o Ioan, s-a bucurat cu
duhul și căutînd cu ochi veseli la dînșii, le-a zis: "De veți face acestea veți
fi fericiți, și într-acest neam de pe urmă, din nou vă veți numi mucenici".
Apoi, învățîndu-i pe ei din Evanghelie și din alte cărți, i-a împărtășit cu
Dumnezeieștile Taine ale trupului și sîngelui Stăpînului și i-a binecuvîntat
cu pace, zicîndu-le: "Domnul Dumnezeu să vă întărească, și să vă trimită harul
Sfîntului Duh, ca să fiți tari în credință și îndrăzneți în măr-turisirea numelui
lui Hristos, și viteji în pătimire și să vă împreune pe voi Împăratul Ceresc
cu ceata celor dintîi sfinți mucenici". Și așa se duseră la casele lor.
Apoi gătindu-se de cale, au dat binețe casnicilor lor și s-au
dus degrab, rugîndu-se lui Dumnezeu, și aprinzîndu-se cu dragostea inimii către
Dînsul și dorind cununa mucenicească precum dorește cerbul izvoarele apelor.
Ajungînd ei la împăratul Batus cel fără de Dumnezeu, l-a înștiințat pe el de
venirea lor, și chemînd vrăjitorii și jertfitorii săi, le-au poruncit ca și
pe voievodul Cernigovului, du-pă obicei, să-l treacă prin foc, și să-l silească
a se închina la idoli, apoi să-l aducă înaintea lui. Mergînd vrăjitorii la voievod,
îi ziseră lui: "Te chiamă marele împărat". Și luîndu-l, îl duceau la acesta.
În urma lui, a stăpînului său, se afla Teodor, dregătorul său. Cînd a ajuns
la locul unde era focul cel aprins de amîndouă părțile iar prin mijloc cale
gătită, pe care treceau mulți, pe care și pe voievodul Mihail voia să-l treacă,
atunci voievodul le-a zis: "Nu se cade creștinilor să treacă prin acel foc pe
care necurații îl au în loc de Dumnezeu. Eu sînt creștin, deci nu voi merge
prin foc, nici mă voi închina făpturii, ci făcătorului mă închin, Tatălui și
Fiului și Sfîn-tului Duh, Care este Unul în Treime Dumnezeu, Făcătorul cerului
și al pămîntului". Aceste cuvinte, vrăjitorii și jertfitorii auzindu-le, s-au
umplut de rușine și de mînie, și lăsîndu-l au alergat să spună păgînului împărat.
În acea vreme se apropiară de sfîntul voievod Mihai alți domni
ai Rusiei, care merseseră cu dînsul la închinăciunea cuce-ritorului, între care
era voievodul Boris al Rostovului. Acelora, fiindu-le milă de el, și rupîndu-li-se
inima pentru dînsul, și temîndu-se de împărăteasca mînie cea asupra lor, sfătuiau
pe Mihail să facă voia împăratului, "ca să nu pierim, ziceau ei, și noi cu tine.
Căci poți să faci porunca cu amăgire și să te închini focului și soarelui, numai
ca să te izbăvești de mînia necredinciosului și de cumplita moarte. Iar cînd
te vei întoarce cu pace la locul tău, vei face cum vei vrea, căci nu va cere
Dumnezeu, nici se va mînia de aceasta asupra ta, pentru că știe că nu cu voie
o faci aceasta. Deși de la duhovnicul se va socoti ție aceasta păcat, noi toți
vom lua asupra noastră pocăința ta, numai ascultă-ne pe noi, și trecînd prin
foc, închină-te idolilor tătărești, ca și pe noi să ne mîntuiești de mînia împărătească
și de amara moarte, și mult bine vei mijloci pămîn-tului tău". Acestea le ziceau
ei cu multe lacrimi sfîntului. Iar feri-citul dregător Teodor, ascultînd cuvintele
lor, era în mîhnire mare, temîndu-se ca nu cumva să se lipească voievodul lui
de sfatul lor, și să cadă din credință.
i apropiindu-se la dînsul, a început a-i aduce aminte de fă-găduința
lui, și de cuvintele duhovnicului, zicîndu-i: "Adu-ți aminte binecredinciosule
doamne, cum ai făgăduit lui Hristos, să-ți pui pentru Dînsul sufletul tău, adu-ți
aminte de cuvintele Evangheliei, cu care ne învăța duhovnicescul părinte: "Căci
cine va voi să-și scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul
său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa". Și iarăși: "Căci ce-i
folosește omului să cîștige lumea întreagă dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar
putea da omul în schimb pentru sufletul său?" (Marcu 8, 35-37; Matei 16, 25-26).
Și iarăși: "Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi
și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se
va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui
Meu, care este în ceruri" (Matei 10, 32-33). Voievodul Mihail asculta cu dulceață
aceste cuvinte de la dregătorul său, și ardea cu rîvnă după Dumnezeu și aștepta
cu veselie chinurile, gata fiind a muri pentru dătătorul de viață Hristos. Iar
voievodul Boris, de care înainte am pomenit, îl ruga cu ceilalți cu dinadinsul,
să facă voia tiranului. Dar el a zis către dînșii: "Nu vreau să mă numesc cu
cuvîntul creștin și să fac lucrurile păgînilor"; și dezlegînd de la sine sabia
sa, a aruncat-o la dînșii, zicîndu-le: "Luați-vă mărirea lumii aceștia, căci
eu nu o vreau".
După aceasta a venit de la împăratul un dregător trimis, cu
dregătoria stolnic, anume Eldeg, și acela a spus sfîntului voievod Mihail împărăteștile
cuvinte, zicîndu-i: "Marele Batus îți zice așa: De ce nu asculți porunca mea
și nu te închini zeilor mei? Iată acum îți stau în față două lucruri: viața
și moartea; alege una din amîndouă. De vei face porunca mea și de vei trece
prin foc, și de te vei închina idolilor mei, vei fi viu, și vei afla mare har
de la mine, și vei fi țării tale stăpîn. Iar de nu mă vei asculta, și de nu
te vei închina idolilor mei, vei muri cu moarte rea". Iar sfîntul voievod Mihail
auzind acele cuvinte împărătești grăite de Eldeg, nu s-a înfricoșat deloc, ci
a răspuns cu îndrăzneală, zicînd: "Să spui stăpînului tău: așa îți grăiește
Mihail voievodul, robul lui Hristos: "De vreme ce ți s-a încredințat ție, împărate,
de la Dumnezeu îm-părăția și slava lumii acesteia, și pe noi, pentru păcatele
noastre, ne-a supus dreapta Celui prea înalt stăpînirii tale, datori sîntem
să ne închinăm ție ca unui cîrmuitor, și să dăm cuviincioasa cinste împărăției
tale. Iar a ne lepăda de Hristos și a ne închina idolilor tăi, să nu fie. Pentru
că nu sînt Dumnezei, ci zidire. Iar la noi sceptrurile proorocești grăiesc așa:
Dumnezeii care n-au făcut cerul și pămîntul, să piară. Căci ce este mai fără
de minte decît a lăsa pe Ziditorul și să se închine cineva zidirii?" Iar Eldeg
a zis: "Te înșeli Mihail numind soarele zidire! Spune-mi mie: cine s-a suit
la ne-măsurata acea înălțime a cerului și a făcut un luminător mare ca acela
care luminează toată lumea?" Iar sfîntul i-a răspuns: "De voiești să asculți,
eu îți voi spune cine a făcut soarele și toate cele văzute și nevăzute: Dumnezeu
cel fără de început și nevăzut, și Fiul Lui cel Unul Născut, Domnul nostru Iisus
Hristos, și Acela așij-derea nezidit, nici început, nici sfîrșit avînd; de asemenea
și Duhul Sfînt, cea Intreit alcătuită dumnezeire; însă Unul Dumnezeu, Acela
a făcut cerul și pămîntul și soarele, căruia voi vă închinați, și luna și stelele,
marea și uscatul, pe cel întîi om Adam, și i-a dat lui toate spre slujire. Apoi
a pus lege oamenilor, ca să nu se închine nici la o zidire, nici la cele de
pe pămînt, jos, nici la acelea din cer, sus, ci să se închine Unuia Dumnezeu,
Care pe toate le-a făcut. Aceluia și eu mă închin. Iar ceea ce-mi făgăduiește
mie împăratul, domnia și slava lumii acesteia, de aceasta eu nu mă îngrijesc,
căci și împăratul însuși este vremelnic și îmi dă vremelnică domnie care mie
nu-mi trebuie, căci nădăjduiesc spre Dumnezeul meu în care cred că-mi va da
mie împărăția cea veșnică, care niciodată nu are sfîrșit". Iar Eldeg a zis:
"De vei petrece în această nesupunere a ta Mihaile, și de nu o vei face voia
împăratului, vei muri îndată". Iar sfîntul i-a răspuns: "Nu mă tem de acea moarte,
care-mi este cîști-gătoare și mijlocitoare de veșnica petrecere, cea cu Dumnezeu.
Și ce grăiesc mai multe? Sînt creștin! Și pe făcătorul cerului și al pămîntului
mărturisesc, întru Dînsul cu neîndoire cred, și voi muri pentru Dînsul bucurîndu-mă".
Deci, văzînd Eldeg că nici cu îmbu-nare nici cu îngrozire nu poate să-l plece
la voia tiranului, s-a dus la acesta să-i spună toate cele auzite de la voievodul
Mihail.
Iar împăratul auzind cuvintele lui Mihail, cele grăite lui,
s-a îndrăcit de mînie și ca cu o văpaie cu îngrozire suflînd, a poruncit celor
ce-i stau înainte ca îndată să ucidă pe Mihail, voievodul Cernigovului. Și se
repeziră slujitorii prigonitorului precum la vînat, sau ca lupii la oaie alergînd.
Iar sfîntul mucenic al lui Hristos sta la un loc cu Teodor, negrijindu-se de
moarte, ci cîntînd Psalmi, și ru-gîndu-se lui Dumnezeu cu rîvnă mare. Apoi,
cînd văzură pe ucigași alergînd spre dînșii, începură a cînta: "Mucenicii tăi
Doamne multe chinuri au răbdat, și cu dragostea ta sfinții și-au unit sufletele".
Ajungînd ucigașii la locul acela unde sta sfîntul, l-a apucat ca fia-rele, și
întinzîndu-l pe pămînt de mîini și de picioare, îl băteau fără de milă peste
tot trupul, încît și pămîntul s-a roșit de sînge, și l-a bătut mult fără de
cruțare. Dar el răbdînd cu vitejie nimic nu zicea, fără numai aceasta: "Creștin
sînt". Apoi unul din slujitorii împă-ratului, anume Doman, care fusese creștin,
și lepădîndu-se de Hristos a îmbrățișat păgîneasca credință tătărească, acel
călcător de lege, văzînd pe sfîntul că răbda cu vitejie muncile, s-a înfuriat
asu-pra lui și ca un vrăjmaș creștinesc și-a scos cuțitul său și, întin-zîndu-și
mîna, a apucat pe sfîntul de cap, l-a tăiat și l-a aruncat de la trup, încă
în gură avînd cuvîntul cel de mărturisitor, și zicînd: "Creștin sînt". O minune
prea de mirare! Capul cu sila tăindu-se grăia, și pe Hristos cu gura mărturisea.
Iar după aceea începură necurații a grăi cu fericitul Teodor:
"Fă măcar tu voia împăratului, și te închină la zeii noștri, și nu numai viu
vei fi, ci mare cinste de la împăratul vei lua, și domnia stăpînului tău o vei
moșteni". Iar sfîntul Teodor le-a răspuns: "Domnia stăpînului meu nu o vreau,
nici nu-mi trebuie cinste de la împăratului vostru, ci doresc ca pe aceeași
cale să merg la Hristos Dumnezeu, pe care a mers sfîntul mucenic Mihail voievodul,
stă-pînul meu. Căci, precum el, așa și eu într-Unul Hristos Făcătorul cerului
și al pămîntului cred și pentru Dînsul voi să pătimesc pînă la sînge și la moarte".
Văzînd ucigașii neplecat pe sfîntul Teodor, l-au apucat și l-au
chinuit cu nemilostivire ca și pe sfîntul Mihail. Iar mai pe urmă și cinstitul
lui cap îl tăiară zicînd: "Cei ce n-au vrut să se închine prea luminatului soare,
aceia nevrednici sînt să vadă soarele". Așa pătimind sfinții din nou arătați,
mucenicii Mihail și Teodor, și-au dat sufletele lor în mîinile Domnului, la
Septembrie în 20 de zile, în anul facerii lumii 6743, iar de la întruparea lui
Dumnezeu-Cuvîntul, în anul 1245. Iar sfintele lor trupuri au fost aruncate spre
mîncarea cîinilor și multe zile au rămas întregi. Căci nimic nu s-a atins de
ele, și așa, cu darul lui Hristos, au rămas nevătămate. Și se arăta stîlp de
foc asupra trupurilor lor, strălucind cu prea luminoase raze, și lumini aprinse
peste toate nopțile se vedeau, care lucru văzîndu-l credincioșii, cei ce se
întîmplase acolo în acea vreme, au luat în taină sfintele lor trupuri și le-au
îngropat cu cinste. Iar după uciderea sfinților mucenici, Batus cel fără de
Dumnezeu ridicîndu-se încă, a mers cu toate oștirile spre ținuturile de la miazănoapte
și de la apus, adică spre țara leșească și spre unguri. Și ucis fu blestematul
de ungurescul crai Vladislav, și și-a luat răul sfîrșit vieții sale celei rele.
Deci, acela a moștenit iadul, iar sfinții mucenici moștenesc
împărăția cerului, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.